Flori pe datorie

M-am intors de la Paris.
Am aterizat pe Otopeni, mi-am luat bagajul burdusit de cadouri pentru femeile martisor din viata mea si am dat ochii cu Floriana care ma astepta bucuroasa. Am luat-o in brate, am pupat-o si , brusc (sau mai bine zis, spontan) fericirea s-a inecat intr-o schimbare de atitudine tipica pentru ea atunci cand e suparata pe mine.

“Da, am baut o sticluta de vin in avion, nu vroiam sa-ti ascund asta” am zis … tacere… Am ajuns la masina: “Conduci tu…”, zic eu ; “Evident!!” zice ea, apoi … tacere. Am pus bagajele in portbagaj, haina si parpalacul la fel, si ... tacere. Am pornit catre Bucuresti ... tacere.

Trebuie sa deschid discutia intr-un fel...”Floriana, am baut doar o sticluta de 133 de vin, stai linistita, nu e nici o problema” ... tacere. „Floriana, o sa tinem asa pana la Bucuresti?” ... tacere. „Sau mai bine zis pana cand? Tocmai m-am intors, ar trebuie sa ne simtim bine impreuna zilele astea!” ... tacere. „Floriana, gasim o solutie sa trecem peste asta, sau ramanem blocati in tacerea asta stupida?” ... tacerea s-a rupt brusc (sau mai bine zis, spontan) ... „Tu ar trebui sa gasesti o solutie! Gandeste-te la ce ai facut!”... tacere. „Floriana, daca nu gasim o solutie ma dau jos acum, decat sa mergem asa pana acasa” ... „Nu ai decat!”...

Si m-am dat jos!

Am luat-o hotarat catre prima statie de autobuz. Trebuie sa ajung acasa! Taxiul ar fi mai eficient, dar nu se pune problema, portofelul e in masina. Sunt in camasa, e frumos afara, nu mi-ar strica o plimbare. Ma bucur de aerul de martie pana la Piata Presei Libere ... de aici trebuie sa iau un autobuz, nu pot merge asa pana acasa.

„Buna ziua, nu va suparati. Ce autobuz pot sa iau de aici pana la gara de nord?” intreb pe cineva care astepta la fel ca si mine in statie. „205!!” sar sa-mi raspunda alte 2 doamne care erau in statie. „Multumesc, saru’ mana.” In 3 minute a venit autobuzul si in alte 10 coboram pe Grivita la Gara de Nord.

Trebuie sa iau un buchet de flori...e 1 Martie...am si suparat-o...e musai! Dar portofelul tot in masina e, sau in casa deja. Merg la prima tiganca florareasa de langa statuie si imi incerc norocul: „Imi dai si mie flori pe datorie? Ma intorc in juma’ de ora si-ti aduc banii!”... „Pai de unde sa stiu eu daca te mai intorci matale dupa aia...”. „Imi dai sau nu?”... „Nu iti dau, ca daca nu te mai intorci...”; si am plecat la urmatoarea: „Imi dai si mie flori pe datorie? Ma intorc in juma’ de ora si-ti aduc banii!” ... „Pai eu stiu daca te mai intorci boierule?!”. „Ma intorc ca stau aici, peste drum. Imi dai sau nu-mi dai?”...”Hai ... uite, ia o zambila” „Cat face?” „Cincizeci de mii”. „Cincizeci de mii???” ... „Pai da, ca e pe datorie!”. „Bine...mai da-mi una la fel, ambalata, sa fie separat de cealalta”. Si am plecat spre casa cu doua zambile luate pe datorie.
,
Floriana ma astepta ingrijorata. I-am dat primul buchet pentru 1 Martie, al doilea imediat ca sa-i arat ca imi pare rau ca am suparat-o, ne-am luat in brate, ne-am pupat si am petrecut un weekend minunat impreuna.

p.s.: m-am intors dupa juma’ de ora, i-am dat banii tigancii care a exclamat entuziasta catre cealalta : „Ai vazut fa ca s-a-ntors!!”; i-am mai luat si un trandafir, totul cu osutapatruzeci de mii, si am pus bazele unei lungi relatii de afaceri: „Te mai astept, boierule!”