Blog

Cyprus, 4th

2011-06-23T10:02:00.001+03:00

Ultima zi in Cipru … sunt dupa ultima zi in Cirpru, la 10 seara, in aeroportul de la Larnaca, asteptand sa inceapa inregistrarea pentru cursa de Bucuresti. Foarte frumoasa ziua asta de la sfarsit. A fost condimentul savuros care a dat valoare intregului sejur de 4 zile in Cipru … dar sa ma intorc la relatare …

Ultima zi in Cipru, ne-am trezit in jur de 7 jumatate amandoi si eu am pornit in cautare de bancomat. Cardurile personale nu mai functionasera cu o seara inainte la hotel, platisem folosind cardul firmei si am vrut sa vad daca pot scoate totusi bani. Nu a mers, am scos bani tot de pe contul firmei si m-am intors la micul dejun. Am vazut pe drum o Banca Transilvaniei, probabil pentru romanii prezenti in numar foarte mare in Cipru.

Am luat un mic dejun foarte bun la hotelul Atlantis Oasis din Limassol! Branza buna, multe fructe, ceva carnati traditionali, paine prajita si suc proaspat de portocale …

“Uite, Sfantu’ Lazarus, biserica pe care am vizitat-o azi in Larnaca, e biserica unde a fost ingropat Lazar, cel pe care l-a inviat Isus Hristos”, imi spune Floriana care citeste langa mine detalii dintr-un ghid despre Cipru.

… dupa care am iesit in curtea interioara din spate, la piscina si la soare. Am stat vreo 2 ore la piscina, am facut baie de vreo 2-3 ori, ne-am bucurat de soare dar si de umbra palmierilor, Floriana s-a odihnit iar eu am scris povestea primelor zile si am incarcat pozele. Dupa un dus rapid in camera, strans bagaje si check out, ne suiam in masina. Nu aveam tinta clara, asa ca Floriana, cu harta in mana, a venit imediat cu 2 propuneri. Prima prevedea juma’ de zi in Limassol, o iesire la mare si ceva masa de peste catre seara, a doua plimbare cu masina, peisaj cipriot, aceeasi iesire la mare si mancare de peste. Am ales-o imediat pe a doua si am pornit.

Am iesir rapid din Limassol, am inceput sa urcam pe muntele arid, presarat ici-colo cu arbusti si tufisuri uscate, cu tinta precisa Trodos. Ce vroiam sa vedem acolo? Nu ne era prea clar, si nici acum, dup a ce l-am vizitat, nu ne e. Dar aparea pe harta marcat cu steluta, era pe munte si presupunea parcugerea unui traseu interesant. Si asa a si fost. Excursia pana la Trodos a fost foarte frumoasa. Un drum ingust si foarte liber, pe care foarte rar trecea vreo masina, cu serpentine dure, ‘road bent’ dupa cum aparea pe unele semne de circulatie, cu peisaj montan Cipriot, adica ceva conifere, grupate din cand in cand in palcuri mai mari de 20-25 de copaci. Si racoare! Din ce in ce mai racoare! Am plecat de la 30 de grade in Limassol si am ajuns sus, dupa aproximativ o ora de mers, la 25 de grade.

Ajunsi sus nu am avut mare lucru de facut, dar ne-am bucurat de fiecare moment. Pitstop la un chiosk din apropierea parcarii, unde un vanzator cipriot ne-a oferit trufe, vin de casa alb si rosu, sugiuc si tot felul de dulciuri placut mirositoare si aromate. Dupa ce am gustat din toate, am cumpara 3 cutii de fructe uscate sa le mancam drept suveniruri acasa. Masa la o terasa, de fapt la singura terasa de acolo. Chelnerul era roman bineinteles ! Am mancat o salata greceasca si un fel de mancare cu multa carne de oaie. Bun, dar nu ceva special. Ne-a tinut insa de foame pana seara. O plimbare prin padure, de vreo 25 de minute, pe o carare bine marcata, pavata in mare parte cu piatra. Si cam asta a fost excursia de la Trodos.

Am hotarat apoi sa mergem catre mare, pe alt drum, sa ne oprim la Zigy, un oras port recomandat de Matei pentru mancarea foarte buna, sa dam o tura si prin Larnaca, pentru cateva suveniruri. Programul a fost in mare cel stabilit, doar ca nu neaparat in aceasi ordine, cu aceleasi obiective si la fel de interesant. A fost mai interesant!

Am coborat catre mare, catre sud, pe alt drum decat cel pe care urcasem dimineata. Doar pana la un punct insa, unde drumul era stricat, sau in lucru, sau ambele, si am fost nevoiti sa trecem tot pe la Limassol. Am luat-o apoi catre vest, pe malul apei, am trecut prin satul si pe langa portul Zigy, am vazut o terasa cu potential de cina si ne-am oprit al aproximativ 5 km dupa. Intr-un golfulet foarte pitoresc, linistit, cu o plaja cu nisip negru de parca era marcat cu cerneala pestelui mancat de mine cu o zi inainte. Am stat aici vreo juma’ de ora, am facut o baie, ceva poze si ne-am relaxat la soare.

Next target, Larnaca. Am crezut ca mergem aici doar sa cumparam suveniruri. Dar am stat toata seara! Am parcat masina chiar langa malul apei, la 5 minute de mers pe jos de locul unde mancasem in prima seara, am facut o plimbare lunga pana in partea cealalta a falezei, serpuind intre stradutele cu magazine si cafenele si faleza cu ultimii inotatori ai zilei, am cumparat suveniruri si ne-am intors sa mancam la restaurantul de pe maul apei, cel langa care parcasem si masina.

Masa a fost bomboana de pe tortul Cipriot. Fish Meze! Am intrebat cum se spune pe limba lor dar nu am tinut minte din pacate, asa ca o sa pastrez Fish Meze! Ce e fish Meze asta de fapt? O masa foarte satioasa, cu foarte multe feluri de peste, pe care era musai sa o comandam pentru 2 persoane dar din care nu am putut manca nici jumate. Am avut asa: antreul cu 2 tipuri de icre, 2 tipuri de humus, salata verde, masline si muraturi. Apoi primul fel de peste. Imi amintesc acum doar tocanita de creveti, rulorile de peste, crevetii prajiti si, bineinteles, calamarii proaspeti prajiti. Apoi al doilea fel de peste, peste prajit. Erau vreo 4 farfurii, pline cu tipuri diferite de peste prajit, si o farfurie de cartofi prajiti al carui sens nu prea l-am inteles, drept pentru care nu ne-am atins de ei. Credeam ca e tot! Dar nu! A mai venit si ultimul fel! 3 farfurii cu peste fript. Caracatita pe o farfurie , sepie de o alta si un peste al carui nume imi scapa acum pe o a treia farfurie. Am cerut si un pahar de vine pentru ca ne era imposibil sa mancam peste fara asa ceva si am gustat putin din fiecare pentru ca mai mult evident nu aveam cum. Foarte bun Fish Meze. Si foarte mult. Cand am cerut nota chelnerul, care a fost dragut si ne-a facut si o poza, ne-a spus ca ne ofera si un desert din partea casei. Era clar ca nu mai puteam asa ca am cerut din nou o cafea locala. Ne-a adus si cafeaua si prajiturile, un fel de gogosi, sau placinte prajite cu o branza ce semana cu urda, foarte uleioase si extreme de gustoase. Nu am mai putut decat sa gustam din ele, iar eu sa beau cafeaua. Care a fost tot din partea casei, evident! Nota de plata a fost doar 48 de euro pentru festinul de mai sus, la care am adaugat si 2 beri Keo, mari de 650 de ml.

Am plecat mult prea satui si obositi, am ajuns dupa 15 minute la aeroport, am lasat masina inchiriata si am demarat asteptarea avionului. Eu jucandu-ma cu pozele si scriind povestile din Cipru, sotia dormin linistita langa mine. Kali nihta!

Cyprus, 3rd

2011-06-21T12:24:00.002+03:00

Ne-am trezit, am strans bagajul, ne-am suit in masina si am pornit! Catre vest! Cu tinta precisa Paphos, in partea de vest a insulei, dar fara un traseu stabilit. Am oprit la o benzinarie, am luat 2 sticle de suc si o harta si am mers mai departe. Floriana tocmai vazuse o cetate pe varful unui deal si am hotarat sa mergem acolo. Nu a fost asa de usor de ajus pentru ca nu aveam sistemul de navigatie functional, harta nu era asa de detaliata si, cel mai dificil punct dintre toate, ne era foarte foame! Nu mancasem dimineata hotarati sa mancam undeva pe traseu si era deja zece si jumatate. A fost o reala problema cu masa, mai ales pentru Floriana a carei sarcina isi cerea portia de energie de dimineata, asa ca la un moment dat, exasperat de starea Florianei care mai avea putin si plangea de foame, am hotarat sa renuntam la cetatea din varf de deal, sa ne intoarcem pe autostrada si sa gasim ceva de mancare. Am gasit dupa vreo 10 minute un McDonalds, unde am mancat un McGreek si o salata tot gereceasca. A fost o usurare dupa aia.

Energia si pofta de calatorie revenisera imediat asa ca am stabilit sa mergem catre Lefkara, un sat aflat tot pe varful unui deal, inconjurat de peisajul arid tipic cipriot, marcat ca punct de belvedere pe harta cumpara de la benzinarie. A fost o experienta foarte frumoasa Lefkara. Era intr-adevar o asezare cipriota de munte, foarte civilizata insa, cu stradute foarte inguste unde abia avea loc Fordul nostru Fusion, cu case albe construite din piatra, cu obloane de lemn viu colorate, cu femei ce stateau la umbra caselor si brodau diverse elemente ornamentale sau de imbracaminte, cu vreo 3-4 sedii de banci, cu foarte multa reclama la berea locala Keo si un spirit comercial ce ne-a adus aminte de Egipt … “Hello my friend! Where are you from?” … si ne prezentau apoi dantelariile lor, toate reduse bineinteles, toate la un pret special. Asta era spiritual locului: broderii de dantela si argintarii vandute de batrane ce stateau linistite la umbra caselor lor albe.

Am coborat apoi pe alta parte catre autostrada, am depasit Limasolul (Lemesos cum spun localnicii), am trecut pe langa pietrele Afroditei pe care am stabilit sa le vedem in detaliu la intoarcere, am schimbat soferul pentru ca Floriana vroia sa conduca si ea masina cu volanul pe dreapta si am ajus in jur de ora 13 la Paphos. Aici ne-a placut! Chiar foarte mult. Am vizitat fortul vechi din port, am mancat din nou, pentru a 5-a oara cred, fructe de mare excelente, serviti fiind, din nou, de o romanca, care era foarte fericita in Cirpru. Spunea ca e maritata cu un sirian, are casa, stabilitate, si un salariu de 1200 de euro daca imi amintesc bine. La restaurant am ajunsi trimisi de un alt roman, care era chelner la o cafenea, si care ne-a recomandat sa merge sa mancam la Theo. Si a fost foarte bine! Am mancat excelent! Floriana peste prajit, un peste cu o nuanta rosie, de marimea unui guvid, foarte aromat, eu ink fish, un fel de calamar, cu o aroma speciala si o culoarea inchisa, facut la gratar. Bun! Din nou foarte bun! Am luat din nou o cafea locala foarte aromata si am plecat extreme de relaxati.

Urmatoarea oprire a fost pe faleza din Paphos, in fata unui hotel special pentru turisiti englezi, unde am inchiriat cu 7 eur 2 sezlonguri si o umbrela pe iarba, chiar in fata hotelului, la 10 metrii de mare. Am facut baie, am dormit cam 30-40 de minute, ne-am odihnit bine si am plecat catre parcarea din apropiere unde lasasem masina. Ne-a placut la Paphos. Mancare buna, servicii cum trebuie, mare foarte frumoasa si curata, lume relaxata si atmosfera placuta pentru o vacanta la mare. Reiau acum cu un ochi paragraful scris despre Paphos si imi dau seama ca e destul de scurt, desi acolo ne-am simtit de departe cel mai bine din toate excursia in Cipru. Probabil ca de asta e si asa scurt paragraful. Nu am facut neaparat ceva special acolo, doar ne-am simtit bine!

Am plecat apoi catre Limasol, cu pitstop la pietrele Afroditei. Nu atat pietrele au fost ceva deosebit, cat drumul pana la Limasol, pe coasta, trecand pe langa o baza miltara britanica, in dreapta avand mereu marea foarte frumos colorata si inconjurati mereu de peisajul arid mediteranean. Am oprit si la pietrele Afroditei, am facut cateva poze doar si am mers mai departe.

Ziua s-a incheiat la Limasol, unde ne-am cazat la hotelul Antlantis, hotelul frumos, curat, cu o pisina superba unde scriu acum randurile astea, si cu o masa in centru vechi al Limasolului, langa portul vechi, care a fost o mare dezamagire. Un centru vechi ca un santier, cu strazi desfudate, pline de schele si prafuite, cu 2-3 terase din care am ales una sa mancam. Florian salata locala, unsa cu ulei de masline si foarte savuroasa, eu Grilled Meze, 4 frigarui mici de carne, fiecare diferita, porc, pui, vita si oaie, o bucata de branza la grata si 2 beri Keo mici. Nu ne-a placut nici centrul Limasolului nici Grill Meze, dar incercam si azi sa vedem daca avem aceeasi impresie!

Randurile astea le scriu la recetia hotelului din Limasol, suntem pe picior de plecare, Floriana studiaza harta si ma asteapta sa termin, dau Crt-S si inchid postul despre Paphos, Limasol si a treia zi in Cipru.

Cyprus, 2nd

2011-06-21T12:17:00.000+03:00

Trezirea a fost foarte moale, pe la 7 si ceva dimineata, dupa un somn foarte lung de peste 9 ore. Nu mai dormisem de foarte mult timp 9 ore intr-o singura noapte! Am coborat sa cumpar un suc si un adaptor de prize, am scris rezumatul detaliat al primei zile de Cipru, am reintregit echipa cu sotia somnoroasa si am …

… vreau sa fac o pauza aici. Pauza de relatat de fapt, vreau sa scriu si altceva. Despre Cipru pur si simplu. Nu despre ce am facut, la ce ora, ce a urmat dupa aia si asa mai departe. Vreau sa scriu despre ce sentimente imi provoaca Cipru. Imi place in Cipru! Imi place pentru ca simt aici oameni calzi, apropiati de noi ca structura, cu aceleasi metehne si … nu stiu ce vroiam sa scriu! E clar! Am dormit din nou prea mult si creierul odihnit prea tare nu stie exact ce vrea. Ma intorc la relatare, e mai sigur asa …

… plecat spre faleza sa mancam. Am gasit o tesara deschisa, terasa cu canapele si mese in stilul cluburilor de la Mamaia de acum 6-7 ani (nu stiu cum e acum la Mamaia, probabil ca la fel), deschisa totusi la 8 dimineata, unde am macat foarte bine, satios si mult. Eu Cyprus Breakfast, un fel de Full English Breakfast, dar fara fasole si cu un carnat de oaie specific cipriot, sotia o salata greceasca, unsa cu ulei de masline, presarata cu feta si masline mari. Mai spun o data: ne-a placut!

Am luat-o apoi catre est, pentru a face prima oprire la Nissi Beach. Aici era un golfulet retrast, cu apa limpede si valuri putine, cu aceeasi turisti rusi si englezi ca si la Agia Napa. Semana intr-o oarecare masura cu Hanauma Bay din Hawaii, pastrand proportiile marketingului American versus cel Englezesc. Am facut o baie, am stat ceva la soare, si cred ca dupa maxim o ora jumate am ridicat ancora din Nissi Bay catre Agia Napa. Aici am parcat masina in acelasi loc ca si cu o zi inainte, am remarcat un restaurant chiar langa port unde vom manca la pranz si ne-am imbarcat pe Yellow Submarine, pentru care cumparasem deja bilete de Sambata.

Ne-a placut plimbarea cu vaporasul foarte mult! Pe scurt, ce am facut: am plecat cu vaporasul din port, am mers aproximativ 300 de metrii in larg, ne-am intors apoi catre mal, am oprit aproape de coasta stancoasa; un scafandru ne-a tinut un spectacol in care a hranit pestii, am facut snorkeling, am mers in grup pana pe mal unde ne-am aventurat prin grotele sapate de apa si ne-am intors inot la barca. Ce ne-a placut: atmostfera calda si marinareasa de pe vas, puntea de jos a vasului, scufundata 2 metrii sub apa, de unde puteam vedea pestii si spectacolul scafandrului prin niste geamuri rotunde, exact ca cele de pe submarine, excursia prin grotele de pe mal, unde a trebuit sa ne strecuram prin spatii mici, pe sub stanci, pe intuneric uneori. La sfarsit am adaugat si un strop de adrenalina pura cu o saritura de pe stanci, de la 14-15 metrii dupa cum mi-a spus scafandrul. La final: eram arsi de soare, obositi, relaxati, sarati in toate zonele expuse de apa din Mediterana si cu o foame de lup de mare!
Am deci sa mancam, la restaurantul ales cu 3 ore in urma. Si am mancat, din nou foarte bine, peste foarte bun si bine facut. Eu baby calamari, prajiti, cu cartofi prajiti, salata verde si 3 beri Keo, Floriana tot ceva calamari, dar care aveau alt nume, fripti insa, cu un cartof mare la cuptor. Am luat si ceva tzatzichi, o cafea la ibric si am spus ‘pa’ plajelor din Agia Napa. Mi-am amintit ca am omis din relatare un episod petrecut inainte de imbarcarea pe vaporas, cand ne-am oprit la o terasa sa bem un suc (aka bere eu si o inghetata Floriana) si am avut parte de o chelnera romanca. Multi romani in Cipru, in special chelneri si muncitori in constructii din cate spuneau cei care i-am intalnit.

Dupa masa cu calamari de la Agia Napa a urmat o oprire scurta la Capo Greco, unde am parcat masina pe varful unei coline, am facut ceva poze cu marea, cu insula care se vedea foarte frumos de sus, am folosit toaleta traditionala turceasca disponibila in parcare, si am plecat catre Famagusta, lasand in urma un mare nor de praf alb.

Famagusta a fost o intreaga aventura. Si nici macar nu am reusit sa o vizitam! Partea palpitanta a inceput cu drumul pana acolo. GPS-ul nu vrut sa functioneze, dar ne-am zis ca oricum ne-am descurcat fara pana acum, o sa mergem si de data asta la fel. Doar ca ne-am incurcat putin, nu stiu exact cum si unde. Tot pe drum am constat ca aerul conditionat din masina si cel fierbinte de afara, statul dimineata la soare, oboseala acumlata pe vapor si sub apa, toate au reusit sa-mi creeze un somn extrem de puternic. Pe care l-am contracarat cu exercitii de dezmortire si genoflexiuni la marginea drumului. Tot pe drum am intalnit un incediu de padure, unde 2 masini de pompieri blocau strada, un politist avea grija ca noi sa ocolim zona periculoasa si fumul gros se vedea de la cativa KM distanta. Dar am ajuns si la Famagusta! Fac o paranteza aici. In drumul pana la Famagusta am vazut cateva zone imprejmuite cu garduri inalte, cu sarma ghimpata, care imprejmuiesc anumite zone ocupate inca de turci. Am vazut ceva similar si intre Agia Napa si Larnaca …

… si fac din nou paranteza in paranteza pentru a spune ca imi place Cipriul. Imi place combinatia de oriental turcesc cu occidental englezesc, imi place soarele puternic si peisajul arid, imi place senzatia de razboi pe care ti-o creaza zonele descrise mai sus …

… inchid toate parantezele.

La intrare in Famagusta era o vama cu doua parti, una greaca, unde ne-a intampinat un barbat foarte simpatic, bronzat si cu un zambet mare. L-am intrebat daca putem trece, ne-a spus ca daca, fara probleme, doar ca ne va trebui asigurare pentru masina. Am zis sa incercam. Am trecut de zona dintre cele 2 vami si am ajuns in partea turca. Aici atmosfera nu mai era asa de relaxata, sau nu am simtit-o noi asa; am vazut ca asigurarea era minim 20 de euro pentru 1 luna si am decis rapid ca nu are nici un sens sa vizitam Famagusta. Ne-am intors, ne-am salutat cu prietenul nostru cipriot de mai devreme si am pornit catre Nicosia, Leftkosia cum spun localnicii.

Am ajuns repede si in capitala, pe la 6, am parcat masina chiar in centru si am pornit plimbarea prin zona pietonala. Frumos. O combinatie de occidental, cu magazine Bata, Mango si StarBucks, si oriental, cu buticuri cu manele, oameni brozanti si mustaciosi care vorbeau tare. Ne-am plimbat mai bine de o ora, am ajuns pana la partea turca in care am vrut sa trecem. Nu aveam buletinele la noi asa ca nu am putut. Cu atat mai bine! Ne-am intors catre parcare, am gasit un restaurant unde am mancat traditional, eu o seftalia (un fel de carnati din carne de porc si vita, aromati cu ceva ierburi locale), si Floriana o salata unsa din nou foarte bine cu ulei de masline. Chelnera era romanca, am primit cafea si suc de portocale din partea casei, si am apreciat savoarea bucatariei cipriote. Am luat si un tzatzichi, bineinteles! Era sa uit sa amintesc de cafea. Foarte buna! Nu sunt mare amator de cafea, beau un espresso in cand in cand, dar cafeau de la Nicosia mi-a placut. Foarte aromata, fina, ceva deosebit.

Eu am facut apoi un drum pana la masina, am luat buletinele si am intrat in zona turca. In Republica Turca a Ciprului de Nord mai précis. Am completat formular, am primit viza pe loc si am intrat in partea turca. Socant de mare diferenta, desi era vorba de o distanta de cateva zeci de metrii. Case mai mici, mai murdare in care puteai vedea direct de pe strada cum se uita oamenii la televizor, toate afisele erau acum in 3 limbi (turca, greaca si engleza), eram in alta tara. Similar cu trecerea dintre little Italy si China Town la New York, doar ca aici luai si viza la trecere. Am vazut si vreo 2 moschei, o baie turceasca unde era 70 de euro un masaj, si ne-am oprit sa mancam o baklava. Si aici a inceput sa ne placa! Si nu doar baklavaua, care era excelenta, bineinteles, ci serviciile turcilor. Nu aveau apa la sticla mare, drept pentru care ne-a oferit 2 cutiute de apa, din partea casei. Nu aveam cash, drept pentru care am platit cu cardul, dar nu la restaurant, pentru ca nu aveau POS, la un magazine de tesaturi de alaturi. Chelnerul, care era si patron probabil, era mereu foarte amabil, zambitor, gata sa ne ajuta cu ceva sau sa ne intrebe daca totul e bine in engleza lui stalcita dar placuta.

Dupa baklava ne-am intors in partea cipriota, am recuperate masina si pe la 10 ajungeam la hotelul din centrul orasului Larnaca.

Cyprus, 1st

2011-06-21T11:35:00.001+03:00

Am aterizat la Larnaca, un aeroport ingijit si foarte aerisit, am luat masina de la Europcar, un Ford Fusion, cu volan dreapta, aer conditionat si cutie automata. Tanti de la ghiseu ne-a vandut upgrade de clasa (am vrut noi), asigurare completa (ne-a pacalit ca asigurarea actuala nu acopera cauciucuri si nu mai stiu ce geamuri), un plin de benzina si o taxa de aeroport – am platit inca 140EUR si am plecat. Prima impresie: tara mediraneeana, cu aer undeva intre Egipt si Grecia, mai apropiat de Grecia. Am pornit, fara sa stim unde, si primul semn pe Autostrada a fost Agia Napa. 40 KM. Perfect! Stiam din mailurile de la Matei ca e unul din obiective, asa ca am zis hai sa mergem acolo. M-am obisnuit rapid cu condusul pe dreapta, pe o autostrada libera, cu trafc foarte lejer. Pe la 11:30 ne asezam la o terasa in Agia Napa, la 5 metrii de plaja si 2 metrii de mare, si nu exagerez deloc aici! Chelenerul, un bulgar tanar si simplatic.

Prima impresie pentru Agia Napa, Londra mutata in Mediterana. Foarte multi englezi si ceva rusi, foarte multe pub-uri in case se vindea bere, Calrsberg in primul rand dar si ceva bere locala, foarte mult stout (Guinness) si chiar si cidru. Mancarea in restaurant era englezeasca (am mancat cartofi pajiti similari cu cei de la fish and chips, creveti prajiti in stil englezesc, prajiti foarte bine adica, caracatita fripta, foarte buna, nu neapara englezeasca si un tzatzichi). Am baut si vreao 2-3 Calrsberg. Serviciile nu erau foarte grozave, abia la ultima bere am insistat sa mi-o aduca repede si a venit cu ea imediat dupa, la restul a durat destul de mult. Strazile erau marcate pe margine cu 2 dungi galbene paralele, similar cu cele din Londra.

Cand scriu randurile astea sunt la hotelul din centrul Larnacai, am coborat sa cumpar un adaptor de priza si am constatat ca e similar cu cel englezesc.

Revin la prima zi … dupa ce am mancat si baut bine, la plaja! Am luat sezlong uri si umbrela cu 6 euro, am stat chiar la malul apei, am facut foarte multa baie si ne-am prajit bine. Apa foarte sarata, ca in Grecia, foarte limpede si curata, in continuare foarte multi englezi si rusi pe plaja langa noi. Am rezervat bilete la “The Yellow Submarine”, prin Adrian din Botosani, am facut o plimbare foarte frumoasa pe faleza care era de fapt o coasta stancoasa, de care se spargeau foarte frumos valurile, am trecut pe langa casele de vacanta ale englezilor , cu gazon tipic, undat bine de aspersoare, teren de forbal, ne-am oprit la o terasa izolata, in mijlocul … in mijloc unui loc numit nicaieri, cam asa arata, inconjurata de peisajul arid al insulei, dar cu scaune si mese albe, cu un chelner brozant, unde am baut o apa, un cidru si am mancat cartofi englezesti cu foarte mult ketchup si maioneza.

Am luat-o dupa aia inapoi spre masina, ne-am imbarcat si am plecat catre Larnaca, incercand sa merge cat mai mult pe malul apei, nu pe autostrada. La intrare in Larnaca am pornit sistemul de navigatie sa ne ajute sa identificam hotelul. Surpiza! Nu functiona cablul de alimentare. Am oprit, Floriana a prin un hotspot Wifi, am identificat traseul catre hotel si cred ca dupa maxim 5 minute parcam masina. A mers foarte bine aici si am ajuns la fix, hotelul era la 2 strazi in nord de locul unde oprisem sa pornim GPS-ul.

Cazat, hotel simplu, gen Formula 1, pare ca face parte din acelasi grup cu EasyJet, ceva mai aranjat, dar curat si eificient. Dupa dus si ceva probleme aerul conditionat care s-a lasat greu convins sa functioneze, am iesit in oras. Faleza era destul de aproape, cred ca am facut sub 10 minut pe jos, trecand pe stradute mici, cu un aer modern, cu magazine de haine englezesti dupa cum mi-a spus Floriana. Am ajuns pe faleza si am constatat ca atmosfera si spiritul balcanic sunt la ele acasa. Chioscuri unde se vindeau gogosi prajite intr-un ulei greu mirositor, standuri cu dulciuri si sugiuc, jocuri de tras cu pusca la tinta … similar cu Neptun si Nisipurile de aur din Bulgaria, o idee mai spalate, presate ici colo cu cate un englez si trafic pe parte stanga a drumului. Am gasit si un restaurant dragut, unde pentru 42 de euro am mancat incredibil de mult si bine! Modul de prezentare era un pic chicios, cu ceva ridichi sau sflecla taiata in forma de floare si pusa pe farfurie, dar mancarea era groaza. Eu am luat miel pregatit traditional, dar cand spun miel ma refer la 3 bucati enorme, iar Floriana calamari prajiti. Erau proaspeti, extreme de aromati, o placere. La inceput, din partea casei, ne-au oferit o crema delicioasa de masline si alta crema de branza moale, condimentata, cu paine neagra si unt. Am mai cerut o portie aici si am agaudat si un tzatziki, totul stins cu un Carlsberg pentru mine la inceput, vin rosu local si apa pentru Floriana.

Dupa masa am pornit catre hotel, ne-am culcat pe la 11 si am dormit incredibil de bine dupa prima zi relaxanta in Cipru!

Prague, 5th

2010-10-23T21:50:00.001+03:00

Dupa o ora petrecua la barul hotelului scriind rezumatul zilelor anterioare, mi-am recuperat sotia 100% refacuta si, fiind deja aproape unu si fiindu-ne foarte foame, am decis sa mergem catre centru sa mancam la un restaurant cehesc recomandat de chelnerul de mai devreme.

Am luat-o din nou usor pe stradute, am iesit pe malul Vltavei, am facut poze cu un monument foarte gotic si am gustat din plin parfumul toamnei de la Praga. Ajunsi la Charles Bridge am luat-o catre dreapta, trecand prin centrul vechi al Pragai, cu stradute mici si restaurante multe. Am ajuns la restaurantul indicat de chelner, Urudolfina daca nu ma insala memoria, unde am gustat pe deplin spiritul locului. Am comandat bere. Bineinteles ca aveau doar Pilsner Urquell, berea nationala in Cehia, cu gust amarui, nu neaparat pe placul meu, dar acolo am baut 3 de pofta, sa pot simti mai bine masa. Masa care a fost foarte buna, extrem de aromata si satioasa, grea, in stilul bucatelor nemtesti si austriece.

Dar sa detaliez mai bine masa, pentru ca ora petrecuta la restaurantul Urudolfina a fost reprezentativa pentru cehi, Praga si spirtiul Boemiei. Imediat ce am ajuns am intrebat ce bere au, chelnerul ne-a spus ca doar Pilsner, pe un ton ce aduce cu stilul de abordare de pe la noi, care am vazut ca e specific si pe aici. Am cerut 2 beri si am inceput sa studiem meniul. L-am rugat pe chelner sa ne detalieze ceea ce am putea manca traditional, a facut ceva semne ca nu poate face asta dar ne trimite pe altcineva care cunoastre mai bine engleza. Si asa a si fost. A trims un alt chelner care era mai deschis o leaca, care ne-a ajutat sa alegem mancarea: vita cu un sos special dulce si ceva paine cu consistenta de mamalinga pentru Floriana, porc cu cartofi si varza pentru mine. Mancarea a fost excelenta! Porcul meu era foarte fraged, foarte suculent, aromat, combinat cu cartofi preparti intr-un fel special, taiati marunt si cu foarte multe condimente si varza! O da! Varza foarte dulce care efectiv se topea in gura! Totul stins cu amara Pilsner Urquell. A fost grozav. O adevarata masa ceheasca. Am facut cateva poze la restaurant si am vrut sa platim. Nu mergea cu cardul! Ca in multe alte locuri din Praga, asta a fost un detaliu unde a pierdut puncte multe la capitolul loc de vizitat. Am intrebat unde e un bancomat si chelnerul ne-a explicat ca e aproape, dreapta, dreapta si apoi inca 30 de metrii, dar ca putem merge "Only one". E adevarat ca asta din urma a spus-o cu zambetul pe buze, dar am inteles ca aici chiar e deglumit :). Masa ne-a costat putin peste 600 de coroane, deci un pret destul de corect, chiar mic as spune.

Cu parfumul restaurantului Urudolfina in nas am trecut Vltava pe un pod paralel dar mai la vest de Charles Bridge, am facut cateva poze cu frunzele galbene ale copacilor dintr-un parculet si apoi am gasit treptele care urcau catre Hradcany. Trepte foarte frumoase, poetice dupa cum ii place sotiei mele sa spuna, pe care am urcat pana in castel si pe care le-am fotografiat bineinteles, impreuna cu peisajul frumos al orasului care se vedea dincolo de Vltava.

Am intrat din nou in castel, am admirat garzile care se schimbau, am facut 2-3 poze si ne-am pus ca tinta sa vizitam Mala Strana, parculetul de pe urmatorul deal de dupa Hradcany. Dar de ce ii spun eu parculet! Ca era ditamai parcul, mare, cu arbori uriasi cu frunzele ingalbenite acum de aerul de Octombrie, cu pajisti verzi si cu turnul central ce aduce cu Tour Eiffel ca si arhtectura, mult mai mic bineinteles, si al carui nume imi scapa acum ... dar ma pot uita pe harta - Petrin Tower.

Drumul pana la turn a fost extrem de relaxant, prin padure, pe pajisti verzi, urmariti de un caine care era antrenat de stapanul lui cu un freezby. Am prins vreo 2-3 poze extrem de interesante in care cainele, in aer fiind, prindea freezby-ul cu dintii. Perfect! Am exclamat la ultima poza, si cea mai reusita delatfel, si am facut semn de OK stapanului. Apoi din nou prin Mala Strana catre Petrin; totul foarte galben si frumos. La turn am facut o pauza de 10 minute, o bere si o apa si un pipi.

Am coborat apoi prin alta parte, pe alte trepte vechi, pana la podul Charles. Ne era foame si am stabilit ca titna sa mergem cat mai repede sa mancam. Dincolo de pod, in Piata Veche a Orasului, am gasit un fel de targ traditional unde, la un protap imens, se pregateau ciolane de porc. Nu am putut rezista tentatiei si am cumparat o portie de porc, adica 2-3 bucati de carne, destul de bune, care ne-au costat foarte scump. 180 de coroane.

Nu ne potolisem mai deloc foamea, deci restaurantul era inca tinta noastra principala. Dar nu inainte de a ne opri la un magazin H&M sa cumparam cizme sotiei. Fac o paranteza aici si descriu outfit-ul Florianei, care avea in compozitie o pereche de cizme de cauciuc stralucitoare, nu tipatoare, dar de o consistenta metelica. Ei, cizmele astea, cand tineau de cald pre tare, si atunci trebuia sa schimbam sosetele din ora in ora, ca transpirau teribil si nu puteam sta asa, cand se raceau ca naiba si atunci trebuia sa mai punem o pereche de ciorapi, cand nu stiu ce dracu' mai aveau si atunci, spre norocul meu, ne puteam opri la o bere. Dar erau foarte dragute! Sa revin ...

Cu ciorapii cumparati am putut cauta mai departe un restaurant. Si am gasit, nu inainte de a trece pe langa ceasul din Vechea Piata, ceas care apare ca simbol al Pragai. Masa a fost din nou foarte buna si convenabila financiar. Sotia a avut un sfert de rata pregatita cu 2 feluri de varza extrem de fine si dulci, eu ceva muschi de porc, cu soa de ceapa si o salata de cartofi cu masline care aducea cu salata orientala facuta pe la noi. Totul stopit cu Pilsner Urquell, bineninteles. Extrem de delicios. Ne intarit parerea despre mancarea ceheasca. La final luat si un desert, destul de fad, cu un pahar de vin rosu sec, bun dar lipsit de acel ceva al unui vin pe care il tii minte. Concluzia: mancarea ceheasca e forte buna, dar e suficient sa te opresti la carne si bere. Si, pour la bonne bouche, totul a fost 650 de coroane, 700 cu tot cu bacsis, adica vreo 115 lei.

Am plecat satui si satisfacuti de la restaurant, dar si cu o idee despre cum sa numim restaurantul nostru. Die Wald!

Dupa restaurant am hotarat sa mergem pe jos pana la hotel, sa facem plimbarea care sa aseze bucatele. Pe drum am trecut din nou pe langa ceasul din Piata Veche, am iesit pe malul Vltavei si pe la 9 jumate, dupa o pauza de o bere la barul de langa hotel, adormeam relaxati la Mozaic House Hotel.

Cand scriu randurile astea sunt a doua zi dupa, in trenul care ne duce la Kutna Hora, si stiu ca seara dinainte am adormit imbracat si m-a dezbracat sotia.

Prague, 2nd

2010-10-22T14:05:00.002+03:00

Suntem in metroul care ... de fapt e un fel de tren, un fel de RER cu care m-am obisnuit la Paris ... care ne duce catre aeroportul Luton dupa o zi excelenta in Londra.

Am ajuns pe la 1 fara ceva in centru, la Oxford Circus, dupa o calatorie de vreo 35 de minute cu acelasi tren din care scriu randurile astea acum, si inca vreo 10 minute si trei statii cu Victoria Line a metroului londonez. Ne-am oprit imediat la un fish & chips, nu pentru ca am fi mari fani ai mancarii englezesti, din contra, doar pentru a simti spiritul locului. Si am stins cu grozavul ale London Pride eu, si cidru de pere sotia.

Apoi ne-am simtit extrem de bine. Eram deja de aici. Ne-am ridicat si ne-am facut imediat programul pe care il stabilisem cu ceva timp in urma: eu plimbare, ale, ceva sosete si chiloti cumparati si cam atat, sotia ... shopping! Foarte mult shopping! Cand scriu randurile astea sun in trenul/metroul pe care il descriam mai devreme si stiu ce aventura a fost drumul pana la statia Saint Pancras cu 4 sacose uriase de la Primarck. Multumesc sotia!

Revederea Londrei a fost frumoasa, intensa, savuroasa, racoroasa, ne-a placut! Aceeasi viata alerta, acelasi rimt infernal, aceleasi magazine uriase pline de femei disperate ... Nu! Nu e vorba de sotia mea aici, cu siguranta! ... acelasi SOHO plin de viata si acelasi ale foarte bun. Am uitat sa spun de acelasi fish & chips la fel de ... englezesc.

Asa ca dupa o zi plina la Londra m-am gandit ca merita sa aloc un nou post orasului care reprezinta un fel de leagan al epocii moderne pe care o traim azi. Cred ...

Acum suntem in trenul ... metroul ... RER-ul de care vorbeam la inceput si asteptam sa ajungem la Praga! Revin, cu siguranta!

Prague, 1st

2010-10-22T14:03:00.001+03:00

Sunt in avionul care ne duce la Londra … da, la Londra, chiar daca postul este despre Praga. Sotia mea mi-a facut o surpriza frumoasa si in drum catre Praga facem escala de o zi la Londra ceea ce inseamna ca voi bea din nou cel mai bun ale si Floriana va face cu siguranta cel mai bun shopping pe Oxford Street. Asa ca revin…

Sunt … suntem in avionul care ne duce la Londra, in drum spre Praga, relaxati si bucurosi de cele cateva zile libere. Tocmai am citit putin din aventurile lui Branson si ideiile lui trasnite de a crea o comunitate umana pe Marte, am facut rapid un plan finaciar pentru ceea ce va fi viitorul nostru bar, ne-a venit idea geniala de implica cat mai mult familia in toata afacerea asta si asteptam sa ajungem la Londra, pentru cele mai simple motive cu putinta: ale si shopping …

« Birt ! ii spunem Birt ! »

… intervine Floriana in culisele post-ului meu. Dau afirmativ din cap, notez idea sotiei si imi continui povestea.

De fapt, povestea s-a incheiat, suntem doar in avion, nu facem altceva special. Diseara vom fi la Praga, la hotelul Prince chiar din centru, undeva pe strada Panska daca nu ma inseala memoria, chiar vizavi de Hradcany, peste Vltava.

Milano - secundo

2010-09-18T10:18:00.001+03:00

Ne-am trezit pe la 8, într-o stare se sănătate similară cu cea din ajun, am luat un mic dejun satisfacator la hotel, după care am plecat către centru cu un taxi special al hotelului, pe care am dat 15 euro; destul de mult, dar am zis că o dată merită.

Prima oprire a fost la Arco de la Pace, un arc de triumf chiar in centrul orașului, langă parcul casteului Sforcesco. Am dat o tură prin parc, am făcut poze cu aleile frumoase și inverzite, am admirat iazurile cu apă limpede și pești mari, și după alte 20 de minute intram pe poarta castelului Sforza. Castel mare, impunător, cu pereți de cărămidă roșie cu un mozaic de găuri pe toată lungimea lor pentru a evita monotonia.

Nu am stat foarte mult la castel, am ieșit către partea de est și ne-am bucurat de soarele dimineții făcând multe poze cu fântâna arteziană din fața porții. Aici ne-a plăcut curcubeul format de razele de soare în stropii de apă răspândiți de fântână.

După Sforcesca am coborât către Sainta Maria delle Grazie unde aveam bilete la Ultima Cena a lui Leonardo da Vinci. Aici am ajuns prea devreme, am stat 25 de minute în biserică și am încercat să scriu rezumatul excursiei în timp ce Floriana a vizitat atelierele lui Da Vinci, dar totul s-a șters la final din păcate așa că am mers într-o cafenea unde am făcut terapie cu apă și sare, terapie care a funcționat, fiindu-ne mult mai bine după aia.

Am intrat apoi la Ultima Cena, organizat, trecând pe rând prin mai multe camere de securitate care se închideau în urma noastră. Am ajuns și am văzut pictura; la prima vedere nimic spectaculos sau ieșit din comun din punct de vedere artistic; dar după ce am stat și am privit-o mail multe minute, am început să văd profunzimea imaginii, să descopăr detaliile cadrului, sa-mi placă. Iar după ce am privit-o de la depărtare, mi-am dat seama ce bine e reprezentat planul, cum pictura vine ca o continuare firească a camerei pe al cărei perete era așezată. După cum i-am mărturisit Florianei imediat după vizită, am vazut la Santa Maria delle Grazie ceva ce m-a impresionat, sentiment pe care nu-l mai avusesem demult. Mi-am cumpărat și un puzel hotărât să-l asamblez acasă si să-l păstrez ca amintire al frumoasei scene.

După Cina cea de Taină am mers către piața Domului, trecând întâi pe 2 străduțe pietonale, prima numindu-se Corso Dante, cu terase pline pe centru și magazine diverse pe margini. Am intrat apoi in Domo, biserică uriașă in stil gotic, poate cea mai mare astfel de biserică pe care am văzut-o, cu coloane imense și plină, bineînțeles, de turiști.

Când scriu rândurile astea sunt în avionul care mă duce la București, am stat 2 zilen la Milano și încerc să formulez o părere despre Domul din Milano, construit cu câteva sute bune de ani în urmă ... Tocmai am vorbit cu Floriana și mi-am dat seama că nu am dispoziția necesară să scriu acum despre Milano, așa că o să notez doar rezumatul și voi relua altă dată firul evenimentelor ...

Sunt în avionul care mă duce la București după trei zile frumoase la Bremen, nu am mai nimic de făcut și sunt hotărât să termin posturile despre Milano ...

Am intrat deci în domul din Milano, am dat o tură rapidă, am făcut poze cu coloanele uriașe și vitraliile gigantice, am coborât în cripta unde era mormântul unui anumit papă și am ieșit apoi cu planul clar de a urca pe Domo, atracție care părea cea mai interesantă parte. Și a fost, dar nu imediat. Nu aveam cash la noi, nu se putea plăti cu cardul, așa că am hotărât să găsim o sursă de finanțare.

Am pornit apoi în căutarea unui bancomat, am luat-o prin stânga catedralei trecând prin niște galerii cu ceva restaurante și magazine foarte scumpe,Prada, D&G, și alte branduri tipic italiene, am apreciat într-un fel personal opulența și strălucirea magazinelor și în cele din urmă am găsit un bancomat.

Aveam acum bani dar ne era deja foame, așa că am plecat în căutare unei terase pe Corso Como. Am găsit una rapid unde am mâncat eu risotto milaneze, un fel de orez galben la culoare făcut cu șofran, bunicel, dar de departe nu cea mai bună mâncare italiană, iar Floriana o salată cu multe crudități și ton. Toată masa ne-a costat 40 de euro și ne-a fost servită de un moșuleț foarte simpatic, cu ochelari și părul alb, desprins parcă dintr-o frescă special făcută pentru a reprezenta spiritul italian.

După masă am urcat pe Domo, pe scări, excursie care ne-a costat 5 euro de persoană. Foarte frumos sus; am văzut stilul gotic în toată splendoarea detaliilor, am găsit un fel de terasă unde am stat întinși la umbră să ne relaxăm, ba eu chiar am dormit 15 minute pe piatra încălzită de soare, ne-a plăcut!

După coborârea de pe Domo am pornit pe jos pe Vitorio Emanuell, o stradă cu foarte multe magazine fashion, ne-am oprit la o terasă să bem o bere și o apă, iar în capăt am găsit un magazin numit Touch & Go, cu haine reduse de la 20k la 4k euro! Am preferat să nu pofităm de oferta grozavă și după alte 15 minute de mers am ajuns intr-un parc frumos unde am stat pe bancă admirând câinii care se jucau pe lângă noi.

După parc am intrat pe Corso de Buenos Aires, una din străzile care apărea pe lista Florianei de shopping, care era într-adevăr ticsită de magazine, dar care nu ne-a tentat decât să căutăm un loc unde să mâncam. Pe o străduță lăturatnică am găsit un restaurant care ne-a plăcut și pe care ne-am hotarât să-l încercăm. Și a fost alegerea perfectă! Am mâncan un bufet excelent de fructe de mare la început, un platou de stridii pentru a ne aminti de Paris, am continuat cu paste foarte bune pentru Floriana si vițel tăiat în felii foarte subțiri pentru mine, totul stins cu Bira Morettti și vin rosu foarte aromat. Am încheiat cu un desert cu inghețată cu fistic delicioasă, am felicitat chelnerii care erau toți japonezi pentru calitatea mâncării și a serviciului și am decis împreună ca am avut o seară excelentă.

Un fapt interesant care ne-a rămas ca amintire amuzantă a fost o clientă restaurantului care avea un fel ciudat de a face cu ochiul, o mimică a feței care presupunea un anumit grad de schimonoselă și care ne-a distrat pe cinste.

După restaurant ne simțeam destul de obosiți așa că am hotărât să luăm un taxi; nu am găsit nici unul pe Corso Buenos Aires, așa că am mers cam un sfer de oră pâna la stazione centrale, unde am găsit taxiul care ne-a dus liniștit către hotel.

Înainte de culcare trebuie să spun că am luat ceva antibiotice, obținute cu greu de Floriana de la o farmacie din oraș, fiind extrem de încântată de reușita ei.

Milano - primo

2010-09-18T10:12:00.001+03:00

Am aterizat pe Malpensa pe la nouă fără zece, cu vreo jumătate de oră intârziere, destul de adormiți și obosiți după 2 zile pline de Paris. Aeroportul mi-a părut destul de mic, comparabil poate cu Ciampi din Roma, și spun asta pentru că imediat ce am coborat din avion - nici nu ma știu dacă am ieșit direct sau am avut și autobuz - am ieșit in parcare de unde am luat autocarul către Milano. Autocarul ne-a costat șapte euro jumate de persoană, a făcuf juma'te de oră pana în oraș, la stazione centrale din Milano, și ne-a permis o moțăială foarte plăcută după doua zile grozave de Paris.

De la gara centrală am luat un taxi până la Hotelul Holiday Inn Garibaldi pentru o cursă care a făcut nouă euro, dintre care șase euro și zece cenți a fost doar pornirea. Când scriu rândurile astea sunt în centrul Milanului, la două zile după, am mai luat o dată taxiul în Milano si știu că e ceva normal un astfel de tarif de pornire.

Prima impresie despre Milano, văzut vineri seara la ora zece din taxi, nu a fost ceva teribil: un oraș destul de anost, cu multe clădiri care nu păreau să ne spună prea multe, dar poate că era seară, noi obosiți, încă sub impresia Parisului ... Nici hotelul nu ne-a impresionat, dar ne-a ajutat sa ne odihnim și să ne pregătim pentru a doua zi.

Trebuie să fac aici o paranteză și să precizez că starea noastră nu era poate cea mai potrivită pentru a vedea "the bright side of life" - eu eram răcit de câteva zile bune, îmi curgea nasul și mă usturau ochii, tușeam destul de des și îmi strângea în permanența cineva o menghină în jurul capului. Dar prima seară la Milano am dormit bine.

Lisboa, segundo

2010-05-21T17:44:00.001+03:00

M-am trezit de vreme, dornic sa ii ofer sotiei un buchet de irisi la un an de la nunta. Dupa o excursie aventuroasa povestita in post-ul Lisboa, primeiro, am reusis sa-i iau flori sotiei. Am serbat imediat cu un mic dejun foarte bun la hotel dupa care am luat metroul catre Ocenario. Statia de metrou era chiar in mijlocul mallului Vasco da Gama, un centru comercial urias chiar pe malul raului Tagus, pe care ne-am hotarat sa-l vizitam in una din zilele urmatoare.

Cand scriu randurile astea sunt la Bucuresti, la aproape 2 saptamani de la Lisabona, si stiu ca am petrecut o jumatate de zi ploioasa in mallul cu princina. Dar sa reiau firul evenimentelor ...

Scopul nostru era Oceanario, pentru prima jumatate a zilei, si o plimbarea in Belem, in cealalta parte a orasului, in a doua parte a zilei. Asa ca am zis ca ar fi oportun sa inchiriem o bicicleta sa continuam sirul deschis la San Francisco si incheiat cu Barcelona. Am gasit un centru chiar la iesirea din Mall. Nu aveau tandem, am incercat cu Floriana o bicicleta pentru fiecare dar fara succes, si am hotarat sa renuntam la bicicleta. Imi aduc aminte un episod de aici. Aveau biciclete duble, cu 4 locuri, 2 normale insa pentru adulti, si inca 2 mici, in fata ghidonului, pentru copii. I-am cerut vanzatorului sa ne inchirieze un astfel de vehicul, dar ne-a refuzat, motivand ceva foarte interesant: when the adults rent this bike by themselfs. they become children, and accidents may occure! Cool! Nu a vrut sa ne vanda! Adica nu a fost chiar asa cool, pentru ca noi vroiam bicileta. Dar cum nu am reusit, am zis ca o sa mergem cu tramvaiul azi.

A urmat Ocenario. Impresionant! Ne-a placut foarte mult. Dupa ce am intrat pe un culoar care afisa deasupra date statistice despre numarul de pesti din apele planetei sau proportia de vietuitoare in apa si pe uscat, am dat peste un bazin urias, inalt de vreo 6 sau 8 metrii, cu un diametru pe care il estimez acum la vreo 20-30 de metri. Inauntru inotau linistiti o gramada de pesti de cele mai diverse forme, de la bancuri de pesti marunti la rechini maricei si la sunfish, un peste cu o forma ciudata de buldog si dimensiuni considerabile.

Pe langa acvariul central, pe care l-am descris in cateva cuvinte mai sus, erau si alte acvarii si locuri special amenajate pentru diverse tipuri de vietuitoare mai mult sau mai putin marine: pinguini, pasari care se scufundau pana la adancimi de 2-3 metri, si niste vidre foarte simpatice, care stateau tolanite in apa, cu burta in sus, de parca asteptau sa radem de ele sau le facem poze. Inchei rotund: ne-a placut la Ocenario!

Am stat cel putin 2 ore inauntru, apoi am facut pauza de o bere la o terasa pe faleza. Am scris cateva ceva la unul dintre posturi si apoi am pornit spre Belem. Am mers cu metroul pana in partea de vest, dupa Placio de Comercio, de unde am luat un autobuz pana la Belem. O paranteza aici. Am incercat sa folosim cartele de la metrou la autobuz. Bineinteles ca nu au mers. Si nici nu a mers sa le incarcam. A trebuie sa cumparam altele, care costau tot 50 de centi fiecare, si peste care am incarcat si cu cate 2 calatorii.

Si ne-am suit in autobuz. Am mers ceva statii, autobuzul era destul de aglomerat, lumea era civilizata insa; urcarea se facea doar pe usa din fata - bineinteles ca noi am urcat pe la mijloc :) Am coborat in cartieul Belem, am facut o mica tura pe un deal catre nord, unde am vazut casute foarte frumoase si pitoresti, apoi am intrat in biserica manastirii Jeronimos.

Frumoasa biserica. Un stil oarecum gotic, dar cu influente arabe, stil depre care am aflat ca se numeste emanuelit. Floriana a facut si o tura prin interiorul biserii unde a facut foarte multe poze cu stilul emanuelit, in timp ce eu am stat in curte, la verdeata, si am mai scris ceva posturi ... sau parti de posturi. Un amanunt care trebuie mentionat aici. In interiorul bisericii am vazut si fotografiat mormantul lui Vasco da Gama.

Dupa manastire am mers catre Tore de Belem, turnul din Belem aflat pe malul raului Tagus, in partea de vest a Lisabonei, turn care e inspirat de unul din turnurile de la Betleem, dupa cum am aflat ulterior. Drumul catre Tore de Belem l-am facut mergand paralel cu raul Tagus, de care ne despartea o linie de tren pe care am tranversat-o pe o pasarela. Amintesc aici cateva cuvinte despre intreg cartierul Belem. Situat in vestul Lisabonei, pe maulul estuarului, unde raul Tagus devine mai ingust si se pregateste de varsarea ireversibila in oceanul Atlantic, e un cartier vechi, foarte pitoresc, carecterizat de case cochete, acelasi pavaj pe strazi si alei specific Lisabonei, manastirea Jeronimos, Tore de Belem si monumentul navigatorilor.

Cam atat aici, am spus la revedere Belem, dar nu inainte sa mancam, bineinteles. Si am mancat din nou foarte bine. Am gasit un resturant mic, cu aspect de semi-bodega, in care cred ca eram singurii clienti. Afara erau atarnati 2-3 sacotei cu scoici si melci. Aceeasi parere depre mancarea portugheza, foarte gustoasa, cu branza si masline la aperitiv, 2 tipuri de melci cu usturoi, scoici, bacahlau la gratar, totul stins foarte bine cu 2 sticle de vin verde! Excelent! Cea mai buna masa de la Lisabona. Asa notasem in notele facute in autbuz in aceeasi zi. La Bucuresti, in birou, la 10 zile dupa Lisabona, ma uit in urma, salivez, si pot spune ca a fost cea mai buna masa care am mancat-o in Lisabona/Portugalia/Spania.

Am luat si un desert nesemnificativ, ceva care nu era traditional si care nu ne-a dat pe spate, dar bine ca mai aveam Vinho Verde care ne-a mentinut parerea despre masa. O masa grozava!

A fost asa de grozava incat, desi am ajuns la hotel pe la 9, am adormit instant!

Boa noite!

Lisboa, primeiro

2010-05-19T18:33:00.000+03:00

Trezirea la 6 fix a fost mai usoara decat ne asteptam, si dupa alte 30 de minute, cu un dus si un impachetat rapid de bagaje ne suiam in taxi-ul pentru aeroportul El Prat.Cam in 25 de minute am ajuns, printr-un trafic relativ lejer, am luat cartile de imbarcare si dupa o pauza de shopping de circa 2 bluzite ne suiam in cursa Vueling pentru Lisabona. O paranteza aici, drumul cu taxiul ne-a costat cam 27-28 de euro, ceva mai scump decat la venire dar OK totusi. Am revazut si am remarcat mai bine de data asta aeroportul de la sud-vest de Barcelona. Maricel, curat si ingrijit, foarte civilizat si deloc aglomerat. La fel de decent am gasit si zborul cu Vueling. Avion nou, cred ca era un Airbus A320, foarte curat, personal amabil si dragut, Durata zborului a fost cam de o ora jumate, timp suficient sa dormim, Floriana mai tot drumul si eu vreo jumate de ora.

Am aterizat pe aeroportul din Lisabona, pe la ora locala 8:40, cu 10 minute intarziere si dupa ce am dat ceasurile inapoi cu o ora. Aici ne-a asteptat un soare frumos, vreo 12-13 grade afara si un aeroport micut dar spatios, foarte civilizat care ne-a facut o surpriza si ne-a scutit de controlul pasapoartelor. Se pare ca zborurile care vin de la Barcelona sunt ca un fel de transport cu autocarul, deci nu mai e nevoie de control de rutina.

Am luat taxiul si drumul pana la hotelul Olissippo Marques de Sa ne-a arata pentru prima oara Lisabona. Un oras destul de aglomerat, era ora de varf in trafic, frumos, dar de o frumusete prafuita, cu un grad de civilizatie la fel de prafuit, nu de talia Barcelonei, fără povestea de marketing din alte puncte de atracţie ale Europei, plăcut şi viu însă. Când scriu rândurile astea suntem pe la 7 seara, într-un magazin de pantofi aşteptând-o pe Floriana să probeze ceva saboti, am văzut o mare parte din centrul Lisabonei şi pot confirma părerea despre oraşul portughez. O civilizaţie frumoasă, ce pare că a avut momentul ei de gloriei cu vreo 2-3 sute de ani în urmă, pe vremea ultimilor conchistadori, care acum îşi afişează mândră vechimea şi parfumul.

Am făcut o pauză să schimbăm magazinul şi întâlnind un grup de vreo cinci vorbitori de aceeaşi limba dar de altă etnie, mi-am amintit că ar fi ceva de precizat. Foarte mulţi români. Şi la Lisabona, şi la Barcelona. Din păcate mulţi dintre cei cu îndeletniciri pe care nu aş vrea să le amintesc aici, dar şi câţiva turişti şi oameni ai muncii. Dar să reiau firul evenimentelor ...

Am ajuns la hotelul Olissippo Marques de Sa pe la 9:45 după un slalom prin traficul aglomerat. Impresia de lipsa de civilizaţie în trafic era destul de prezenta. Claxoane, indisciplină, aglomeraţie şi câţiva nervi. Sau poate că eram şi noi după calmul Barcelonei ... La hotel am lăsat bagajele, ne-am amuzat că exista o rezervare pe numele Ionescu Stelian şi după vreo 10 minute luam masă la o terasă din apropiere. Ne-am ales vreo 5-6 tipuri de foietaje cu peste şi carne tocată, vreo 3 tipuri cu dulceata, nuci şi alte bunătăţi şi am luat un mic dejun excelent. Prima masă la Lisabona. Foarte bună! Cu puterile împrospătare am mers încă 5-8 minute pe jos, şi după 3 străduţe cu clădiri semivechi şi ceva magazine am ajuns la metrou. Am luat o cartelă cu 5 călătorii, Floriana a trecut de poarta de acces şi imediat am încercat şi eu, dar fără succes. La Lisabona se pare că accesul la metrou pentru două persoane de face cu cartele diferite. Asa ca am mai cumparat una si ne-am suit in metroul care sa ne duca pana in Baixa, centrul orasului in portugheza.

… randurile astea le scriu la 8 dimineata, Floriana doarme si trebuie sa fac o pauza … e 6 Mai! azi aniversam 4 ani de cand suntem impreuna, 2 ani de cand i-am cerut mana si 1 an de la cununia civila! Ma duc sa-i fac o surpriza cu niste flori si revin …

... Şi am cumpărat flori pentru soţia mea, irisi cum îi plac ei pe care i-am găsit mai ieftini decât la Bucureşti. Interesant a fost traseul către flori, pe care, cu permisiunea soţiei mele, o sa-l trec poate la un moment dat aici.

... La lift m-am întâlnit cu o fetiscana cu care am intrat în vorba. Era din Brazilia, de o frumuseţe îndoielnică dar cu o voluptate sud-americană care a stârnit ceva testosteron în mine. Dar călătoria cu liftul a fost scurtă, am întrebat la recepţie unde găsesc flori şi am pornit. Bineînţeles că nu am găsit niciun magazin de flori, aşa că am intrat într-o cafenea să mă informez. Barmanul nu vorbea engleză, aşa ca am întrebat o domnişoară de alături; Mi-a spus că da, vorbeşte engleză, am întrebat unde găsesc flori şi a sărit imediat să mă conducă afară să îmi arate. Am văzut că nu ştia engleză mai mult decât eu portugheză, dar mi-a arătat prin semne cam pe unde ar fi magazinul de flori şi am constat că pe lângă engleză mai avea şi alte lipsuri, cum ar fi haina de pe mai mult de jumătate din sânii ei imensi. Şi am pornit mai departe către flori. Şi iar nu am găsit! Aproape enervat am zis să mă întorc la hotel cu gândul clar că nu e de flori aici. Pe o străduţă mi-a ieşit în cale dintr-o scară de bloc o tânără cochetă, îmbrăcată pentru birou cu un costum negru, parfumata şi aranjată ca pentru o întâlnire de afaceri. Ok! Mai am o şansă! Am întrebat, mi-a răspuns politicoasă cam pe unde ar fi, i-am mulţumit şi mi-a spus bon dia. Bineînţeles că nu am găsit nici picior de florar unde mi-a indicat domnisoara! Şi am luat-o iar spre hotel. Renunţasem deja şi pregăteam explicaţiile pentru Floriana. Nu puteam sa-i spun că trei femei sunt de vină că nu am găsit flori ... dar iată un poliţist care stă de vorba cu un vânzător de ziare, l-am întrebat aproape pe limba lui; flores? esposita? Mi-a arătat direcţia şi după 10 minute îi ofereau bucuros florile Florianei mele! La mulţi ani!  ...

A citit Floriana. Am OK-ul ei să scriu pe blog!

Reiau firul evenimentelor ... După masă extrem de bună şi experienta de la metrou, pe la 10:30 - 11 ajungeam în Baixa, centrul oraşului Lisabona. Arata foarte drăguţ, cu un aer puternic marin, cu străduţe mici şi un tramvai foarte haios, despre care am aflat ulterior că e unul din simbolurile oraşului. Am hotărât că suvenirul care ne vă rămâne de la Lisabona vă fi miniatura unui astfel de tramvai. Am mers până în Placio de Comercio şi după câteva poze cu statuia de acolo am hotărât să urcăm dealul, să vedem Castelo Sao Jorge şi să facem câteva poze de la punctele de belvedere.

Am urcat pe străduţe înguste, pavate în marea lor majoritate cu piatră cubica de culoare gris sau antracit, am admirat din nou tramvaiul cu un singur vagon care urca şi el pe Mouraria, am văzut câteva terase şi restaurante drăguţe cu acelaşi aer romantic şi prăfuit specifice Lisabonei. Intrarea la Castelo Sao Jorge a fost doar 5 euro de persoană. Înăuntru am aflat câte ceva din istoria castelului şi a Lisabonei. Construit în secolul XII, a adăpostit pe rând mai multe din familiile nobile şi comorile oraşului, a fost reconstruit în câteva rânduri după ce a fost afectat de cutremure, iar turnul central poartă numele de Ulise, după cel despre care legenda spune că ar fi ajuns aici după batalia din Troia şi a întemeiat oraşul.

Chiar la intrarea în turn ne-a întâmpinat un bătrânel simpatic, îmbrăcat în conchistador care cânta la un fel de fluier o muzică cu rezonanţe scotiene. A făcut o plecăciune adâncă la primirea celor 50 de cenţi din partea noastră şi ne-a lăsat să intrăm. Înăuntru am făcut un tur rapid printre zidurile şi turnurile vechi, ne-am oprit pentru câteva poze la un punct de belvedere şi am participat la prezentarea periscopului din turnul lui Ulise. 2 lupe şi o oglindă, plasate pe o construcţie rotativă aşezată în vârful turnului, în exterior, proiectau imaginea printr-o gaură din tavan pe un ecran de pânză. Noi şi alţi 10 turisti stăteam în jurul ecranului aflat pe un fel de masă, privind imaginile proiectate şi ascultam povestea. Era simpatică şi povestitoarea. O tânără emoţionată, de vreo 15-16 ani, care ne-a spus de la început că e prima prezentare pe care o face în engleză şi care a primit bucuroasă aplauzele de la final. Ne-a plăcut experienţă din turnul lui Ulise. Inedită şi cu imagini foarte frumoase ale Lisabonei văzută de pe Mouraria.

Am continuat turul cu o plimbare pe metereze, o tură de 10 minute prin Islamic Corner şi o pauză de o apă minerală la cafeneaua lui Castelo Sao Jorge. Despre istoria Lisabonei tocmai mi-am amintit ceva ce trebuie menţionat. Au trecut şi romanii pe aici, dovadă fiind un şantier arheologic întâlnit la urcare pe Mouraria, la vreo 2 străzi de intrarea în Sao Jorge, care dezvelea cu grijă un fost teatru roman.

Chiar le ieşire din castel am găsit o terasă înghesuită, chiar lângă zidurile cetatii, unde aş fi vrut să bem ceva, dar Florianei nu i-a plăcut, aşa că peste 5 minute ne opream la o altă terasă, ceva mai mare şi mai însorită. Aici am mâncat prima oară Bacahlau, cu legume şi un fel de fasole cu o consistentă ciudată.Ne-am simtit extrem de bine. Bacahlau e numele portughez pentru cod, peste care se gaseste ca fel de mancare cam pe la toate terasele si restaurantele din Lisabona. Ne-a placut extrem de mult aici si chelnerul, care vorbea engleza binisor, o rupea chiar si pe franceza, a stiut sa ne faca masa de pranz foarte placuta. Intai a venit cu un platou pe care erau 2 bucati de branza proaspata, ceva salam afumat si o paine care mirosea grozav. Ne-a explicat ca branza este proaspata, abia facuta, cei care o produc o aduc la el in fiecare zi si dupa 2-3 zile, in cazul in care restaurantul nu a vandut-o clientilor, o iau inapoi, o sareaza si din ea fac o alta branza, mai tare si de o culoare galben-maronie, pe care ne-a si aratat-o imediat. Ne-a spus ca nu e obligatoriu sa le mancam, doar daca vrem … bineinteles ca ne-am apucat imediat sa gustam. Erau foarte bune! Branza era intr-adevar proaspata si nesarata, mi-a amintit imediat de branza pe care o facea mamaie din lapte de capra !

La terasa cu prietenosul chelner am mancat ca aperitiv branza proaspata cu masline, Bacahlau, cum am zis mai devreme, cu un fel de boabe de fasole verzi, iar Floriana frigarui cu fructe de mare. Adica sepie, creveti, cateva bucatele de carne de porc si multa verdeata. Inainte de a scrie pasajul asta m-am uitat la o poza care imortalizeaza frigaruia Florianei. Arata demential! Si gustul la fel! De la un roman aflat la o masa alaturata am aflat ca felul de boabe de fasole verzi se numeste bob. De fapt nu era neaparat romana, era din replubica Moldova si lucra de 2 ani la Lisabona. Ii era destul de dor sa vorbeasca cu cineva din Romania, si a incercat sa ne intrebe multe alte detalii, i-am raspuns politicosi si am incercat sa ramanem distanti pentru a ne savura masa noastra. Masa care am stropit-o cu vin verde. Vinho Verde in portugheza. Un vin alb, care avea un gust foarte putin sampanizat, de o tarie medie, specific portughez, care ne-a placut si de care am baut mai in fiecare zi in Portugalia.

Dupa masa grozava, care ne-a costat cam 50 de eur si pe care am incheiat-o cu o cafea din partea casei, am continua plimbarea pe Mouraria cu inca 2 opriri la puncte de belvedere de unde am facut cateva poze, o pauza de o bere la o terasa insorita unde am stat tolaniti pe canapele, eu sa verific ceva mail-uri iar Floriana sa traga un pui de somn, si alte poze cu porturile si imprejurimile Lisabonei.

Post-ul asta mi-a luat destul timp, asa ca reusesc sa-l inchei abia sambata, in ziua plecarii, pe o banca in mallul Vasco da Gama. Pot sa listez acum in cunostinta de cauza imaginile principale pe care le-am vazut din turnul lui Ulise din Castel Sao Jorge si de pe celalte puncte de belvedere de pe Mouraria : estuarul raului Tagus, pe al carei mal drept se afla orasul Lisabona, podul 25 Abril (25 aprilie), care leaga Lisabona de malul stang al Tagusului, undeva mai sus de Belem, si care isi ia numele de la data revolutiei portugheze (Portugalia a fost sub regim dictatorial pe care l-a incheiat cu o revolutie in deceniul 8) ; cel mai impresionat ramane podul Vasco da Gama. Isi ia numele de la celebrul explorator portughez care a descoperit drumul catre India si a fost construit intr-un timp record, doar 18 luni, dat in folosita cu ocazia expozitie de la Lisabona din 1998 ; expozitia celebra 500 de ani de la drumul lui Vasco da Gama.

Am hotarat apoi sa parasm inaltimile Mauraria si sa mergem din nou in Baxia, sa facem ceva cumparaturi si sa mancat ceva bun. Am gasit niste scari inguste si am luat-o usor in jos, rememorand ziua foarte frumoasa pe care am avut-o, Floriana in pasi de dans si cu sarituri de pe o treapa pe alta, eu facandu-i bineinteles poze. La un moment dat, aproapre de o intersectie cu o strada perpediculara, in dreapta noastra coborau cateva trepte si in capatul lor erau 2 barbati care se agitau, gesticulau si vorbeau tare, aratand ceva ce se petrecea undeva sus, ascuns de privirile noastre de alta casa. Am mers sa vedem si noi. Dar nu a fost asa bine! De fapt, nu a fost rau, dar era sa nu fie bine. Casa pe care o aratau barbatii o luase usor la vale si parea ca nu are de gand sa se opreasca. Si nu s-a oprit! Si-a continua drumul accelerat pana cand … nu am mai apucat sa vedem. Am fugit imediat inapoi in sus pe trepte. De sus am vazut ce se imtamplase: casa se daramase complet, cu un alai de copaci rupti, resturi de caramizi, tigle si geamuri sparte, bucati de faianta care se gasesc din plin la Lisabona, si se oprise in urmatoarea casa, pe care o afectase doar putin. Ne-a dat seama ca locul in fusesem noie era departe de orice pericol. Casa cazuse mult mai incolo. Dar sperietura a fost zdravana!

Scapati de sub furia caselor din Lisabona am coborat apoi pana intr-o piateta suspect de libera si de plina in acelasi timp de tinere femei negrese, care pareau ca isi asteapta clientii … nu am aflat mai multe aici si nici nu m-am documentat, asa ca las misterul sa existe mai departe.

Am facut apoi dreapta catre Baixa, am facut mai multe pauze la diverse magazine de pantofi unde am scris pe telefonul mobil o partea din randurile acestui post, apoi am luat-o catre Placio de Comercio pe o straduta pietonala. Aici am intalnit un spectacol care ne-a placut.

Nu ! Nu am terminat post-ul in Mall-ul Vasco da Gama ! Acum scriu la Madrid in aeroport, am o mica speranta ca as putea sa-l termin in seara/noaptea asta !

Si revin la spectacolul pe care l-am intalnit in drum catre Placio de Comercio. Un tanar blond despre care am aflat la sfarsit ca este Alex din Germania, facea un show de strada similar lui Steve, from Melbourne, Asutralia, de la Londra. Doar ca tanarul era mai la inceput, avea potential dar nu avea talentul si experienta cizelate in sute de spectacole si mii de intalniri cu oamenii. A facut cateva jonglerii cu ceva bate de baseball grele si cu torte aprinse presarate cu glume gustate de public. Unul dintre momentele amuzante : unul dintre privitori a inceput sa vorbeasca la telefon, a mers la el, i-a luat telefonul si i-a spus ferm celuilalt ca aici « we have a show to do, sorry » si i-a inchis telefonul. La sfarsit i-am dat un euro si i-am strans mana intrebandu-l de unde e : " I’m from Germany. Sorry, nobody’s perfect ". O paranteza interesanta aici. Pe Alex from Germany l-am vazut si azi, in Madrid de data asta, la 4 zile distanta de Lisabona. Se antrena pentru un show similar langa un parc dinspre Plaza de Espana.

Dupa Alex am ajuns in Placio de Comercio si am facut stanga pe malul marii. Am mers vreo 10 minute oarecum aproape de faleza, apoi am intrat intr-un cartier cu stradute inguste, case de 3-4 etaje, pavate mai toate cu faiata de diferite culori si modele, cu balcoane mici la care erau agatate jardiniere cu flori sau culmi cu rufe la uscat. Foarte pitoresc cartierul aflat la baza Mouraria . Simteam ca suntem intr-o bucata de lume unde timpul s-a oprit in loc. Am vazut cateva restaurante extrem de calde si am decis imediat sa mancam aici de seara. Dupa 10-15 minute de urcari si coborari pe alei inguste si trepte pavate cu piatra cubica si acoperite cu muschi, ne-am hotarat sa ne oprim la un restaurant aflat pe un fel de platfoma care facea legatura intre 2 stradute dintre cladirile mici. Avea vreo 3 masute afara, asa ca a vrut sa ne bucuram de aerul serii la malul oceanului. Ne-am bucurat vreo 5 minute, dupa care frigul ne-a facut sa intram inauntru.

Cum eram déjà obisnuiti de la pranz, gazda ne-a adus branza de casa, muschi de porc si masline delicioase. Bineinteles ca le-a mancat imediat, am cerut si o sticla de Vinho Verde si am comandat si felul principal de mancare. Eu Cream Bachalau, nu tin minte din pacate denumirea in portugheza, Floriana sepie umpluta cu carne de porc. Mancare extrem de buna, dar si extrem de grea si satioasa. Pestele meu erau un fel sufleu, cu peste cod, multe feluri de branza, totul facut cel mai probabil la cuptor. Mancarea Florianei erau un fel de sarmale in foi de sepie, cu un gust grozav de fructe de mare amestecat cu carne tocata de porc. Trebuie sa descriu in cateva cuvinte restaurantul: mic, intr-o camaruta in car cu greu incapeau 4-5 masute, un tavan pictat cu stele care imita cerul si multa faianta, bineinteles. Totul era extrem de mic, bucataria era la un pas de noi, iar mesele nu stiu daca aveau 60 de centimetrii pe fiecare latura. Era ceva nou pentru noi. Mancare similara am avut placerea sa gustam si la pranz, dar atmosfera de aici era o noutate. Aici am ascultat prima oara muzica Fado, muzica traditionala portugheza. Super!

De la un cuplu de francezi care lua masa la o palma de noi am aflat ca restaurantul e renumit, ei ajungand aici dupa recomandarea unui ghid turistic. Si a mai fost ceva ce ne-a ramas amintire de aici. A doua zi aniversam 4 ani de cand eram impreuna, si 1 an de la cununia civila. Francezii, un cuplu abia trecut de 60 de ani dupa cum ne-au marturisit, aniversau 30 de ani de la casatoria lor. Asta da potriveala. Am ciocnit paharele si ne-am felicitat reciproc, ne-am spus ca asta e bonne chance si ne-am simtit extrem de bine.

Nu mai era nimic de spus. Am luat metroul si apoi am mers la culcare incredibil de fericiti!

Barcelona, quinto

2010-05-19T18:15:00.000+03:00

M-am trezit ... hmm, ... nu mai contează la ce ora ne-am trezit, ce plan am făcut, şi alte detalii de jurnal. Acum scriu postul de pe telefonul mobil, la cafeneaua de la muzeul Picasso, savurez un pahar de vin Libalis şi Floriana e înăuntru, probabil admirand operele artistului catalan. Cu o jumătate de ora în urmă intram la muzeul Picasso, după ce am stat la o coadă de umbrele vreo 20 de minute. Muzeul Picasso se află între Parc de la Ciutadella şi La Rambla, pe o străduţă îngustă şi cochetă, foarte aproape de port Vell. Când am ajuns ploua puternic şi noi ne bucuram de umbrelă cumparata ieri de la benzinarie.

Înainte de a scrie postul asta am curăţat obiectivul tele de la aparatul foto şi i-am instalat noul filtru de protecţie pe care îl cumpărasem cu ceva vreme în urmă. La muzeul Picasso am ajuns după o experienţă interesantă pe la magazinele cochete de pe lângă Barceloneta. Aici căutam filtre pentru aparatul foto, am intrat în vreo 2 magazine care ba nu aveau, ba erau prea scumpe, până când, într-un final am dat peste un vânzător care avea, fix pe 58 de mm cât aveam nevoie. Dar nu doriţi unul cu filtrare UV, a încercat el imediat să facă up-sale. Şi a reuşit. Ne-a convins până la urmă că avem nevoie de un filtru mai performant, şi implicit mai scump, bineînţeles, ne-a prezentat la fel de entuziast şi alte kit-uri de curăţare a lentilelor, de care fie aveam fie nu ne trebuiau, ne-a întrebat politicos dacă nu avem cumva nevoie de un card de memorie, după care ne-a spus foarte afectat să avem grijă pe Rambla, că sunt mugglers, să nu ne fure ceva. Ne-a plăcut! Un vânzător adevărat!

Fac o paranteză aici; serviciile din Barcelona nu ni s-au părut deosebite, din contra, aceeaşi răceala şi acelaşi dacă vrei să cumperi bine pe care l-am văzut şi prin alte părţi. Ultimul exemplu e cafeneaua unde scriu acum. Am avut ceva de comentat despre preţul vinului care era afişat mai mic la intrare, iar replica a fost ceva de genul: asta e preţul în interior! Dacă vrei, bine! Vânzătorul de la magazinul de accesorii foto a fost o excepţie pe care o vom tine minte.

Înainte de a vizita magazinele de accesorii foto, am luat masa într-o piaţa aproape de Barceloneta şi Port Vell. Am plecat extrem de încântaţi de aici. Era o cafenea/braserie chiar în piaţa, la 5-6 metri de standurile cu roşii şi conopidă, şi la plecare chelenerul, care probabil era şi patron, ne-a oferit din partea casei o bere si desertul. Ne-am simţit extraordinar. Am mâncat şi tortilla, care nu e ceva deosebit, o omletă cu cartofi, şi am văzut cum cel care ne servea era imortalizat într-un tablou din spatele barului. De aici am tras concluzia că e şi patron. Pictura era făcută cu ceva timp în urmă, între timp el albise, dar ochelarii şi trăsăturile feţei erau aceleaşi.

La cafeneaua/braseria din piaţa a fost prima excepţie pentru serviciile catalane. Şi culmea e că am ajuns aici întâmplător, după ce ne propusesem să mâncăm la bodega cu carne de porc pe care o văzusem cu 3 zile în urmă. La hotel ne-am hotărât să mâncăm lângă Port Vell, să luăm un sandvisuri eventual şi ceva carne de porc, să spunem pas chipsurilor şi sucurilor de la supermercato.

Dupa vizita Florianei la muzeul Picasso, a umblat o vizita scurta pe Rambla unde am cautat suveniruri. Incepusem cu aproape un an inainte seria cu suveniruri masini, si am hotarat sa gasim si la Barcelona ceva similar. Cocha. Asta cautam. Asa se spune in spaniola la masina. Dupa 2-3 magazine de suveniruri am gasit cocha, sub forma de taxi negru cu usi galbene, similar cu taxi-ul care ne-a adus de la aeroport.

A urma cartierul gotic unde am mers sa mancam. Aici am gasit un restaurant cochet, care avea geamurile chiar la strada pietonala. Am gasit o masa chiar la geam, cu o vedere frumoasa, am mancat escalop si dorada la gratar, un desert cu crema de zahar ars si o sticla de vin alb foarte bun. Din nou aceeasi parere despre mancare din Spania. Buna, gustoasa, dar nu formidabila. La restaurant am avut parte de o intamplare foarte amuzanta. I-am cerut unuia dintre chelneri sa ne faca o poza. A accepta politicos, a iesit si ne-a facut poza din strada pe geamul restaurantului, iar la intoarcere a exclamat faorte pasional ... "Paparazzi!". Parerea Florianei, confirmata de comportamenetul chelenerului de altfel, era ca el ar fi homosexual. Am vazut cateva perechi de homosexuali la Barcelona, chiar pot spune ca e orasul cu cea mai densa popolutie gay pe care l-am vizitat,

Mancati, bauti si fotografiati am mers la cumparaturi in apropiere de Piata Catalunya. Am facut destul de multe cumparaturi. Si iar cumparaturi. Si iar destul de multe cumparaturi. Sunt convins ca Floriana a fost multumita de rabdarea de care am dat dovada. Am facut asa de multe cumparaturi incat pana am terminat se facuse seara eram obositi, si am decis sa mergem sa mancam din nou. Inainte de masa am cautat un teatru cu spectacol de Flamenco la recomandarea directa a unei agente de marketing de pe Rambla. Dar nu a fost sa fie. Spectacolul era doar a doua zi.

Fara spectacol am mers din nou in cartierul Gotic si am gasit un restaurant dragutel, unde am mancat ultima Paella din Spania. Cand scriu randurile astea sunt la Bucuresti, la o saptamana dupa Spania, si stiu ca mai puteam sa mancam o Paella la Madrid. Dar nu am facut-o! La restaurant am mancat stridii, nu foarte grozave, Paella dupa cum spuneam mai devreme si am stins totul cu o sticla zdravana de vin. Si apoi, la culcare!

Adiós!!!

...

2010-05-19T17:59:00.000+03:00

Nu vreau sa scriu ceva anume; dar stau de juma' de ora la bar, sunt la a doua bere si imi trec prin cap tot felul de idei pe care ma gandesc sa le scriu. Si acum scriu. Scriu pe o foaie de hartie, care e pe post de fata de masa, la o terasa din Bucurestiul vechi, cu un Guinness negru in fata. Si vreau sa scriu ... dar despre ce ... ?!

Despre sentimente. Despre asta am scris mereu, incepand cu 1 Martie 2008, cand drumul Paris - Bucuresti, primavara, Dana tiganca florareasa dar mai ales Floriana, m-au facut sa scriu prima oara ... a venit Floriana. Nu mai pot sa scriu. Dar o sa mai amintesc doar ideea principala pe care vroiam sa o punctez azi.

Nu mai pot scrie pe foaie!!! Ma doar mana! E poate prea incet. Gandesc inainte si nu am timp sa pun pe foaie tot ce gandesc, ce simt. Poate ca simt prea repede :)

Abia astept sa transfert pe calculator tot ce am insirat pe foaia de la restaurant...

p.s.: dumnezeul scrisului pe foaie, daca exista asa ceva, a fost se pare extrem de suparat de gandurile mele si m-a blestemat sa scriu randurile astea de vreo 3 ori de pomana pe telefon pana sa reusesc in sfarsit sa le salvez pe blog

Barcelona, cuarto

2010-05-04T09:37:00.002+03:00

Trezirea în a patra zi Barcelona a fost ceva mai dificilă decât in mod obisnuit, fiind după o zi de pedalat şi stat la soare. Ca de obicei eu m-am trezit primul şi am început să trec pe blog ziua petrecută duminică. Mare parte era scrisă deja de cu o zi înainte, aşa că am terminat rapid, fără prrobleme prea mari.

Pe la 9 s-a trezit şi Floriana şi după ce am studiat vremea pe următoarele zile am decis să vizităm Monserrat. Pe la 11, după un pitsop la o benzinarie din apropiere de unde am cumpărat ceva sandvisuri, suc şi o umbrelă, pe o ploaie mocaneasca iberica, coboram la metrou cu ţintă piaţa Espania, de unde urma să luăm trenul către Monserrat.

Câteva cuvinte despre locaţie: un munte aflat la aproximativ 60 de km nord de Barcelona, unde pe la sfârşitul primului mileniu câţiva copii de ciobani au descoperit într-o pesteră o statuie neagră a Fecioarei cu Pruncul. Acum e un loc de pelerinaj, vizitat de foarte mulţi turişti, în principal străini.

Ştiam că trenul pentru Monserrat pleca la 11:36 aşa că am zis că dacă ne grăbim şi totul iese bine îl prindem la fix. Am schimbat 2 metrouri şi pe la 11:25 ajungeam la piaţa Espania. Un lucrător de la căile lor ferate ne-a dat ceva indicaţii, am cumpărat bilete de la un automat şi cu 4 minute înainte de plecarea trenului ne aşezam liniştiţi pe banca din vagon.

Foarte civilizat şi îngrijit sistemul de transport în comun din Barcelona. Ne-a plăcut. Staţiile dese, metroul vine repede, maxim 3-4 minute, iar zona periferică e deservita foarte bine, similar Banlieu-ului Parizian.

Trenul a plecat la timp şi după vreo ora coboram la Monserrat Aeri, de unde am luat telecabina până la locul cu pricina. Am plecat de la aproximativ 200 de metri altitudine iar Monserrat era la 600 şi ceva. În 5 minute am ajuns sus. Ploua în continuare sănătos, erau vreo 10 grade afară iar eu eram în pantaloni scurţi. Cool!

Sus pe munte, la Monserrat, am avut un traseu clasic aş putea spune. O plimbare de 5-10 minute prin ploaie, jumătate de ora la coadă pentru a o vedea pe Fecioară neagră, o escapadă de 15 minute pe un traseu ce urca pe munte şi apoi o masă straşnică cu o porţie uriaşă de paella, peste cu cartofi la cuptor, vinete, rosii şi dovlecei pane, udate pe săturate cu un vin roze local. Din nou aceeaşi părere despre mâncarea spaniolă. Aromata, grea, satioasa, cu multe sosuri condimentate. Ne-a plăcut în mod cert.

După masă am mai avut vreme de 5 minute pitsop la un magazin de suveniruri, după care am luat telecabina şi am spus adios Montserrat. Când scriu rândurile astea suntem în gară la Montserrat Aeri, ploua în draci, încerc să mă conving că nu mi-e încă frig şi aşteptăm trenul pentru Barcelona.

Trenul a venit la timp, ne-a dus inapoi in piata Espania din Barcelona si dupa inca cateva statii de metrou am coborat in piata Catalunia la shopping. Era un fel de magazinul Unirea aici, s-au galeriile Lafayette. Shopping nu a facut mai deloc pentru ca preturile erau maricele, dar am mancat din nou foarte bine la restaurantul de la ultimul nivel, paella cu fidea si jumatate de pui la cuptor cu cartofi prajiti; si iar vin roze. Bun!

Dupa masa copioasa ne-am oprit intr-un magazin Zara unde Floriana m-a probat cu vreo 6 perechi de pantaloni, nu stiu cate camasi si ceva sacouri. Nu am putut face fata insistentelor ei si am cumparat pana la urma cateva, foarte ieftine insa. Cu 100 de euro am luat 2 perechi de pantaloni, o camasa si o pereche de pantofi.

Si gata, dupa aia am mers la culcare! Buenas noches!

p.s.: stiinta spune ca statuia de la Montserrat ar fi neagra pentru ca lemnul din care e facuta ar fi imbatranit si dobandit o astfel de culoare. Dupa ce am vazut-o pot spune ca nu a avea trasaturi de africanca, era facut intr-adevar din lemn si foarte probabil culoare se datoreaza trecerii anilor, si nu altui motiv mistic.

Barcelona, tercera

2010-05-03T10:54:00.002+03:00

Eu M-am trezit ca de obicei devreme, am mai rămas vreo jumătate de ora în pat visând diverse chestii plăcute şi aşteptând să se trezească şi Floriana să facem planul pentru ziua respectivă. Şi s-a trezit! Energică ca de obicei.

Ne-am îmbrăcat rapid şi pe la 10 şi ceva luam masa la Mac Donald's. Da! Am mâncat la Mac Donald's. Şi a fost OK. O dată in a vacation time merge.

După Mac am mers pe plajă. Şi pe plajă a început să ne placă Barcelona. Era soare, aer curat şi liniştit, briza marii şi miros puternic sărat. Cool! Şi ne-a făcut să rămânem 15 minute la o terasă pe plajă să bem o cafea şi să facem cu adevărat planul pentru azi. Plajă, plimbare până pe Montjuic cu bicicleta dacă se poate şi muzeul lui Picasso.

Când scriu rândurile astea sunt la o terasă, pe la 7 seara, cu o bere, bineînţeles, ştiu că nu am ajuns la Picasso dar am avut o zi formidabila! Şi revin la desfăşurarea evenimentelor. Ne-am întors la hotel să ne schimbăm în echipament de plajă, am dat din întâmplare peste un pliant care făcea reclamă la un bici rental si am luat metroul 3 staţii până la Barceloneta. De aici am închiriat un tandem care ne-a ajutat să ne plimbam aproape toată ziua.

Am mers pe Carrer Paral.lel, am urcat dealul pe care se află Montjuic, ne-am fotografiat cu marea şi cu palmierii de pe înălţimile Miramar ... aici trebuie să fac o pauză şi să povestesc o întâmplare deosebită. Sus, în vârful dealului pe care tronează Montjuic, ne-am oprit să bem ceva. Şi am băut! Eu o Sangria mare, Floriana una mică. Dar s-a îmbătat atât de tare încât a trebuit să o conving aproape juma' de ora să se suie pe tandem să coborâm în oraş.

După ce am convins-o am reusit sa coborâm, am mâncat o paella în port Vell unde eu am facut si o baie ... apa era aşa de rece ...brrr. Dupa masa si baie am stat putin la plaja si eu am dormit juma' de ora, iar pe la 6, 6-30 ajungeam la hotel să ne schimbăm. A fost foarte frumos drumul cu bicicleta pe faleza. Era ceva aglomeratie, mai multi oameni pe bicicleta, briza marii era aproape, soarele ne prajea binisor; ne-a placut sa slalomam cu tandemul nostru lung printre personajele aflate la fel ca si noi la o plimbare de seara pe malul marii.

Am lasat bicicleta inchiriata la Bornbyke Barcelona si ne-am suit in metrou avand ca obiectiv una din casele lui Gaudi pe care Floriana vroia sa o viziteze. Am stat cam o ora aici, Floriana inauntru vizitand si facand poze, eu afara la o terasa scriind toate cele de mai sus.

Ziua am incheiat-o cu o plimbare si o masa in cartierul gotic, o friptura de vita si salata de fructe de mare stropite cu vin rosu. Ne-a placut cartierul gotic, foarte boem, parfumat, avand ceva din sarm-ul parizian si din caldura teraselor din Roma. Am sarit apoi rapid in metrou obositi si dornici de odihna.

Barcelona, segundo

2010-05-03T10:37:00.000+03:00

Dupa un somn foarte lung, la mine de vreo 10 ore si la Floriana de aproape 12, ne-am trezit odihniti si am facut rapid planul pentru a doua zi de Barcelona: Sagrada Familia, Parc Guell si cateva case concepute de Gaudi.

Hotarasem deja sa nu luam mic dejun la hotel, ci sa mancam in oras dimineata. Am pornit catre cea mai apropiata statie de metrou, care era la Nord-Vest de hotelul nostru. Am mers vreo 5-10 minute pe jos si chiar la statia de metrou am gasit un Supermercato de unde am cumparat iaurt, apa, o bagheta extrem de gustoasa si ceva "palmieri" cu gandul sa ne oprim in primul parc si sa mancam. Am coborat imediat la metrou, de unde a cumparat o cartela cu 10 calatorii cu 7.85 EUR. Ni s-a parut destul de ieftin. Ne era foame, asa ca nu am mai apucat sa ajungem in niciun parc. Merindele le-am mancat in metrou. Dupa vreo 6-7 statii si cam 10 minute de mers cu metroul, coboram chiar langa Sagrada Familia.

O scurta istorie pentru Sagrada Familia: inceputa la sfarsit de secol 19 de catre o echipa de arhitecti si constructori cu finantare privata, preluata de Gaudi la cativa ani dupa start si inca nefinalizata nici in zilele noastre, se vrea o biserica inchinata familiei sfinte, adica lui Josef, Mariei si bineinteles lui Iisus. O parere personala (impartasita si cu Floriana): plecand de la catedralele gotice, cu turnuri inalte, arcade si figurine iesite in relief (gen Westminster Abbey din Londra, Sf Stefan din Viena, Notre-Dame din Paris sau catedrala uriasa din Chartres), cu influente curentelor moderne (forme geometrice distorsionate, gen Picasso sau Brancusi), punem deasupra formele florale preferate de Gaudi. Cam asta a fost impresia cu care ne-a lasat sa plecam Sagrada Familia.O opera de arta a carei constructie se va intinde pe mai bine de 150 de ani, care acum are un scop mai degraba comercial decat simbolic.

Am urcat cu liftul intr-unul din turnuri si de sus am arunact o privire asupra Barcelonei. Dupa inca 30 de minute si un tur rapid in incinta bisericii, unde am gasit idei si exemple din opera lui Gaudi (restul bisericii era neterminata) am parasit Sagrada Familia cu tinta Parc Guell. Am aruncat o privire pe harta si am hotarat sa mergem pe jos, cu pauza de pranz undeva pe drum. Am mers vreo 20-25 de minute si ne-am oprit sa mancam la o terasa dintr-o mica piateta. Mancarea: o pizza cu multa branza, o mancare similara cu paella cu fidea in loc de orez si melci preparati cu carne de pui. Foarte buna! Ne-a placut mult mancarea. Am tras si o concluzie despre mancarea spaniola: foarte grea, consistenta, satioasa. Condimentata si aromata, bazata mult pe orez, peste si fructe de mare, cu sosuri multe, sarate si grele. Am stins totul cu berea locala Estrella si ne-am relaxat ma maxim.

Eram deja obositi si am luat autobuzul pana la parc Guell. Interesant cu autobuzul a fost traseul parcurs, ceva extrem de intortocheat cu multe statii si viraje stanga dreapta, desi parcul era doar la vreo 3-4 strazi distanta. Dar asta a fost bine - am apucat sa ne facem siesta de dupa masa. In parc am stat aproape o ora, ne-am plimbat prin gradinile pline de verdeata, am vizitat casa in care a stat Gaudi, care ne-a adus aminte ca si forma si impartire de casa reginei Maria de la Balcik. Impresie generala despre parcul Guell si arta lui Gaudi: multe forme geometrice inspirate din natura, gen pietre de pavaj care aveau ca model o frunza de palmier, multe mozaicuri facute din bucati de faianta de culori foarte diferite si ... cam atat. Parcul in sine arata ca un musuroi de furnici adauga Floriana, si eu ii dau dreptate.

Am incheiat vizita aici cu o Sangria, o punga de chips-uri si poza cu una din Salamandrele acoperite cu mozaic, dupa care am pornit pe jos catre Piata Catalunya cu oprire la alte 2 case concepute de Gaudi. Casele le-am vazut doar pe exterior si Floriana a hotarat sa revina a doua zi sa viziteze in amanunt una dintre ele. Casele vazute aici m-au dus cu gandul la Hundred water house din Viena.

S-a incheiat si a doua zi la Barcelona rapid pentru noi, cu plimbarea pe jos pana la Piata Catalunya, o bere de improspatare o terasa din apropiere, drum cu metroul pana aproape de hotel si adormit instant inainte de 10 la GBB.

Barcelona, primero

2010-05-01T23:30:00.000+03:00

Señores et señoras … am plecat in jur de 9 fara 20 de la Bucresti, dupa o coada intensa si o inghesuila romaneasca pe Baneasa. Cand scriu randurile astea sunt in avion, probabil undeva deasupra Italiei, am incheiat de scris un post despre Roma si astept sa aterizam pentru prima oara in peninsula Iberica. Floriana langa mine, zambitoare cum e ea mereu, tocmai a facut planul casei noastre, si se bucura si ea la aniversarea unui an de la nunta fantastica.

…

La Barcelona am aterizat in jur de 10:30 ora locala. El Prat e un aeroport mare, aerisit, pe care ne-a asteptat o ploaie de vara care s-a si terminat pana sa ne urcam in taxi. Ne-am intrebuintat serios pana sa ii explicam soferului unde trebuie sa ajungem; numele hotelului l-a inteles abia dupa ce am scris cu gedetul pe picaturile de apa de pe capota masinii (GBB se citeste putin diferit in spaniola ... HeBeBe) si s-a prins exact unde trebuie sa ajungem dupa ce a sunat vreo 4-5 colegi.

Prima impresie despre Barcelona : oras maricel, ingrijit, cochet, chiar frumos pe alocuri, cu iz mediteranean si umiditate destul de mare.

Taxiul a facut cam 15-20 de minute pana la hotel si pretul a fost mai mult decat decent : 22 de EUR. Ne-am cazat la GBB Hotel Barcelona 4, am primit o camera cu vedere modesta (au motivat ca e singura cu pat matrimonial pe care o au) si pe la 12 fara 5-10 minute ieseam la plimbare cu tinta celebrul bulevard Rambla. Am facut cam 45-50 de minute pana la capatul dinspre mare a lui Rambla, mergand intai pe bulevarde mari, apoi pe stradute inguste, trecand pe langa gara apoi pe faleza.

Frumoasa Barcelona. Vie, latina, calda. Ne-a placut prima plimbare. Apoi am luat-o pe Rambla. Eram infometati asa ca dupa vreo 50 de metri ne-am oprit sa mancam la o terasa aflata in mijlocul bulevardului. Am luat cateva Tapas (creveti, peste de vreo 3 feluri, caracatita si scoici) stropite cu bere la litru. Mancare buna, cu gust de mare ; nu era si nici nu se dorea a fi rafinata, dar avea un gust autentic de peste de mare care ne-a placut. Nici foarte scumpa nu era. Berea in schimb avea un prêt semnificativ. 9.5 EUR halba de un litru si putin peste 5 EUR cea la jumatate. Dar am baut cu placere pentru a stinge gusturile puternice de mare, condimente si usturoi.

Dupa masa si inca vreo 300 de metri de mers pe Rambla catre Nord, am ajuns la piata. Da, la piata. Si ne-a placut. Un spectacol inedit. Pe tarabe erau intinse fructe (Mere, banane, avogado…)legume diverse si multe, mare parte necunoscute mie, pulpe intregi de porc, mai mult sau mai putin afumate, purcelusi de lapte ce stateau ca niste ingesari de martipan, iepuri ale caror pulpe aratau ca fesele proaspat parfumate ale unui copil mic … dar cel mai mult ne-a placut piata de peste. Cred ca erau 100 de feluri de peste, mai rosii, mai negre, crap, cambula, macrou si ton din cele cunoscute, plus alte specii ale caror nume sau existenta imi erau total necunoscute. Si scoici. Stridii, midii, saint-jeaques,o gramada de alte cochilii necunoscute, crabi, languste, creveti, melci … multe, foarte multe si diversificate. Tot ansamblul parea o expozitie de pe fundul marii pregatita special pentru noi, care dupa ce ne trecea interesul era gata sa inceapa sa inoate, sa se miste, sa se manance una pe alta. Cand scriu randurile astea sunt la hotel, seara, si pot sa spun ca e cel mai « tare » lucru care l-am vazut azi la Barcelona.

Dupa piata de peste ne-am intors pe stradute inguste si cochete pana pe faleza, am avut o tentativa nesustinuta de a vizita Acvariul, era coada si am zis ca mai bine mergem la Lisabona, are referinte mai bune, alta cu acelasi succes de a merge cu telecabina pe deasupra portului, statia de la pilonul unde am vrut noi sa ne urmcam era inchisa. Asa ca ne-am intors pe Rambla. Am strabatut-o toata de la un capat la altul, in Piata Catalunya am facut dreapta catre Parc de la Ciutadella, pe care l-am vizitat dupa vreo 30 de minute si o pauza de o bere pe drum. Frumos si in parc. Aerisit, mult verdeata si o fantana superba.

Parcul a fost cam ultimul obiectiv al zilei. A urmat o masa rapida la o cafenea pe drum catre hotel, compusa din doua sandvisuri si o apa, o repriza reconfortanta de sauna si … sunt la hotel, Floriana doarme de vreo 10 minute … inchid si eu. Dar adaug inainte un lucru interesant despre Barcelona : mare parte din centrul orasului e format din stradute dispuse sub forma de matrice, similar celor in Manhattan. Ne-a placut asta si ne-a ajutat sa ne orientam extrem de repede.

Buenas noches !

Cronomentru' de la metrou

2010-04-14T08:55:00.003+03:00

Ieri am mers din nou cu metroul, ca in fiecare zi de altfel, si vroiam sa scriu despre asta; de fapt despre celebrul cronometru de la metrou care numara cu indarjire secundele scurse de cand a plecat ultimul metrou din statie, de parca ar fi important pentru pasagerul gri care asteapta pe peron stresat, dornic sa ajunga acasa, sa fumeze o tigata, sa bea o bere, sa faca dragoste de foc cu iubita lui cea noua, sau alte activitati normale pentru un pasager bucurestean. Adica el sigur vrea sa stie exact cat s-a scurs de cand a plecat ultimul metrou. Pentru ca in timpul liber este amator de statistica, si noteaza cu indarjire timpul mediu scurs de cand a plecat ultimul metrou! Cand vine urmatorul? Ce mai conteaza?! Cand putem trai foarte bine cu timpul care a trecut, nu cu cel care ar trebui sa vina. Nu ne preocupa ce va veni.

Dar azi de dimineata am avut o discutie aprinsa cu unul dintre baietii de la mine din echipa care m-a facut sa-mi fuga mintea de la cronometru. Da' mi-a fugit pentru scrut timp si s-a intors imediat, instantaneu as zice, intelegand legatura intriseca dintre cronometru si noi, cei care l-am inventat si l-am pus sa stea linistit acolo si sa numere secundele scurse de la un moment dat, cand a venit un anumit metoru, pe care oricum noi nu l-am prins si nu ne intereseaza! Dar e important sa stim! Sa stim ca acum 09:45 secunde a trecut un metrou pe aici! Deci daca a trecut, inseamna ca va mai trece unul! Deci mai e o speranta! Numaram secundele sperantei noastre care se scurg pe cronomentrul de la metrou...

Coincidente ||

2010-02-18T19:42:00.000+02:00

Scriam cu ceva timp in urma, sunt aproape doi ani de atunci, despre originea si sensul cuvantului coincidenta.
...ei, ma umflu si eu putin in pene, de fapt scriam despre o coincidenta care mi s-a intamplat si care m-a impins sa reflectez. Si credeam atunci ca are era o coincidenta cool, despre care trebuia sa scriu, dar nu stiam ca se poate si mai bine...

"....Buna Marcela!"
"Buna Mihai! Ce faci, nu esti la Paris?"
"Eu? Pai cum de nu esti tu la Paris?"
"Sunt intr-o vizita de 2-3 luni in Romania..."

Si am schimbat cateva vorbe in metroul bucurestean intre Pta Romana si Gara de Nord cu Marcela, o cunostinta care locuieste la Paris. Si ma inalnesc cu ea intamplator, in Bucuresti, la metrou. Cool! Calatoria cu metroul a fost scurta, ne-am depanat amintiri, opinii, cate si mai cate si am coborat amandoi la Gara de Nord, eu grabit sa ii povestesc Florianei intamplarea intamplatoare, Marcela grabita si ea probabil sa ajunga la prietena ei la care trebuie sa innopteze.

Ajuns acasa am petrecut o seara minuntata cu Floriana mea, nimeni si nimic nu avea cum sa ne deranjeze....

TRRRRRRRRRRRRR!!!!!

"Un numar necunoscut, la 10 seara... Floriana, sa raspund? sa nu raspund?"
"Eu zic sa raspunzi"

Si am raspuns!
Era din nou Marcela, care mi-a spus ca are o problema cu prietenul prietenei ei, pe care il presupune ca s-a inchis in casa cu o alta, in timp ce iubita lui e plecata din tara, si ca ma roaga sa o gazduiesc pentru ceva timp.

Acum, daca o coincidenta a facut sa ne intalnim o data la Bucuresti intamplator, in timp ce pana atunci ne vazuzem doar la Paris, inseamna ca e musai sa ne vedem si a doua oara la Bucuresti. Si a venit pe la noi, am baut 2 sticle de vin, ne-am veselit, si a plecat pe la 2 noaptea catre casa prietenei care intre timp se eliberase.

Imediat mi-am pus intrebarea cu Floriana daca sa ne culcam sau sa asteptam un nou telefon de la Marcela ... sau poate sa-i dam noi telefon ... sau sa mergem pe la ea ... sau pur si simplu sa o asteptam.
Sigur va veni!

Ratatouille

2010-02-12T18:13:00.000+02:00

Azi am luat primul salariu!
Primul salariu la noul loc de munca, ca salarii am mai luat si din alta parte. Interesant a fost ca l-am luat in plic. Un plic alb, mare, gros, care arata superb in buzunarul de la geaca. Asta chiar ca e primul plic pe care il iau.

Dar nu despre asta vroiam sa scriu, nu despre salariu sau plic, ci despre ce am facut cu el. Cu salariul, nu cu plicul, bineinteles.

Am fost cu Floriana sa sarbatorim primul plic luat la noul loc de munca. Dupa ceva cautari de 5-10 minute am decis sa mergem la "Hanul Berarilor Interbelic", deschis in fosta casa Bucur, la Piata Natiunilor unite. Il recomand cu caldura celor care vor sa guste mancare romaneasca adevarata, aromata, grea, autentica.

Am comandat ceva lejer, eu o saramura de crap, iar Floriana o salata de cruditati si o supa crema de dovleac. Crema de dovleac nu suna chiar asa romanesc, dar salata de cruditati chiar a fost. Floriana mi-a dat si mie sa gust din salata ei si....
"Ai facut o fata! Ca expertul gastronom din Ratatouille, daca iti amintesti..."
Da, sigur ca imi amintesc. Si la fel ca si expertul din film, am avut aceeasi senzatie de déjà-vu, sau déjà-gouté. M-am vazut iar in curtea bunicilor de la tara, in mijlocul bataturii, sub umbra unui salcam batran, asezati pe scaune mici in jurul masutei rotunde, mancand o salara de rosii proaspete, abia culese din gradina, cu castraveti si ceapa si cu branza de capra facuta de mamaie...
Hm...

p.s.: plicul era gros pentru ca erau multe bancnote de valoare mica inauntru

Point of view

2010-01-24T12:55:00.000+02:00

After 5 wonderful days in Paris, I am heading myself back home. He was nice, warm, cool ... Paris. Yes, I was talking about him, about Paris.
When I am writing these words I am in the RER train going to the Charles de Gaulle Airport.

Next to me sits a nice lady who seems to have the same destination. The journey is short, about 20 minutes, so there I see no interest in starting a conversation with her.

Suddenly, the train stops for a long period of time in the middle of nowhere, nowhere called 'banlieue' by the French.
And I found this stop very appropriate to start chatting with my colleague. However, after a couple of breathless responses to my small talk questions, she puts her iPod earphones on ... so the conversation is over.

I believe this is good for me and bad for her. She doesn’t know what a good teller I am; she doesn’t know what she has just missed.
This is my story, my point of view. What about her point of view?

...

After a hard working week in Paris I am heading myself to Hamburg, to see my tall, blue eyes and blonde haired German boyfriend.
Hm... I just can wait to have him near me, to kiss him, to feel his power, to let him lick my whole body...

Next to me sits a person who seems to have the same destination. The journey is short, about 20 minutes, and I hope she will not bother me.

Suddenly, the train stops for a long period of time. Why does it stop? When it will start over? I am going to miss my flight and the wonderful weekend with my tall German love? But the man next to me ...yes, he was a man ... starts asking me some stupid questions.
I have to give him some answers, otherwise I may look rude. Ah ... he had just made a pause ... great. I put my iPod earphones on ... so his conversation is over.

Hm...it feels so good to listen some good music and prepare myself for a weekend full of passion with my blue eyes and blonde haired German...

Pour-qoui j'aime Paris...

2010-01-12T21:14:00.006+02:00

Why I love Paris?
Is this a question? Definitely not!
Actually...it might be...if I have been a philosopher. However, I am not.
Today I'm just a normal guy who has arrived a few hours ago in Paris. I am here for like the 110th time. And it feels the same as ever: good...nice...warm...cool...it's Paris.
"Et ce difficille d'ecrire...."
Yes! It is incredible hard to put down my feelings about Paris in English. But today I will do it. Paris deserves to have its words written in English today.
So....why I love Paris...
After my arrival, I didn't have the time to feel why I love Paris. But I did! I've loved it every single minute. The first French words sounded in my ears ... "bonjour monsieur..." and the music came along.
Hm...I'm losing myself in endless reflection and I'm chasing myself away from any practical aspect of being in Paris.
But Paris is not practical. He isn't practical at all. Paris means feelings. Deep and intense feelings, which is what I am doing right now. I am feeling Paris. Very deeply and extremely intense.
And it comes to me like a ray of light that has the guts to cast upon Paris. I love Paris for the feeling with whom
he dares to strike me every time I am here...

Gaina Enoriasa

2009-11-04T14:01:00.001+02:00

Ieri am fost la inmormantarea bunicului meu. Tataie, cum il alintam toti. Suferinta a fost, dar moderata si controlata. Omul si-a trait viata, si-a crescut copiii si si-a vazut nepotii la casa lor si cu rostul lor, a murit la 86 de ani in casa lui, inconjurat de fetele lui, deci s-a intamplat ceea ce trebuia sa se intample.

Slujba de inmormantare, tinuta in biserica din sat, mi-a oferit o bucata din prea-eterna si prea-fascinanta Romanie. Dar nu asa cum o vedem prezentata in pliante si la televizor. Ci reala, eterna si mai fascinanta ca niciodata.

"Cot-cot-cot...."

S-a auzit la un moment dat in timp ce preotul citea linistit din nu stiu ce verset din Evanghelie. Nimeni nu a dat atentie. Preotul a continuat si a aminit de "...locul cu verdeata...."

"Cot-cot-cot..."

Se pare ca amintirea ierbii in plina toamna a starnit din nou pasiunea galinaceei. Si cu ocazia asta am vazut si despre ce era vorba. Una dintre babele satului (am vrut sa scriu batranele, sa pastrez tonul civilzat...dar imi dau seamna ca nu ar fi de acolo, din biserica, ar strica farmecul etern si fascinant) primise o gaina, pe care o tinea la subbrat intr-o punga de plastic. In biserica. In timpul slujbei. Slujba de inmormantare.

Probabil ca gaina s-a plictisit, sau i s-a facut dor de locul cu verdeata, sau nu era de acord cu slujba preotului, ea fiind protestanta la origine, sau, mai simplu ... gainile cotcodacesc, nu au ce cauta in biserica!

Roma, cinque

2009-10-26T23:30:00.001+02:00

Ne-am trezit lejer pe la 9 si dupa un mic dejun copios am luat-o pe jos catre Vatican. Pe drum am cumparat 2 kilograme de mere cu 7,5 euro de la niste militanti pentru cauza anumitor copii, am mancat cu pofta cate unul si am ajuns la San Pietro. Aici era multa lume care il asculta pe Papa Benedict in timp de tinea slujba de duminica. Am stat circa 10 minute si apoi ne-am suit intr-un taxi cu tinta catre Colosseum.

Din taxi am coborat la Piazza Venezia, am facut cateva poze cu columna lui Traian si am luat-o pe jos pe Fori Imperiali. Nu am intrat direct la Colosseum, ne-a atras atentia un afis care anunta triumfal Roma 3D, un spectacol care ne-a dus cu gandul la "London 4D experience". Am ajuns pana acolo, undeva la sud de Colloseum, cam la 3-5 minute de mers pe jos si dupa ce am evaluat situatia am ajuns la concluzia ca e mai bine sa bem o bere.

Am gasit un restaurante draguto chiar alaturi, in strada. Nu avea nici o masa libera, dar nu a fost problema. Au amenajat o masa pentru noi. Chiar in strada! Tramvaiul trecea la juma' de metru de noi. A trecut unul singur in timp ce noi ne beam berea la litru linistiti si faceam poze cu Colloseumul.

Imediat a urmat Colloseum. Arena romana construita intre anii 80 si 100 era noastra, destinata spectacolelor cu gladiatori, in care stratificare sociala din Roma antica era exprimata in fiecare detaliu: de la pozitia ocupata in arena (jos nobillii, sus plebea), la scaunele specifice (marmura versus lemn), si la locurile de sus, dedicate in special femeilor, care avea accesul vizual direc la arena blocat de un mare perete.

Am avut un tur ghidat, dar nu pot spune ca ne-a ajutat prea mult. De fapt...ceea ce am scris mai sus nu as fi stiu daca nu era turul ghidat. Deci a meritat.

Dupa Colloseum a urmat Piazza Venezia, cu pauza in Foro Romano la mijloc. Adica pauza e putin spus. Ca mai mult am mers si ne-a incurcat in stradutele fara iesire. Dar am vinci pana la urma. Arsi de soare si obosoiti am ajuns finalmente la Piaza Venezia, cu cladirea imensa dedicata lui Vitorio Emanuelle, intemeietorul Italiei moderne in a doua parte a secolului 19.

Stiam de la precedenta excursie la Roma ca e singura cladire din Roma care isi permite sa sfideze aerul si sa fie mai inalta decat preaslavitul Vatican.

Apoi a urmat un episod foarte interesant, pentru care nu am platit, nu era in vreu tu ghidat, nu ne-a spus nimeni ca gasim la Roma asa ceva. Am cautat un restaurant. Si am gasit. Ne-am asezat si.... "Es chiuso, seniori!" Celebra pauza de dupa masa tipica italienilor, si sudului Europei in general, care are rolul doar sa enerveze turistii. Dar nu ne-am enervat. Am cautat alt restaurante si am gasit. Doar ca acum eram mai saraci. Eu si cu Floriana. A mea sotie uitase gentuta cu telefoane, portofele, pasapoarte...la primul restaurante!

Ma che coza?!

Am fugit rapid sa incercam sa o gasim. Si am gasit-o! Uf! Statea linistita agatata de un scaun pe terasa restaurantului chiuso. Pe drum, in fuga (trebuie sa spun ca erau vreo 5-10 minute intre cele doua), incercam sa gasesc solutii de back-up. Ok, am pierdut actele. Nu e grav. In sun pe Serban. Sigur mai stie tatal lui pe cineva la ambasada Romaniei din Roma. Mai stam aici 2-3 zile dar vom reusi sa ne descurcam.

Cand scriu randurile astea sunt la Paris si pot sa spun ca "on a eu de la chance!". E bine ca am gasit gentuta! Chiar foarte bine!

Cu toata adrenalina in sange, am mancat extrem de bine, eu o vita cu aceto balsamico, restul nu stiu exact ce.
Dar stiu ca totul a fost foarte bun. Si am avut si cateva Bira Moretti.

Finalul zilei a fost linistit si relaxant. O plimbare pana la Piazza Spania, 5 minute cu Adrian pe scarile de acolo privind multimea si discutand "le monde" in timp ce fetele incercau un ultim shopping, apoi un drum lejer pana la hotel unde am chemat un taxi in care ne-am imbarcat spre Ciampino.

Dar Roma nu isi spusese ultimul cuvant. Mai avea soferul cate ceva de spus in numele ei. Si a spus! A trecut pe rosu, a claxonat, a dublat coloana oprita la semafor, a luat-o pe diverse stradute. Si Floriana mea mai avea ce spus. L-a facut stronzzi pe un sofer care incerca sa parcheze chiar in fata noastra intr-un loc in care cred ca nici un Smart nu incapea. A fost inteso drumul pana la aeroport si despartirea de Roma.

Arrivederci !

Tough guy

2009-10-24T23:55:00.001+03:00

« Hey! Are you feeling to good to pick up your salt! »
« Je ne comprends pas…parlez-vous français? »

Bineinteles ca inteleg ! Dar e un tip care arata ca Nicu Vlad si tipa la mine in engleza. Deci nu inteleg …

« You understand! Why don’t you pick up your salt? »
« Désolé…parlez-vous français…je ne comprends pas … »

Si tipul continua… si imi dau seama ce am facut…de fapt, stiam déjà ca am dat sticluta de sare pe strada si ca s-a spart, dar nu stiam ca e asa de grav. Dar tipul arata ca Nicu Vlad si tipa la mine in engleza. Deci nu inteleg … si pana la urma pleaca.

Imi dau seama rapid despre ce e vorba. Un tip anglo-saxon, sau neamt, ofuscat pe buna dreptate de faptul ca eu am trantit sarea in strada, ca s-a spart si ca trecatorii se pot taia in cioburi. Spiritul lui drept si la obiect nu accepta chestia asta. Dar nu am crezut ca e asa de grav. Ok. Si acum ?

Ma ridic imediat … imi continui niz-nai-ul frantuzesc :

« Désolé, vous avez raison, je n’ai pas vu que c’est assez grave…désolé »

Si ii intind mana. Si Nicu Vlad imi da mana si imi zambaeste. Bat cuba cu el, apreciez curajul si spiritul lui corect si ramanem prieteni. Sau cel putin eu sunt convins ca el e constient de chestia asta !

…

2009-10-24T23:51:00.004+03:00

Am vrut sa-i spun Christhian Perrot…dupa care am vrut sa-i spun Paris…mi-a trecut prin cap sa-i spun si Mihai…dar nu imi place sa imi apara numele…imi place anonimatul….deci, cum sa-i spun … ?

Sunt la Paris, pe Champs Elysee, tocmai am mancat o friptura excelenta, cu un vin de Bordeaux excellent. Si vreau sa scriu. Vrea sa scriu orice, dar totusi ceva anume. Stiu ce, doar titlu nu am…dar nu conteaza titlul. Vreau sa scriu ceva mai presus de titlu, care nu are nevoie de titlul. Deci reiau ce am scris in introducere.

Christhian Perrot pentru ca e si el prezent … Paris, pentru ca a fost la Paris … Mihai … pentru ca din nou eram si eu pe acolo. Si totusi…nu stiu cum sa incept…si ce vreau sa spun.

Sunt la Paris, in birourile A.S.F.A de la Sèvres., si merg la Christian Perrot sa-l anunt ca mai trebuie sa raman pana marti, sa ma ajute cu partea adminsitrativa. Si in timp ce vorbesc cu el, ma joc cu 3-4 monede pe care le am in buzunar. Si ... rapid :

« Ah…désolé Christian… il y a 2 ans tu m’as emprunté avec 2 euros. Il faut que je te rembourse. »
« Mihai. Je ne me souviens pas. Reste tranquille »
« Christian…il faut. Tu m’as emprunté…. »

Si am continuat schimbul pana cand eu cedat si am mers sa iau 2 Euro si i-am dat. Bineinteles ca a refuzat, dar nu m-am dat in laturi si i-am lasat pe masa.

Asta a fost la Paris…Mihai… Christhian Perrot…

911 Targa 4S

2009-10-14T23:23:00.001+03:00

Sunt in tren catre Iasi si incerc sa astern in documentul Word cateva cuvinte despre experienta de azi. Am povestit la majoritate cunoscutilor deja cum a fost, asa ca e suficient sa fac un review, nu trebuie sa fiu din nou creativ avand in vedere ora tarzie si gradul meu de oboseala.

Prima intalnire cu Porsche 911 Targa 4S a fost emotionanta. Mai mult pentru Porsche decat pentru mine, pentru ca eu il cunosteam din reviste, filme si jocul NFS Porsche 2000. El cu siguranta habar nu avea cine sunt eu. Trecand peste emotia primei intalniri, m-a acceptat si m-a invitat sa ma urc in el. Am coborat de fapt, in masina, garda la sol minuscula si pozitia sportiva fortandu-ma sa ma intrebuintez serios in timpul procedurii.

Dar sa las ifosele si implinirea de sine pe care am simtit-o cand Porsche a fost emotiv la intalnirea cu mine si sa trec la descrierea masinii. De fapt, a senzatiei. E mai corect spus asa. Descrierea masinii o puteti citi in reviste, vedea la Top Gear sau pe www.porsche.ro. Senzatia e cea care conteaza si ramane. Si a ramas! Inca o mai am! Inca mai simt in spate apasarea scaunului cand, cu pedala strivita de podea, Porsche incepea sa urle frumos, sorbea din soseaua de centura si nu uita sa-mi trimita direct in coloana cervicala, prin PDK, cuplul motorului de 3,8 litri.

Frumos! Zgomotos! Fun!

La inceput el a fost prudent. Nu m-a lasat sa-l calc prea tare. Mi-a transmis cumva ca nu sunt pregatit, ca trebuie sa ma cunoasca intai, sa fie sigur ca e suficient de bun pentru mine. Dar dupa ce m-a cunoscut, s-a dezlantuit. L-a ajutat si activarea modului super sport, care a facut acul turometrului sa sara cu vreo 2-3 mii de rotatii in sus, motorul sa inceapa sa urle razboinic, mana mea sa se inclesteze pe volan si sa impreuna sa decolam. Eram deja noi!

Si fiind in echipa cu Porsche nu mai pot pastra tonul romantic de pana acum. Nu mai merge. E prea moale. Iar Porsche e rau. In cateva secunde m-a dus la 150 Km/h. Pe soseaua Pipera-TUnari. Frana promta m-a strunit imediat si m-a adus cu rotile pe pamant. Dar nu putea sta pe loc. A comutat pe modul super sport si a sarit la 180 Km/h. Pe soseaua de centura de data asta. Nu cred sa ne fi vazut cineva dintre cei pe care i-am depasit. A stiut sa fie delicat cu mine cand am trecut calea ferata. Incredibil de delicat! Avand in vedere suspensia super-sport si talonul subtire al cauciurilor.

Asta a fost Porsche. M-a lasat in parcare spunandu-mi ca ii pare rau ca plec. Ca i-a placut cu mine. Sa scriu despre noi, dar sa fiu scurt, la obiect. La fel de scurt cum a atins el suta si la fel de la obiect cum mi-a aratat ca poate frana. Si ca data viitoare invata un traseu virajat si ma cheama sa dam o tura.

Cool!

Roma, quatro

2009-10-10T20:16:00.002+03:00

Scriam ieri despre hotelul din Roma si spuneam ca astept micul dejun sa-mi completeze opinia. Si am mancat! Mancare buna, diversificata, de la "pain au chocolat " si croissant, pana la prosciuto crudo si alte mezeluri. Ne-a placut. Nu impresionant, nu la fel de pretentioasa ca la hotelurile frantuzesti, dar ne-a placut. Deci hotelul isi pastreaza raitingul de foarte bun.

Cand scriu randurile aste suntem la hotel, dupa o zi lunga prin Roma, Floriana face dus si eu refac traseul. Revin deci la dimineata....

Dupa micul dejun am tintit catre Vatican cu scopul de a intra la muzeu si de a vedea "capella sistina". Am facut cam 20 de minute de la hotel, am ajuns in piata San' Pietro, am vazut o coada imensa la intrarea in biserica si am hotarat sa ne limitam la muzeu. Acolo, coada si mai mare. Ne-am asezat linistiti, Adrian a deschis telefonul, am cautat pe internet si dupa alte 15 minute intram in muzeu. Am rezervat si platit biletele online, am primit pe mail un voucher cu un cod de bare, l-am scanat la intrare direct de pe telefon si am castigat timp pretios.

Am stat cam 2 ore in muzeu, am strabatut cam toate camerele fara sa ramanem impresionati de ceva anume. Eu mai fusesem cu ceva ani in urma, sunt oricum plin de muzee si picturi, iar ceilalti la fel. Ne-am oprit mai mult la "capella sistina" unde am apreciat picturile uriase. Ne-am gandit la munca lui Michelangelo si am trecut in revista scenele biblice de pe tavan, cu atingerea Sfantului Duh in centru.

Dupa Vatican am trecut Tevere si am gasit un restaurant dragut unde am mancat paste si lasagna, am baut bere si vin si ne-am simtit excelent. A urmat o trecere scurta prin piata Navona, unde mancasem cu o seara inainte, si ne-am oprit la Panteono pentru cateva poze si o gura de aer.

A doua parte a zilei o trec in revista rapid, pe puncte: cateva poze cu si la Fontant di Trevi (aici era o aglomeratie grozava, mai ceva ca la un meci al lui Lazio), o plimbare pe Via del Corso cu oprire la un mall scump de shopping unde nu am cumparat nimic, un magazin cu articole de copii pe Via del Colonele de unde din nou nu am cumaparat nimc, o pauza de 5 minute in Piazza Colona, un tur rapid pe la magazine cu Geox si H&M in prim plan si, la sfarsit, cel mai interesant moment, suvenirurile.

Cele mai interesante suveniruri care le-am cumparat vreodata! 6 pachete de spaghete! Am gasit langa Piazza del Popolo un magazim interesant si ieftin de un am cumparat pretioasele fainoase; diverse tipuri si arome. Ne-a placut mai ales ca vanzatoare ne-a facut cadou si un borcan de gem de mere si ceapa. Abia astept sa-l gustam sa vedem despre ce e vorba.

Cam asta a fost a doua zi de Roma. Intensa, bogata, calda ... latina. Ne-a placut!

Buona sera!

Roma, terzo

2009-10-09T17:52:00.001+03:00

Prego!

Mi-am adus aminte rapid in timp ce ma spalam pe dinti sa scriu si despre hotelul la care stam la Roma.

E excelent! Unul din cele mai bune hoteluri la care am stat.The Venetian de la Las Vegas suporta o comparatie obiectiva cu el.

4 stele, camera mare, mai degraba suite decat camera, cu 2 bai, pat imens, internet gratuit, 2 televizoare, central, personaj amabil (Adriano din Botosani si o camerista tot din Romania,), totul la 270 EUR 2 nopti. Asteptam si micul dejun de maine sa ne completam opinia despre el.

Mai multe informatii la http://www.twentyonerome.com

Roma, secundo

2009-10-09T17:41:00.001+03:00

Am luat taxiul de la Ciampino dupa ce am necogiat un poco cu cei care vroiau sa ne ceara 50 de euro. Am gasit pe unul cu 30 si am pornit catre hotel. Pe la 8:30 eram la hotel, am lasat bagajul la valetul Adriano din Botosani si am plecat sa facem o plimbare.

Le-am luat pe rand, de la Piazza di Popolo, Piazza Spania, Fontana di Trevi si Panteon. La ultimul ne-am oprit sa mancam o pizza si sa bem o bere.Cand scriu randurile astea suntem in piata Panteonului si pot sa spun ca ne place la Roma. Ne simtim foarte bine desi suntem obositi si e un soare care ne arde si ne face sa transpiram.

Dar ne simtim asa de bine incat dupa o bere déjà am inceput sa-i povestesc Florianei despre Jung si despre viata interioara :
« Am vazut destule in viata exterioara ! Ma impresioneaza mai mult ce vine din interior…»

Cred ca sunt prea obosit….sau am baut prea multa bere. Mai iau una sa vad despre ce e vorba.

Finalizarea si publicarea postului o fac pe la 5 dupa-masa, in camera de hotel, dupa ce am dat o tura prin Villa Borghese, am baut o bere la 0,66 si am dormit vreo juma' de ora.

Gata, s-a trezit si Floriana si mergem sa ne plimbam prin orasul lui Nero...

Grazie !

Roma, primo

2009-10-09T17:32:00.000+03:00

Am plecat de dimineata din Bucuresti, pe la 6 mai precis, de pe Baneasa. Serviciul decent pe Baneasa si la Wizz Air, imbarcare rapida intr-un avion nou, ingrijit, cu scaune foarte mici in care si Floriana abia
poate sa doarma.

Cand scriu randurile astea suntem in avion, probabil la vreo 10 mii de metri. Am inceput cartea lui Jung care mi s-a parut captivanta, am incercat sa dorm fara succes asa ca m-am hotarat sa incep jurnalul pentru Roma.

Ajungem pe Ciampino in jur de 7 ora locala probabil ca o sa luam taxiul despre care m-am interesat ca are pret fix, 30 de EUR. Cazare o sa fie la hotelul Twenty One, chiar in centrul Romei, pe Via Cola di Rienzo, la nord de Castelul Saint Angelo si la 20 de minute de mers pe jos de Vatican.

Nasii o sa vina abia diseara, cu alta cursa Wizz Air, din cauza unor probleme aparute la Adrian la birou. Ii asteptam sa bem bere si sa mancam pizza. Noi o sa profitam probabil de ziua de azi sa vizitam locurile pe care si le doreste Floriana.

Buongiorno !

Plaiu' Foii

2009-09-28T11:59:00.002+03:00

Scriam zilele trecute cum am plecat la munte. Si am si ajuns!

Am ajuns pe 1 la Plaiu' Foii, am parcat masiniile in fata cabanei si am luat-o repede catre Lanturi.
Vreme nu era grozava, nori si ceata dar fara ploaie, asa ca am hotarat sa mergem cat ne permite Sfantul Ilie.
Am trecut de Spirlea, am hotarat ca nu ar nici un rost pe Lanturi din cauza umezelii, am facut un traset lejer pana la Umerii Pietrei Craiului si ne-am intors pe la 8 la cabana.

Am mers sa intreb de cazare si am dat peste o domna blonda care mi-a spus politicos ca nu mai au loucri libere, dar ca poate suna la cateva pensiuni sa ne ajute sa gasim. Ne-a gasit o camera de 4 locuri la casa Craita unde ne poate face rezervare telefonica daca vrem, si putem ramane sa mancam la dumneaei la cabana. Ne-am sfatuit, am hotarat sa incercam si la Dihantus, o pensiune pe care stiam, dar am cerut iarasi ajutorul doamnei care, si de data asta, ne-a ajutat si a telefonat. La Dihantus nu mai avea locuri.

Gata! Facem rezervare! Nu mai are rost sa mai asteptam! E deja 8 jumate, suntem rupti de oboseala si de foame, si ne e o sete!! Doamna a fost din nou draguta si a telefonat la Casa Craita, ne-a confirmat ca avem unde dormi, dupa care ne-a rezervat o masa la dumneaei in restaurant pana mergeam noi sa ne neschimbam.

In 10 minute am fost spalati si schimbati si in alte 5 minute ciocneam primul pahar de vin! Am comandat, am mancat, am baut, ne-am simtit excelent...pana cand s-a luat lumina! Nu-i problema! Mi-am pus frontala si am apris-o si am continuat distractia. Dupa 4 pahare de vin, ne-am dat seama ca nu stim cat costa cazarea pe care ne-a rezervat-o doamna blonda, aici deja comandasem serios, bani nu avem prea multi la noi iar cardul nu functioneaza aici.

Am mers sa intreb la domana blonda, nu am gasit-o, mi-a spus un chelner ca e in birou. Cand am intrat in birou, domana blonda manca, s-a ridicat imediat politicos, si-a cerut scuze de parca ea era de vina ca am dat eu buzna peste dumneaei in birou si m-a intrebat cu ce ma poate ajuta. I-am spus problemele noastre financiare si a sunat imediat sa afle cat e camera la Casa Craita. 50 de lei de persoana. Am facut un calcul simplu...nu avem bani si de una si de alta.

"Nu se poate negocia pretul la cazare?"
"Nu cred ca o sa reusiti. Peste tot e plin si cam astea sunt preturile pe aici."
"Am inteles. Merg sa vorbesc cu sotia si prietenii si revin. Nu cred ca avem bani sa platim si masa la dumneavostra si la cazare."
"Dar nu-i problema. Pot sa va tai factura si imi platiti luni..."

Am ramas blocat. Eram la cabana Plaiul Foii, in restaurantul cabanei, doamna nu ma cunostea, ne-a ajutat cu cazarea, ne-a rezervat masa, a zambit tot timpul, a sunat la Casa Craitei sa intrebe cat e pretul, si acum....dar m-am deblocat rapid.

"Inseamna ca aici chiar e raiul pe pamant! Multumim mult, sunteti foarte draguta. Le dau colegilor datele de facturare si platesc luni prin trasnsfer bancar."

I-am facut doamnei un compliment vizavi de parfumul dumneaei, m-am intors la masa, am povestit cum s-a rezolvat problema de cashflow, am continuat petrecerea presarata cu multe pene de curent si pe la 12 ne culcam la Casa Craitei. Plata am facut-o luni cum am promis si de atunci povestec la toata lumea ce primire si ce servicii grozave am avut la Plaiul Foii!

Umbrele si Vaci

2009-09-21T19:29:00.001+03:00

Toata vara asta am incercat sa ajungem la munte. Dar ba nu ne-a ajutat vreme, ba am avut altceva de facut, ba nu aveam echipa...
Dar weekendul asta ajungem! Sigur!
Si am plecat!

Am plecat sambata dimineata de la ai mei parinti, cu target sa ajungem la Plaiul Foii, sa facem un traseu, sa bem o tuica si sa mancam bine, sa dormim in cort si sa ne relaxam.

Vremea?...sambata dimineata ... cu muuuuuuu....lta apa. Suntem pe drumul Targoviste - Sinaia si ploua torential, intarindu-ne optimismul si dorinta de a petrece un weekend frumos si insorit.

La un moment dat, dupa Pucioasa, cam pe unde s-au filmat scenele la Borat, apare din ploaie o umbrela galbena. Frana! Umbrela galbena era in mijlocul drumului. Si era tinuta de un om. Un om care semana cu cei care apar in scenele din Borat. Dar nu o tinea deasupra capului. O tinea in dreapta, acoperind parca ceva plapand si firav, sa nu-l ude potopul care curgea. Ne-a vazut ca venim spre el si s-a gandit imediat ca ar fi mai bine sa se dea la o parte.

Si s-a dat! Dar a riscat! Si ne-a dezvaluit ce acoperea cu umbrela.

O vaca! Sau o vacuta...sau o vitica...sau ceva de genul asta. Am inceput sa rad cu Floriana in hohote. Poate ca a dus-o la coafor in sat, sa o pregateasca pentru imperechere, si nu vrea sa-si piarda investitia ... sau poate ca i-a spus vaca ca daca se uda nu-i mai da lapte diseara ... sau poate ca vrea sa arate ca e gentelmen si tine umbrela doamnei...

Cert e ca pe noi ne-a protejat de ploaie tot weekend-ul la Plaiul Foii!

London 5th

2009-09-03T10:18:00.001+03:00

Ne-am trezit din nou cu un mic dejun continental si am facut rapid programul pentru ziua respectiva.Am stabilit sa punctam London Eye, National Gallery si Madame Tussaud's; si orice altceva se mai iveste pe parcurs.

Drumul pana la London Eye a fost cu un double-decker, au autobuz londonez cu etaj. Bineinteles ca am stat la etaj si ca ne-a placut. Foarte excited! A fost extrem de palpitant cand a facut prima oara stanga. A intrat pe contrasens am crezut noi, dar de fapt nu, era sensul lui normal, eram la Londra.

Am cumparat bilete la London Eye, care pentru un deal bun veneau la pachet cu 4D Experience si Madame Tussaud's. Iata cum programul nostru se imbogatise. Si am urcat prima oara in London Eye. Un carusel imens, cu cabine mari in plasate pe toata circumferinta unei roti, inchise in mare parte cu geamuri, din care puteai sa vezi mai toata Londra. Extrem de mare, asezat chiar pe marginea Tamisei intre Westminster Bridge si Waterloo Bridge, se invartea pentru a ridica turistii la o inaltime pe care o estimez acum la peste100 de metri. Cand ajungea cabina la punctul de jos, pentru urcare sau coborare, nu se oprea, ci isi continua miscarea de rotatie cu aceeasi viteza scazuta. Cred ca am facut in 20-30 de minute rotatia completa.
Ne-a placut! De sus am vazut Waterloo bridge si gara cu acelasi nume chiar langa London Eye, palatul Buckingham undeva in nord, Saint Paul Cathedral, si intreaga Tamisa incepand de la palatul parlamentului pana departe, la Tower Bridge si Tower of London. Frumos. Toate atractiile pe care le tineam minte de la lectiile de engleza din scoala generala.

Imediat la coborare am intrat la London 4D Experience. Un ecran de proiectie gen cinematograf unde puteai sa vezi cateva imagini seminificative din/despre Londra si constructia lui London Eye. De unde 4D? Pe langa imaginile vazute 3D prin niste ochelari speciali si sunetul puternic, din cand in cand un val care venea catre noi arunca cativa stropi de apa, iar pescarusii care zburau deasupra Londrei ii puteai aproape atinge cu mana.

Imediat dupa am travesat Tamisa pe Waterloo Bridge cu tinta National Gallery. Floriana a intrat sa vada picturile si celelalte opere de arta, eu am ramas sa beau o bere vizavi, la London Shade.Dupa vreo 2 ore a venit si Floriana si am mancat chiar acolo. Nu mai stiu exact ce am mancat, tot ceva cu cartofi prajiti, dar ne-a intarit parerea despre mancare englezeasca. Nu foarte grozava. In schim ale-ul! Extraordinar!

Ne-am indreptat apoi catre Buckingham Palace, pe un drum foarte frumos, cu multi copaci uriasi si verdeata multa - The Mall, prin gradina care imprejmuieste palatul. Chiar in fata palatului, troneaza Victoria Memorial, un monumente dedicat reginelor Angliei. Am stat cam 15 minute si am privit cum garda de la palat patrula in rimt perfect si am aflat ca la 11:30 se schimba garda. Era deja dupa amiaza asa ca am hotarat sa revenim in zilele urmatoare sa facem poze cu schimbarea garzii. Cand scriu randurile astea sunt la Barcelona la vreo 8 luni dupa experienta londoneza si stiu ca nu am apucat sa vedem schimbarea garzii.

Am dat un tur in jurul palatului, am gasit cateva magazine cu echipament montan pe care ne-am hotarat sa le re-vizitam curand, si am urcat apoi spre Belgravia. Cartier rezidential de lux, cu case mari, extrem de aerisit si cu multa verdeata. In centru am facut cateva poze in Belgrave Sqaure, un parculet frumos din centrul cartierului.

Dupa casele aristocrate am ajuns la Hyde Park corner, de unde ne-am hotarat sa luam autobuzul pana la madame Tussaud's. Stilul londondez de circulatie ne-a jucat o festa frumoasa aici. Am asteptat autobuzul vreo 5 minute in sens invers, catre sud, pana ce un sofer ne-a spus ca trebuie sa asteptam vizavi. Dar ne-am descurcat panla urma. Si dupa un drum pe langa Hype Park pana la Marble Arch, un arc de triumf aflat in nord vestul Hyde Park de unde incepe si Oxford street, autobuzul a facut dreapta si apoi imediat stanga pe Baker Street, si dupa inca vreo 5 minute intram la Madama Tussaud's.

In notitele pe care le-am facut atunci apar ... mi-am amintit! Floriana a facut poze cu Picasso, Rembrant si, bineinteles, Henry VIII. Frumusel la Madam Tussaud's, dar nu mai spectaculos decat stiam de la lectiile de engleza. Am alfat insa un amanunt istoric interesant. Domana Tussaud si-a inceput cariera in Franta, in timpul revolutie de la sfarsit de secol 18, unde facea masti mortuare pentru cei decapitati, printre clienti numarandu-se Robespierre si chiar Louis XIV. A plecat apoi la Londra si si-a transormat meseria in business cu figuri de ceara, avand acum clienti dintre cei mai alesi, printre care nume grele de la Hollywood, gen George Clooney, John Wayne sau Leonardo si Caprio.Doar ca pentru ei replica de ceara nu e facuta acum post mortem. E o diferenta!

Vizita la Madame Tussaud's s-a incheiat intr-un stil pur englezesc, cu un mic tur de groaza prin camere intuncate bantuite de fantome, oameni injunghiati din care curgea sange, care faceau totul sa te sperie, schete si alte valori ale Londrei medievale. Nu ne-am speriat prea tare si dupa 10 minute eram din nou in autobuz cu tinta Hyde Park.

Frumos in Hyde Park. Foarte intins, foarte multa verdeata, o atmosfera lejera si recomfortanta. Am trecut prin Kensington Gardes, pe la statuia lui Peter Pan si pe la memorialul Lady Diana, am stat 20 de minute pe iarba si am facut poze cu veveritele care erau locatarii parcului. Foarte relaxant in Hyde Park. Dar am simtit imediat ca suntem obositi. Era deja catre sfarsiul zilei, cred ca 7 sau 8 seara, si mersesem destul.

Ne-am suit in primul autobuz, si dupa vreo 20 de minute de mers prin aglomeratia pe de Oxford Street eram in Soho! Aici nu mai puteam sa fim obositi! Am gasit un restaurant japonez unde am mancat foarte mult sushi, maki, orez aromat, am baut cateva beri japoneze si ... chiar eram obositi. Am facut plimbarea de 10 minute pana la Astour Court Hotel si ne-am bagat direct in pat.

London 4th

2009-09-02T10:14:00.001+03:00

Ne-am trezit pe la 8, am luat un continental breakfast foarte bun la Astor Court Hotel dupca care ne-am indreptat spre centrul Londrei. Centru care nu era deloc departe - am facut cam 5 minute pana la intersectia dintre Regent Street cu Oxford, si inca 10 minute pana la Picadilly Circus.

Aerul era destul de rece si am intrat in primul H&M de unde mi-am cumparat un tricou cu doar 3 pounds. Alt magazin interesant pe care l-am vazut pe Regent Street a fost Apple Store. Aici m-am jucat cu unul dintre MacBook-urile puse la dispozitie, dotat cu conexiune la net si ultimul OS Snow Leopard. Mi-a lasat o impresie pozitiva si l-am vizitat mai in fiecare zi la Londra pentru a-mi citi mail-urile.

Am luat-o apoi catre Picadilly si pe drum am facut un detur pe Swallow street, o straduta pietonala cu foarte multe restaurante pe care am decis sa o re-vizitam pentru o masa si o bere. Cand scriu randurile astea sunt la Paris, la 2 zile dupa Londra, si pot spune ca nu am mai ajuns sa mancam pe Swallow street.

Ajunsi la Piccadilly am facut cate o poza cu statuia lui Eros si cu fantana Horses of Helios, despre care tocmai m-am documentat ca era regele soarelui in mitologia greaca. Piccadilly Circus si reclamele luminate de acolo ne-au adus aminte de Times Square din New York.

Dupa la Piccadilly, urmartoarea tinta era Big Ben, celebrul ceas de la cladirea parlementului. Pana la Big Ben am facut un detur prin Leicester Square, unde am apreciat abundenta de verdeata si o statuie a lui Charlie Chaplin cu care ne-am si pozat. Ne-am oprit apoi in Trafalgar Square unde am apreciat columna imensa pe care troneaza statuia amiralului Nelson, cel care a reusit sa invinga trupele franceze in batalia cu acelasi nume confirmand suprematia flotei brinatice. Tot in Trafalgar Square am notat National Gallery, pe care Floriana avea sa viziteze in zile urmatoare, si fantanile care flancau columna, care ne-au adus aminte de Bethesda din Central Park-ul New York-ez.

Am luat apoi pe Whitel Hall catre Big Ben. L-am vazut, ne-a placut, ne-am pozat cu el, am apreciat si Parliament Square cu statuia lu Churchill, am trecut pe la Westminster's Abbey si am comparat-o cu celalte catedrale gotice vazute in calatoriile noastre. Concluzia: de un gotic clasic, cu aceleasi elemente distinctive cum ar fi turnurile din fata, geamurile mari cu arcade, vitraliile etc., dar foarte foarte mare. Cred ca e cea mai mare pe care am vazut-o, desi francezii mi-au spus ca cea din Chartre ar fi cea mai mare. Se pare ca razboiul franco-britanic e prezent la toate nivelurile.

Am cumparat o carte despre Londra, ca sa ne si documentam si ...surpriza! Prima ploaie! Am fugit sa ne adapostim, dar nu a fost cazul...s-a oprit imediat. Dupa care a reinceput, dupa vreo 10 minute. Ne-a prins de data asta langa House of Parliament, cu o Mocha in mana, asa ca am dat fuga in parcul din apropiere si am baut cafeau pe malul Tamisei. Ploaia se oprise deja intre timp.

Cand scriu randurile astea am deja experienta ploilor londoneze. Scurte, dese, multe si nu foarte puternice. Cred ca in ziua respectiva au fost vreo 10-15 reprize de ploaie.

De langa parlament se vedea deja London Eye, celebra roata de pe malul Tamisei pe care ne-am hotarat s-o folosim pentru a vedea Londra de la inaltime, asa ca am pornit spre ea. Am trecut Tamisa pe Westminster's Bridge, am ajuns la London Eye si am constat ca era coada prea mare si nu merita sa asteptam, dar dimineata ar fi mai liber, si ne-am propus sa revenim a doua zi dimineata.

Am continuat pe maul Tamisei unde am vazut un spectacol extrem de amuzant si interactiv in acelasi timp. Mister Steve, from Melbourne, Australia, atragea atentia asupra acrobatiei pe care urma sa o faca. Si atragea foarte bine atentia. In 10 minute a reusit sa adune in jurul lui aproape 100 de privitori. Avea un tip de umor spontan extrem de natural care provoca ropote de aplauze si hohote de ras.

"He's my ex-girlfriend..." a comentat vizavi de un cuplu de barbati care faceau joging si au trecut prin fata lui.

"He runs this way every day with his new girlfriend..."

"He's is trying to make me gelous!"

Dupa multe alte episoade similare a urmat si acrobatia. Care nu a fost deloc usoara: jonglerie cu popice asezat cu burta pe un pat ace de metal, pat aflat in capatul unei tevi inalte de 2,5-3 metrii pe care o sustineau cu niste sfori 4 voluntari. Unul dintre volutari eram eu si am vazut destul de bine ca omului chiar ii placea ce face si o facea foarte bine. La sfarsit a urmat un discurs foarte frumos in care ne spunea ca show-ul pe strada e singurul mod de a se intretine, ca ne multumeste pentru participare si ca apreciaza fiecare ajutor pe care il putem oferi. I-am lasat cu bucurie 5 pounds si i-am strans mana felicitandu-l.

Era ora pranzului, asa ca ne-am oprit sa mancam pe malul apei, la un restaurant al carui nume imi scapa acum...parca era Riviera. Prima intalnire cu fish & chips. Prima concluzie: nu am nimerit la un restaurant prea grozav pentru fish & chips.

Am traversat din nou Tamisa catre partea de nord, am facut poze cu Sant Paul Cathedral si...supriza! A venit din nou ploaia! Dar nu mai era chiar asa de mare supriza...

Am baut o bere foarte buna intr-un bar chiar pe mal langa London Bridge, cu vedere la Tamisa, in timp ce afara, bineinteles, ploua. Acum stiu ca nu era bere, era Ale; adica tot un fel de bere, foarte putin carbogazoasa si servita nu neaparat rece. Mi-a placut Ale-ul si am baut destula in Anglia.

Apa am trecut-o catre sud de data asta pe London Bridge si ne-am pozat cu London Dungeon, in amintirea torturilor macabre din evul mediu. De pe malul Tamisei am facut cateva poze cu Tower Bridge. Podul se vedea extrem de colorat si clar in lumina si atmosfera ce urma, bineinteles, unei ploi.

Pe malul celalat se vedea Tower of London, pe care Floriana a vrut sa-l vizitam in zilele urmatoare. In prima zi la Londra ne-am multumit sa trecem pe langa el si sa-l salutam. Eram deja foarte obositi si oricum era inchis la ora cand am ajuns noi.

Pe jos am mers si pana in Soho, o buna bucata pe Oxford Street, cu pauza de fotografie in cartierul de zgarie nori cu Suis Re Tower, despre care m-am documentat ca are 180 de metri inaltime, pauza de mancare chinezeaza la un fast-food, nu foarte grozava, pauza de cateva beri in Soho si pauza finala de somn.

Ne-a placut prima zi in Londra. Plina, savuroasa, umeda si cu multa bere...sau ale, sorry!

London 3rd

2009-08-31T09:56:00.000+03:00

Estimarile mele au fost corecte si pe la 9:30 PM coboram la Oxford Circus, in centru Londrei, si dupa alte 15 minute de mers pe jos ne cazam la Astor Court Hotel pe Hallam Street nr. 20. Hotel cochet, intr-o veche cladire londoneza, cu camere mici si foarte aranajate, in stilul lui The Opal de la San Francisco. Ne-a placut.

Ne-a placut si atmosfera din Londra la primul contact cu ea la iesirea din metrou. Atmosfera pe care am reintalnit-o imediat dupa ce am desfacut bagajele si am hotarat sa facem o plimbare si sa bem o bere. Londra ni s-a parut un oras viu, alert, zgomotos, plin de viata...dar eram prea obositi ca sa ne para mai multe in prima seara. Am fost in Soho unde lumea statea si bea bere in strada, toate fetele erau imbracate in rochi negre foarte scurte, babatii vorbeau tare insotiti mai toti de un pint de bere si zgomotul unui picamer asigura fondul sonor.

Ne-am oprit intr-un pub frumusel, am baut cate o bere la pint care ni s-a parut incredibil de ieftina, vreo 3 lire o bere, adica vreo 14-15 lei, deci pana in 4 euro. Am facut toate transformarile astea ca sa vedem cam cum stam, cat de scumpa e berea in Londra. Foarte ieftina! Eu nu puteam sa pierd oferta asa ca am mai luat una, dupa care ne-am tarat pana la hotel morti de oboseala.

Cand scriu randurile astea e dimineata, Florian doarme si eu ma pregatesc sa fac programul pentru ziua ce urmeaza.

Good morning!

London 2nd

2009-08-31T09:55:00.001+03:00

Prima intalnire cu UK, Londra si britanicii, a fost neasteptat de neasteptata. Floriana a trecut linistita de controlul pasapoartelor; pe mine m-a oprit un controlor, de origine indiana mi s-a parut, care prima data i-a spus colegului sau razand ca nu a mai vazut astfel de “identity card”, coleg care o verificase pe Floriana cu 5 secunde inainte. Colegul a zambit si el si i-a raspuns sa verifice, sa vada despre ce e vorba.

“What is your birthday year?” m-a intrebat indianul.
“1980” i-am raspuns politicos.
“Sir, I’m sorry, I cannot identify you, I have to go to the office to check your ID. Please take a seat and wait.”

M-am indreptat spre locul indicat in timp ce indianul meu pleca cu cartea mea de identitate. Nu m-am asezat, nu aveam chef sa stau, statusem destul in avion.

“Sir, please, take a seat!” mi-a indicat pe un ton ferm colegul dupa ale carui standarde cartea de identitate romaneasca era OK.

M-am asezat. Si am asteptat. Mi-am pus target sa stau maxim 5, dupa care sa intreb despre ce e vorba. Dupa vreo 3-4 minute s-a intors indianul meu, cu un rucsac in spate, si mi s-a adresat zambind:

“Sir, they have to check your ID, please wait here”

N-a mai asteptat sa-i vreo replica si a plecat; probabil sa invete noile tipuri de carti de identitate ale tarilor membre in uniunea europeana; sau sa invete ca pe langa cartile de identitate britanice, pasapoarte si buletine indiene, mai exista si alte tari si carti de indentitate.

M-am indreptat spre colegul lui sperand ca ma pot intelege cu standardele si cunostintele lui despre carti de identitate. Nope; m-am lovit in primul rand de regulile lui, pana sa ajung sa ma inteleg cu standardele sale:

“Sir, they check your ID, please take a seat”
“Ok, but can you give me a clue how much I have to wait here?”
“Sir, they check your ID and they will come back to you. Please take a seat”

M-am prins ca nu are chef asa ca am renuntat punandu-mi target sa astept inca 5 minute, dupa care sa cer lamuriri. Intre timp ramasesem aproape singur in camera de control pasapoarte. Mai era Floriana, intrata deja in UK, colegul indianului meu care parea ca se cam plisctiseste, o colega de-a lui, eu si inca un cuplu. Cuplu despartit la fel ca si noi. Doar ca ei erau invers. El in UK si ea afara, langa mine.

Floriana nu a mai suportat granita care ne despartea asa ca a trecut de partea mea a baricadei. Nu am intrebat-o daca a facut-o cumva din gelozie, sa nu raman cu negresa neprimita in UK si sa ne consolam impreuna, sau invers de frica, sa nu ramana ea in UK cu britanicul.

“Have you just crossed the line ?” a intrebat-o colega colegului de la ghiseul de control.

Floriana nu a auzit-o asa ca s-a asezat langa mine.

“Madam, have you just crossed the line ?” a revenit colega.
“Yes, I’m with my husband”
“Don’t you ever do that again! Show me your passport!”
“Sorry” a spus Floriana si a aratat cartea de indentitate.

Supriza! A mers si de data asta! A trecut linistita dupa ce colega i-a confirmat ca e OK cartea de identitate si nu a uitat sa precizez:

“Don’t you ever do that again!”

Deci la femei merge. Poti trece cu cartea de identitate. E reunoscuta. Sau poate la indieni nu merge. Nu poti trece cu cartea de identitate. Nu o recunosc.

Imediat colega a inchis ghiseul si a plecat sa se odihneasca. Probabil sa-i spuna colegului indian cum e cu cartile de identitate. Sau cu femeile…

Cu colega plecata m-am ridicat sa cer explicatii pentru motivul asteptarii mele. Nu a mai fost nevoie. Intre timp a venit un al patrulea coleg care mi-a explicat politicos ca indianul lor nu era sigur de cartea mea de idenitate, ca a vrut sa o reverifice, ca nu stie de ce a facut asta, dar ca au un numar de persoane pe care trebuie sa le verifice si ca isi cere scuze pentru neplacerile create.

„I thing he did it because he was bored. Have a nice day.” i-am urat colegului si am plecat cu Floriana de mana.

„Welcome to London!“...asta nu mi-a spus nimeni.

update 19 Septembrie la Adanca: randurile de mai sus le-am scris in aceeasi seara in metroul ce ne-a dus de la Heathrow pana in centrul Londrei

London 1st

2009-08-27T18:47:00.000+03:00

Am plecat pe la 3 dupa masa din Bucuresti, cu KLM si escala la Amsterdam. Cand scriu randurile astea suntem la lounge-ul KLM, eu beau o bere si Floriana e la shopping.

Am localizat hotelul si drumul de la Heathrow pana la hotelul din Londra care e destul de simplu. Cu metroul pana la Oxford Circus si de acolo cam 5-10 minute de mers pe jos. La 19:25 aterizam la Londra, inca 2-3 ore cu recuperat bagaje si drum pana la hotel, estimez ca pe la 22 PM suntem cazati la Astor Court Hotel pe Hallam Street si ne pregatim de o prima plimbare prin Londra.

Incerc sa imaginez un program pentru maine. Momentan nu am nimic in minte, dar avand in vedere ca suntem foarte aproape de Picadilly, Soho, Buckingham si restul, nu cred ca vom duce lipsa de trasee.

Cheers!

Aoleu! Sunt reci!

2009-08-18T10:26:00.001+03:00

Nu am mai fost de ceva vreme pe litoralul romanesc. Dar acum sunt insurat. Si cand esti insurat mergi cam pe unde vrea nevasta. Ceea ce e foarte bine. Tu trebuie sa gandesti mai putin. Sau sa ai idei mai putine. Ca de gandit tot gandesti. Ea vine cu ideea, tu gandesti cum si o pui in practica.

Asa ca, insurat fiind, am mers la mare vreo 3 zile. La Neptun, la familisiti, si la Vama Veche, sa ne lasam putin spiritul sa alerge liber printre fundurile goale, praful de pe strada principala si muzica de la Stuf.

Trebuie sa recunosc ca si de data asta sotia mea m-a surprins cu ideile ei minunate....dar ma iau cu alte povesti filosofale si uit ce vroiam sa scriu. Revin:

Am fost la mare si ne-am simtit foarte bine. Lucrurile au evoluate sensibil spre un bine linistit, placut, si lipsit de pretentii. Foarte bine a fost la Neptun; hotel decent, plaja linistita la sezlonguri, masa cu mult peste si vin bun.

Cea mai buna masa a fost la o terasa chiar pe plaja, unde ne-am satisfacut cu peste, scoici si melci, stinse toate cu sprit de Jidvei cu gheata. Aici am mancat si desert, sa ne respectam. Eu am cerut clatite cu Finetti, Floriana clatite cu dulceata. Din pacate, ne-au fost servite reci, si am chemant imediat fata care se ocupa de noi si am cerut sa le incalzeasca o idee, sa ne bucuram de ele.

Dar se pare ca simturile noastre nu erau suficiente pentru a testa temperatura clatitelor. Fata a vrut sa se convinga singura ca sunt reci. Si a facut-o! Cu mana! Le-a atins delicat cu dosul degetului aratator, si, surprinsa de temperatura scazuta care a convins-o imediat a exclamat:
"Aoleu!
Sunt reci!
Ma duc sa vi le incalzesc."

Drumul spre centura

2009-08-09T07:33:00.000+03:00

Sunt in masina cu Floriana, mergem la Valcea sa ne petrecem weekendul linistiti, sa facem un gratar, sa bem bere si sa stam la aer. Pe undeva pe la Crangasi, in coloana care se taraste catre iesirea din Bucuresti, din stanga, dintr-o Dacie papuc care gafaie de incarcata ce e (memoria ma corecteaza acum si imi spune ca nu era chiar papuc, era pick-up), un barbat cu geamul deschis imi face semn ca vrea sa ma intrebe ceva.

"Doomnu', in cee paarte ee Miilitari, ieesireea spre céentuura, spree autoostraada ... ?"

In cateva momente mintea mea a facut urmatoriul scenariu: o masina cu ardeleni, rataciti prin Bucurestiul prafuit, aglomerat si bine organzat, care vor sa iasa si sa se indrepte spre casa lor.

"Mergeti dupa mine, si eu merg tot acolo"

"Muultumim doomnu'..."

I-am condus pana la intrarea pe autostrada, mergand incet, in stilul molcol al ardelenilor, incercand sa nu-i pierd din olginda retrovizoare. Dupa intersectia Iuliu Maniu cu Valea Cascadelor, flash-urile facute din pick-up mi-au dat de veste ca oamenii au inteles ca au ajuns la intrarea pe autostrada, ca de acum se descurca mai departe si ca ...

"Muultumin doomnu'..."

Butonul de alarma

2009-07-31T15:01:00.001+03:00

Sunt in metrou cu Floriana, mergem catre casa linistiti, ea asteptand sa faca o baie racoritoare, eu asteptand sa beau o bere rece. Suntem undeva intre Obor si Stefan cel Mare, catre capatul din fata al trenului, cu gandul la vacanta din august.

La un moment dat usa de la cabina metroului se deschide si mecanicul iese, foarte linistit, de fapt atat de linistit incat noi paream agitati pe langa el, si trece printre pasagerii care-l privesc cu un aer mirat.

"Acuma cine mai pune frana?!" o intreb in gluma pe Floriana.
"Dar de ce a iesit?" se aud in jurul nostru intrebarile pasagerilor.
"Poate s-a stricat ceva...", "...poate e vreo problema la garnitura...", "...poate..." incepand gandurile sa murmure.

Nope. Nu e nimic din cele de mai sus. E ceva simplu. Cineva a tras semnalul de alarma. De fapt, nu l-a tras, s-a sprijinit de el. E un tanar rebel care asculta muzica la casti, cand a apasat din greseala cu umarul pe semnalul de alarma. Sau mai bine zis, butonul de alarma.

"De ce nu raspunzi domnule la interfon?!" il apostrofeaza mecanicul.
"Ma scuzati, aveam castile pe urechi..." se scuza tanarul fastacit.
"...auzi, avea castile pe urechi..." bodogane mecanicul intorcandu-se la fel de linistit catre cabina lui.

"Gata! Acum merge si pune frana! Ne oprim in statie si ajungem acasa!"

Creier

2009-06-03T22:18:00.001+03:00

Sunt iar la Casa Bilius din Iasi. O recomand din nou celor care au drum prin orasul moldovean. Mancare buna, bere germana, weis bier autentica, o saramura excelenta de crap si multe idei care ma indeamna sa gandesc, sa analizez si sa scriu. Ma simt foarte bine!

Dar o revelatie imi contesta si imi pune sub semnul intrebarii simtirea asta de bine. Cum adica ma simt bine? Adica de ce? Din creier, imi raspund imediat. Si imi dau seama ce mica e chestia asta pe care noi obisnuim sa o numim creier, si ce putina atentie ii dam noi.

Dar oare berea, crapul, friptura, soarele, iarna, vinul, Floriana, ar fi reali fara el? Adica fara creier? Fara creierul meu, nu al lor.

Imi aduc aminte un pasaj din Padurea Spanzuratilor de Rebreanu in care, in timpul razboiului, la o masa la popota, ofiterii stateau de vorba despre sinergiile vietii lor pe front, cand unul dintre ei isi punea o intrebare filosofica ... de fapt nu era o intrebare, era o afirmatie, ma ajuta memoria (deci nu era filosof, completez eu) : "Universul prin om a devenit realitate!"

Si omul prin creier...deci creierul e universul!
Cool!

YouTube

2009-06-03T14:57:00.000+03:00

Sunt din nou la Iasi. Treaba merge foarte bine, proiectele curg, activitarea e in parametrii excelenti, sunt multumit. Dar vine pranzul, si trebuie sa merg sa mananc. Unde?... Ce-ar fi sa ma duc pana in Tudor la Iulius Mall sa mananc la fast-food-ul mongolez?! Ar fi foarte bine! Si am plecat...

La fast food am avut cateva surprize: bete nu mai aveau, dar vin in curand, carne nu mai aveau in raft ca le-a interzis-o sanepidul, dar imi aduc din spate, si alte astfel de probleme cu care se confrunta antreprenorii romani din industria alimentatiei publice. Dar una peste alta am mancat bine si am citit linistit ZF la un bol facut ca pentru Ginghis Han.

Dar nu despre asta vroiam sa scriu, ci despre ce s-a intamplat dupa. A fost mai tare ca ZF si mancare mongoleza impreuna!

Am dat o raita prin magazine si m-am oprit la unul foarte interesant. Nu stiu ce aveau de vanzare sau cum se numea, nici nu e important. Mai important e ca aveau YouTube! Live! Da! Angajatii, o domnisoara sfiioasa si un tanar rebel cu cerceri multi si gauri la fel de multe, se uitau interesati la un filmulet pe YouTube. Si fimuletul era pus la boxe! Tare, in tot magazinul! De fapt de aia am si intrat in magazin, ca am auzit sunete stranii.

M-am apropiat si se pare ca le-am stricat putin petrecerea, au crezut ca vreau sa cumpar ceva. Cand i-am intrebat zambind la ce se uita, au respirat usurati si mi-au povestit patrunsi despre nu stiu ce populatie iraniana care arata sau traiesc ca sobolanii.

Cool! YouTube rulez!

US Honeymoon

2009-05-26T11:14:00.000+03:00

Am facut un top al locurilor vazute in America, folosind cateva criterii simple pe care punem pret in orice concediu. Topul l-am inceput la San Francisco, pe telefonul mobil (San Francisco 2nd).

L-am completat apoi la Hawaii, am mai adaugat cateva puncte la Amsterdam dupa 3 nopti in avion, si l-am pastrat sa-l publicam la sfarsit. Toate notele si cuvintele reprezentative sunt cele date sau scrise initial, in ideea de a publica imaginea pe care ne-au creat-o statele acolo, pe continetul lor.

Enjoy!

Hawaii 32,5
Surf, plaja, peisaj, munti, scump, albastru
Vizitat: 6
Fun: 8,5
Food&Drink: 9,5
General: 8,5

NY 36
Viata alerta, cosmopolit, money maker, ego
Vizitat: 8,5
Fun: 9,5
Food&Drink: 9,5
General: 9

DC 31
Liniste, boring, umezeala, razboaie
Vizitat: 8,5
Fun: 5
Food&Drink: 9,5
General: 8

Vegas 31
Fun, free drinks, decapotabila, chici, nevada
Vizitat: 5,5
Fun: 10
Food&Drink: 7,5
General: 8

San Francisco 36
Ocean, Frumos, personalitate distinsa
Vizitat: 9
Fun: 8
Food&Drink: 9,5
General: 9,5

Airplane Night 3rd

2009-05-26T11:12:00.000+03:00

24-25 Mai NY – Amstedam

A treia noapte in avion. Consecutiva! Am supravietuit din nou. Am reusit sa dormin, eu mai putin la inceput si mai mult catre dimineata, Floriana mai mult la inceput si mai putin acum. E 6 diminieata dupa noul fus orar. Nici nu mai conteaza cat e dupa alt fus orar. Acum e 6 dimineata! E tot ce trebuie sa stim.

A fost o noapte interesanta. Am avut un mic razboi cu o stewardesa gagauta de pe KLM care nu vroia sa-mi aduca inca o sticluta de vin. Am insistat si am reusit pana la urma. Acum e 6 dimineata, suntem somnorosi si asteptam sa ajungem in lounge la Amsterdam sa ne revenim dupa cea de-a treia noapte consecutiva in avion.

Buna dimineata!!

NY 8th

2009-05-26T11:03:00.000+03:00

24 Mai

Am ajuns dimineata in jur de 7 AM pe JFK. De aici am luat un Air Train intern aeroportului pana la Jamaica Station de unde am luat metroul E catre Manhattan. E primul aeroport in care Air Train-ul a fost cu plata. E adevarat ca mergi destul de mult pana la Jamaica Station. De la Lexigton cu 53 am luat metroul 6 pana la Lexigton cu 86 si dupa alte 15 minute in care am cumparat sandvisuri si croissante pentru micul dejun, eram la Mitan la 234 E 86 Street.

Am facut un dus care ne-a pus pe picioare si eu am luat o bere cu Mitan sa ma dreg. Floriana m-a pus sa stau cu picioarele in sus pe timpului sederii la Mitan sa le dreg si pe ele, fiindu-mi extreme de umflate. Si a fost eficienta metoda. Pe termen scurt. Cand scriu despre NY 8th sunt la 6 dimineata in avion si picioarele imi sunt extreme de umflate. Astept sa treaca.

Revin la NY 8th. Dupa bere ne-am suit in metrou cu Mitan si am mers in down town la Century 21. Cumparaturile mele au durat 10 minute: o geanta si multi ciorapi misto la un pret incredibil. Apoi am mers cu Mitan la O’hara la cateva beri. Intre timp Floriana s-a bucurat de o ora jumatate de shopping.

Dupa cumparaturi, echipei s-a alaturat si Marika si am mancat cu totii la Chian Fun foarte multe fructe de mare, orez si legume condimentate si extreme de bune.

Am luat taxi rapid pana la Mitan, am facut bagajul in 5 minute si apoi, pe la de 3:30 PM, ne-am suit in taxiul pentru JFK. Eu am dormit din nou foarte bine in Yellow Cab-ul din New York. In jur de 4:30 PM ne imbarcam in Boeingul 747 400 KLM pentru Amsterdam.

That was it!

Airplane Night 2nd

2009-05-26T11:01:00.000+03:00

23-24 Mai San Francisco – NY

A doua noapte in avion. Am supravietuit, din nou. Am inceput bine cu 2 ore la lounge-ul Sky Team din San Francisco. Mancare, bautura, liniste; ne-am incarcat o idee bateriile. Am urcat in cursa Delta unde imediat am luat pozitia de somn; masca de dormit si paturica. Am reusit sa dorm in 2 reprize, cu ceva pauza de aproximativ 15 minute undeva pe la mijloc. Aceeasi traiectorie nocturna a avut-o si Floriana, dupa cum am schimbat experiente dimineata. Am luat Air Train-ul pana la Jamaica Station si apoi linia E, de unde scriu aceste randuri. Floriana doarme in stanga mea. Ne indreptam catre Manhattan.

San Francisco 3rd

2009-05-25T09:23:00.000+03:00

23 Mai

Am ajuns la San Francisco in jur de 6 AM si ne-am cazat la lounge-ul Sky Team Delta. Ne-am schimbat la baie, am mancat cativa biscuiti, Floriana a dormit vreo 2 ore si eu am m-am jucat cu pozele.

Dupa ce am lasat bagajele la aeroport, ne-am imbarcat in BART catre down town. Am coborat la Embarcadero, am stat un sfert de ora intr-un targ al fermierilor chiar in fata lui Ferry Building, apoi am luat-o pe langa Piers catre Fiserman's Wharf.

Eu aveam o problema la talpa piciorului stang de la plimbarea in papuci din Hawaii. Ne-am oprit si am incercat diverse metode de depanare, dar nu am reusit asa ca am schiopatat mai toata ziua.

Am facut mai multe poze cu Alcatrazul, casa preferata a lui Al Capone, si am mancat un Clam Chowder la Boudin Bakery. Ne-a placut foarte mult pe faleza San Francisco Bay. Totul era foarte poetic, plin de savoare, foarte european.

In final am ajuns si in Fisherman's Wharf si ne-am pozat cu focile si leii de mare de la digul 39 (Pier 39). Aici acostarea barcilor a fost restrictionata special pentru a permite focilor sa foloseasca linistite pontoanele. Am cumparat un polar foarte ieftin si foarte calduros pentru Floriana care tremura zdravan si am mancat 4 stridii care ni s-au parut cam trecute.

Am vrut sa mai facem o tura cu Cable Car-ul dar am era o coada imensa asa ca am luat-o pe jos pe Hyde Street pana la Crooked Street. Aici am mai facut o poza cu strada ingusta, si am reusit sa ne suim in Cable Car, unde am avut parte de un spectacol interesant. Vatmanul, un negru foarte mare si foarte simpatic, a oprit tramvaiul in mijlocul unei intersectii si ne-a tinut un speech.

"Look around! What do you see? Can you see the cars waiting? Look around! This is what I do for living. I piss on traffic! I can stay here as long as I want. They have to wait. Look around! I piss on traffic!."

In San Francisco Cable Car-ul urca strazi de-a derptul abrupte, ca cea pe care eram noi, Hyde, care pleca din Fisherman's Wharf. Ca sa urce, Cable Car-ul are un sistem de tractiune similar cu cel de la telecabine, diferenta facand-o cablul, care aici e ingropat sub asfalt, intr-un culoar special facut, doar o deschizatura lasand loc dispozitivului de prindere. Cablul se roteste continuu, ca la gondolele moderne, si chiar cand nu e nici un tramvai prin apropiere poti auzi uruitul cablului pe strazile din San Francisco.

Sunt unele strazi care nu urca, sau au portiuni care nu urca, si atunci e facuta un fel de terasa, astfel incat sa asigure orizontalitatea. La intersectia lui Hyde cu Union Street, s-a oprit vatmanul nostru pe o astfel de terasa si ne-a spus filosofia lui de viata. Statiile de Cable Car sunt situate chiar in mijlocul intersectiei intr-adevar, si masinile au obligatia sa opreasca.

Si tramvaiul trebuie sa opreasca inainte de a sui in el! Cand am luat Cable Car-ul, am vrut sa sarim in el putin inainte sa opreasca definitiv. Dar negrul ne-a apostrofat asa de tare incat ne-am simtit chiar rusinati. Am apreciat regulile si raspunderea cu care isi facea meseria.

Dupa Cable Car ne-am indreptat catre Castro, cartierul de gay, despre care citise Floriana in ghid ca e vestit pentru resturantele cu mancare excelenta. Nu am ajuns. Indepartandu-ne de centru, peisajul nu era la fel de spectaculos. Am incercat de trei ori fara succes sa gasim o toaleta decenta la restaurante tip Fast Food, si am gasit pana la urma un StarBucks care sa ne convina.

Aici am avut si o intalnire amoroasa, cu un tinerel de vreo 55 de ani. O asteptam pe Floriana, inca aveam Castro ca obiectiv asa ca l-am intrebat cat mai e de mers pana acolo. Mi-a spus ca nu mult, e aproape, dar ... "I can give you a ride, I'm with my car" mi-a spus incantat. "No thanks, I'm waiting for my wife". Am raspuns politicos.

Am recuperat-o pe Floriana, ne-am intors in Union Square, am facut o ora de shopping, eu stand pe banca si sustinand sau nu diversele articole pe care mi le prezenta sotia. Tot cu metroul am ajuns la aeroport, am recuperat bagajele, si in jur de 11 PM eram in cursa Delta catre NY.

Airplane Night 1st

2009-05-23T19:14:00.000+03:00

22-23 Mai
Honolulu - San Francisco

Prima noapte in avion . Am dormit mai tot drumul (aprox 5 ore). Am ajuns la San Francisco unde ne-am cazat la Sky Team Lounge, Floriana a dormit si eu am completa blogul.

Hawaii 4th

2009-05-23T19:11:00.000+03:00

22 Mai

Ne-am trezit din nou de vreme, cu entuziasm mult pentru ultima zi la Hawaii, si am aruncat o privire pe Ing Home Bank sa vedem ce bani mai avem si ce putem face cu ei. Mai aveam scufundari in program.

In cont, surpriza! 500 RON, adica aproximativ 160 de dolari. Dar o gramada de sume blocate; de la masina inchiriata la Las Vegas, bicicleta de la San Francisco, celebrul hotel The Trump din Las Vegas si inca una sau doua de care nu imi amintesc acum; cei cu bicileta din San Francisco blocasera mai multi bani decat cei cu Mustangul de la Las Vegas. Primii 500, ceilalti 250 de dolari.

Noroc ca la Mustangul inchiriat la Hawaii am fost prevezatori si am depus bani cash drept garantie, bani care s-au deblocat imediat ce am livrat masina la centrul de inchirieri. Am facut un calcul rapid si ne-am dat seama ca, incluzand banii recuperati, nu mai avem asa multi disponibili. Si mai avem 4 zile pana acasa. Si in Romania e vineri seara. Ceea ce inseamna ca pana luni nu mai putem transfera bani pe card. Cool!

Optiunile au fost mult mai restranse dupa ce am aflat asta. Fara scufundari, am mancat paste la Mall-ul din apropiere, am luat autobuzul pana la Hamauna Bay, autobuz care a gasit fara probleme loc de parcare, am facut 2 ore snorkel intr-un peisaj submarin foarte interesant. Am vazut corali, pesti exotici si multe scoici. Floriana s-a bronzat intre timp uniform pe toate partile.

Fericiti si bronzati ne-am suit in autobuz si pe la 5:30PM eram din nou in Honolulu pentru ultima masa cu paste la Mall, ultima sesiune de shopping cu cadouri simbolice pentru cei de acasa, si ultima trecere pe la hotel. Aici am recuperat bagajele, ne-am schimbat rapid in blugi stiind ca maine vom fi la San Francisco, si am luat autobuzul pana la aeoport.

Pe Honolulu International Airport lucrurile au inceput sa se schimbe. Ne-am cazat imediat la lounge-ul Sky Team, e adevarat ca dupa vreo 5 minute de verificari. Cardurile Sky Team emise in Europa, de Air France sau KLM, sunt destul de rare prin America, in Hawaii si mai rare, si a trebuit sa asteptam pana s-au convins ca noi suntem. Dar am intrat! Si acolo ne-am relaxat cu un suc rece si cu o bere, am verificat contul si am vazut ca se deblocase una din sume deci avem si bani. Totul a fost perfect!

Ne-am suit in avion, ne-am tras mastile de dormit pe fata si am petrecut fericiti pana dimineata prima noapte in avion!

Hawaii 3rd

2009-05-23T19:07:00.000+03:00

21 Mai

Ne-am trazit prajiti pe la 7, am mers la acelasi Mall si am mancat de data asta chinezesc, si ne-am intors la hotel pentru a rezerva excursiile. Nu ne-a placut mai deloc oferta celor de acolo asa ca am hotarat sa ne facem singuri excursiile, cu bicicleta, urmand sa mergem si in jungla si la Hahauma Bay.

Ne-am uitat bineinteles dupa un tandem, similar cu cel inchiriat la San Francisco. Am intrebat la 3 centre...fara succes. Floriana nu prea stia sa mearga pe bicicleta, dar a zis ca vrea sa incerce. Am cerut o bicicleta cateva minute in parcarea centrului de inchiriat, sa facem o tura. Floriana nu a reusit, asa ca am multumit pentru incercarea acordata si am cautat alte variante. Aveau si scutere acolo si ne-am gandit ca ar fi o treaba. Nu era! Exista o lege federala care interzice 2 oameni pe scuter, iar Floriana a zis ca daca nu reuseste singura pe bicicleta, la scuter nici nu se gandeste. Ok. "Ce alta solutie ne puteti oferi?"... am intrebat la centrul de inchirieri. "Avem un Ford Mustang decapotabil." "La ce pret?" "O suta de dolari...".

M-am uitat la Floriana si in 10 minute plecam cu Ford-ul decapotat. Cool! Am facut un tur al insulei, am mancat pe plaja creveti cu usturoi si Pele Pulu Masima Kumala, o mancare locala cu cartof dulce si carne de vita, am facut plaja si baie si ne-am simtit excelent.

Pe drum am vrut sa trecem pe la Hamauna Bay, dar parcarea era plina asa ca am renuntat. Pitstop de o baie am facut si la plaja de la Waimea Bay, unde am vazut stancile de pe care tinerii sareau entuziasti in ocean. Am fost si eu entuziast de 2 ori, am recuperat-o pe Floriana si am incheiat turul cu mustangul pe langa Perl Harbour.

Inainte de masa am facut si o plimbare prin jungla pana la Manoa Falls, cascade care, ca orice poveste Hawaiiana bine vanduta, nu sunt impresionante mereu, ci doar intr-o anumita perioada a anului, atunci cand se scrie povestea. Ne-a placut foarte mult in jungla; copaci uriasi, plante la fel de mari, linistea ciripitului de pasari (era pe la 7:30 PM si daca am intalnit 2-3 oameni rataciti), si in final cascada, un firicel de apa ce curgea pe un perete aproape vertical.

La hotel ne-am respectat si am ales Valet Parking pentru Mustang, ceea ce ne-a facut sa ne simitim extrem de bine cand am inmanat soferului cheile de la masina, am primit un cartonas cu numar de ordine, si ne-am vazut mai departe de seara fara a ne pune problema parcarii.

Cina am luat-o la Hilton Village, chiar in apropiere de hotel, unde am mancat ceva rapid si am baut eu un Amstel si Foriana o limonada. Culcarea a venit ca o binecuvantare dupa ziua agitata de pe insula Olahu.

Hawaii 2nd

2009-05-23T19:05:00.002+03:00

20 Mai

Prima zi de Hawaii, m-am trezit de dimineata cu chef de plaja si soare. Cum Floriana dormea inca, m-am gandit sa-i fac o surpriza. Am mers la mall-ul din apropiere si i-am cumparat lei: traditionala ghirlanda de flori specifica locului.

Ne-am pozat bucurosi cu lei-ul si cu florile la gat si am mers de data asta impreuna la Mall unde am mancat la un fast food tailandez. Eu mi-am cumparat o camasa aloha galbena cu model cu palmieri si Floriana un maieut cu flori si pantaloni scurti, am urcat la hotel sa ne schimbam si apoi am mers la plaja. Tot atunci am testat si viteza liftului de la Hawaii Prince Hotel: 25 de secunde de la parter pana la etajul 33. This is fast!

Am ajuns pe plaja Waikiki care m-a impresionat printr-un singur lucru. Nu se putea consuma bere, fiind spatiu public! M-am multumit sa inchiriez un snorkel, ochelari si labe si am stat in apa cam o ora, timp in care Floriana a facut plaja. Peisajul subacvatic nu e foarte spectaculos la Waikiki, cativa peste exotici si cam atat. In schimb m-a claxonat un vapor care ducea turisti la mal. Faceam snorkeling aproape de culoarul lui si, pierdut cu capul sub apa, nu m-am prins cum am ajuns in calea lui.

Scapat de vapor, am recuperat-o pe Floriana si am mers sa mancam pe plaja. Am gasit o dugheana, fara bere, bineinteles, si in timp ce mancam am facut planul pentru a doua zi: excursie la Hanauma Bay, la cascade si la scufundari.

Dupa masa am mers sa cautam excursii, si am gasit ceva, dar destul de scumpe. Preturile la Hawaii sunt destul de mari si totul e supraestimat. O excursie pana la cascada din jungla era 40 de USD.

Am cumparat crema pentru dupa soare, am mers in camera si ne-am uns bine spatele ars ca dracu' si am iesit sa facem o plimbare pe faleza. Plimbarea a fost scurta si lipsita de obiective, asa ca dupa inca 30 de minute eram din nou in camera cautand sa facem planul pentru urmatoarele 2 zile la Hawaii.

Optiunile erau diverse de la excursii de diving, la aventuri in jungla pana la cascade, cu o mica repriza de snorkeling la Hanauma Bay. Am stabilit ca maine dimineata sa mergem sa ne informam la hotel si sa facem rezervarii pentru excursii. In final am cautat o distractie pentru seara. Si am gasit un restaurant la 3 minute de hotel.

Restaurantul se nume Chart House si avea o atmosfera incredibila: masa la balcon cu vedere catre port, muzica hawaiiana in surdina si un chlener incredibil de amabil. Cred ca a fost singurul asa amabil pe tot parcursul sederii la Hawaii. Am mancat o friptura care ne-a fost servita sfaraind pe o farfurie incinsa, am baut un rosu vin de Napa Valey si dupa o poza to remember facuta de chelner, am mers devreme la culcare, obositi dupa ziua fierbinte si seara perfecta.

Hawaii 1st

2009-05-23T19:05:00.001+03:00

19 Mai

Am ajuns la Honolulu la 6PM ora locala si am debarcat intr-un aeroport mare si destul de sarac in informatii. Am luat autobuzul catre hotel; sofer a fost un hawaiian de culoare destul de artagos, trasatura tipica celor de aici, dupa cum constatat si mai departe. L-am intrebat la inceput unde trebuie sa coboram si ne-a spus la intersectia cu Ala Moana si Hoborn. Cand am vazut ca autobuzul face stanga si paraseste Ala Moana, l-am intrebat politicos daca trebuia cumva sa coboram. El ne-a raspuns rece: "You have to stay on the bus!"

Si am stat si a fost bine. Am ajuns la Hawaii Prince Hotel unde aveam rezervare, si am constatat ca pretul per camera la receptie era mai mic decat cel cu care rezervasem noi pe booking.com. Dupa ce am spus managerului ca vrem sa plecam dupa o noapte si am negociat putin cu el, ne-a oferit toate cele 3 noptile la pretul afisat la receptie Cool! Ne-am bucurat si am mers sa sarbatorim dupa ce ne-am cazat la etajul 19 de unde aveam o priveliste superba.

Am iesit la masa la Shore Bird, pe Waikiki beach, unde am avut parte de un bufet pe cinste si de un peste la gratar pe care ni l-am fript singuri.

Era acolo si un spectacol de karaoke la care ne-a placut un batranel simpatic - cred ca avea peste 80 de ani.
Si asta a fost! Am mers la culcare!

San Francisco 2nd

2009-05-23T19:04:00.000+03:00

19 Mai

Ne-am trezit devreme dupa multa odihna, am lasat bagajele la hotel, si am plecat catre Japan Center.

Pe drum am intalnit o biserica interesanta, moderna, genul in care americanii se aduna si fac din fiecare slujba ce stiu ei mai bine: show!!

La Japan Center am citit despre istoria japonezilor ajunsi in San Francisco si am cumparat un Kenzam pentru Ikebana Florianei. Totul parea asa de japonez aici, incat am intrebat-o pe vanzatoarea de la Kenzan daca vorbeste engleza. S-a ofuscat putin, dar am dres-o cu multe scuze si pareri pozitive despre Japan Center. Dupa aia am continuat plimbarea prin San Francisco si am facut un clasament al vizitelor din honeymoon-ul nostrul; l-am scris pe telefon si o sa-l publicam mai tarziu aici.

Am trecut printr-un pasaj interesant si dupa un pit stop in China Town am luat din nou Cable Car, din care am fost dati jos pe motiv de lipsa bilete. Le puteam cumpara de la vatman, dar ne-a fost peste mana; eram aproape de hotel.

Am recuperat bagajele de la The Opal, am mancat creveti si hamburger in Unior Square si in alte 30 de minute eram in BART (San Francisco Bay Area Rapid Transit District ), metroul din San Francisco, catre aerport. Aici am gasit un aeroport mare si liber, care oferea o linie automata de transfer intre terminale. In alte 30 de minte eram in cursa NWA 221 catre Hawaii.

San Francisco 1st

2009-05-23T19:03:00.001+03:00

18 Mai

Dupa un somn bun ne-am trezit odihniti si am luat un mic dejun american cu unt de arahide, dulceata si multa cafea. Am luat harta de la receptie si am plecat spre Fisherman’s Wharf.

Pe drum am urcat pe Russian Hill, ne-am pozat pe curbele de pe Crookedest Street (o portiune foarte stramta si curbata de pe Lombard Street) si am ajuns pe malul canalului ce desparte golful San Francisco de oceanul Pacific (cred ca am invatat si o denumire pentru tipul asta de canal la geografie, dar cand scriu randurile astea sunt la 6 dimineata dupa 4 ore de somn in avion, deci poate ma insel…daca isi aminteste cineva, pls help).

In Fisherman’s Wharf am stat vreo 2 ore: vizita pe Pampanito Submarine, un submarine american din al doilea razboi mondial cu un motto atragator, “80 Men, 75 Days, No Shower”; cateva poze cu Alcatraz si cu Liberty Ship S.S. Jeremiah O'Brien, o alta nava din WW2 care a asigurat transportul de personal si provizii pentru debarcarea din Normadia si care poarta numele primului american care a capturat un vas britanic in timpul razboiului de independenta; ne-am jucat baschet si hochei la aparatele automate cu fise de la muzeul Mecanic.

Urmatorul punct in agenda a fost Golden Gate, pe care l-am facut cu bicicleta. Am inchiriat un tandem, pe care l-am platit cu cardul bineinteles. Garantia oprita pentru bicicleta a fost mai mare decat cea oprita in Vegas pentru Mustang!!! La ora cand scriu povestile astea, ambele garantii sunt blocate inca pe cardul Florianei.

Cu bicicleta a fost grozav. Ne-am plimbat pe malul canalului, am trecut pe la Fort Mason, sau San Francisco Port of Embarkation pe timpul WW2, Marina Green, am urcat pe un ponton de unde am vazut o foca, si ne-am oprit la Warming Hut, unde am facut ce ne indemna numele: ne-am incalzit cu un ceai cu multa miere. Si aici cativa pasi pe un ponton: plin de pescari de crabi, mai multe foci inotand de jur imprejur.

A urmat urcarea pe Golden Gate; cu bicicleta. Pe care l-am traversat; tot cu bicicleta, bineinteles. Tocmai m-am documentat! Golden Gate e canalul ce desparte golful San Francisco de Oceanul Pacific!!! Si ca sa nu continui cu prostii, imi fac mea culpa si spun ca am urcat pe Golden Gate Bridge; cu bicicleta. Pe care l-am traversat...

Am facut cam 15 minute pe pod. Are alei pietonale de o parte si de alta, pe care turistii se plimba si fac poze, iar unii locuitori fac jogging sau se plimba cu bicicleta. Am ajuns pana in Sausalito, am facut cateva poze si am luat-o inapoi pe Golden Gate Bridge catre Fisherman’s Wharf.

Cam in 40 de minute am fost in Fisherman’s Wharf, am predat bicicleta si ne-am dat seama ca ne e foame. Am mancat rapid cateva stridii chiar in port si apoi am savurat o masa locala cu peste spada si multi creveti la restaurantul Castagnola.

Finalul zile l-am marcat cu o calatorie cu Cable Car pana in downtown. Extrem de autentica ni s-a parut calatoria cu tramvaiul pe cablu din San Francisco. Arata exact ca in filmele americane , urca pe strazi extreme de abrupte; nu exista geamuri, calatorii, in mare parte turisti, merg in picioare tinandu-se de barile dispnobile, aplecati in exterior in voie. Chiar am calatorit asa, si am batut cuba cu alt turist ce venea din sens opus. A fost “cool” cu Cable Car-ul.

Interesant si modul de conducere al Cable Car-ului. Avea un manipulant de obicei foarte mare si foarte de culoare, care pentru a pune frana tragea cu spor de o maneta uriasa. Mai avea si o un clopot actionat de o sfoara. Cable Carul opreste aproape la fiecare intersectie, chiar in mijlocul ei, timp in care restul masinilor trebuie sa accord prioritate.

Am ajuns in Down Town, am incercat ceva shopping fara success, am luat un six pack de Guinness si am petrecut restul serii la hotel.

Intre timp m-am documentat despre istoria orasului San Francisco, care s-a transformat rapid ca urmare a goanei dupa aur. Gold Rush a inceput in 1848, a avut punctual maxim in 1849, de unde si numele celor veniti atunci in California, forty-niners. A avut ca efect un aflux imens de emigranti in zona, transformarea catunului de corturi in orasul San Francisco si acceptarea Californiei ca cel de-al 31-lea stat american.

Las Vegas 3rd

2009-05-21T06:01:00.000+03:00

17 Mai

Ne-am trezit mahmuri dupa noaptea din Vegas, eu m-am dres cu o bere si am facut bagajele. Am facut self check-out de la The Venetian, am lasat bagajele la hotel si am mancat de dimineata-pranz la un “All you can eat” japonez; am putut ceva creveti si enorm de multi crabi. Eu am stins cu un Miller cumparat de la supermarketul vecin.

Ne-am facut de lucru apoi printr-un mall de pe The Strip, unde am colindat prin multe magazine cu mult mai scumpe decat ce am vazut in New York. Eu am facut o pauza pe o canapea, am baut inca 2 Miller si am completat blogul cu ultimele zile de New York si Washington.

Am mancat la un fast food din mall, apoi am cutreierat cazinourile pana la Bellagio, unde ne-am pozat cu fantana celebra. Am recuperate bagajele de la The Venetian si am sarit intr-un taxi care ne-a dus la aeroport. Surpriza! Cursa, care cu 2 zile in urma a fost vreo 25 de dolari si a durat juma’ de ora, acum a fost 16 dolari cu tot cu bacsis si a durat 10 minute. Deci se poate si aici!

Zborul de la Las Vegas la San Francisco a fost cu Virgin America, foarte bine din toate punctele de vedere. Spatios, curat, serviciu impecabil, wireless diponibil, ecran cu filme si jocuri, foarte frumos! Si a costat doar 140 de dolari cursa pentru amandoi! E adevarat ca drumul e scurt, am facut cam o ora jumate. Eu am dormit foarte bine, Floriana s-a jucat cu pozele.

Am ajuns la San Francisco cu jumatate de ora intarziere (avionul a plecat ceva mai tarziu), am luat un Shuttle pana in down town condus de un chinez care abia intelegea engleza, si la 11:30 PM ne cazam la The Opal Hotel, pe Van Ness Avenue. Aici am gasit la receptie o romanca din Tulcea. Obisnuiti deja cu schimbarile de pat si de mediu, am adormit imediat si am dormit excelent prima noapte la San Francisco.

Las Vegas 2nd

2009-05-21T05:39:00.001+03:00

16 Mai

Ne-am trezit la etajul al 36-lea al hotelului Trump, bucurosi ca azi ne mutam! Eu am mers la Dream Car Rentals si am preluat masina rezervata; un Ford Mustang decapotabil cu motor de 4 litri si 210 cai putere.

Cu Fordul decapotat am imbarcat-o pe Floriana de la hotel si am mers catre Hoover Dam. Am avut ocazia sa testez masina, initiativa pe care Floriana a dezaprobat-o profund.

Mustang-ul e o bruta. Puternic! Agresiv! Zgomotos! Cutia automata e un deliciu! La kick down, retrogradarea in viteza a doua, sau chiar a intaia, iti trimite direct in coloana cervicala cuplul celor 4000 de centimetri cubi. Si motorul urla! Totul se intampla cu capota lasata, sub un soare incins care iti arde pielea. Cool!
Pe drum catre Hoover Dam ne-am oprit sa mancam o pizza. Foarte interesant peisajul din Nevada. Ne-a adus aminte de Egipt. Uscat, galben si fierbinte. Hoover Dam e un baraj pe raul Colorado, care a fost cu ceva timp in urma (1936-1945) cel mai mare generator de energie electrica si cea mai mare constructie din beton. Gazduieste apele celui mai mare lac de acumulare din Statele Unite, lacul Mead. Ne-a impresionat o autostrada care se construia in apropiere, cu un pod urias ce trecea chiar pe deasupra barajului.

Ne-am intors in Vegas, de data asta capotati. E fierbinte treaba in Nevada. Ma intreb cum e in august! Ne-am cazat la The Venetian. Da! Aici ne-a placut! Camera mai mare, cu stil, pat urias, draperia automata, totul perfect! De fapt in Vegas totul e perfect sau foarte chici! Depinde cum vrei sa privesti! De la Trump se vedea totul chici in prima seara. A doua seara, chiar pe The Strip, sangele s-a incins si totul a fost perfect!

Am mancat la un restaurant Mexican, Dos Caminos, am facut o plimbare prin Venetia virtuala recreata aici de cativa baieti cu bani foarte multi si am plecat catre Red Rock. Ne-a placut aici. Era catre seara, desertul incepea sa se raceasca si racoarea devenea placuta; stanca rosie, cativa cactusi, multa liniste.

Ne-am intors apoi in Vegas, am numarat banii si am pus deoparte 100 de dolari pentru distractia de seara de la casino. Am jucat 30 de dolari la slot machines, cadou de la hotel la cazare. Bineinteles ca i-am pierdut pe toti. Spanish 21 a fost urmatorul pe lista, un fel de 21 (black jack) cu cateva reguli in plus. Am nimerit langa 2 jucatori profesionisti care ne-au ajutat si am avut si noroc. Am castigat 65 de dolari!!! Dar i-am lasat tot acolo la urmatoarea runda dupa o pauza de jumate de ora. Am pierdut 60 de dolari! Bilantul serii: distractie pe cinste la un pret foarte tare: 0 USD (5 USD a fost tipul la chelnerita – bauturile sunt servite gratuit pentru jucatori in cazinouri).

Seara s-a terminat salbatic: … what happens in Vegas, stays in Vegas! We gonna be out of here!

Las Vegas 1st

2009-05-19T17:12:00.001+03:00

15 Mai

Am ajuns la Vegas dupa ce am dat ceasul in urma cu 3 ore. Din prima, ne-a intampinat spiritul locului: slot machines chiar in aeroport!!! Am luat un taxi dupa ce am stat la o coada incredibil de lunga si de bine organizata, si in jur de 11 PM eram la hotel. Trump. Ne-a dezamagit “big time”: departe de The Strip, camera foarte chicioasa cu un miros sintetic similar hotelului Unirea de la Iasi sau hotelurilor din Bulgaria de la Nisipurile de Aur, personal cu capul in nori, care ne-a spus ca pentru ca suntem honeymooners ne ofera o camera cu vedere la The Strip, optiune pentru care platisem dinainte. Pe scurt: platesti numele care nu face nici jumate din bani

Am iesit la plimbare pe The Strip. La The Venetian am facut rezervare pentru a doua zi; o camera mai ieftina, mai buna, mai centrala, mai Vegas; tot acolo am bagat 5 dolari la slot machines si am scos 6,25 dolari. Am mers la culcare mai bogati!!!

Washington DC

2009-05-19T17:06:00.001+03:00

15 Ma

Eu m-am trezit ca de obicei primul, pe la 7AM, si dupa un dus si spalat pe dinti, am pus ordine in poze si am asteptat sa se trezeasca si ceilalti. Cand echipa a fost in picioare, am luat un mic dejun excelent pregatit de Oana si am plecat catre memoriale si muzee.

Primul a fost Lincoln Memorial, o cladire in stilul templelor grecesti, foarte bine ingrijita, care adaposteste statuia celui care a condus Statele Unite in timpul razboiul civil 1861-1865, asezat pe scaun, inconjurat de multe dintre citatele lui pe peretii din preajma. Am continuat cu Vietnam Memorial, care aminteste pe un perete extreme de lung numele tuturor soldatilor americani care s-au luptat, foarte departe de tara, pentru natiunea lasata acasa. Ne-am plimbat apoi printre soldatii americani trimisi de data asta sa apere natiunea in Coreea, si ne-am pozat cu memorialul presedintelui care a condus statele unite pe timpul celui de-al doilea razboi mondial, Franklin D. Roosevelt. El a fost cel mai longeviv presedinte american, a condus executivul de la Washington 12 ani (1933-1945), si un mare iubitor de animale, fiind imortalziat alaturi de cainele lui, Fala.

Lista memorialeor am incheiat-o cu Jefferson Memorial, cel de-al treilea presedinte american, imortalizat intr-o cladire in stilul Panteonului din Roma, si Washington Monument, , un obelisc in stil egiptean dedicat primului presedinte american si punctul de intalnire a axelor Lincoln – The Capitol si Jefferson – White House.

A urmat in agenda The White House, unde ne-a atras atentia o manifestatie a Tamililor din Sri Lanka, care scandau aproape musical: President Obama, President Obama… Casa Alba arata foarte bine de la distanta (ce am putut vedea prin gratiile curtii), curata si ingrijita, iar masurile de securitate din jur par la prima vedere sub cele ale ambasadei americane de la Bucuresti.

Am luat pranzul intr-un restaurant din apropiere, unde am mancat burgeri foarte mari si extreme de satiosi, am baut bere suficient de buna si de rece dar insuficient de multa, si am fumat un trabuc suficient de puturos. Da! Am fumat trabuc intr-un restaurant American. In ciuda regulilor care le guverneaza societatea, americanii stiu sa-si faca viata usoara: fumatul este interzis in locurile publice, dar daca business-ul tau e sa le oferi clientilor un trabuc bun si un loc unde sa fumeze dupa o masa savuroasa, lucru care trebuie probat, nu e implicit, atunci se poate fuma la tine in local. Genial!

Ultimul pe lista a fost The Mall, cu Smithsonian Museums, Smithsonian Castle, parcul cu iarba dintre obeliscul lui Washington si Capitoliu, care aduce cu Champ de Mars dintre Tour Eiffel si Ecole Militaire din Paris, unde se facea plaja (la Washington erau cam 20-25 de grade Celsius si o umiditate sufocanta) sau se juca baseball (uneori chair softball, dupa cum mi-a spus Serban), National Air and Space Museums, cu numeroase avioane de lupta, jumbo jet-uri si navete si module spatiale, si nu in ultmul rand The United States Capitol, unde se reuneste congresul american.

Am pus punct vizitei in capitala americana, am recuperate bagajele de la Serban si la 8:30 PM eram in cursa US Airways catre Las Vegas. Zborul a fost suficient de lung cat sa reluam traseul din Washington, sa facem un tur al pozelor si sa dormim cam o ora.

NY 7th

2009-05-17T19:24:00.001+03:00

14 Mai

Ultima zi de NY si vrem sa profitam din plin. Un mic dejun copios si rapid la niste mexicani din apropiere (am mancat vafe belgiene (waffle) cu sos de artar si sunca prajita), metrou pana Lexigton cu 53, aici am asistat gratis la un mini recital de jazz al unei formatii de negrii, apoi la MoMA (Museum of Modern Art) unde am stat vreo 3 ore.

Am vizitat cele 5 niveluri de la MoMA. Parerea noastra ca doar 1 si 5 sunt de vazut, deci o sa ma limitez la descrierea lor.

Nivelul 1 ne-a impresionat cu 1 Year Performance (opera unui japonez care a stat un a de zile intr-o celula, a primit doar mancare si bautura de la un prieten si s-a fotografiat in fiecare zi) si cu lucrarea unui italian care a prezentat cele 6 simturi intr-o matrice cu literele alfabetului si virgule.

La nivelul 5 era o abundenta de opera frumoase care ne-au placut: tablourile lui Pollock, Picasso (“Les demoiselles d’Avignon”, “Girl before a mirror” si “Violin and Grapes”) Paul Cezanne (Mere si Portocale), Matisse (“La dance”) si nu in ultimul rand cateva piese de-ale lui Brancusi (Cocosul, o varianta a Drei Pogany, o bucata de coloana infinitului).

Am incheiat vizita la magazinul de suveniruri, unde l-am invatat pe vanzator “multumesc”, care-i lipsea din repertoriu.

Ne-am recuperate bagajele si am luat autobuzul de DC (Washington DC) de la Penn Station. Foarte frumos cu autobuzul: check-in de bagaje si imbarcare ca la avion, toaleta la bord, un sofer de culoare de cel putin 200 de kg foarte suparat daca vorbeai peste el in timpul speech-ului, dar altfel foarte interactive si amuzant – am ales in mod democratic prin apaluze daca sa facem vreo oprirse pana la DC si filmul rulat la bord.

Pe drum am urcat cateva poze pe Picassa si am rememorat Ny-ul Am ajuns la DC pe la 9PM, ne-am vazut imediat cu Oana si Serban si am iesit in George Town, la o masa traditionala si cateva poze in Harbour pe Potomac. A fost prima seara in care nu am adormit in drumul catre casa (ne-am intors pe jos), si am rezistat chiar pana la 2.

NY 6th

2009-05-17T19:09:00.001+03:00

13 Mai

A treia zi de New York, deja fusul orar nu mai e o problema.

De dimineata aveam program pe insule, biletele fiind deja rezervate pentru Liberty Island si Ellis Island. Am luat metroul pana in Battery Park, am hranit veveritele si am luat vaporasul pana pe cele 2 insule.

Prima, fort de aparare impotriva navelor britanice la inceputul secolului 19, gazduieste acum Statuia Libertatii, cadou din partea poporului francez, monument plin de simboluri specifice culturii europene. Ajunsi pe pamant american, europenii gaseau aici libertatea de a-si urma visul fara barierele societatii lasate in urma.

Vis care era pe cale sa devina realitate imiediat dupa, pe ce de-a doua insula, Ellis Island. Dupa verificari adminsitraive si medicale, stairs of separation ii trimitea catre lumea noua.

Ne-am intors apoi in Manhattan, am facut un tur prin Finanacial District, vizitat World Financial Center, ruinele Wall Trade Center, Wall Street, taurul bursier (sunt curios daca au si un urs pentru perioadele de minus ale bursei).

Dupa ce am asigurat finantele, am trecut la lucruri serioase si am mers sa mancam in China Town. Peisaj total diferit de restul Manhattan-ului, cu piete de peste, asiatici multi, aglomeratie si magazine cu chinezarii.
Am mancat fructe de mare si creveti, orez cu legume si am baut Tzing Tao – berea lor. Cu burta plina am trecut pe langa City Hall si apoi am urcat pe Brooklyn Bridge catre borough-ul acelasi nume. Am facut cam 20 de minute pe pod, in mare parte din cauza traficului (nu de masini, ci de pietoni, alergatori si biciclisti).

Am facut o plimbare pe faleza si ne-am oprit sa mancam la un restaurant polonez din Brooklyn Heights, in asteptarea unei lumini favorabile pentru poze. Suntem obositi si ne este frig, dar dupa doua zile in America stim ce inseamna o cina new yorkcheza si efectele si s-au simtit imediat: am facut dupa aia niste poze perfecte cu Manhattan-ul luminat.

Seara am iesit la o bere si din nou am ajuns acasa tarziu dupa un somn bun in taxi.

NY 5th

2009-05-13T14:33:00.001+03:00

12 Mai

A fost prima zi plina de NY. Am strabatut Manhattanul de la un capat la atlul aproape, plecand din Central Park si terminand cu o masa grozava la un restaunrant din Little Italy.
Primele impresii: oras puternic, rapid si zgomotos, unde totul se petrecere in viteza a saptea. Pe Floriana am luat-o prea repede, in ton cu Manhattanul probabil, asa ca mai are nevoie de ceva timp pana sa-si articuleze o parere.

Updated - Floriana isi aminteste:
"A fost printre putinele dimineti din viata mea cand n-am avut probleme cu trezitul de dimineata, am crezut ca este un semn bun, dar consecintele n-au intarzaiat sa apara si pe la 3pm in mintea mea se "facea patul".

Am inceput cu un mic dejun in stil american, ‘at the dinners’, cu o omleta uriasa, pan cakes cu sirop de artar, carnati deliciosi si paine prajita cu unt. Totul, bineninteles, foarte rapid. A urmat apoi Central Park, cu marele rezervor folosit drept sursa de apa in trecut, lacul cu testoase, Oak Bridge-ul in reconstructie, celebra Cherry Fountain din ‘Friends’, Bow Bridge cu jardinierele de flori. Am incheiat cu Bethesda si pontonul de pe lac, celebre amandoua din filmele americane, bineinteles.

Am continuat apoi pe 5th Avenue cu Catedral Saint Patrick si al ei stil gotic, ne-am oprit la Rockefeller Center si ne-am pozat cu statuia placata cu aur si am ajuns la Bryant Park. Aici am gasit un spectacol interesant: lume multa care lua pranzul in aer liber, pe iarba sau la masute. Alaturi am vizitat NY Public State Library, biblioteca unde accesul la informatie, cultura si stiinta e public si gratuit.

Am urcat apoi in Manhattanul aerian, poate trasatura principala a New Yorku-lui: 86 de etaje in Empire State Building. De aici am inteles exact unde ne aflam: am vazut nord -vestul cu Bronx si Central Park, vestul cu Madison Square Garden, Hudson River si pontonul de unde trebuia sa ajunga Titanicul, sudul cu Brodway,Financial District, Liberty si Ellis Island, estul cu Brooklyn si podul peste East River.

Ne-am plimbat apoi pe Broadway, am punctat Madison Square Park, Flat Iron Building si Union Square Park, am trecut pe langa Noho si Soho (north & south of Houston Street), si am terminat plimbarea in little Italy cu o masa cu fructe de mare si o tona de paste delicioase.

Cu burta plina ne-am intors in Times Square in cautare de bilete la un show pe Broadway. Fara succes - nu am gasit nici un spectacol care sa ne atraga.

Seara am iesit la 'Pravda' cu Mitan si cu Marika, am baut ceva beri si ne-am intors cu metroul pana pe 85th cu York Avenue - se doarme foarte bine in metroul din New York.

Floriana:
"Bar-ul de seara a rezumat perfect New York-ul: mult zgomot, oameni interesanti, hamburgeri serviti intr-un local rusesc. Concluzie: amestec cultural in forma pura."

NY 4th

2009-05-13T14:32:00.001+03:00

12 Mai

Eu am dormit foarte bine, in ciuda schimbarii de fus orar. M-am culcat pe la 11 PM, m-a trezit de vreo 2 ori in timpul noptii, si in cele din urma m-a ridicat definitiv pe la 6:15 AM. Floriana doarme ca un bebe. Astept sa se trezeasca sa plecam la plimbare. Eu incerc intre timp sa fac traseul pentru azi.

NY 3rd

2009-05-12T13:35:00.000+03:00

11 Mai

Am facut o plimbare rapida prin NY din care nu mai tin minte mai nimic: metrou, 5th Avenue, Grand Central, Times Square, metrou, acasa. Suntem rupti de oboseala si mergem la culcare. Maine revenim cu forte proaspete.

NY 2nd

2009-05-12T02:32:00.000+03:00

Ajuns la NY in timp, obositi si acomodati cu noul fus orar. Am folosit algoritmul Florianei: eu nu am dormit decat o ora in avionul Amsterdam - NY, iar ea mai tot timpul. Am luat un yellow cab de la JFK pana in Manhattan, iar dupa ce am mancat humus si tabule la un restaurant evreiesc ne-am cazat la Mitan.

Acum suntem la bere si ne pregatim sa plecam catre Times Square.

NY 1st

2009-05-11T10:02:00.000+03:00

Am plecat la 6 dimineata din Bucuresti dupa o noapte interesanta.
Eu am incercat sa nu dorm foarte mult, sa ma incadrez in noul fus orar. Gandac doarme aproape continuu de ieri de cand am plecat de la Adanca si cand se trezeste...: "e 12 noaptea Mihai, in America! Nu trebuie sa mancam, nu mergem la shopping, trebuie sa dormin sa ne obisnuim cu noul fus orar!"...si iar doarme.
Am citit ceva pe cursa Bucuresti - Amsterdam, am incercat sa repar windows-ul care si-a gasit sa se buseasca tocmai acum si am reusit! Tocmai s-a terminat de instalat Yahoo Messenger!
Acum beau o bere in Amsterdam si astept sa ajung in America sa traiesc si eu visul...daca o mai fi!!
See you soon!

Pentru Floriana...

2008-12-24T00:13:00.000+02:00

Din nou la Paris.
Aproape ajunul Craciunului, si sunt iar la Paris. Iar oameni interesanti, mancare buna, vin si mai bun, singuratate multa si la fel de multe ganduri.
Am fost in Paris, putin shopping de sfarsit de an, mancat un entre-cote super meserias, baut un vin Cote du Rhone excelent, comandat taxi pentru maine dimineata, vazut in autobuzul 171 un spirit de echipa si de intr-ajutorare extraordinar (unei fetite i s-a facut rau: autobuzul a oprit, aproape toti oamenii au sarit sa dea o mana de ajutor, am mers pana la spital cu autobuzul fara sa opreasaca in statie, extraodinar! cum au invatat oamenii astia sa fie asa uniti?!)...sunt la hotel, plictisit, asteptand sa vina maine si sa ma intorc acasa la sarmale si la oameni nesimtiti...dar... Floriana ma provoaca; imi trimit un sms pe care numai ea putea sa-l compuna: "Oamenii sunt ca ideile, unii se pierd pe drum in timp ce altii devin cineva. :)"
Oare de unde le scoate fata asta?

Program de la 10

2008-11-24T10:25:00.000+02:00

E luni dimineata, ma duc la birou. La birou, surpriza! Nu e nimeni! Cum nu am cheia la mine iar pana acasa nu ma intorc, cel mai potrivit ar fi sa merg sa beau o cafea. Gasesc prima carciuma, program de la 12. Nu merge, e abia 10. A doua carciuma, program de la 10. Este! E deja 10 si 5, e foarte bine. Intru increzator...inautru se face curat...se aseaza farfurii...

„Buna ziua, e deschis?” intreb politicos.
„Nu” imi raspunde o domnisoara in trecere...
„O cafea?”...
„Nu, ca trebuie sa aranajam!”

Si am plecat. Dar nu cu mana goala. Am luat si afisul de pe usa care spunea ca deschid de la ora 10. Ca dezinformeaza populatia doritoare de o cafea dimineata. Sa-si puna altul, mai flexibil, asa....”Program: de cand terminam de aranjat, pana cand se face dezordine si trebuie sa aranjam din nou!”

Calea Victoriei II

2008-11-04T16:40:00.000+02:00

Scriam asta vara, pe la inceputul lui August :

„Vara e frumos pe Calea Victoriei ... Dar toamna, iarna... orasul e sufocat ... E sufocat el sau eu ... sau suntem sufocati amandoi? Imi pun reminder sa revin in tomna cu aerul de noiembrie din Bucuresti.”

Si reminderul a sunat si eu am inceput sa scriu. Da’ ce sa scriu ? Ca introducerea am facut-o. Da' acum sunt la Paris. Si aici mai greu cu Calea Victoriei. Poate pe Champs Elysée, la Charles de Gaulle ... à l'Etoile ... cum spun astia, in nebunia de acolo, cand sunt 100 de masini in sensul giratoriu si totusi nimeni nu claxoneaza si nimeni nu injura. Sau nu injura pe geam. Da’ am si cu francezii treaba mea, o sa revin la un moment dat la asta, cu siguranta.

Ce scriam atunci e valabil si acum. Orasul respira in August, restul timpului e sufocat. Sufocat sunt si eu cateodata. Pot fi si in Augsut, si in Noiembrie. Cand am scris randurile despre Calea Victoriei la inceput de august, respiram puternic. Si acum respir la fel de puternic. Dar despre Champs Elysée nu o sa scriu asa curand, ca nu merita! azi nu merita!

Scrisul

2008-11-03T14:27:00.000+02:00

Am descoperit ca imi place sa scriu. De fapt nu scrisul in sine imi place, sa insir litere in documentul Word . Ci ceea ce scriu. Sa pun pe biti ceea ce simt si ceea ce ma face sa traiesc. Am uitat oarecum sa traiesc in ultimul an. A fost si accidentul stupid, de care sunt vinovat, recunosc. A fost istoria cu Iasi-ul. Care e in continuare. Care nu s-a terminat. Care a trecut de la idee, la entuziasm, la compromisuri, la placere, la frustrare, la ura, la angoasa, la dilema, la ….. Nici nu conteza la ce e acum. Pentru ca nu mai e asa arzator. E ceva din mine. Dar sa revin la scris. Imi place. Imi place sa scriu. De fapt imi place sa vorbesc cu mine insumi. Si scrisul asta face. Imi doresc ca sa fie cineva la un moment dat si sa citeasca ceea ce scriu. Sa ii placa si sa ma aprecieze. Dar chiar daca nu va fi asa ?! Mie imi place!

Supracontrolul

2008-11-03T14:23:00.000+02:00

Sunt in tren. Ma intorc de la Iasi. Aveam bilet pentru aseara, dar am mai stat o zi sa avansez cu proiectul Citroen. Si a mers foarte bine. Acum sunt in trenul de azi, cu bilet pentru ieri . Cu nasul nu am avut nici o problema. Nici nu a remarcat. Dar…. vine supracontrolul ! Tare ! Ii dau biletul.
« E cu alta data »
« Da, stiu. E cu data de ieri. Dar nu am avut vreme sa-l schimb »
« Am inteles. Il iau si vi-l aduc imediat ».
Si a plecat cu biletul meu. Ei si ce ? Ce-o sa-mi faca ? Sunt linistit si imi continui scrisul la documentatia tehnica la CRM Citroen. Vine nasul. Altul, nu ala care m-a verificat prima oara.
« Stiti, biletul e de ieri… »
« Da, stiu. Nu am avut vreme sa-l schimb. »
« Pai da, da’ nu e bine… »
« Se poate. »
« Si acum cum facem ? »
« Pai nu stiu. Eu am bilet, nu am avut vreme sa-l schimb. »
« Dar stiti, trebuia sa-l schimbati… »
« Stiu, dar nu am avut vreme. »
« Pai trebuie sa va tai bilet in tren … si e la prêt dublu … 1 million 4 sute…. »
« Aha. »
« Sau sa va dau jos la prima statie …. »
« Prima e Ploiesti. Mai avem putin de acolo pana la Bucuresti. Dar daca ma dati jos, ma descurc eu. »
« Dar cum facem… ?... »
« Pai nu stiu. Asta e situtia. Eu am bilet, nu am avut vreme sa-l schimb. »
« Cati bai aveti la dvs ? »
« 20 de lei. Dar 10 lei imi trebuie pentru taxi. »
« Aha, pai e bine… »
« Da, e foarte bine. »
« Pai cum facem… ? Vreti sa va dai bilet in tren ? Sau sa va dati jos la Ploiesti ? »
« Iti dau o suta de mii, atata am » (pe ma-ta de prost ! Ar trebuie sa nu-ti dau nimic, dar nu vreau acum sa-mi pun tot trenul in cap !)
« E bine ! »
Si ii intind banii. Pune mana pe ei si….
« Hi !!!! »
… sare ca ars.
« Cred ca ne-au filmat ! »
Si pleaca catre bar, cere la colegii lui inregistrarea sa se uite, se convinge ca nu a fost filmat. Se intoarce, isi ia banii castigati cu multa sudoare si imi ureaza seara buna si drum bun.

Prohab

2008-10-23T10:26:00.000+03:00

Din nou la Iasi; cu treaba, target clar : miercuri seara am livrare ! Restul nu mai conteaza !
« Esti descheiat la prohab.... » imi arata Tavi.
« Ah….aaaa…ah…aaaaaaa … ba nu, mi s-au rupt pantalonii «
Si chiar asa este. Bucata de stofa pe care e prins fermoarul s-a descusut si acum, desi fermoarul e inchis, prohabul meu pare desfacut. Ok. E bine ca stiu. Si acum ? E marti, abia joi plec la Bucuresti ; pantaloni de schimb bineinteles ca nu am ; pot sa-mi cumpar altii, dar diseara, daca am timp ; sau pot sa-i cos !
« Fetele, cine ma ajuta si pe mine cu o ata si un ac ? » intreb in camera de lucru unde se lucreaza intens.
« De care ata ? »
« De cusut. »
« Ce culoare ? »
« Culoarea pantalonilor :) »
« Ok, iti aduc maine » spune Elena.
Si mi-a adus a 2-a zi, o papiota cu 2 ace. Am mers in baie … si … am cusut. Si chiar mi-a iesit! Am cusut fermoarul la loc, am dat papiota si acele inapoi Elenei si am livrat proiectul in seara aia. Pantalonii, o sa-i arunc cand ajung la Bucuresti
… sau poate nu …
de ce sa-i arunc ?
Sunt pantalonii norocosi…sau poate prohabul e norocos…

Carte de credit

2008-10-23T10:24:00.000+03:00

In octobmrie e nunta varului meu. O sa ma duc, normal ; o sa dau bani ca toata lumea, normal ; o sa-l ajutam cu totii sa se integreze in clasa oamenilor insurati. Da’ doar bani, e cam banal…ma gandesc si la un cadou ; si cum e innebunit dupa masini, cadoul cel mai potrivit ar fi un BMW sportiv si agresiv cum ii place lui ; inchiriat doua zile, la ce va gandeati !?!

Perfect ! Am decis ! Acum sa caut; unde? Pe net; e cel mai la indemana si comod; sun la prima firma de inchirierei auto gasita…nu au BMW, nici macar o masina sport ; a doua, la fel ; a treia, similar ; www.bavariarent.ro! Asta e ! Si bavaria, deci au BMW, si rent, dechi inchiriaza, si online, deci simplu si eficient ! Sun sa vedem ce au …
« Buna ziua. Ma numesc Mihai Ionescu. As vrea sa inchiriezi o masina si as dori sa stiu ce oferta aveti … »
« Trebuie sa aveti card de credit ca sa inchiriati de la noi ! »
« Da, inteleg, dar as vrea sa stiu ce masini si ce preturi aveti”
« Da, va spun, dar trebuie sa aveti card de credit ca sa inchiriati de la noi »
« OK. Spuneti-mi, ce masini aveti ! »
Am continuat discutia cu domnita, am aflat ca nu asa multe masini, doar o masina sport, decapotabila, dar care nu se stie cat mai e disponibila fiindca e la vanzare ; viitorul cumparator sigur trebuie sa aiba carte de credit ! altfel nu poate citi anuntul de vanzare scris cu un nepretuit Arial de 10 ; asta nu mi-a spus-o, dar sigur e asa !

John

2008-10-10T23:01:00.000+03:00

E francez. Si a studiat in Anglia.
"Qu'as-tu étudié ?"
Nu mai tin minte cum mi-a zis in franceza; cert e ca a studiat modul de lucru in hoteluri si restaurante. Iar engleza vorbeste ca toti francezi: stalcit si schimonosit.
Dar are servirea in sange. Si-a cultivat-o excelent si o practica de exceptie.
"Où habites-toi ?"
"Ici, dans l'hotel."
"Dans l'hotel?"
"Oui. Je partage la chambre avec un cusinier."
Si nu pare sa-l deranjeze deloc.
E mereu vesel, zambitor, imi ofera mereu o cafea, o bere fara alcool, ma saluta, ma intreaba ce mai fac, imi face discount, e distant cand e nevoie.
E Jonh. Sau Jean. Nu conteaza. E el!
"Bonne soirée, monsieur Ionescuu!"

In fata casei

2008-10-06T12:38:00.001+03:00

Imi place toamna . La fel de mult cum imi place si primavara. Vara imi place si mai mult, dar iarna e favorita mea : vin fiert, schi, sorici, zapada…dar nu despre asta vroiam sa vorbesc. Eram la toamnă ; de fapt, eram toamna, toamna asta, chiar azi. Eram in fata blocului si ma pregateam sa descui usa, plin de bagaje : rucsac cu haine, plasa cu mancare de la mama, cos cu fructe de la mama Florianei, bax cu apa plata pentru adaparea sufletelor insetate. In timp ce ma pregateam sa infig cheia mica in broasca normala a usii imense de la blocul meu, am vazut cu coada ochiului, in dreapta mea, un muncitor de la REBU care privea cosul cu fructe. M-am gandit : ce ar fi sa-i dau un mar ? Nici nu am apucat sa termin de gandit …« Nu aveti sa-mi dati niste bani ? »
« Bani nu am, dar iti dau un mar »
« A…multumesc »
« Ai copii ? »
« Da, am. 4. Pentru ei vreau bani, sa le iau de mancare »
« Ia toate merele astea » si i le-am dat pe toate, 5-6 cred ca erau; am scotocit in plasa cu mancare:
« Ia si cutia asta » si i-am intins o cutie cu friptura de pui ;« Multumesc boierule » si si-a vazut de drum muscand cu pofta dintr-un mar.

Friptura la Metro

2008-10-01T22:11:00.000+03:00

Imi place la Iasi; imi place vorba moldoveneasca care ma amuza, imi plac oameni hotarati in incrancenarea lor, imi plac fetele frumoasa care isi etaleaza nurii pe Copou, imi place seara sa ma plimb pe Stefan prin lumina obscura de la Sf. Parascheva ; imi place mancarea grea cu tochituri si sosuri stinsa cu un vin negru de Cotnari.
Dar cateodata nu-mi place la Iasi! Nu-mi place inversunarea oamenilor in probleme aparent marunte ce pare sa cuprinda tot universul lor interior … nu-mi place stilul siret de-a te face de 50 de lei sau 100 de euro ; nu-mi place cum printul si cersetorul merg la mall sa vorbeasca la telefon in sala de cinema ! Si’ mai nou nu-mi place friptura de vita ! Ca e scumpa al dracu’ !
Eram la hotel si am comandat friptura de vita. Cand m-am uitat in meniu, 45 de lei !!!! portia de 150 de grame ! Mi-a cazut fata si dupa ce am pus-o la loc am chemat pe baiat si am comandat altceva.

« De ce e asa de scumpa ? Are ceva special ? »
« Nu, dar s-a scumpit carnea de vita la Metro. »

Aha ! Deci Metro e de vina ! Ai dracului de nemti ! Vin ei la noi in tara sa ne scumpeasca carnea de vita sa nu mai poata omul sa manance linistit o bucata de friptura. O sa-i scriu personal domnului Tiriac sa nu mai scumpeasca domne’ produsele alea. Ca maine aud ca si berea s-a scumpit la Metro, si kilul de cascaval, si cauciurile la masina, si prezervativele, si litru de benzina, si biletul de tren, si poate poimaine vrea sa scumpeasca si TVA-ul si CAS-ul.

M-am multumit cu friptura de porc si bere fara alcool. Bere am luat doua, ca era super oferta si poate maine se scumpeste la Metro si nu mai apuc.

Artist in tren

2008-10-01T21:20:00.000+03:00

„…gabriel, liniuta jos, balasa”
„ai legatura cu …?”
„da, sunt din aceeasi familie”
„aha, frumos; si ce iti e? bunic, unchi ?”
„bunicul meu a fost var cu el”
„deci iti e unchi; deci cristian_balasa....”
„la yahoo.com”
Si am vorbit despre Sabin Balasa. Despre expozitia lui de la universitatea din Iasi. Am vorbit si de muzica, si de tablourile Florianei pe care i le-am aratat din galeria de poze de pe Picassa
„Ok, trimis. Astept vesti de la tine cand ai vreo expozitie prin Bucuresti”
Si am continuat discutia cu Gabriel inca 5 minute dupa care s-a retras politicos si m-a lasat sa lucrez.

Cu cainele la curve

2008-09-14T13:11:00.000+03:00

Imi place la Paris. De fiecare data cand ma duc, imi place. Imi place mancarea, imi plac oamenii, imi place politetea, imi place vinul, imi plac mintile deschise, imi plac luminile, imi plac strazile, imi place !

Imi place si in Bois de Boulogne ; la periferia Parisului, in vest, intre intra-muros si Boulogne-Billancourt. Un Carrefour de sex, pentru toate gusturile, orientarile si varstele. Trec pe acolo de fiecare data cand sunt cu masina si ma intorc seara la hotel. E drumul cel mai scurt, iar spectacolul de acolo ma atrage. O singura data am oprit, curios, sa intreb cat costa : 20 de Euro, mi-a spus fata, sau 100-200 daca mergem la ea. « On s’amuse bien chez mois ! » … mi-a zis, ca un veritabil agent de vanzari.

Joi seara am trecut iar pe acolo ; acelasi spectacol, aceleasi fete (sau baieti, nu stii niciodata), aceeasi aglomeratie pe strazi si pe aleile de la marginea padurii. In mijlocul targului in care se negocia, se prezenta, se supralicita, se alegea, se platea si mai mult ca sigur se utiliza serviciul platit, un domn, intre 2 varste, alerga. Avea in mana o lesa intinsa abitir de un caine alb, minion, Jack Russel cred.

Imediat, mintea a inceput sa functioneze : domnul a venit insotit ca sa nu pateasca ceva la cumparaturi…sau a venit sa ii faca si micului prieten un cadou surpriza … sau poate e petrecea burlacilor si si-a adus unicul prieten cu el sa sarbatoreasca…sau poate si-a adus prietenul la petrecerea burlacilor…sau poate doar alergau…dar cine insotea pe cine…el pe caine, sau invers… ? Nu o sa stiu niciodata ! Si am mai ramas cu o alta nelamurire existentiala : domnisoara care ma invita pe la ea sa ne amuzam, avea si oase sau mingi de plastic in dotare ? Sau vreo catelusa mica, dragutica, parfumata si cu dintii piliti, gata sa se ofere oricui plateste bine. … sau poate un catel …

Piata Unirii

2008-08-27T18:31:00.000+03:00

Ma intorc de la Iasi. Sunt in tren si fac bilantul celor 2 zile. A fost foarte bine…

Aseara am trecut prin Piata Unirii. De fapt am trecut de mai multe ori prin Piata Unirii. Piata Unirii din Iasi, sa ne intelegem. Si ieri, si azi, si de multe alte ori. Dar aseara mi-a placut. Mi-a placut seara de august cu cladirile pasoptiste in baiata rosiatica a soarelui de amurg ; mi-au placut porumbeii care cautau cu indarjire o bucata de paine ; mi-a placut fortfota lejera a oamenilor ce se intorceau de la servici sau se odihneau pe o banca ; mi-au placut copii care se jucau ; mi-a placut statuia lui Cuza, impunatoare ; mi-a placut cladirea renovata a hotelului Traian - pentru cei care ajung in Iasi recomand restaurantul hotelului : mancare si servicii excelente !

Da, mi-a placut Piata Unirii aseara. Piata Unirii din Iasi…

Managerul roman

2008-08-26T10:13:00.000+03:00

Vroiam sa scriu despre managerul roman. Care are darul de a fi foarte serios. Il suni, mai mult ca sigur nu raspunde, nici vorba sa te sune inapoi, chiar daca ti-e prieten. Ii numar pe juma' din degetele de la o mana pe cei care suna inapoi.

Apoi mi-am dat seama ca la fel sunt si francezii ... cu acelasi dar al seriozitatii in sange...
Cu nemtii parca e altceva, fie ei germani sau austrieci ... stabilesti una, aia e!
Cu americanii am avut putin de-a-face, dar tot din alta categorie imi par si ei. Yes! e yes si No! e no.

Dar oare cum sunt eu?! Sunt serios?! Sunt suficient de serios pentru a chestiona seriozitatea altora? La telefoane daca nu raspund si cunosc numarul sun inapoi, la mailuri raspund, la SMS-uri raspund, de vreo 2-3 ani lucrez cu agenda dar mai am de invatat ... serios fata de cine? De familie, de prieteni, de parteneri si angajati?

Iata ca imi lipsesc ceva informatii pentru a transa clar subiectul. Dar mai invat si revin cand va fi cazul!
Acum...ahhhhhh...nu am sunat pe...ba nu, era o gluma :)

2 ore

2008-08-21T19:42:00.000+03:00

Mi-am schimbat permisul. Si asta pentru ca expira in octombrie si am zis ca e mai bine sa fac asta acum, cand am timp si programul mi-e mai liber, decat sa ma aglomerez atunci.

Permisele nu se mai elibereaza la Udriste, in aglomeratia de acolo. Au facut sediu frumos, civilizat, modern, in Pipera.

Mi-am pregatit dosarul si m-am dus de dimineata, pe la 8. Era liber. Peste tot afise mari, tablite albastre pe care scria cu alb: Permisul de conducere se elibereaza in 2 ore de la depunearea actelor. Super!!! Am luat bon de ordine, m-am pozat, am semnat pe un pad modern si in 5 minute actele erau depuse.

"Reveniti in 3 ore sa-l ridicati..." m-a sfatuit amabil doamna de la ghiseu.
Aha, deci treaba cu 2 ore e asa, la incurajare, dureaza un pic mai mult de fapt.
Dar 2 ore puteam sa-mi fac de treba pe aici, ca sa nu mai merg pana in centru la birou, dar 3 sunt cam multe. O sa incerc sa vin la 10:30, sa vad daca e gata.

Mi-am facut de lucru prin zona: am mers la City Cafe, am citit presa, am scris ceva mailuri, am fost la ING sa ma interesez de comisione si alte costuri pentru conturile firmei, am citit putin si la 10:30 eram la ghiseul 9 pentru a ridica permisul. Cu bon de ordine, bineinteles. 284

La ghiseu nu era nimeni. Doar un afis care ne instiinta: Permisul de conducere se elibereaza in 2 ore si jumatate de la depunearea actelor!!! Stiam eu! Ah ce tare sunt! Dar sus afiseaza ca e numarul 272 la rand, la ghiseu nu e nimeni, nici in spatele lui, iar pe bonul de ordine imi spune ca mai am de asteptat un minut. Ei, o sa mi-l dea pana la urma, mai astept.

Am asteptat cam 5 minute, nu a venit nimeni in spatele ghiseului. Doar cativa oameni care se agitau in fata lui fluturand tot felul de bonuri de ordine. Toti aveau numar mai mare ca al meu. I-am facut! Eram mai tare ca ei!!!!

A aparut cineva in spatele ghiseului. OO! E de bine!
...si contorul care afiseaza numarul urmator la rand a inceput sa se miste.
273...274...275........281...282...283.......285!!!
Am sarit pe ghiseu.
"Sunt numarul 284. A fost sarit"
"Nu se poate, nu sare. Poate nu a fost afisat"
"Dap, poate nu a fost afisat. Ma mai primiti?" am spus zambind.
"Da..."

Am luat permisul si in urmatoarele 3 minute eram in masina catre birou.
Cu permis nou! Numarul meu, 284, pe care inca il astept, a ramas undeva intre cele 2 ore de pe afisul albastru si cele 3 ore ale doamnei de la ghiseu...

O 9 atitudine

2008-08-20T19:39:00.000+03:00

Ieri am gasit masina lovita in parcare la birou. Nu foarte rau, dar destul de suparator avand in vedere e noua, si abia a facut 2 luni de cand am placerea de a-i apasa pedala de acceleratie si de a-i roti volanul. Bara spate infundata pe stanga.

Dupa ce au trecut emotiile suprizei, am continuat ziua cu bine iar seara am mers la politie sa constat accidentul. Eram cu Floriana si ea a remarcat afisele care tronau in sala de asteptare din Calea Grivitei: "O 9 atitudine!" Ura! Am ajuns unde trebuie! O sa fiu tratat cu "o 9 atitudine". Si asa a fost.

Am completat formularul si m-am pus sa astept. Nu am asteptat mult, 3-4 minute, si a iesit un nenea politistul cu atitudinea sa cea 9. Nu stiu daca a spus buna seara sau nu, mi-a luat foaia din mana si a plecat spre alti 2 soferi, sau prieteni de ai lui, sau ce or mai fi fost. S-au invartit cateva minute pe langa o masina, au gesticulat, au discutat...eu stateam linistit si asteptam. A venit la mine apoi, sa ma bage in seama:
"...tu ai dat formularu'?"
"Il aveti in mana..." am zis eu linistit.
"Aha..." si a pornit catre sala de asteptare.
"...sa vad daca mai astepata cineva..."
"Nu mai e nimeni inaintea mea, numarul meu urmeaza" (am uitat sa spun ca din 9 atitudine face parte si o asteptare civilizare, cu numere de ordine).
"...hai sa vedem masina..."
"E aici" zic eu.
"... ce ai patit?"
"Am gasit-o lovita in parcare"
"...deci bara stanga spate e avaria..."
"Dap. Bara spate"
"Pai e stanga spate, doar atat, ca nu e si pe centru sau in dreapta. Doar stanga"
"Am inteles..." am zis eu linsitit.
"...hai inauntru sa facem autorizatia de reparatie..."
"Ok, poate sa vina logodnica mea cu mine" am incercat eu....
"In sala intra doar cei care completeaza fisele ..."
"Pai m-a ajutat..." zic eu zambind
"Pai ce domn'e, tu nu poti, ca sa nu zic ca esti impotent!"
"Doar am intrebat, ca sa destind atmosfera, nu e cazul sa ma jigniti!"
"Pai nu v-am jignit..."
O!O! Noua atitudine si-a schimbat brusc persoana de adresare in a 2-a plural.
"Incercam si eu sa destind atmosfera" a continuat nea politistul.
Am continuat sa facem actele, eu la fel de calm si nea politistul o idee mai protocolar si mai politicos.
Am plecat cu autorizatia de reparatie, la fel de linistit cum venisem.
9 atitudine, o astept data viitoare. Sper sa nu mai am belele cu masina si sa raman la atitudinea a opta.

Coincidente

2008-08-18T10:04:00.000+03:00

"Buna Miruna!"
"A...buna Mihai...ce faci?"
"Am fost la film, 'Don't mess with the Zohan!'"
"Si noi la fel...ce coincidenta..."
"Ea e Floriana, logodnica mea. Ea e Miruna..."
"Imi pare bine..."
"Scuze, dar noi ne grabim sa plecam la parinti. Seara buna"
"Pa, seara buna".

Vineri seara am fost la film. Asta nu e nimic deossebit. Deosebit e faptul ca ne-am hotarat sa mergem la film in drum spre Ramnicu-Valcea. Era aglomerat in Militari, era cald, eram plictisiti dupa atatea zile de stat in masina. "Decat sa stam in aglomeratie, mai bine mergem la un film si plecam la 10 pe racoare" i-am propus Florianei. A fost de acord. Am mers la un film deosebit. "Don't mess with the Zohan!" cu Adam Sandler. Am ras cu lacrimi.

Deosebit e si faptul ca acolo m-am intalnit cu Miruna, fosta mea colega de clasa din generala.
Nu o mai vazusem de un an. De un an pana vineri. Pentru ca vineri ne-am intalnit de 2 ori. Prima oara voluntar, vineri, la masa de pranz, in aceeasi vineri in care ne-am intalnit involuntar, la film, seara.

Cred ca pentru o astfel de intamplare deosebita au inventat francezii cuvantul "coïncidence"...

Pantaloni si fuste

2008-08-15T09:33:00.000+03:00

Sunt la birou. Tocmai am ajuns, linistit si relaxat, ca intr-o zi de vineri, inaintea weekendului, si august, cand totul e mult mai putin stresant si presant. Citesc presa, vorbesc cu ai mei la telefon, deschid agenda sa vad ce am de facut azi..."tata taaaataaaaa tatata taaaaaaaaaaaa"... suna un remider pe telefon si apare titlul "Pantaloni si fuste"...atat...nimic mai mult...nici o alta explicatie.

Oare ce am vrut sa imi transmit cand am pus reminderul asta? Incerc sa-mi amintesc...parca era ceva cu tinuta femeilor de pe strada pe care am remarcat-o ieri la Charles de Gaulle cand o asteptam pe Floriana. Parca. Nu mai tin minte.

Ar trebui sa-mi pun un remider mai detaliat. Sau sa-mi pun un remider la remider sa-mi aminteasca ce am vrut sa-mi amintesc cand m-am gandit sa-mi pun remiderul ca sa nu uit sa-mi amintesc ce trebuia sa fac...sau ceva de genul. Incurcatele sunt caile Domnului si ale tehnologiei moderne. Normal ca sunt incurcate daca le folosim prost.

Dar am pus remider, deci trebuie sa ma tin de el. Ma apuc de scris:
Sunt la birou. Tocmai am ajuns, linistit...

Calea Victoriei

2008-08-04T17:30:00.000+03:00

Sambata trebuia sa merg cu Floriana la Casa Armatei sa vedem salile si sa ne interesam de conditiile de organizare a nuntii acolo. Domnul cu care am vorbit la telefon, de o amabilitate militareasca, ne-a spus sa venim la 11. Pana atunci, ce sa facem ... ?

Ne-am plimbat. Pe Calea Victoriei. Am mancat inghetata si fornetti, ne-am tinut de mana, am stat de vorba...o ora de vis intr-un Bucuresti liber si aerisit. Am avut timp sa privesc Bucurestiul. E frumos...vara...la inceput de august...cand toti suntem in concediu si orasul respira.

Sau eu sunt cel care respira in perioada asta si am timp sa ma uit la el? Dar toamna, iarna, cand sunt in masina si fac stanga de pe Calea Victoriei catre universitate, in fara Casei Armatei, orasul e sufocat. E sufocat el sau eu ... sau suntem sufocati amandoi? Imi pun reminder sa revin in tomna cu aerul de noiembrie din Bucuresti.

Vara e frumos pe Calea Victoriei. E frumos in Cismigiu. E frumos sa ma plimb cu Floriana pe strazile aerisite, sa privim cladirile vechi de pe Kogalniceanu, sa ne imaginam cum ar arata renovate si cat ar costa un apartament renovat, intr-o cladire pasoptista, cu vedere la Cismigiu. E frumos centrul. E frumos Bucurestiul. E al nostru. Sambata asta a fost doar al nostru.

Casa noastra

2008-07-31T12:49:00.000+03:00

Aseara mi-am montat spoturi in casa. Trei. Doua in camera si unul in baie. A venit electricianul, in 30 de minute erau gata. A lucrat foarte frumos si curat si nici nu mi-a luat multi bani. 30 de lei. Cinstit si profesionist ca toti oamenii lui nea Dan.

Am facut curat cu Floriana, apoi am admirat casa noastra. Mica, cocheta, calda, frumoasa, a noastra! Gandul m-a dus la garsoniera prezentata foarte frumos la Ikea. Acum ma gandesc la apartamentele din Tokio...am aflat de curand despre unul dintre ele in "Ce mica-i lumea" a lui David Lodge. Mici, nu...foarte mici, discrete, practice.

Si acum intrebarea: de ce mai mare ? De ce am avea mai multa nevoie de spatiu ? Ce sa facem cu el ? Sigur ca daca ar fi sa dam petreceri cu 30 de invitati in fiecare luna, o garsoniera nu ar fi suficienta. Sigur ca daca am avea si 2 copii, o garsoniera nu ar fi suficienta. Sigur ca daca am locui cu parintii, o garsoniera nu ar fi suficienta. Sigura ca daca am avea nevoie de o camera de zi, de un dormitor unde sa nu facem patul, de un birou unde eu sa stau sa lucrez si Floriana sa picteze, nu ar fi suficienta. Sigur ca daca stau sa ma gandesc pot gasi 100 de motive pentru care garsoniera ca cea in care stam acum nu ar fi suficienta.

Dar acum e suficienta! Si tocmai am terminat de aranjat totul! Mai trebuie un dulapior la baie zice Floriana, dar asta mai negociem....Deocamdata e gata si e suficienta...e a nostra!

Daca te-ai suparat, o las aici!

2008-07-29T15:57:00.000+03:00

Azi am avut o zi foarte usoara. Treaba la birou, intalniri in oras, ceva usor si lejer, de vara. Din pacate nici un nou contract, dar ziua a fost buna.

Pe la 15:45, ma intorc la birou. Caut un loc de parcare, intru pe mica straduta ce face legatura intre Mantuleasa si strada cu sens unic care da in Sf. Stefan si acolo, surpriza! In fata mea era oprit un Passat negru, cu numar de leasing. Soferul tocmai pleca la alimentara din colt sa cumpere ceva ce l-as sfatui sa-si introduca in originile domniei sale. Am ramas pe loc, stavilind orice imbold de a urla, de a ma da jos, de a face scandal. Am asteptat...
S-a intors dupa 2 minute, s-a urcat in masina si a pornit catre mine. Eu nu m-am miscat. S-a uitat de cateva ori prin ochelarii negrii la mine, a inceput sa gesticuleze un fel de "ce vrei, da-te inapoi". I-am facut semn ca nu ma dau, sa se dea el. Apoi a gesticulat iar un fel de "Daca te-ai suparat, o las aici!"

A coborat din masina si a intrat inapoi in alimentara. Atunci am facut ceea ce ar fi facut orice om cu capul pe umeri dintr-o civilizatie europeana alta decat balcanica. Am sunat la 112. Am vorbit cu operatoare, i-am spus despre ce e vorba si locatia, am asteptat, m-a transferat la Politie. Am vorbit si cu polististul, i-a spus si lui, mi-a zis sa astept ca trimite un echipaj. Nu am mai avut ce sa astept, tipul s-a intors, s-a urcat nervos in masina, a dat cu spatele si a plecat.

Politia probabil inca mai cauta un Passat negru cu numar de leasing parcat in fata unei alimentare pe Mantuleasa 22.

Sensul vietii

2008-07-28T12:04:00.000+03:00

Vineri, 25 iulie, in masina catre Adanca.
Conduc relaxat, cu portbagajul plin de bere, mici si whisky.
Floriana langa mine, relaxata si ea, zambitoare si vesela cum numai ea stie sa fie.

"Iubita mea, stii care e sensul vietii?"
"Ia spune-mi imi raspunde chipul vesel...."
"Sa traiesti!"

HAPPY BIRTHDAY !

2008-07-24T13:30:00.000+03:00

Azi e ziua mea! Asta nu e ceva neobisnuit. Fiecare are o zi a lui, in care primeste cadouri, bea o bere sau un pahar de sampanie si toate celelalte.

Aseara m-am intors de la Iasi pe la 11 seara. Floriana mea ma astepta cu o surpriza grozava: vin rosu, lumanari, branza frantuzeasca, prajituri si un cadou extraodinar!! Asta e ceva neobisnuit. Dar la cat de minunata e ea si cat de minunat are grija de mine, a inceput sa devina obisnuit.

[11:51:53 AM] PUSCAS FABIAN says:
HAPPY BIRTHDAY !HAPPY AND WONDERFULL LIFE ! Imi apare o fereastra de chat de la skype. Apoi urmeaza un text in engleza, foarte clasic si foarte frumos pregatit si prezentat, care imi ureaza tot binele din lume, imi spune sa am o atitudine pozitiva, ma sfatuieste sa nu-mi pierd niciodata speranta in ceea ce vreau sa realizez si se incheie cu cateva emote iconuri haioase care prezinta un tort, o bere si o strangere de mana. Asta e ceva cu totul neobisnuit! Nu cunosc nici un Puscas Fabian...sau...incerc sa caut prin memorie...nu, nu imi spune nimic numele asta. Nu stiu cine e...ma gandesc totusi sa fiu politicos:
[11:53:42 AM] Mihai Ionescu says: thank you very much!
si adaug apoi circumspect: do we know eatch other?
[11:55:42 AM] PUSCAS FABIAN says: never know ..........the internet ........
Da, al dracului internetul asta. Continui discutia cu acest cyber PUSCAS FABIAN, aflu ca e jumate roman din Cluj, jumate francez. Aflu cand e ziua lui si imi pun reminder in agenda sa-l felicit si eu. Vorbim in engleza, in franceza, in romana, imi zice ca daca trec prin Paris sa-i dau un semn. Am fost saptamana trecuta!!!!! Pare ca ramanem cyber prieteni si incheie triumfal:
[12:06:00 PM] PUSCAS FABIAN says: la viitoarea

Asta e ceva cu adevarat neobinsuit....

Nu vreau bani!

2008-07-02T15:09:00.000+03:00

Sunt racit. E iulie, mijlocul verii, si eu imi trag nasul si stranut ca dracu'. Asta e partea rea...partea buna e ca nu mai trebuie sa muncesc vreo 2 zile. Am o scuza perfect valabila.Am incercat si azi sa muncesc, am stat vreo 2-3 ore la birou, apoi m-a doborat. Trebuia sa plec ca nu eram in stare de nimic.

Si am plecat. Am luat-o pe jos pana la universitatii sa iau metroul. Pe drum ma opreste un domn in varsta, cred eu ca era in varsta, dar nu foarte in varsta daca e sa-l compar cu parintii mei pe care nu-i consider in varsta, cam pe la 60 de ani cred ca avea. Ma opreste si ma intreaba: "Nu aveti o bucata de paine?" "Nu am..." am raspuns grabit si stanjenit de situatie.

Am mers mai departe si gandurile au dat navala...nu pare un cersetor agresiv de la colt de strada...e imbracat ca vai de mama lui, rupt si jerpelit tot...nu are privirea aia rea a cersetorului care iti cere 5 lei la o biserica si nu scapi de el nici cu dumnezeu...are parul alb, e nebarbierit...m-a cuprins un sentiment de om. Paine nu am, dar 1 leu pot sa-i dau, zecemii vechi adica.

Am scos portofelul, m-am intors, l-am strigat si i-am intins banii. "A...nu, nu vreau bani!" a raspuns el foarte hotarat. S-a intors si si-a continuat drumul.

Flori pe datorie

2008-03-11T07:21:00.000+02:00

M-am intors de la Paris.
Am aterizat pe Otopeni, mi-am luat bagajul burdusit de cadouri pentru femeile martisor din viata mea si am dat ochii cu Floriana care ma astepta bucuroasa. Am luat-o in brate, am pupat-o si , brusc (sau mai bine zis, spontan) fericirea s-a inecat intr-o schimbare de atitudine tipica pentru ea atunci cand e suparata pe mine.

“Da, am baut o sticluta de vin in avion, nu vroiam sa-ti ascund asta” am zis … tacere… Am ajuns la masina: “Conduci tu…”, zic eu ; “Evident!!” zice ea, apoi … tacere. Am pus bagajele in portbagaj, haina si parpalacul la fel, si ... tacere. Am pornit catre Bucuresti ... tacere.

Trebuie sa deschid discutia intr-un fel...”Floriana, am baut doar o sticluta de 133 de vin, stai linistita, nu e nici o problema” ... tacere. „Floriana, o sa tinem asa pana la Bucuresti?” ... tacere. „Sau mai bine zis pana cand? Tocmai m-am intors, ar trebuie sa ne simtim bine impreuna zilele astea!” ... tacere. „Floriana, gasim o solutie sa trecem peste asta, sau ramanem blocati in tacerea asta stupida?” ... tacerea s-a rupt brusc (sau mai bine zis, spontan) ... „Tu ar trebui sa gasesti o solutie! Gandeste-te la ce ai facut!”... tacere. „Floriana, daca nu gasim o solutie ma dau jos acum, decat sa mergem asa pana acasa” ... „Nu ai decat!”...

Si m-am dat jos!

Am luat-o hotarat catre prima statie de autobuz. Trebuie sa ajung acasa! Taxiul ar fi mai eficient, dar nu se pune problema, portofelul e in masina. Sunt in camasa, e frumos afara, nu mi-ar strica o plimbare. Ma bucur de aerul de martie pana la Piata Presei Libere ... de aici trebuie sa iau un autobuz, nu pot merge asa pana acasa.

„Buna ziua, nu va suparati. Ce autobuz pot sa iau de aici pana la gara de nord?” intreb pe cineva care astepta la fel ca si mine in statie. „205!!” sar sa-mi raspunda alte 2 doamne care erau in statie. „Multumesc, saru’ mana.” In 3 minute a venit autobuzul si in alte 10 coboram pe Grivita la Gara de Nord.

Trebuie sa iau un buchet de flori...e 1 Martie...am si suparat-o...e musai! Dar portofelul tot in masina e, sau in casa deja. Merg la prima tiganca florareasa de langa statuie si imi incerc norocul: „Imi dai si mie flori pe datorie? Ma intorc in juma’ de ora si-ti aduc banii!”... „Pai de unde sa stiu eu daca te mai intorci matale dupa aia...”. „Imi dai sau nu?”... „Nu iti dau, ca daca nu te mai intorci...”; si am plecat la urmatoarea: „Imi dai si mie flori pe datorie? Ma intorc in juma’ de ora si-ti aduc banii!” ... „Pai eu stiu daca te mai intorci boierule?!”. „Ma intorc ca stau aici, peste drum. Imi dai sau nu-mi dai?”...”Hai ... uite, ia o zambila” „Cat face?” „Cincizeci de mii”. „Cincizeci de mii???” ... „Pai da, ca e pe datorie!”. „Bine...mai da-mi una la fel, ambalata, sa fie separat de cealalta”. Si am plecat spre casa cu doua zambile luate pe datorie.
,
Floriana ma astepta ingrijorata. I-am dat primul buchet pentru 1 Martie, al doilea imediat ca sa-i arat ca imi pare rau ca am suparat-o, ne-am luat in brate, ne-am pupat si am petrecut un weekend minunat impreuna.

p.s.: m-am intors dupa juma’ de ora, i-am dat banii tigancii care a exclamat entuziasta catre cealalta : „Ai vazut fa ca s-a-ntors!!”; i-am mai luat si un trandafir, totul cu osutapatruzeci de mii, si am pus bazele unei lungi relatii de afaceri: „Te mai astept, boierule!”

Romania in greva spontana

2008-02-01T13:26:00.001+02:00

M-am hotarat sa vizitez Barladul.Spontan. Fara a planui un timp special alocat urbei vasluiene si fara a descarca de pe internet poze, descrieri si harta orasului. Sunt in gara la Barlad, intorcandu-ma de la Iasi, si imi zic spontan : oare cum o fi Barladul ? Ce frumuseti si locuri minunate poate el ascunde, departe de ochiul indiferent al calatorului ? Asa ca am pornit, spontan, prin Barlad…

Prima impresie, spontana : oras de provincie, linistit, asezat, scutit de forfota capitalei si de aglomeratia nebuna ce ma intampina dimineata cu prima coada la semafor si imi face cu ochiul seara pe geamul dinspre bulevardul Duca ; oras de provincie ce isi merita pe deplin locul intr-o Europa ce si-a trimis cateva masini cu numar de Italia in vizita sa imi aminteasca de romanii plecati spontan la lucru in Italia.

Spontan, mi-e foame ! Am calculatorul, am conexiunea la internet, am ceva mail-uri de scris, deci pot sa ma ajez linstit intr-un Mac pentru un hamburger, un ceai si un mail. Cum gasesc un Mac in Barlad ? Un taximetrist pare cea mai potrivita sursa de informare : « Buna ziua. Nu va suparati, unde gasesc un McDonalds ? Ma puteti duce pana acolo ? » « Ce cautati ? » « Un restaurant McDonalds » « Restaurant ?! E unul chiar langa gara, uitati-l ! Are si fast food » « Multumesc », am raspuns si mi-a indreptat privirea catre locul indicat de taximetrist : un fast food de gara cu firma rosie si miros specific de bere. O noua incercare, acelasi raspuns. La a treia m-am oprit si am luat-o pe jos catre ceea ce imi parea a fi centru. In drum, un sediu BRD ; spontan, m-am gandit : cei de aici sigur trebuie sa stie. « Sarut mana domnisoara, am nevoie de o informatie va rog, fara a avea legatura cu domeniul bancar » « Spuneti »« Unde as putea sa gasesc un McDonalds, stiti cumva ?» « Aaaa, nu avem asa ceva in Barlad » « Am inteles, poate ceva similar… » « E un restaurant in centru, puteti merge acolo. Luati autobuzul de vizavi, 2 statii, si ati ajuns » « Multumesc, o zi buna ».

Am hotarat sa o iau pe jos : aer curat, privelisti barladene…in 4 minute eram in centru. O franzela mi-a facut cu ochiul prin geamul unei alimentare. Melancolia copilariei cu paine calda de patru lei m-a lovit spontan: cu sasemiicincisute mi-am luat o franzela pe care am savurat-o la fel de spontan. Am mai dat o roata de centru si m-am hotarat, spontan, sa ma intorc la gara. Obosit dupa mersul pe jos, am luat un taxi. Soferul m-a uimit cu spontaneitatea lui in 2 randuri : prima oara, o muzica spontana din Sony-ul cu mp3 player…nu, nu U2, Queen, Metalica sau macar Kylie Minogue. Era Adi, Jean sau Ilie de la Barlad. Am ajuns in gara. Bonul de la taxi : 3 lei ; ii dau una de 5 . « Aaa, nu a veti schimbat ?» « Nu » « Mergeti la ciosc si schimbati, ca va astept aici » Era randul meu sa fiu spontan : « Nu mergeti dvs. va rog ? Eu va astept in taxi » Am rezolvat cursa de taxi si dupa inca o ora de lucruri spontane eram in tren.

Ateptam vreo jumatate de ora dupa care motorul sagetii albastre porneste spontan. Ura !!! Plecam catre Bucuresti ! Nope, motorul se opreste la fel de spontan. « Sunt ceva probleme cu franele vagonului, plecam indata ce remediem situatia » ne spune blonda care face biletele la vagonul nostru.

Prind ceva curent de la o priza, deschid latopul si dau drumul la hotnews.ro : « Greva feroviarilor a durat numai trei ore, suficient insa ca sa creeze haos in mai toate garile din tara ». Spontan, imi dau seama ca s-a terminat ! In curand o sa plec catre Bucuresti si parfumul spontaneitati o sa devina doar o amintire. O sa traiesc din nou fara a fi spontan, fara sa am bucur de clipa ce imi face cu ochiul sa nu o prevad, sa nu o planific, sa o iau ca atare, asa cum vine ea, cand vrea ea, spontan !