Wednesday, June 8, 2016

Tokyo 5th

Cred ca din nou ne-am trezit foarte dimineata, cel putin eu; am coborat pentru micul dejun si de data aceasta am primit o masa in centrul salii, inconjurata de aceleasi panouri de bambus ca si cu o zi inainte. Din nou un mic dejun bogat japonez, cu mult peste si muraturi, prune murate mai precis, fara tofu de data asta, spre dezamagirea Florianei, din nou insa cu cate un peste uscat pentru fiecare, infipt intr-o frigaruie de bambus. Totul delicios!

Dupa masa am facut bagajul si am coborar pentru check-out, am platit si primit o Yukata pentru mine, noua nouta, cu doar 1000 de yeni, ne-am recuperat incaltarile din incaperea de la intrare si doamna japoneza draguta ne-a condus pana in statia de autobuz. Am spus la revedere Yugashima si dupa vreo 40 de minute urcam in tren la Suzenji. Pe drum am vazut foarte multi pescari care pescuiau pe malul raului. Am facut traseul invers cu trenurile, si pe drum am scris rezumatul zilei 5 de Tokyo si ne-am hotarat sa ne oprim in Yokohama.

La gara JR am cautat un deposit box unde sa ne lasam bagajele, fara succes insa. Toate erau blocate ca masura de siguranta, “for the summit…you now” ne-a explicat angajatul metroului intr-o engleza stricata. Doar ca noi nu stiam ca, de a doua zi, urma sa aiba loc summit-ului G7, la care urma sa participle inclusiv Obama, asa ca am plecat oarecum nemultumiti si bombanind summit-ul anonim, care ne obliga sa vizitam orasul cu bagajele. Asa ca am luat valizele cu noi, ceea ce ne-a ingreunat si scurtat excursia la Yokohama, lucru care s-a dovedit benefic pentru mai tarziu insa. In Yokohama am coborat din metrou dupa 3 statii de mers de la gara JR chiar in China Town, unde am si mancat. Dumplings cu creveti Floriana si cu aripioare de rechin eu, din nou foarte bun, stinse cu bere si ceai de iasomie. Cartierul era pitoresc, foarte chinezesc, oarecum chicios, cu multe porti tipic chinezestie, cu doua temple in multe culori aprinse, strajuite de dragoni cu care ne-am pozat intens, si multi ... chinezi :).


Apoi am pornit catre mare, am ajuns la turnul din Yokohama care are si rol de far, ne-am plimbat pe faleza si dupa vreo jumatate de ora, la indemnul picioarelor noastre, am decis ca am vazut suficient din Yokohama, asa ca ne-am indreptat spre metrou, am luat direct JR-ul care ne-a dus pana in Tokyo, obiectivul nostru fiind Tsukiji, sa mancam din nou sushi.

Am coborat la Ginza, am facut un drum se vreo 10 minute si am ales una dintre putine terasele care mai erau deschise in Tsukiji. Pe drum am avut doua evenimente interesante.

Primul a fost chiar in Ginza, unde ne-am oprit la magazinul Sanrino, firma producatoare a celebrei Hello Kitty. Am intrat pe rand, fiecare am stat vreo 10-15 minute, fara sa ne hotaram ce si daca sa cumparam ceva. Nu am cumparat nimic, probabil ca fost o decizie inteleapta. Am remarcat ceva cu aceasta ocazie, in Japonia consumerismul nu este asa …in floare ca la noi, iar acest lucru pare ca le prieste. Am remarcat foarte multe produse japoneze in magazinele alimentare, am vazut…doua sticle de coca-cola in cele 8 zile petrecute acolo  si 1,2 Mars/Snickers. Aveau o retea foarte mare de magazine de proximitate gen 7/11 si acestea pline cu produse locale. Magazinele Globale gen Zara sau H&M erau putine si …scumpe.

Cautam un bancomat asa ca am intrat la un hotel sa caut si sa intreb. M-am lovit din nou de bunavointa japonezilor, baiatul de la receptie pe care l-am intrebat a tinut cu tot dinadinsul sa mearga cu mine pana la bancomatul care era la vreo 100 de metri afara din hotel, intr-o camaruta speciala langa un 7/11.

Revenind la Tsukiji, am descoperit ce bine a fost ca am plecat din Yokohama mai repede pentru ca am avut ocazia sa prindem una din ultimele bodegi deschise, chiar in timp ce terminam noi pestele inchideau si ei. Si am mancat din nou mult sushi de ton rosu, cu sos de soia si wasabi, cu orez si ghimbir murat, cu bete, cu japonezul care transa pestele chiar in fata noastra, cu “supa d'aia buna” adauga Floriana,  cu prosoapele umede pe care ne curatam mainele, cu japonezii si japonezele muncitoare care se pregateau sa plece acasa si cu care ne-am fotografiat si carora le-am trasmis aprecierea noastra pentru masa minunata.

Dupa masa am mers in langa Ueno, in Ameyayoko, unde am facut ultimele cumparaturi: papuci de lemn traditionali japonezi pentru Floriana.

Suntem in drumul catre Narita, in metrou, dupa o cina copioasa cu mult peste in Tsukiji, vreau sa mai scriu cateva randuri despre metroul din Tokyo. In primul rand ca nu am auzit sunand vreun telefon mobil, majoritatea butoneaza dupa cum faceam o statistica acum 3 zile, dar nimeni nu vorbeste. Exista afise care cer inchiderea telefoanelor, am auzit si anunturi in acest sens, in engleza dar sunt convins ca si in japoneza, iar oamenii astia chiar respecta aceasta regula de bun simt pana la urma. Alt amanunt important este ca foarte multi oameni dorm la metrou, indiferent de ora sau pozitie, dorm pur si simplu oricand si
oricum. Si mai interesant este ca am vazut multi oameni trezindu-se in timp ce trenul se apropia sau ajungea in statie, iar cand usile se deschideau coborau. Se pare ca fac destul de des asta. Chiar cand scriu randurile astea in fata mea sunt 3 care dorm,  in dreapta 2, iar restul butoneaza telefonul sau citesc.


La una dintre statiile in care ne-am oprit, pasagerii erau aliniati frumos in dreptul unor semne albastre pe peron, unul in spatele celuilat, cel din fata aflat la vreun metru de linia de metrou. Pe scara rulanta si pe scarile normale, peste tot sunt afise cu keep left, lumea le respecta iar mai ales pe scarile rulante e impresionat sa vezi o coloana de oameni aliniati unul in spatele celuilat pe partea stanga. Foarte civilizati japonezii. Tokyo insusi mi-a lasat impresia unuia dintre cele mai civilizate orase pe care le-am vazut, cu un nivel de trai foarte ridicat. Peste tot foarte curat, foarte bine pusa la punct infrastructura de transport cu metrou, trafic lejer, nu am vazut

aglomeratie prea mare niciodata, chiar si la orele de varf sunt cateva masini la semafor, si vorbesc aici de Ginza, Ueno, Omote Sando, nu am auzit nici un claxon ... stiu ca am mai spus acest lucru, dar este o experienta impresionanta.

Am lasat cardurile Pasmo si ne-am recuperat banii pe ele, am luat shuttle-ul si am petrecut seara la hotelul Excel, a doua zi urma sa ne imbarcam dimineara in avionul KLM care avea sa ne aduca inapoi in Europa.

Am stat la barul hotelului de la etajul 11 si am incercat sa intelegem ce a facut sa ne-am simtit atat de bine in Tokyo si am casit doua raspunsuri unanim agreate:
am mancat foarte bine si ne-am relaxat :)



De ce ne-am relaxat am inteles abia la intoarcere in Romania, unde “Domnia Linistii” a fost mazilita, iar primul claxon din ultimele 9 zile, l-am auzit chiar la iesirea din aeroport, dublat de o injuratura si pentru prima data ne-a zgariat dureros timpanul.

Noi am invatat foarte multe de japonzei, mai ales ca respectul pentru cel de langa noi este cheia  unei adevarate civilizatii. Iar acest respect  este gratuit, trebuie doar sa vrem sa ni-l oferim reciproc.Pe langa respect am notat si cultura muncii si atentia deosebita pentru detalii.

Sayōnara!

Au interpretat:
Floriana as Floriana
Mihai as Mihai
Excursie organizata de Floriana&Mihai Sindicat
Durata zbor 3h Amsterdam + 10.5h Tokyo
Durata excursie 7zile+2zile zbor
Experienta de calatorie: nepretuita !

Izu 2nd

Ne-am trezit devreme, cred ca pe la un 5 ora locala, in zgomotul placut al apei care curgea sub geamul nostru si luminati de soarele puternic care intra in camera. Am remarcat, in general, ca in Japonia fusul orar e setat in asa fel incat se intuneca si iese soarele foarte devreme. Am coborat la receptie, imbracati in Yukate, ne-am luat mailurile si am raspuns urgentelor, dupa care am facut o plimbare prin gradinile Ryokan-ului si in imprejurimi, am tras concluzia ca sunt foarte relaxante si am trasat obiectivul pentru acea zi: sa ne relaxam! ... si asta am si facut!

Am inceput cu micul dejun japonez, intr-o sala speciala la etajul 4 al Ryokanului. Sala era impartita prin panouri speciale, facute din bambus, cam de un metru saizeci inaltime, sufiecient cat sa asigure intimitatea pentru micul dejun, nu suficient insa pentru a impiedica privirea cuiva mai inalt sa vada dincolo, cum as fi eu spre exemplu :) In fine, ne-am asezat la masa noastra, care nu era pe jos, avea vreo jumate de metru, in spatiul nostru de mic dejun, fara a mai avea vreo treaba cu restul clientilor, care luau si ei micul dejun. A fost din nou un adevarat festin cu multe feluri de mancare, aduse pe rand, in boluri si farfurioare, nu imi amintesc acum exact ce am mancat, pot spune doar ca fost delicios, japonez, si foarte usor, desi cred ca am stat vreo 40 de minute la micul dejun.

Dupa mic dejun ne-am imbracat in hainele noastre occidentale, am dat o tura pe la receptie si ne-am informat ce am putea sa facem in ziua respectiva in zona, am primit o harta si am pornit la drum. Am mers circa 10 minute pe drumul care lega Ryokan-ul de drumul national din Yugashima, timp in care am studiat harta si ne-am propus sa mergem la o cascada care era in apropiere. Am ajuns intr-o statie de autobuz si, in timp ce studiam orarul, a venit un autobuz. I-am aratat soferului unde vrem sa ajungem, cascada Joren, ne-a confirmat ca ajunge acolo si am pornit. In autobuz am intrebat un calator cate statii trebuie sa mergem, ne-a aratat vreo 4 parca, totul prin semne – bun moment sa spun ca am intalnit foarte putini vorbitori de engleza sau orice alta limba occidentala - si dupa vreo douazeci de minute ajungeam. Fac o paranteza pentru a descrie autobuzul din acel satuc de munte japonez: micut, foarte curat, cu geamurile foarte sus, si un sistem interesant de taxare: fiecare statie avea un numar, luai un bilet la intrare cu numarul statiei respective, ulterior plateai functie de cat mergeai. Daca urcai la statia 16 si mergeai pana la 20 era, sa spunem 350 de Yeni, daca mergeai pana la 21 420 de Yeni si asa mai departe. Ni s-a parut destept sistemul. In plus, informatiile despre tariful pentru fiecare statie era afisat pe doua ecrane HD care aratau si informatii deaspre traseu, statia urmatoare, etc.

Ajunsi la cascada am coborat pe trepte vreo 5 minute, am facut poze cu cascada si am citit informatii despre ea, am vazut o tanti care pescuia pastravi si un nene fotograf care iti facea poze cu cascada la cerere. Bineinteles ca nimeni nu ii solocita serviciile, toata lumea avea aparat foto sau smart phone pentru asta, el parea insa ramas acolo de vreo 10-15 ani, chiar ne intrebam ce-l motiveaza sa vina la munca in fiecare zi. Am remarcat cultura de wasabi care era langa rau, pe un teren nisipos imprejmuit cu ziduri de piatra, nivelat, pe unde curgea apa de vreo 10-15 cm inaltime preluata din rau. Am urcat, ne-am informat cand vine urmatorul autobuz pentru Yugashima si am intrat intr-un restaurant sa bem o bere in asteptarea lui.


Intorsi in Yugashima am facut o plimbare, am gasit un restaurant simpatic cu soba, celebrii taitei de care eram deja indragostiti, am fost pana la un 7/11 sa scoatem bani, nu se platea cu cardul la restaurant, si am mancat. Din nou foarte bun, supa cu taitei, soba, si tempura de peste eu si de legume Floriana.

Dupa masa ne-am intors la Ryokan si ne-am petrecut dupa amiaza intr-una din baile private unde ne-am balacit, am citit, am dormit la umbra unei padurici de bambus si ne-am relaxat. A fost minunat!


A urmat cina, similara cu cea de cu o seara de dinainte, insa de data asta am baut sake si vin frantuzesc in loc de bere. Profit de moment sa detaliez obiceiurile si superstitiile locale, mai ales pentru ca erau foarte importante in cultura Japoneza, iar orice incalcare era privita ca lipsa de maiere si tratata in consecinta. Regula de baza era linistea, atat in restaurant cat si in spatiile publice, zgomotele trebuiau evitate, in restaurant toata lumea vorbea extrem de incet si manevra foarte delicat vesela (exceptie restaurantele de taietei, unde era foarte nepoliticos sa mananci fara sa faci zgomot). Pe tatami nu se intra decat descult, iar o persoana manierata trebuia sa poarte sosete. Toti papucii erau aliniati cu spatele la tatami (stiu ca pare ciudat, dar chiar asa erau toti, fara exceptie). Erau foarte deranjati de privirile insistente si nu iti ascundeau asta. Iar occidentalii in general sunt considerati din start persoane fara maniere si priviti cu ingaduinta. La un moment dat am facut gresala sa ma aplec in semn de multumire in fata cameristei, inaintea ei, a fost evident fastacita de acest gest necugetat. Revenind la cina, avand in vedere ca eram…occidentali, evident aveau rezerve in privinta noastra, asa ca, in prima seara, am primit masa cea mai retrasa la cina si la fel la micul dejun. Avand in vedere ca am reusit sa nu facem prea multe gafe, a doua zi ne-au dat upgrade si am primit masa din centrul restaurantului.

Dupa cina… o noua baie privata, alta de data asta, Ryokanul avea vreo 5 si noi le-am incercat 3 dintre ele, cu apa calda, aer curat si inconjurati de bambusi.

Izu 1st

Ultimul mic dejun la Edo Sakuta dupa o noapte dormita pe tatami, cu peste, orez, supa, ceai, sos de soia si prune murate. Facut bagajul si check-out la hotel, am lasat valizele la receptie si am plecat cu metroul in Shinjuku. Un amanunt de precizat este spray-ul de soare cu factor de protectie 50 pe care l-am cumparat si folosit in fiecare zi. Japonezii sunt foarte atenti cu pielea lor alba si evita sa se broneze. Mai toate spray-urile si cremele de protectie solara aveau factor 50 la My Mart-ul de langa hotel. Am vazut de multe ori pe strada femei cu umbrelute de soare, umbrelute care se gasesc mai peste tot de vanzare, iar alte femei aveau un fel de cozoroc de palarie mai evazat la fel, pentru a le proteja de soare.

Unsi bine sa nu ne bronzam am ajuns cu metroul in Shinjuku unde am urcat in Tokyo Metropolitan Government, doua turnuri in partea de vest a orasului. Urcarea gratuita, se face cu un lift super rapid pana la etajul 45, in vreo 59 de secunde, timp suficient sa ni se infunde urechile. Fac o paranteza despre lifturile cu care am mers in Japonia: toate rapide, silentioase, nu simteai accelerarea si franarea mai deloc, fara oglinda in cabina. Sus ne-am uitat la zgarie nori, am vazut cladirile din cartier, ne-a atras atentia una care seamana cu Swiss Re Tower din Londra, dar si Tokyo Sky Tree de cealata parte a raului Sumida.


Am traversat si am intrat la Tokyo Hyatt, hotel celebru unde am inteles ca s-a filmat Lost in Translation. Aici am vazut un magazine de …paine si prajituri europene :).


Nu am stat mult la Hyatt, am mers la hotel sa luam bagajele si apoi la bodega de la colt sa mancam taitei. Din pacate era inchis, asa ca am mancat la un fel de lant de fast food, taitei cu supa Floriana si peste prajit cu sos teryaki eu, bunuta mancarea, mult peste un fastfood occidental. Dupa masa ne-am imbarcat in metrou cu destinatia peninsula Izu.

Drumul pana la Tatsuta Ryokan, asa se numea hotelul unde am stat in Izu, fiind de fapt un fel de han, Ryokan este numele traditional pentru han in Japonia, dupa cum ne-a spus prietena noastra japoneza de la Edo Sakura ... revenind la drum ... a durat vreo 3 ore si 4 trenuri pana la Shuzenji. Pana la Mishima am mers cu JR-ul la care am platit cu cardul Pasmo, iar pana la Shuzenji ne-am luat un bilet suplimentar, care a costat doar 510 Yeni. La Shuzenji am avut parte de un moment distractiv. Traseul cu trenul a fost facut dinainte pe net pe jorudan.co.jp (foarte util site-ul, cu ajutorul lui am facut si drumul de la aeroport la hotel, trebuie doar sa identifici statia de plecare si de sosire, sa le introduci, iar site-ul iti propune trei trasee alterative: unul rapid, unul mediu si unul lowcost) de unde am listat toate trenurile si legaturile. La Atami insa aveam doar 3 minute intre trenuri si ne-am incurcat incercand sa urmarim afisajele de pe peron si am pierdut legatura. Am luat urmatorul tren pana la Mishima, similar pana la Shuzenji, insa de aici mai trebuia sa luam un autobuz. Cel pe care trebuia sa-l luam era ultimul insa, asa ca, dupa ce am sunat la hotel sa ne spuna unde si cum trebuie sa ajungem, ne-am imbarcat intr-un taxi cu destinatia Yugashima, oraselul de pe munte, unde era Ryokanul nostru.

Am facut vreo 15 minute pana la hotel, tariful a fost fix cel indicat pe panoul de la gara din Shuzenji, 3850 de yeni, la fel a aratat si ceasul de la bord. A fost distractiv cum am platit taxiul, cu cardul, taximetristul folosind un sistem de incasare conectat la telefonul mobil gen Square de care vazusem si in America, conectat probabil pe bluetooth. Era prima oara pentru taximetrist cand il folosea, pentru ca scoatea cardul imediat ce il introducea in dispozitiv,si bineinteles ca nu mergea. Dupa mai multe incercari, cu doua carduri, chemandu-l si pe baiatul de receptie in ajutor, pe ecranul telefonului aparut semnul vazut cu verde, moment in care toata lumea a inceput sa exclame de bucurie. Reusisem sa platim taxiul!

Cum am intrat in Tatsuta Ryokan am inteles ca am ajuns in Japonia traditionala. Ne-am descaltat, incaltarile noastre fiind depozitate de o domnita japoneza intr-o camaruta speciala alaturata, am trecut de doi metri cu tatami desculti, dupa care ne-am luat papuci. Papuci de interior, pentru ca de cealta parte a tatamiului erau papuci de exterior; ne-au spus ca ei pasesc pe tatami doar desculti. Am facut checkin rapid si am urcat in camera. Drumul pana la camera a fost cu liftul, Ryokanul nostru avea 6 niveluri, iar camera ne-a surprins foarte placut. Mare, cu tatami bineinteles, fara paturi si cu priveliste foarte frumoasa catre rau.


Tocmai mi-am aminti ca la checkin ne-au informat ca cina se serveste la 6:30 si ne-au intrebat la ce ora dorim micul dejun. Foarte stricti japonezii, ne-a mirat oarecum programul asta fix, nou pentru noi. Cand scriem randurile astea suntem in avionul spre Amsterdam si am inteles intre timp de ce sunt asa stricti, reiese din descrirea evenimentelor mai departe.

Din camera se vedea dar si auzea minunat raul care curgea pe langa Ryokan, printr-un geam mare pe toata lungimea camerei. Ne-am schimbat in Yukata si am coborat la cina, la nivelul 1. Rezervasem dinning by the river, crezand ca va fi ceva interesant. A fost insa magnific! Cina am luat-o pe malul apei, daca ne-ar fi cazut ceva de pe masa s-ar fi dus direct in rau, masa care era pe jos, pe tatami.  Eram noi si inca doua mese ocupate, toti imbracati in Yukata, afara de apa raului nu se auzea nimic altceva.

Si au inceput sa ne aduca mancare: discut cu Floriana si ne intrebam daca ne amintim toate felurile de mancare. Nu! Insa stim ca ne-au adus in vreo 4-5 randuri de mancare, de fiecare data cate putin, in vase sau boluri tipic japoneze, pesti, pestisori, melci, supa, tofu, bambus, orez, cu sos de soia bineniteles, salata de ridichie, slaninuta de porc, rata ... si probabil ca mai erau si altele pe care nu ni le amintim; pozele sunt reprezentative insa; modul de servire era deosebit: masa noastra era plina de boluri si castronase, langa masa era o tava pe care aveam ceai, apa si canutele pentru ceai; orezul ne-a fost servit initial rece, nepregatit, intr-un recipient de metal in care japoneza, care ne-a servit a adaugat apa si un peste si a aprins o pastila sub vas, dupa vreo 20 de minute orezul era gata; rata am primit-o intr-un vas de bambus ca sa stea calda; bineinteles ca am mancat cu bete, asa cum am facut la fiecare masa din excursia in Japonia. Cred ca durat vreo ora masa, nu am cronometrat exact fiind foarte incantati de experienta culinara.


A fost cea mai tare cina din Japonia!


Arigatou gozaimasu!

Dupa cina am mers pe podul de peste apa care curgea langa Ryokan si am vazut licurici - hotaru, cum li se spune in japoneza. Apoi a urmat momentul artistic al serii. Am iesit sa ne plimbam si ne-am oprit vizavi unde 4 japonezi cantau karaoke. Era un fel de bar de karaoke, am intrat repede in atmosfera, am baut si noi ceva si am cantat vreo 3 cantece microfon, ne-am distrat si ne-am amintit de prima seara de la Hawaii.


Am incheiat ziua cu o baie japoneza. Ce este aceasta, ei bine, o camera cu o cada mai spatioasa, cu vedere la o gradina foarte minutios aranjata, sau chiar afara, asa cum era aceasta de la hotel, cu apa foarte fierbinte si extrem de relaxanta. Evident extrem de silentioasa, nu auzeai decat raul sau vantul si nimic altceva.

Tokyo 4th

Ne-am trezit mai devreme decat de obicei asa ca nu au mai fost nevoiti sa ne sune de la receptie pentru mic dejun, am coborat la masa in Yukata, ca de obicei, si am mancat ceva diferit, am ales mic dejun continental, paine cu unt si cu dulceata. Cand scriu randurile astea suntem in trenul care ne duce de la Shuzenji la Mishima, e peunltima zi de Tokyo, iar Floriana, de langa mine, adauga ca “e singura felie de paine mancata in toata excursia.”

Dupa micul dejun am luat metroul si am pornit catre Tokyo Tower, unde am ajuns cam in jumatate de ora. Nimic deosebit de spus despre Tokyo tower, o constructie gen Tour Eiffel, ceva mai mic insa, vopsit in alb si rosu si coada mai mica la bilete. Nu am urcat, am mers alaturi intr-un parculet unde am facut poze frumoase.


De la turn am luat metroul pana la palatul imperial.
Aflat in cartierul Marunouchi, imprejmuit de un canal impresionant de vreo 50 de metrii latime si foarte adanc, cu vegetatie oarecum salbatica, Palatul Imperial din Tokyo, resedinta Imparatului Japoniei, nu se viziteaza, e inchis pubicului, cel mai accesibil punct fiind in partea se sud-est unde se poate vedea un colt al palatului cu care ne-am si fotografiat pentru palmares.


Am pornit spre est cu destinatia Tsukiji sa mancam peste. Pe drum am trecut pe langa Tokyo station, o cladiere clasica in stil european in contrast cu zgarie norii care o inconjurau, am trecut pe langa Sony building din Ginza si am intrat intr-un magazin cu aparate foto foarte vechi.


Am mancat in Ginza la aceeasi taraba ca in a doua zi, exact ceea ce am mancat in a doua zi. Am luat si cate o stridie dupa aia de la alta ghereta si ne-am hotarat sa mergem cu water bus-ul in Odaiba. Nu ne-am potrivit cu timpul de plecare, am facut o plimbare pe malul raului Sumida in care am vazut multe meduze, de unde am tras concluzis ca apa raului e sarata fiind la varsare in mare, si in cele din urma am luat un metrou spre Odaiba.

In Odaiba am facut o plimbare pe jos cu tinta mall-ul Diver City Tokyo Plaza, ne-am ratacit pe drum din pricina caldurii care ne batea in cap, am luat un autobuz pana la prima statie de metrou si apoi metroul suspendat catre Ueno. Deosebit acest metrou suspendat, orasul se vedea foarte frumos, aveai o senzatie SF, ca plutesti adauga Floriana de langa mine. Am schimbat o data metroul si am coborat statia Kuramae.

De aici am mers pe jos catre templul Sensō-ji pe care il vizitasem si in prima zi. Am nimerit chiar pe stradutele cu tarabe si magazinase, Nakamise Shopping Street. Si am facut shopping ... Yukata pt Elsa, papuci cu bambus impletit pentru mine, bomboane, evantaie delicate, dupa care am mers sa mancam.


Am gasit o locatie cu mai multe restaurantele chiar langa templu in cartierul Asakusa, ne-am asezat pe o banca la terasa si ne-am simiti bine. Era un fel de zona cu carciumi pentru tineri, cu multa muzica si tineri zgomotosi, n-au vrut sa ne primeasca la primele 3 terase la care am incercat, nu am inteles daca din cauza ca nu eram japonezi (da, au fost localuri unde ne intampinau “foarte prietenosi” la intrare cu expresia “japanese only” si nu ne primeau, avand in vedere diferentele culturale nu este greu de ghicit de ce), cum ni se intamplase la Ueno cu doua zile inainte sau pentru ca aveau rezervari ... pana la urma am reusit sa mancam: un platou cu sushi care avea si macrou, mie mi-a placut Florianei nu, un platou cu tempura de peste. Am baut si o bere iar cand a inceput ploaia ne-am refugiat la bar, fiind chiar in capul mesei neadapostiti. Am descoperit in acea seara si sensul cosurilor de cumparaturi, ce se aflau sub mesele de restaurant, le mai vazusem si in alte localuri si nu intelegeam ce-i cu ele…ei bine, erau pentru genti. Localurile erau foarte mici si atunci aceasta solutie de depozitare devenea practica.



Dupa care ne-am intors pe jos la hotel si am profitat de o baie privata japoneza ...

Cand scriu randurile astea sunt in tren, in drum spre Yokohama de la Atami, tocmai am oprit intr-o statie unde am vazut o parcare de biciclete.. Biciclete sunt peste tot! Pe toate trotoarele, pe toate strazile si stradutele, parcate langa fiecare casuta, sunt cladiri cu parcari de biciclete, uneori si pe doua niveluri similar cu cea pe care am vazut-o in statia din care tocmai am plecat. Multe biciclete au scaune de copii, unele chiar doua, in fata si in spate. Am vazut in mai multe randuri cate o mama cu doi copii pe bicicleta, unul mai maricel pe scaunul din spate si altul mai mic in fara, sau atarnat in ham daca era bebe. Floriana imi aminteste un fapt interesant, am vazut in cateva randuri carucioare pentru caini, in care proprietarii isi plimbau unul sau chiar doi patrupezi si foarte multe cosuri pentru catei pe biciclete.


Iar regula ne-claxonatului se respecta cu sfintenie si la biciclete, stau in spatele tau (in multe locuri pietonii si biciclistii impart trotuarul) pana cand ii observi si le faci loc.

Tokyo 3rd

Ne-am trezit in jur de 9, am luat un mic dejun ca si ziua precedenta la Edo Sakura, am avut ocazia sa remarcam spiritul anti-risipa al japonezilor, pentru ca ieri nu am mancat omleta, astazi am primit doar jumatate, ne-am echipat in hainele noastre si am pornit prin Tokyo, destinatia: Omote Sando.

Am luat linia H de metrou de la Iryia, schimbat cu Ginza line la Ueno si coborat la Omote Sando. Ne-am plimbat pe bulevard si am vazut magazinele de lux, mergand catre vest spre parcul Yoyogi. Aproape de parc am facut dreapta si am intrat pe celebra strada Takeshida Dori. Prima oprire a fost la un magazin Daiso, unde am stat vreo jumatate de ora umbland prin cele 4-5 niveluri pe care le avea, am cumparat o gramada de prostioare, evantaie, bete, prosoape de bucatarie ... si alte chestii de 100 de Yeni fiecare.


Dupa Daiso ne-am plimbat pe Takeshida si am remarcat magazinele multe si mici cu produse japoneze, colorate, din plastic sau silicon, foarte multe si diversificate, agrafe, panglici, sireturi, ochelari de soare si alte nimicuri. Toate magazinele erau animate de muzica foarte tare sau de cate un japonez cu trompeta care isi promova produsele. Takeshida, ni s-a parut kitsch, dar amuzanta, in contrast cu Omote Sando si luxul de acolo.


In Takeshida am cautat un restaurant si am mancat la o carciuma japoneza, pui cu legume pregatit pe o plita adusa pe masa noastra - Floriana, si pui prajit cu pipote si ficatei - eu. A fost bun, dar ceva deosebit, cu exceptia faptului ca a fost gatit la noi pe masa.


Am intrat in parcul Yoyogi si am vizitat templul Meiji, ridicat in cinstea familiei shogunului Meiji, care a pus bazele Japoniei moderne. In parc ne-am fotografiat cu portile uriase tipic japoneze, din lemn, impunatoare, am vazut butoaiele de sake japonez, dar si butoaiele de vin de Bourgogne aduse de shogunul Meiji din Europa, ne-am oprit la templu, unde am facut o plecaciune speciala marcata de 100 de Yeni aruncati in cutia de lemn si plecat catre sud, catre Shibuya.



Aici am revazut trecerile de pietoni cu multi ... pietoni ... descrise in ziua precedenta, si ne-am imbarcat in metrou catre hotel.

Am mancat la o bodega foarte aproape de hotel, oarecum la bar, intre japonezi, direct pe tejghea, o tocanita de carne de porc taiata foarte marunt eu si o salata de legume Floriana ... eu am luat si o salata de cartofi cu un sos dulce imi aminteste sotia. Nu am luat desert, iar cand scriu aceste randuri pot confirma ca desertul este rar in restaurantele japoneze si oricum nu e punctul lor forte. Acest lucru ar putea fi o explicatie a siluetei de invidat pe care o aveau cu totii, practic nu am vazut oameni grasi in Tokyo, cred ca singurele exemple pe care mi-l amintesc sunt o femeie cu un bebelus mic, practic abia nascuse si era intr-adevar usor dolofana si un domn mai pufos la metrou.


Nu ne amintim foarte clar ce am facut ulterior, insa stiu ca am mers foarte repede la culcare :)

Tokyo 2nd

Ne-am trezit la 9:30..de fapt am fost treziti de apelul de la receptia hotelului, fiindca intarziam la micul dejun – paranteza, atunci cand ne-am cazat ne-au spus sa alegem ora pentru micul dejun, dar nu ne-am imaginat ca este atat de stricta. Ne-am imbracat repede cu Yukata si papuci traditionali. Am mancat somon la gratar, orez, supa traditionala si prune murate. 

Apoi am plecat catre Ginza, cu linia H pana la Ueno unde am schimbat cu Ginza line. Am iesit de la Metrou si am luat-o catre piata de peste Tsukiji, pe drum am vazut teatrul Kabukiza, pentru care am retinut ca au mai multe spectacole printre care unul la 15:18 pentru care am decis sa ne intoarcem. Am facut pitstop la un magazin de ustensile de gatit si lucrusoare pentru casa foarte mici si ieftine, dupa care am facut dreapta catre Tsukiji. Aici, peisajul se schimba total. De la cladirile inalte, moderne, cu cafenele si magazine la parter din Ginza, la baraci, tarabe, masute si scaune de lemn, oameni care carau diverse lucruri sau isi promovau marfurile….dar la fel de curat ca in toate celelalte locuri.

Am mers intai in capatul din sud unde se vindea peste proaspat si era piata en-gross, apoi ne-am intors intre tarabele din Tsukiji unde am gustat foarte multe feluri de peste uscat sau marinat, muraturi, chiar si sepie uscata. Floriana avea ceva probleme femeiesti, drept pentru care, la un moment dat, am lasat-o in piata pe o banca si am mers sa caut nurofen. Am gasit la o farmacie, am luat ibuprofen si i-am dat sotiei o pastila ... dupa care nu am mai fost singur in calatoria noastra, am remarcat si ca pastila si-a facut mult mai repede efectul decat variantele pe care le luam in Romania (ca sa bagam si teoria conspiratiei medicale in schema cumva). Cateva cuvinte despre Tsukiji: se vindea in principal  peste uscat, chiar si calamari sau sepie uscata dupa cum spuneam mai devreme, peste proaspat de toate felurile, am vazut in cateva randuri cate un cap mare de ton care parea ramasita unui peste, ce fusese deja transat si comercializat, scoici, melci, arici de mare, crabi si picioare de crabi uriasi, condimente, ceaiuri, dulciuri, vase de lemn, bambus si ceramica, Floriana a cumparat un set de canute pe care am dat doar 100 de Yeni bucata, plus 8% taxe :). Am fost impresionati de modul atent si minutios cu care vanzatorul a impachetat fiecare vas, fiecare in hartie separat si totul intr-o cutie de carton legata bine cu rafie (aveam sa remarcam si ulterior aceasta atentie la impachetare, inclusiv la nimicurile luate de pe strada, gen prajiturici). Alt moment memorabil la Tsukiji a fost degustarea de stridii. Cu 400 de Yeni am mancat una dintre cele mai bune stridii pe care le-am gustat vreodata, cu siguranta insa cea mai mare. Eu am luat doua iar Floriana una, era asa de mare incat a fost nevoie de vreo 4 muscaturi ca sa o manance pe toata.



Stridiile ne-au facut foame, asa ca dupa mai multe cautari ne-am oprit la o taraba cu 6 scaunele gen bar, in fata unui tejghele mici de 30 de centrimetrii latime, in spatele careia era bucatarul japonez care pregatea pestele. Cum ne-am asezat a sarit o tanti pe noi, i-am spus ca vrem bere, eu si ceai Floriana, ceai pt care am primit canute, in fata noastra pe tejghea fiind un termos din care ne-am servit singuri. Am comandat doua boluri de peste crud, ton, eu si un mix de somon, ton alb, ton rosu, icre rosii si icre mici si clesti de crab. Totul era servit intr-un bol, pestele deasupra si orezul dedesubt. A fost o masa incredibil de buna, pestele acela era minunat, la fel si orezul cu sos de soia. Am platit vreo 3000 de yeni, am remarcat ca ... tejgheaua era marcata pe Tripadvisor, am plecat incantati.


Dupa masa am luat-o catre sud cu tinta gradina Hama-Rikyu, un parc foarte verde si linistit inconjura de cladiri inalte. Am stat vreo ora in gradina, am trecut peste podete simpatice peste lac, am facut mult poze si ne-am oprit langa un pin vechi de 300 ani plantat de Shogunul care a intemeiat gradina.


Apoi ne-am intors la plimbare in Ginza, Floriana s-a oprit la teatru unde a vazut un act dintr-o drama japoneza, in japoneza, din care nu a inteles prea multe, dar i-a lasat o impresie ciudata, ar putea spune ca “nu i-a placut dar ar fi superficiala parerea, avand in vedere ca nu a studiat nimic despre aceasta forma de arta” :) – am incheiat citatul. Eu, intre timp, am baut o bere intr-un barulet, unde am avut o experienta interesanta la ... baie. Cand am intrat, capacul de la WC s-a ridicat singur, a fost asa de prompt incat ma asteptam sa ma si salute, dar asta nu s-a intamplat. In timp ce eram asezat executand ceea ce era de executat, am remarcat in stanga mea un panou de comanda cu multe butoane si pozitii ale jeturilor de apa si de aer pe care le puteai controla pentru a-ti asigura igiena dupa executie. Am plecat foarte curat de acolo ... Paranteza: peste tot erau WC-uri publice extrem de curate, cu hartie igienica, dezinfectanti de 3 feluri – maini, chiuveta, capac de WC, erau probabil mai curate ca unele spitalele din Romania. In multe dintre WC-urile publice in care am intrat, capatul hartiei igienice era impachetat in triunghi, ca la hoteluri. Din ce am remarcat, japonezii au o fobie a microbilor. Am vazut foarte multi purtand masti chirurgicale pe fata, pe care le purtau intreaga zi. A  incercat si Floriana una intr-o zi, a rezistat jumatate de ora. La ei insa era o institutie. La fel ca manusile si umbrele de soare.

Am trecut apoi prin spatele Tokyo station si am schimbat catre nord, am vazut Banca Nationala a Japoniei si ne-am oprit la Mitsukoshi, cel mai vechi department store din Tokyo.
Am inteles ca exista o aripa cu produse traditionale in care trebuie sa te descalti la intrare, nu am nimerit-o, eram cam obositi si nu am insistat prea mult cu cautarile, mai ales pentru ca vanzatorii erau destul de agresivi. Ne-am cumparat doua prajiturele, gomboti le spune Floriana, pe care i-am primit foarte bine ambalati. Am facut poza unei statui foarte mari care trona pe scarile din centrul magazinului, la care am remarcat din nou atentia la detalii a japonezilor, dar si marmura din care erau facuti peretii, care pastra cochiliile melcilor impietriti pe fundul vreunei mari.
Am luat metroul pana in Ameyoko, la sud de Ueno, unde am baut o bere, am mancat un desert, un peste umplut cu paste de castane – pasta de castane era ingredientul de baza al multor deserturi - si am vizitat una din salile de jocuri din Ueno. Multa galagie, enorm de multa galagie, practic, trebuia sa urli ca sa comunici cu cel de langa tine, in totala contradictie cu atmosfera din toate celelalte spatii publice in care am fost, unde domnea o cultura a linistii. Ca idee, in 8 zile cat am stat in Japonia nu am auzit niciun claxon de masina, stiu ca pare incredibil, dar nu am auzit niciunul. In metrou sau in orice alt spatiu public nimeni nu vorbea la telefon, nu a sunat niciun telefon, niciodata. Revenind la sala de jocuri: multa lumina si culoare, multe slot machine in sali pline de oameni care jucau. Noi nu prea am inteles conceptul, dar ei pareau ca se distreaza, sala era plina.
Dupa care am fost la hotel pentru un refresh, am mancat taitei la aceeasi Mamaie de cu o seara inainte si ne-am suit in metro cu destinatia Shibuya. Apropo de mancare, daca nu sunteti fani ai mancarii asiatice, dar vreti sa vizitati Japonia, luati-va ceva provizii de paine sau biscuit, noi n-am vazut in niciun magazine paine sau ceva asemanator, ce-i drept nici nu i-am dus lipsa.
  
Aici am gasit foarte mare aglomeratie desi era 10 seara, multe magazinase, chioscuri, baruri, reclame luminoase, foarte multi tineri care parea ca incep viata de noapte. Doua lucruri de notat din Shibuya. Intersectiile cu 6 treceri de pietoni, 4 pe fiecare latura si doua in diagonala. Spectacolul aici era cand toate masinile se opreau si pietonii traversau simultan, pe toate cele 6 treceri de pietoni, in toate sensurile. O forfota teribila, dar fara imbulzeala, am remarcat ca asteptau la coada sa traverseze, doar noi europenii aveam tendinta sa ne ducem pe prima linie, chiar langa strada. Am trecut si noi ce cateva ori, ne-am amuzat copios si am pornit catre metrou. Pe drum am trecut pe langa al doilea lucru despre care vroiam sa povestesc, pasajele suspendate pentru pietoni de deasupra sinelor de tren. Erau pe fiecare latura, cu doua sensuri delimatate de rampe, pe care puteai urca cu bicicleta, se putea trece dintr-o parte in alta a intersectiei si a linie de tren doar folosind acest sistem de passaje.


Tokyo 1st

Am ajuns la Tokyo la 8:40, dupa un zbor de 10 ore jumatate de la Amsterdam in care am vazut 2 filme eu si unul Floriana...ea s-a uitat la Youth si i-a placut coloana sonora pe care a ascultat-o de mai multe ori in timp ce incerca sa adoarma...mai multe niveluri de Candy Crash si foarte putin somn, cred ca sub o ora pentru fiecare. Floriana spune ca cel mai dureros moment la un zbor mai mare de 9h este: “Acela cand mergi la baie sa te improspatezi, cu o ora inainte de aterizare si iti vezi fata mototolita in lumina meschina de neon din baia avionului,  incerci sa repari cate ceva cu putina energie pe care o mai ai, iesi din baie, desculta, ca ai picioarele prea umflate ca sa mai intre in ceva si dai nas in nas cu o stewardesa pe tocuri, impecabil machiata si zambitoare si te intrebi: ce are ea si nu am eu?! n-a fost tot aici in avion 9h ca mine? au parasutat-o prin China pe cea din Amsterdam si au scos una noua din cutie?” N-am rezistat si am intrebat-o, cum reuseste sa fie atat de proaspata cand noi toti suntem daramati, iar raspunsul a fost: “It’s the make-up”.

Aeroportul Narita si prima impresie din Tokyo: foarte curat, masculin spune Floriana, cu acelasi aer ca cele din state spun eu. Organizat, la coada era un San care verifica sa ai formularul cu datele personale bine completat, un alt San care te directiona la coada cea mai mica si un Vames care, daca nu te miscai in ritmul precis al ceasului sau interior, se enerva si te apostrofa fara retineri. Floriana a dat un formular in plus si a primit o privire de avertizare, eu am invatat lectia si am dat exact ce trebuie, m-a iertat. Dar sistemul era foarte pragmatic zic eu, ca dovada coada a mers foarte repede.

Am mers catre metrou, am cumparat 2 cartele Pasmo (s-au dovedit a fi extrem de utile, pentru ca tarifele la metrou variaza in functie de numarul de statii si de ora, ar fi fost un cosmar sa circulam cu biletele normale) pe care le-am alimentat cu cate 5000 Yeni, ne-am urcat in Keysei Main Line, o linie marcata cu albastru, care ne-adus pana in Tokyo. Metro curat, la inceput foarte liber, Floriana a atipit, iar eu urmaream statiile care, pe langa un nume propiu, avea si o numerotare, noi am mers de la K41 pana la K1 – si aceasta numerotare ne-a ajutat foarte mult, pentru ca denumirile erau greoaie si uneori erau trecute doar in japoneza.

Alte detalii despre sistemul de metrou: portile de intrare sunt de fapt fara porti, un pasaj de trecere cu dispozitiv de scanare pe lateral, afiseaza cati bani ai consumat si cati mai ai pe card, pot trece persoanele una dupa alta, imediat, foarte rapid,  apropii cardul si face un bip..discret, toate sunetele de avertizare sunt armonioase sau discrete, asa cum aveam sa aflam in zilele urmatoare (hotelul din Tokyo era chiar langa o scoala, iar sunetul clopoteluilui, nu era soneria aceea care te scoala din morti, ci o succesiune de note muzicale extrem de placute auzului), Sa continuam ...

Am schimbat o linie de metrou, apoi am pornit pe jos spre hotel, am facut vreo 20 de de minute si am ajuns la Edo Sakura, unde ne-a primit Yoni, gazda noastra, care ne-a oferit un ceai si prosoape umede si calde de sters mainile. In vreo 20 de minute a fost gata si camera noastra, traditional japoneza, foarte curata, la etajul 4...fara pat...asternuturile erau in dulap, ne-am facut singuri patul, pe jos, pe tatami. Am primit pijamale traditionale - Yukata, papuci japonezi si multe zambate si plecaciuni de la Yoni care ne-a explicat si cum sa ne imbracam cu pijamalele, partea stanga peste dreapta, altfel este pentru cei care “go to heaven” :). Asa cum am observant si ulterior japonezii sunt superstitiosi si foarte traditionalisti, din pacate pentru noi Europenii traditiile sunt complet diferite in multe cazuri.

Ne-am facut un fresh-up si am plecat sa mancam, la un restaurant alaturat, unde suntem si cand scriem aceste randuri, am mancat Temnaban Soba, adica creveti cu taitei, eu si Yasai Ten Mori - Floriana, adica tempura de legume din nou cu taitei. A fost grozav si ne costat toata masa sub 3000 de yeni cu tot cu bauturi (120lei). Un amanunt distractiv, taitei i-am mancat sugand foarte tare si zgomotos, conform obiceiului local. Iar daca la inceput ne-am amuzat mai mult, dupa un timp treaba a devenit serioasa, caci Mamaia care avea restaurantul a iesit in pragul bucatariei si ne examina exigent “manierele la masa”, din acel moment, am bagat capul in castron si sugeam taieteii aia ca la campionatul mondial de facut zgomte la masa. Mamaia s-a retras multumita in bucatarie.
Un alt detaliu intetesant e ca nu aveau servetele, pe masa era o cutie cu bete de bambus ... iar mancarea era grozava.


Am pornit catre vest, pe jos, pe traseul facut de Floriana, ne-am oprit pe o straduta simpatica cu multe tarabe de cumparaturi, care ne-a dus fix la templul Sensō-ji. Aici am experimentat religia locala, am aprins lumanari si am participat la o loterie a bunastarii: trageai un betisor, care te ducea la o caseta de unde primeai un mesaj: norocos sau nenorocos. Am urmat pasii, am tras biletul….dar cum sa ne dam seama daca este bun sau nu…caci era in japoneza. Am gasit o alta Mamaie care ne-a examinat biletul si a zis ca nu e bun…e nenorocos si ne-a tras grabita dupa ea ca sa rezolvam problema (ca in orice religie si aici “binili invinge”, asa ca nu trebuia decat sa urmam un ritual care sa inverseze sortii). Ne-a pus sa legam biletelul de un gard si ne-a introdus in templu, dupa ce a parlamentat o vreme cu preotul budist, care nu parea prea fericit de prezenta noastra. In final omul a inteles ca trebuie sa ne schimbam norocul  si ne-a lasat sa ne plecam de 3 ori in fata altarului foarte complex si sa aruncam tamaie parfumata in urna fumeganda.

Am plecat fericiti si norocosi, ca dovada la iesire am gasit o Gheisa i-am spus noi, de fapt era o fata imbracata in Kimono cu care ne-am si fotografiat.

Cand scriu randurile astea sunt in metro si am facut urmatoarea numerotare statistica. Sunt 16 oameni in acest modul de metrou, dintre ei 13 sunt cu telefonul mobil in mana, dintre cei 13 doar 2 au alte marci de telefoane, restul au iPhone.

Dupa Sensoji am vazut in zare Skytree, cel mai inalt turn din Tokyo, si am pornit pe jos spre el. Pe drum pana la turn am vazut un loc de joaca foarte simpatic pentru copii cu un topogan foarte mare si o oglinda care reflecta Skytree. Am trecut un brat al apei si chiar langa el am vazut un peisaj foarte frumos facut din petale de trandafiti. Verific cu Floriana si ea cu harta care spune ca apa se numeste Sumida River. Am baut o cafea langa turn si ne-am suit in metrou pana in Ueno.


In Ueno am intrat in parc unde ... ba nu, intai am descoperit si explorat cartierul de shoping si mancare traditionala Ameyayoko. Am facut plimbarea in parc unde am vazut lacul cu crapi si nuferi, lampioanele de piatra construite de nobilii japonezi, pagoda Kaneiji temple, gradina zoologica si terenul de baseball.
       


Apoi ne-am intors sa mancam, dar Florianei ii era frig, asa ca ne-am propus sa ii luam ceva de imbracat. Si am luat o Yukata,un fel de kimono, dar mai subtire si mai simplu, colorat cu flori verzi si roz, prins cu un cordon special roz potrivit sub forma unei frumoase funde de catre vanzator. Floriana a fost foarte incantata, asa ca am mers sa mancam la un restaurant, bodega, carciuna, terasa, sau cocioaba cu 3 mese din Ameyoko. Erau foarte multe de genul asta, pline toate, chiar langa podul peste care trecea trenul, care se auzea foarte tare.

Am mancat 3 tipuri se shushi, de ton, sepie si somon, peste uscat taiat subtire pe o tavita mica, un pic facut la gratar ... foarte bun, dar nu stim cum se numeste pentru ca le-am ales dupa poza, nu aveau meniu in engleza. Am baut un ceai Floriana si bere eu, din nou totul sub 3000 Yeni

Dupa masa am facut o plimbare pana la Edo Sakura pe jos si am remarcat din nou ce curate sunt strazile din Tokyo. In zilele urmatoare aveam sa remarcam si ca: nu exista cersetori, de niciun fel, se pare ca a fost prea departe pentru pirandele noastre si sunt foarte putin vagabonzi/homeless-i, am numarat vreo 3 in total. Fumatul era interzis pe strada, iar interdictia era reamintita la fiecare colt de strada. Am ajuns pe la 9 la hotel, am reitatat ca trebuie sa be culcam doar dupa 10 ora locala si ...
am reusit!