Izu 2nd

Ne-am trezit devreme, cred ca pe la un 5 ora locala, in zgomotul placut al apei care curgea sub geamul nostru si luminati de soarele puternic care intra in camera. Am remarcat, in general, ca in Japonia fusul orar e setat in asa fel incat se intuneca si iese soarele foarte devreme. Am coborat la receptie, imbracati in Yukate, ne-am luat mailurile si am raspuns urgentelor, dupa care am facut o plimbare prin gradinile Ryokan-ului si in imprejurimi, am tras concluzia ca sunt foarte relaxante si am trasat obiectivul pentru acea zi: sa ne relaxam! ... si asta am si facut!

Am inceput cu micul dejun japonez, intr-o sala speciala la etajul 4 al Ryokanului. Sala era impartita prin panouri speciale, facute din bambus, cam de un metru saizeci inaltime, sufiecient cat sa asigure intimitatea pentru micul dejun, nu suficient insa pentru a impiedica privirea cuiva mai inalt sa vada dincolo, cum as fi eu spre exemplu :) In fine, ne-am asezat la masa noastra, care nu era pe jos, avea vreo jumate de metru, in spatiul nostru de mic dejun, fara a mai avea vreo treaba cu restul clientilor, care luau si ei micul dejun. A fost din nou un adevarat festin cu multe feluri de mancare, aduse pe rand, in boluri si farfurioare, nu imi amintesc acum exact ce am mancat, pot spune doar ca fost delicios, japonez, si foarte usor, desi cred ca am stat vreo 40 de minute la micul dejun.

Dupa mic dejun ne-am imbracat in hainele noastre occidentale, am dat o tura pe la receptie si ne-am informat ce am putea sa facem in ziua respectiva in zona, am primit o harta si am pornit la drum. Am mers circa 10 minute pe drumul care lega Ryokan-ul de drumul national din Yugashima, timp in care am studiat harta si ne-am propus sa mergem la o cascada care era in apropiere. Am ajuns intr-o statie de autobuz si, in timp ce studiam orarul, a venit un autobuz. I-am aratat soferului unde vrem sa ajungem, cascada Joren, ne-a confirmat ca ajunge acolo si am pornit. In autobuz am intrebat un calator cate statii trebuie sa mergem, ne-a aratat vreo 4 parca, totul prin semne – bun moment sa spun ca am intalnit foarte putini vorbitori de engleza sau orice alta limba occidentala - si dupa vreo douazeci de minute ajungeam. Fac o paranteza pentru a descrie autobuzul din acel satuc de munte japonez: micut, foarte curat, cu geamurile foarte sus, si un sistem interesant de taxare: fiecare statie avea un numar, luai un bilet la intrare cu numarul statiei respective, ulterior plateai functie de cat mergeai. Daca urcai la statia 16 si mergeai pana la 20 era, sa spunem 350 de Yeni, daca mergeai pana la 21 420 de Yeni si asa mai departe. Ni s-a parut destept sistemul. In plus, informatiile despre tariful pentru fiecare statie era afisat pe doua ecrane HD care aratau si informatii deaspre traseu, statia urmatoare, etc.

Ajunsi la cascada am coborat pe trepte vreo 5 minute, am facut poze cu cascada si am citit informatii despre ea, am vazut o tanti care pescuia pastravi si un nene fotograf care iti facea poze cu cascada la cerere. Bineinteles ca nimeni nu ii solocita serviciile, toata lumea avea aparat foto sau smart phone pentru asta, el parea insa ramas acolo de vreo 10-15 ani, chiar ne intrebam ce-l motiveaza sa vina la munca in fiecare zi. Am remarcat cultura de wasabi care era langa rau, pe un teren nisipos imprejmuit cu ziduri de piatra, nivelat, pe unde curgea apa de vreo 10-15 cm inaltime preluata din rau. Am urcat, ne-am informat cand vine urmatorul autobuz pentru Yugashima si am intrat intr-un restaurant sa bem o bere in asteptarea lui.

Intorsi in Yugashima am facut o plimbare, am gasit un restaurant simpatic cu soba, celebrii taitei de care eram deja indragostiti, am fost pana la un 7/11 sa scoatem bani, nu se platea cu cardul la restaurant, si am mancat. Din nou foarte bun, supa cu taitei, soba, si tempura de peste eu si de legume Floriana.

Dupa masa ne-am intors la Ryokan si ne-am petrecut dupa amiaza intr-una din baile private unde ne-am balacit, am citit, am dormit la umbra unei padurici de bambus si ne-am relaxat. A fost minunat!

A urmat cina, similara cu cea de cu o seara de dinainte, insa de data asta am baut sake si vin frantuzesc in loc de bere. Profit de moment sa detaliez obiceiurile si superstitiile locale, mai ales pentru ca erau foarte importante in cultura Japoneza, iar orice incalcare era privita ca lipsa de maiere si tratata in consecinta. Regula de baza era linistea, atat in restaurant cat si in spatiile publice, zgomotele trebuiau evitate, in restaurant toata lumea vorbea extrem de incet si manevra foarte delicat vesela (exceptie restaurantele de taietei, unde era foarte nepoliticos sa mananci fara sa faci zgomot). Pe tatami nu se intra decat descult, iar o persoana manierata trebuia sa poarte sosete. Toti papucii erau aliniati cu spatele la tatami (stiu ca pare ciudat, dar chiar asa erau toti, fara exceptie). Erau foarte deranjati de privirile insistente si nu iti ascundeau asta. Iar occidentalii in general sunt considerati din start persoane fara maniere si priviti cu ingaduinta. La un moment dat am facut gresala sa ma aplec in semn de multumire in fata cameristei, inaintea ei, a fost evident fastacita de acest gest necugetat. Revenind la cina, avand in vedere ca eram…occidentali, evident aveau rezerve in privinta noastra, asa ca, in prima seara, am primit masa cea mai retrasa la cina si la fel la micul dejun. Avand in vedere ca am reusit sa nu facem prea multe gafe, a doua zi ne-au dat upgrade si am primit masa din centrul restaurantului.

Dupa cina… o noua baie privata, alta de data asta, Ryokanul avea vreo 5 si noi le-am incercat 3 dintre ele, cu apa calda, aer curat si inconjurati de bambusi.