Gaina Enoriasa

Ieri am fost la inmormantarea bunicului meu. Tataie, cum il alintam toti. Suferinta a fost, dar moderata si controlata. Omul si-a trait viata, si-a crescut copiii si si-a vazut nepotii la casa lor si cu rostul lor, a murit la 86 de ani in casa lui, inconjurat de fetele lui, deci s-a intamplat ceea ce trebuia sa se intample.

Slujba de inmormantare, tinuta in biserica din sat,  mi-a oferit o bucata din prea-eterna si prea-fascinanta Romanie. Dar nu asa cum o vedem prezentata in pliante si la televizor. Ci reala, eterna si mai fascinanta ca niciodata.

"Cot-cot-cot...."

S-a auzit la un moment dat in timp ce preotul citea linistit din nu stiu ce verset din Evanghelie.  Nimeni nu a dat atentie. Preotul a continuat si a aminit de "...locul cu verdeata...."

"Cot-cot-cot..."

Se pare ca amintirea ierbii in plina toamna a starnit din nou pasiunea galinaceei. Si cu ocazia asta am vazut si despre ce era vorba. Una dintre babele satului (am vrut sa scriu batranele, sa pastrez tonul civilzat...dar imi dau seamna ca nu ar fi de acolo, din biserica, ar strica farmecul etern si fascinant) primise o gaina, pe care o tinea la subbrat intr-o punga de plastic. In biserica. In timpul slujbei. Slujba de inmormantare.

Probabil ca gaina s-a plictisit, sau i s-a facut dor de locul cu verdeata, sau nu era de acord cu slujba preotului, ea fiind protestanta la origine, sau, mai simplu ... gainile cotcodacesc, nu au ce cauta in biserica!