Butonul de alarma

Sunt in metrou cu Floriana, mergem catre casa linistiti, ea asteptand sa faca o baie racoritoare, eu asteptand sa beau o bere rece. Suntem undeva intre Obor si Stefan cel Mare, catre capatul din fata al trenului, cu gandul la vacanta din august.

La un moment dat usa de la cabina metroului se deschide si mecanicul iese, foarte linistit, de fapt atat de linistit incat noi paream agitati pe langa el, si trece printre pasagerii care-l privesc cu un aer mirat.

"Acuma cine mai pune frana?!" o intreb in gluma pe Floriana.
"Dar de ce a iesit?" se aud in jurul nostru intrebarile pasagerilor.
"Poate s-a stricat ceva...", "...poate e vreo problema la garnitura...", "...poate..." incepand gandurile sa murmure.

Nope. Nu e nimic din cele de mai sus. E ceva simplu. Cineva a tras semnalul de alarma. De fapt, nu l-a tras, s-a sprijinit de el. E un tanar rebel care asculta muzica la casti, cand a apasat din greseala cu umarul pe semnalul de alarma. Sau mai bine zis, butonul de alarma.

"De ce nu raspunzi domnule la interfon?!" il apostrofeaza mecanicul.
"Ma scuzati, aveam castile pe urechi..." se scuza tanarul fastacit.
"...auzi, avea castile pe urechi..." bodogane mecanicul intorcandu-se la fel de linistit catre cabina lui.

"Gata! Acum merge si pune frana! Ne oprim in statie si ajungem acasa!"