Piata Unirii

Ma intorc de la Iasi. Sunt in tren si fac bilantul celor 2 zile. A fost foarte bine…

Aseara am trecut prin Piata Unirii. De fapt am trecut de mai multe ori prin Piata Unirii. Piata Unirii din Iasi, sa ne intelegem. Si ieri, si azi, si de multe alte ori. Dar aseara mi-a placut. Mi-a placut seara de august cu cladirile pasoptiste in baiata rosiatica a soarelui de amurg ; mi-au placut porumbeii care cautau cu indarjire o bucata de paine ; mi-a placut fortfota lejera a oamenilor ce se intorceau de la servici sau se odihneau pe o banca ; mi-au placut copii care se jucau ; mi-a placut statuia lui Cuza, impunatoare ; mi-a placut cladirea renovata a hotelului Traian - pentru cei care ajung in Iasi recomand restaurantul hotelului : mancare si servicii excelente !

Da, mi-a placut Piata Unirii aseara. Piata Unirii din Iasi…

Managerul roman

Vroiam sa scriu despre managerul roman. Care are darul de a fi foarte serios. Il suni, mai mult ca sigur nu raspunde, nici vorba sa te sune inapoi, chiar daca ti-e prieten. Ii numar pe juma' din degetele de la o mana pe cei care suna inapoi.

Apoi mi-am dat seama ca la fel sunt si francezii ... cu acelasi dar al seriozitatii in sange...
Cu nemtii parca e altceva, fie ei germani sau austrieci ... stabilesti una, aia e!
Cu americanii am avut putin de-a-face, dar tot din alta categorie imi par si ei. Yes! e yes si No! e no.

Dar oare cum sunt eu?! Sunt serios?! Sunt suficient de serios pentru a chestiona seriozitatea altora? La telefoane daca nu raspund si cunosc numarul sun inapoi, la mailuri raspund, la SMS-uri raspund, de vreo 2-3 ani lucrez cu agenda dar mai am de invatat ... serios fata de cine? De familie, de prieteni, de parteneri si angajati?

Iata ca imi lipsesc ceva informatii pentru a transa clar subiectul. Dar mai invat si revin cand va fi cazul!
Acum...ahhhhhh...nu am sunat pe...ba nu, era o gluma :)

2 ore

Mi-am schimbat permisul. Si asta pentru ca expira in octombrie si am zis ca e mai bine sa fac asta acum, cand am timp si programul mi-e mai liber, decat sa ma aglomerez atunci.

Permisele nu se mai elibereaza la Udriste, in aglomeratia de acolo. Au facut sediu frumos, civilizat, modern, in Pipera.

Mi-am pregatit dosarul si m-am dus de dimineata, pe la 8. Era liber. Peste tot afise mari, tablite albastre pe care scria cu alb: Permisul de conducere se elibereaza in 2 ore de la depunearea actelor. Super!!! Am luat bon de ordine, m-am pozat, am semnat pe un pad modern si in 5 minute actele erau depuse.

"Reveniti in 3 ore sa-l ridicati..." m-a sfatuit amabil doamna de la ghiseu.
Aha, deci treaba cu 2 ore e asa, la incurajare, dureaza un pic mai mult de fapt.
Dar 2 ore puteam sa-mi fac de treba pe aici, ca sa nu mai merg pana in centru la birou, dar 3 sunt cam multe. O sa incerc sa vin la 10:30, sa vad daca e gata.

Mi-am facut de lucru prin zona: am mers la City Cafe, am citit presa, am scris ceva mailuri, am fost la ING sa ma interesez de comisione si alte costuri pentru conturile firmei, am citit putin si la 10:30 eram la ghiseul 9 pentru a ridica permisul. Cu bon de ordine, bineinteles. 284

La ghiseu nu era nimeni. Doar un afis care ne instiinta: Permisul de conducere se elibereaza in 2 ore si jumatate de la depunearea actelor!!! Stiam eu! Ah ce tare sunt! Dar sus afiseaza ca e numarul 272 la rand, la ghiseu nu e nimeni, nici in spatele lui, iar pe bonul de ordine imi spune ca mai am de asteptat un minut. Ei, o sa mi-l dea pana la urma, mai astept.

Am asteptat cam 5 minute, nu a venit nimeni in spatele ghiseului. Doar cativa oameni care se agitau in fata lui fluturand tot felul de bonuri de ordine. Toti aveau numar mai mare ca al meu. I-am facut! Eram mai tare ca ei!!!!

A aparut cineva in spatele ghiseului. OO! E de bine!
...si contorul care afiseaza numarul urmator la rand a inceput sa se miste.
273...274...275........281...282...283.......285!!!
Am sarit pe ghiseu.
"Sunt numarul 284. A fost sarit"
"Nu se poate, nu sare. Poate nu a fost afisat"
"Dap, poate nu a fost afisat. Ma mai primiti?" am spus zambind.
"Da..."

Am luat permisul si in urmatoarele 3 minute eram in masina catre birou.
Cu permis nou! Numarul meu, 284, pe care inca il astept, a ramas undeva intre cele 2 ore de pe afisul albastru si cele 3 ore ale doamnei de la ghiseu...

O 9 atitudine

Ieri am gasit masina lovita in parcare la birou. Nu foarte rau, dar destul de suparator avand in vedere e noua, si abia a facut 2 luni de cand am placerea de a-i apasa pedala de acceleratie si de a-i roti volanul. Bara spate infundata pe stanga.

Dupa ce au trecut emotiile suprizei, am continuat ziua cu bine iar seara am mers la politie sa constat accidentul. Eram cu Floriana si ea a remarcat afisele care tronau in sala de asteptare din Calea Grivitei: "O 9 atitudine!" Ura! Am ajuns unde trebuie! O sa fiu tratat cu "o 9 atitudine". Si asa a fost.

Am completat formularul si m-am pus sa astept. Nu am asteptat mult, 3-4 minute, si a iesit un nenea politistul cu atitudinea sa cea 9. Nu stiu daca a spus buna seara sau nu, mi-a luat foaia din mana si a plecat spre alti 2 soferi, sau prieteni de ai lui, sau ce or mai fi fost. S-au invartit cateva minute pe langa o masina, au gesticulat, au discutat...eu stateam linistit si asteptam. A venit la mine apoi, sa ma bage in seama:
"...tu ai dat formularu'?"
"Il aveti in mana..." am zis eu linistit.
"Aha..." si a pornit catre sala de asteptare.
"...sa vad daca mai astepata cineva..."
"Nu mai e nimeni inaintea mea, numarul meu urmeaza" (am uitat sa spun ca din 9 atitudine face parte si o asteptare civilizare, cu numere de ordine).
"...hai sa vedem masina..."
"E aici" zic eu.
"... ce ai patit?"
"Am gasit-o lovita in parcare"
"...deci bara stanga spate e avaria..."
"Dap. Bara spate"
"Pai e stanga spate, doar atat, ca nu e si pe centru sau in dreapta. Doar stanga"
"Am inteles..." am zis eu linsitit.
"...hai inauntru sa facem autorizatia de reparatie..."
"Ok, poate sa vina logodnica mea cu mine" am incercat eu....
"In sala intra doar cei care completeaza fisele ..."
"Pai m-a ajutat..." zic eu zambind
"Pai ce domn'e, tu nu poti, ca sa nu zic ca esti impotent!"
"Doar am intrebat, ca sa destind atmosfera, nu e cazul sa ma jigniti!"
"Pai nu v-am jignit..."
O!O! Noua atitudine si-a schimbat brusc persoana de adresare in a 2-a plural.
"Incercam si eu sa destind atmosfera" a continuat nea politistul.
Am continuat sa facem actele, eu la fel de calm si nea politistul o idee mai protocolar si mai politicos.
Am plecat cu autorizatia de reparatie, la fel de linistit cum venisem.
9 atitudine, o astept data viitoare. Sper sa nu mai am belele cu masina si sa raman la atitudinea a opta.

Coincidente

"Buna Miruna!"
"A...buna Mihai...ce faci?"
"Am fost la film, 'Don't mess with the Zohan!'"
"Si noi la fel...ce coincidenta..."
"Ea e Floriana, logodnica mea. Ea e Miruna..."
"Imi pare bine..."
"Scuze, dar noi ne grabim sa plecam la parinti. Seara buna"
"Pa, seara buna".

Vineri seara am fost la film. Asta nu e nimic deossebit. Deosebit e faptul ca ne-am hotarat sa mergem la film in drum spre Ramnicu-Valcea. Era aglomerat in Militari, era cald, eram plictisiti dupa atatea zile de stat in masina. "Decat sa stam in aglomeratie, mai bine mergem la un film si plecam la 10 pe racoare" i-am propus Florianei. A fost de acord. Am mers la un film deosebit. "Don't mess with the Zohan!" cu Adam Sandler. Am ras cu lacrimi.

Deosebit e si faptul ca acolo m-am intalnit cu Miruna, fosta mea colega de clasa din generala.
Nu o mai vazusem de un an. De un an pana vineri. Pentru ca vineri ne-am intalnit de 2 ori. Prima oara voluntar, vineri, la masa de pranz, in aceeasi vineri in care ne-am intalnit involuntar, la film, seara.

Cred ca pentru o astfel de intamplare deosebita au inventat francezii cuvantul "coïncidence"...

Pantaloni si fuste

Sunt la birou. Tocmai am ajuns, linistit si relaxat, ca intr-o zi de vineri, inaintea weekendului, si august, cand totul e mult mai putin stresant si presant. Citesc presa, vorbesc cu ai mei la telefon, deschid agenda sa vad ce am de facut azi..."tata taaaataaaaa tatata taaaaaaaaaaaa"... suna un remider pe telefon si apare titlul "Pantaloni si fuste"...atat...nimic mai mult...nici o alta explicatie.

Oare ce am vrut sa imi transmit cand am pus reminderul asta? Incerc sa-mi amintesc...parca era ceva cu tinuta femeilor de pe strada pe care am remarcat-o ieri la Charles de Gaulle cand o asteptam pe Floriana. Parca. Nu mai tin minte.

Ar trebui sa-mi pun un remider mai detaliat. Sau sa-mi pun un remider la remider sa-mi aminteasca ce am vrut sa-mi amintesc cand m-am gandit sa-mi pun remiderul ca sa nu uit sa-mi amintesc ce trebuia sa fac...sau ceva de genul. Incurcatele sunt caile Domnului si ale tehnologiei moderne. Normal ca sunt incurcate daca le folosim prost.

Dar am pus remider, deci trebuie sa ma tin de el. Ma apuc de scris:
Sunt la birou. Tocmai am ajuns, linistit...

Calea Victoriei

Sambata trebuia sa merg cu Floriana la Casa Armatei sa vedem salile si sa ne interesam de conditiile de organizare a nuntii acolo. Domnul cu care am vorbit la telefon, de o amabilitate militareasca, ne-a spus sa venim la 11. Pana atunci, ce sa facem ... ?

Ne-am plimbat. Pe Calea Victoriei. Am mancat inghetata si fornetti, ne-am tinut de mana, am stat de vorba...o ora de vis intr-un Bucuresti liber si aerisit. Am avut timp sa privesc Bucurestiul. E frumos...vara...la inceput de august...cand toti suntem in concediu si orasul respira.

Sau eu sunt cel care respira in perioada asta si am timp sa ma uit la el? Dar toamna, iarna, cand sunt in masina si fac stanga de pe Calea Victoriei catre universitate, in fara Casei Armatei, orasul e sufocat. E sufocat el sau eu ... sau suntem sufocati amandoi? Imi pun reminder sa revin in tomna cu aerul de noiembrie din Bucuresti.

Vara e frumos pe Calea Victoriei. E frumos in Cismigiu. E frumos sa ma plimb cu Floriana pe strazile aerisite, sa privim cladirile vechi de pe Kogalniceanu, sa ne imaginam cum ar arata renovate si cat ar costa un apartament renovat, intr-o cladire pasoptista, cu vedere la Cismigiu. E frumos centrul. E frumos Bucurestiul. E al nostru. Sambata asta a fost doar al nostru.