Unsi bine sa nu ne bronzam am ajuns cu metroul in Shinjuku unde am urcat in Tokyo Metropolitan Government, doua turnuri in partea de vest a orasului. Urcarea gratuita, se face cu un lift super rapid pana la etajul 45, in vreo 59 de secunde, timp suficient sa ni se infunde urechile. Fac o paranteza despre lifturile cu care am mers in Japonia: toate rapide, silentioase, nu simteai accelerarea si franarea mai deloc, fara oglinda in cabina. Sus ne-am uitat la zgarie nori, am vazut cladirile din cartier, ne-a atras atentia una care seamana cu Swiss Re Tower din Londra, dar si Tokyo Sky Tree de cealata parte a raului Sumida.
Am traversat si am intrat la Tokyo Hyatt, hotel celebru unde am inteles ca s-a filmat Lost in Translation. Aici am vazut un magazine de …paine si prajituri europene :).
Nu am stat mult la Hyatt, am mers la hotel sa luam bagajele si apoi la bodega de la colt sa mancam taitei. Din pacate era inchis, asa ca am mancat la un fel de lant de fast food, taitei cu supa Floriana si peste prajit cu sos teryaki eu, bunuta mancarea, mult peste un fastfood occidental. Dupa masa ne-am imbarcat in metrou cu destinatia peninsula Izu.
Drumul pana la Tatsuta Ryokan, asa se numea hotelul unde am stat in Izu, fiind de fapt un fel de han, Ryokan este numele traditional pentru han in Japonia, dupa cum ne-a spus prietena noastra japoneza de la Edo Sakura ... revenind la drum ... a durat vreo 3 ore si 4 trenuri pana la Shuzenji. Pana la Mishima am mers cu JR-ul la care am platit cu cardul Pasmo, iar pana la Shuzenji ne-am luat un bilet suplimentar, care a costat doar 510 Yeni. La Shuzenji am avut parte de un moment distractiv. Traseul cu trenul a fost facut dinainte pe net pe jorudan.co.jp (foarte util site-ul, cu ajutorul lui am facut si drumul de la aeroport la hotel, trebuie doar sa identifici statia de plecare si de sosire, sa le introduci, iar site-ul iti propune trei trasee alterative: unul rapid, unul mediu si unul lowcost) de unde am listat toate trenurile si legaturile. La Atami insa aveam doar 3 minute intre trenuri si ne-am incurcat incercand sa urmarim afisajele de pe peron si am pierdut legatura. Am luat urmatorul tren pana la Mishima, similar pana la Shuzenji, insa de aici mai trebuia sa luam un autobuz. Cel pe care trebuia sa-l luam era ultimul insa, asa ca, dupa ce am sunat la hotel sa ne spuna unde si cum trebuie sa ajungem, ne-am imbarcat intr-un taxi cu destinatia Yugashima, oraselul de pe munte, unde era Ryokanul nostru.
Am facut vreo 15 minute pana la hotel, tariful a fost fix cel indicat pe panoul de la gara din Shuzenji, 3850 de yeni, la fel a aratat si ceasul de la bord. A fost distractiv cum am platit taxiul, cu cardul, taximetristul folosind un sistem de incasare conectat la telefonul mobil gen Square de care vazusem si in America, conectat probabil pe bluetooth. Era prima oara pentru taximetrist cand il folosea, pentru ca scoatea cardul imediat ce il introducea in dispozitiv,si bineinteles ca nu mergea. Dupa mai multe incercari, cu doua carduri, chemandu-l si pe baiatul de receptie in ajutor, pe ecranul telefonului aparut semnul vazut cu verde, moment in care toata lumea a inceput sa exclame de bucurie. Reusisem sa platim taxiul!
Cum am intrat in Tatsuta Ryokan am inteles ca am ajuns in Japonia traditionala. Ne-am descaltat, incaltarile noastre fiind depozitate de o domnita japoneza intr-o camaruta speciala alaturata, am trecut de doi metri cu tatami desculti, dupa care ne-am luat papuci. Papuci de interior, pentru ca de cealta parte a tatamiului erau papuci de exterior; ne-au spus ca ei pasesc pe tatami doar desculti. Am facut checkin rapid si am urcat in camera. Drumul pana la camera a fost cu liftul, Ryokanul nostru avea 6 niveluri, iar camera ne-a surprins foarte placut. Mare, cu tatami bineinteles, fara paturi si cu priveliste foarte frumoasa catre rau.
Tocmai mi-am aminti ca la checkin ne-au informat ca cina se serveste la 6:30 si ne-au intrebat la ce ora dorim micul dejun. Foarte stricti japonezii, ne-a mirat oarecum programul asta fix, nou pentru noi. Cand scriem randurile astea suntem in avionul spre Amsterdam si am inteles intre timp de ce sunt asa stricti, reiese din descrirea evenimentelor mai departe.
Din camera se vedea dar si auzea minunat raul care curgea pe langa Ryokan, printr-un geam mare pe toata lungimea camerei. Ne-am schimbat in Yukata si am coborat la cina, la nivelul 1. Rezervasem dinning by the river, crezand ca va fi ceva interesant. A fost insa magnific! Cina am luat-o pe malul apei, daca ne-ar fi cazut ceva de pe masa s-ar fi dus direct in rau, masa care era pe jos, pe tatami. Eram noi si inca doua mese ocupate, toti imbracati in Yukata, afara de apa raului nu se auzea nimic altceva.
Si au inceput sa ne aduca mancare: discut cu Floriana si ne intrebam daca ne amintim toate felurile de mancare. Nu! Insa stim ca ne-au adus in vreo 4-5 randuri de mancare, de fiecare data cate putin, in vase sau boluri tipic japoneze, pesti, pestisori, melci, supa, tofu, bambus, orez, cu sos de soia bineniteles, salata de ridichie, slaninuta de porc, rata ... si probabil ca mai erau si altele pe care nu ni le amintim; pozele sunt reprezentative insa; modul de servire era deosebit: masa noastra era plina de boluri si castronase, langa masa era o tava pe care aveam ceai, apa si canutele pentru ceai; orezul ne-a fost servit initial rece, nepregatit, intr-un recipient de metal in care japoneza, care ne-a servit a adaugat apa si un peste si a aprins o pastila sub vas, dupa vreo 20 de minute orezul era gata; rata am primit-o intr-un vas de bambus ca sa stea calda; bineinteles ca am mancat cu bete, asa cum am facut la fiecare masa din excursia in Japonia. Cred ca durat vreo ora masa, nu am cronometrat exact fiind foarte incantati de experienta culinara.
A fost cea mai tare cina din Japonia!
Arigatou gozaimasu!
Dupa cina am mers pe podul de peste apa care curgea langa Ryokan si am vazut licurici - hotaru, cum li se spune in japoneza. Apoi a urmat momentul artistic al serii. Am iesit sa ne plimbam si ne-am oprit vizavi unde 4 japonezi cantau karaoke. Era un fel de bar de karaoke, am intrat repede in atmosfera, am baut si noi ceva si am cantat vreo 3 cantece microfon, ne-am distrat si ne-am amintit de prima seara de la Hawaii.
Am incheiat ziua cu o baie japoneza. Ce este aceasta, ei bine, o camera cu o cada mai spatioasa, cu vedere la o gradina foarte minutios aranjata, sau chiar afara, asa cum era aceasta de la hotel, cu apa foarte fierbinte si extrem de relaxanta. Evident extrem de silentioasa, nu auzeai decat raul sau vantul si nimic altceva.
No comments:
Post a Comment