Tokyo 2nd

Ne-am trezit la 9:30..de fapt am fost treziti de apelul de la receptia hotelului, fiindca intarziam la micul dejun – paranteza, atunci cand ne-am cazat ne-au spus sa alegem ora pentru micul dejun, dar nu ne-am imaginat ca este atat de stricta. Ne-am imbracat repede cu Yukata si papuci traditionali. Am mancat somon la gratar, orez, supa traditionala si prune murate. 

Apoi am plecat catre Ginza, cu linia H pana la Ueno unde am schimbat cu Ginza line. Am iesit de la Metrou si am luat-o catre piata de peste Tsukiji, pe drum am vazut teatrul Kabukiza, pentru care am retinut ca au mai multe spectacole printre care unul la 15:18 pentru care am decis sa ne intoarcem. Am facut pitstop la un magazin de ustensile de gatit si lucrusoare pentru casa foarte mici si ieftine, dupa care am facut dreapta catre Tsukiji. Aici, peisajul se schimba total. De la cladirile inalte, moderne, cu cafenele si magazine la parter din Ginza, la baraci, tarabe, masute si scaune de lemn, oameni care carau diverse lucruri sau isi promovau marfurile….dar la fel de curat ca in toate celelalte locuri.

Am mers intai in capatul din sud unde se vindea peste proaspat si era piata en-gross, apoi ne-am intors intre tarabele din Tsukiji unde am gustat foarte multe feluri de peste uscat sau marinat, muraturi, chiar si sepie uscata. Floriana avea ceva probleme femeiesti, drept pentru care, la un moment dat, am lasat-o in piata pe o banca si am mers sa caut nurofen. Am gasit la o farmacie, am luat ibuprofen si i-am dat sotiei o pastila ... dupa care nu am mai fost singur in calatoria noastra, am remarcat si ca pastila si-a facut mult mai repede efectul decat variantele pe care le luam in Romania (ca sa bagam si teoria conspiratiei medicale in schema cumva). Cateva cuvinte despre Tsukiji: se vindea in principal  peste uscat, chiar si calamari sau sepie uscata dupa cum spuneam mai devreme, peste proaspat de toate felurile, am vazut in cateva randuri cate un cap mare de ton care parea ramasita unui peste, ce fusese deja transat si comercializat, scoici, melci, arici de mare, crabi si picioare de crabi uriasi, condimente, ceaiuri, dulciuri, vase de lemn, bambus si ceramica, Floriana a cumparat un set de canute pe care am dat doar 100 de Yeni bucata, plus 8% taxe :). Am fost impresionati de modul atent si minutios cu care vanzatorul a impachetat fiecare vas, fiecare in hartie separat si totul intr-o cutie de carton legata bine cu rafie (aveam sa remarcam si ulterior aceasta atentie la impachetare, inclusiv la nimicurile luate de pe strada, gen prajiturici). Alt moment memorabil la Tsukiji a fost degustarea de stridii. Cu 400 de Yeni am mancat una dintre cele mai bune stridii pe care le-am gustat vreodata, cu siguranta insa cea mai mare. Eu am luat doua iar Floriana una, era asa de mare incat a fost nevoie de vreo 4 muscaturi ca sa o manance pe toata.

Stridiile ne-au facut foame, asa ca dupa mai multe cautari ne-am oprit la o taraba cu 6 scaunele gen bar, in fata unui tejghele mici de 30 de centrimetrii latime, in spatele careia era bucatarul japonez care pregatea pestele. Cum ne-am asezat a sarit o tanti pe noi, i-am spus ca vrem bere, eu si ceai Floriana, ceai pt care am primit canute, in fata noastra pe tejghea fiind un termos din care ne-am servit singuri. Am comandat doua boluri de peste crud, ton, eu si un mix de somon, ton alb, ton rosu, icre rosii si icre mici si clesti de crab. Totul era servit intr-un bol, pestele deasupra si orezul dedesubt. A fost o masa incredibil de buna, pestele acela era minunat, la fel si orezul cu sos de soia. Am platit vreo 3000 de yeni, am remarcat ca ... tejgheaua era marcata pe Tripadvisor, am plecat incantati.

Dupa masa am luat-o catre sud cu tinta gradina Hama-Rikyu, un parc foarte verde si linistit inconjura de cladiri inalte. Am stat vreo ora in gradina, am trecut peste podete simpatice peste lac, am facut mult poze si ne-am oprit langa un pin vechi de 300 ani plantat de Shogunul care a intemeiat gradina.

Apoi ne-am intors la plimbare in Ginza, Floriana s-a oprit la teatru unde a vazut un act dintr-o drama japoneza, in japoneza, din care nu a inteles prea multe, dar i-a lasat o impresie ciudata, ar putea spune ca “nu i-a placut dar ar fi superficiala parerea, avand in vedere ca nu a studiat nimic despre aceasta forma de arta” :) – am incheiat citatul. Eu, intre timp, am baut o bere intr-un barulet, unde am avut o experienta interesanta la ... baie. Cand am intrat, capacul de la WC s-a ridicat singur, a fost asa de prompt incat ma asteptam sa ma si salute, dar asta nu s-a intamplat. In timp ce eram asezat executand ceea ce era de executat, am remarcat in stanga mea un panou de comanda cu multe butoane si pozitii ale jeturilor de apa si de aer pe care le puteai controla pentru a-ti asigura igiena dupa executie. Am plecat foarte curat de acolo ... Paranteza: peste tot erau WC-uri publice extrem de curate, cu hartie igienica, dezinfectanti de 3 feluri – maini, chiuveta, capac de WC, erau probabil mai curate ca unele spitalele din Romania. In multe dintre WC-urile publice in care am intrat, capatul hartiei igienice era impachetat in triunghi, ca la hoteluri. Din ce am remarcat, japonezii au o fobie a microbilor. Am vazut foarte multi purtand masti chirurgicale pe fata, pe care le purtau intreaga zi. A  incercat si Floriana una intr-o zi, a rezistat jumatate de ora. La ei insa era o institutie. La fel ca manusile si umbrele de soare.

Am trecut apoi prin spatele Tokyo station si am schimbat catre nord, am vazut Banca Nationala a Japoniei si ne-am oprit la Mitsukoshi, cel mai vechi department store din Tokyo.

Am inteles ca exista o aripa cu produse traditionale in care trebuie sa te descalti la intrare, nu am nimerit-o, eram cam obositi si nu am insistat prea mult cu cautarile, mai ales pentru ca vanzatorii erau destul de agresivi. Ne-am cumparat doua prajiturele, gomboti le spune Floriana, pe care i-am primit foarte bine ambalati. Am facut poza unei statui foarte mari care trona pe scarile din centrul magazinului, la care am remarcat din nou atentia la detalii a japonezilor, dar si marmura din care erau facuti peretii, care pastra cochiliile melcilor impietriti pe fundul vreunei mari.

Am luat metroul pana in Ameyoko, la sud de Ueno, unde am baut o bere, am mancat un desert, un peste umplut cu paste de castane – pasta de castane era ingredientul de baza al multor deserturi - si am vizitat una din salile de jocuri din Ueno. Multa galagie, enorm de multa galagie, practic, trebuia sa urli ca sa comunici cu cel de langa tine, in totala contradictie cu atmosfera din toate celelalte spatii publice in care am fost, unde domnea o cultura a linistii. Ca idee, in 8 zile cat am stat in Japonia nu am auzit niciun claxon de masina, stiu ca pare incredibil, dar nu am auzit niciunul. In metrou sau in orice alt spatiu public nimeni nu vorbea la telefon, nu a sunat niciun telefon, niciodata. Revenind la sala de jocuri: multa lumina si culoare, multe slot machine in sali pline de oameni care jucau. Noi nu prea am inteles conceptul, dar ei pareau ca se distreaza, sala era plina.

Dupa care am fost la hotel pentru un refresh, am mancat taitei la aceeasi Mamaie de cu o seara inainte si ne-am suit in metro cu destinatia Shibuya. Apropo de mancare, daca nu sunteti fani ai mancarii asiatice, dar vreti sa vizitati Japonia, luati-va ceva provizii de paine sau biscuit, noi n-am vazut in niciun magazine paine sau ceva asemanator, ce-i drept nici nu i-am dus lipsa.

  

Aici am gasit foarte mare aglomeratie desi era 10 seara, multe magazinase, chioscuri, baruri, reclame luminoase, foarte multi tineri care parea ca incep viata de noapte. Doua lucruri de notat din Shibuya. Intersectiile cu 6 treceri de pietoni, 4 pe fiecare latura si doua in diagonala. Spectacolul aici era cand toate masinile se opreau si pietonii traversau simultan, pe toate cele 6 treceri de pietoni, in toate sensurile. O forfota teribila, dar fara imbulzeala, am remarcat ca asteptau la coada sa traverseze, doar noi europenii aveam tendinta sa ne ducem pe prima linie, chiar langa strada. Am trecut si noi ce cateva ori, ne-am amuzat copios si am pornit catre metrou. Pe drum am trecut pe langa al doilea lucru despre care vroiam sa povestesc, pasajele suspendate pentru pietoni de deasupra sinelor de tren. Erau pe fiecare latura, cu doua sensuri delimatate de rampe, pe care puteai urca cu bicicleta, se putea trece dintr-o parte in alta a intersectiei si a linie de tren doar folosind acest sistem de passaje.