Tokyo 1st

Am ajuns la Tokyo la 8:40, dupa un zbor de 10 ore jumatate de la Amsterdam in care am vazut 2 filme eu si unul Floriana...ea s-a uitat la Youth si i-a placut coloana sonora pe care a ascultat-o de mai multe ori in timp ce incerca sa adoarma...mai multe niveluri de Candy Crash si foarte putin somn, cred ca sub o ora pentru fiecare. Floriana spune ca cel mai dureros moment la un zbor mai mare de 9h este: “Acela cand mergi la baie sa te improspatezi, cu o ora inainte de aterizare si iti vezi fata mototolita in lumina meschina de neon din baia avionului,  incerci sa repari cate ceva cu putina energie pe care o mai ai, iesi din baie, desculta, ca ai picioarele prea umflate ca sa mai intre in ceva si dai nas in nas cu o stewardesa pe tocuri, impecabil machiata si zambitoare si te intrebi: ce are ea si nu am eu?! n-a fost tot aici in avion 9h ca mine? au parasutat-o prin China pe cea din Amsterdam si au scos una noua din cutie?” N-am rezistat si am intrebat-o, cum reuseste sa fie atat de proaspata cand noi toti suntem daramati, iar raspunsul a fost: “It’s the make-up”.

Aeroportul Narita si prima impresie din Tokyo: foarte curat, masculin spune Floriana, cu acelasi aer ca cele din state spun eu. Organizat, la coada era un San care verifica sa ai formularul cu datele personale bine completat, un alt San care te directiona la coada cea mai mica si un Vames care, daca nu te miscai in ritmul precis al ceasului sau interior, se enerva si te apostrofa fara retineri. Floriana a dat un formular in plus si a primit o privire de avertizare, eu am invatat lectia si am dat exact ce trebuie, m-a iertat. Dar sistemul era foarte pragmatic zic eu, ca dovada coada a mers foarte repede.

Am mers catre metrou, am cumparat 2 cartele Pasmo (s-au dovedit a fi extrem de utile, pentru ca tarifele la metrou variaza in functie de numarul de statii si de ora, ar fi fost un cosmar sa circulam cu biletele normale) pe care le-am alimentat cu cate 5000 Yeni, ne-am urcat in Keysei Main Line, o linie marcata cu albastru, care ne-adus pana in Tokyo. Metro curat, la inceput foarte liber, Floriana a atipit, iar eu urmaream statiile care, pe langa un nume propiu, avea si o numerotare, noi am mers de la K41 pana la K1 – si aceasta numerotare ne-a ajutat foarte mult, pentru ca denumirile erau greoaie si uneori erau trecute doar in japoneza.

Alte detalii despre sistemul de metrou: portile de intrare sunt de fapt fara porti, un pasaj de trecere cu dispozitiv de scanare pe lateral, afiseaza cati bani ai consumat si cati mai ai pe card, pot trece persoanele una dupa alta, imediat, foarte rapid,  apropii cardul si face un bip..discret, toate sunetele de avertizare sunt armonioase sau discrete, asa cum aveam sa aflam in zilele urmatoare (hotelul din Tokyo era chiar langa o scoala, iar sunetul clopoteluilui, nu era soneria aceea care te scoala din morti, ci o succesiune de note muzicale extrem de placute auzului), Sa continuam ...

Am schimbat o linie de metrou, apoi am pornit pe jos spre hotel, am facut vreo 20 de de minute si am ajuns la Edo Sakura, unde ne-a primit Yoni, gazda noastra, care ne-a oferit un ceai si prosoape umede si calde de sters mainile. In vreo 20 de minute a fost gata si camera noastra, traditional japoneza, foarte curata, la etajul 4...fara pat...asternuturile erau in dulap, ne-am facut singuri patul, pe jos, pe tatami. Am primit pijamale traditionale - Yukata, papuci japonezi si multe zambate si plecaciuni de la Yoni care ne-a explicat si cum sa ne imbracam cu pijamalele, partea stanga peste dreapta, altfel este pentru cei care “go to heaven” :). Asa cum am observant si ulterior japonezii sunt superstitiosi si foarte traditionalisti, din pacate pentru noi Europenii traditiile sunt complet diferite in multe cazuri.

Ne-am facut un fresh-up si am plecat sa mancam, la un restaurant alaturat, unde suntem si cand scriem aceste randuri, am mancat Temnaban Soba, adica creveti cu taitei, eu si Yasai Ten Mori - Floriana, adica tempura de legume din nou cu taitei. A fost grozav si ne costat toata masa sub 3000 de yeni cu tot cu bauturi (120lei). Un amanunt distractiv, taitei i-am mancat sugand foarte tare si zgomotos, conform obiceiului local. Iar daca la inceput ne-am amuzat mai mult, dupa un timp treaba a devenit serioasa, caci Mamaia care avea restaurantul a iesit in pragul bucatariei si ne examina exigent “manierele la masa”, din acel moment, am bagat capul in castron si sugeam taieteii aia ca la campionatul mondial de facut zgomte la masa. Mamaia s-a retras multumita in bucatarie.

Un alt detaliu intetesant e ca nu aveau servetele, pe masa era o cutie cu bete de bambus ... iar mancarea era grozava.


Am pornit catre vest, pe jos, pe traseul facut de Floriana, ne-am oprit pe o straduta simpatica cu multe tarabe de cumparaturi, care ne-a dus fix la templul Sensō-ji. Aici am experimentat religia locala, am aprins lumanari si am participat la o loterie a bunastarii: trageai un betisor, care te ducea la o caseta de unde primeai un mesaj: norocos sau nenorocos. Am urmat pasii, am tras biletul….dar cum sa ne dam seama daca este bun sau nu…caci era in japoneza. Am gasit o alta Mamaie care ne-a examinat biletul si a zis ca nu e bun…e nenorocos si ne-a tras grabita dupa ea ca sa rezolvam problema (ca in orice religie si aici “binili invinge”, asa ca nu trebuia decat sa urmam un ritual care sa inverseze sortii). Ne-a pus sa legam biletelul de un gard si ne-a introdus in templu, dupa ce a parlamentat o vreme cu preotul budist, care nu parea prea fericit de prezenta noastra. In final omul a inteles ca trebuie sa ne schimbam norocul  si ne-a lasat sa ne plecam de 3 ori in fata altarului foarte complex si sa aruncam tamaie parfumata in urna fumeganda.

Am plecat fericiti si norocosi, ca dovada la iesire am gasit o Gheisa i-am spus noi, de fapt era o fata imbracata in Kimono cu care ne-am si fotografiat.

Cand scriu randurile astea sunt in metro si am facut urmatoarea numerotare statistica. Sunt 16 oameni in acest modul de metrou, dintre ei 13 sunt cu telefonul mobil in mana, dintre cei 13 doar 2 au alte marci de telefoane, restul au iPhone.

Dupa Sensoji am vazut in zare Skytree, cel mai inalt turn din Tokyo, si am pornit pe jos spre el. Pe drum pana la turn am vazut un loc de joaca foarte simpatic pentru copii cu un topogan foarte mare si o oglinda care reflecta Skytree. Am trecut un brat al apei si chiar langa el am vazut un peisaj foarte frumos facut din petale de trandafiti. Verific cu Floriana si ea cu harta care spune ca apa se numeste Sumida River. Am baut o cafea langa turn si ne-am suit in metrou pana in Ueno.

In Ueno am intrat in parc unde ... ba nu, intai am descoperit si explorat cartierul de shoping si mancare traditionala Ameyayoko. Am facut plimbarea in parc unde am vazut lacul cu crapi si nuferi, lampioanele de piatra construite de nobilii japonezi, pagoda Kaneiji temple, gradina zoologica si terenul de baseball.
       

Apoi ne-am intors sa mancam, dar Florianei ii era frig, asa ca ne-am propus sa ii luam ceva de imbracat. Si am luat o Yukata,un fel de kimono, dar mai subtire si mai simplu, colorat cu flori verzi si roz, prins cu un cordon special roz potrivit sub forma unei frumoase funde de catre vanzator. Floriana a fost foarte incantata, asa ca am mers sa mancam la un restaurant, bodega, carciuna, terasa, sau cocioaba cu 3 mese din Ameyoko. Erau foarte multe de genul asta, pline toate, chiar langa podul peste care trecea trenul, care se auzea foarte tare.

Am mancat 3 tipuri se shushi, de ton, sepie si somon, peste uscat taiat subtire pe o tavita mica, un pic facut la gratar ... foarte bun, dar nu stim cum se numeste pentru ca le-am ales dupa poza, nu aveau meniu in engleza. Am baut un ceai Floriana si bere eu, din nou totul sub 3000 Yeni

Dupa masa am facut o plimbare pana la Edo Sakura pe jos si am remarcat din nou ce curate sunt strazile din Tokyo. In zilele urmatoare aveam sa remarcam si ca: nu exista cersetori, de niciun fel, se pare ca a fost prea departe pentru pirandele noastre si sunt foarte putin vagabonzi/homeless-i, am numarat vreo 3 in total. Fumatul era interzis pe strada, iar interdictia era reamintita la fiecare colt de strada. Am ajuns pe la 9 la hotel, am reitatat ca trebuie sa be culcam doar dupa 10 ora locala si ...
am reusit!