Creier

Sunt iar la Casa Bilius din Iasi. O recomand din nou celor care au drum prin orasul moldovean. Mancare buna, bere germana, weis bier autentica, o saramura excelenta de crap si multe idei care ma indeamna sa gandesc, sa analizez si sa scriu. Ma simt foarte bine!

Dar o revelatie imi contesta si imi pune sub semnul intrebarii simtirea asta de bine. Cum adica ma simt bine? Adica de ce? Din creier, imi raspund imediat. Si imi dau seama ce mica e chestia asta pe care noi obisnuim sa o numim creier, si ce putina atentie ii dam noi.

Dar oare berea, crapul, friptura, soarele, iarna, vinul, Floriana, ar fi reali fara el? Adica fara creier? Fara creierul meu, nu al lor.

Imi aduc aminte un pasaj din Padurea Spanzuratilor de Rebreanu in care, in timpul razboiului, la o masa la popota, ofiterii stateau de vorba despre sinergiile vietii lor pe front, cand unul dintre ei isi punea o intrebare filosofica ... de fapt nu era o intrebare, era o afirmatie, ma ajuta memoria (deci nu era filosof, completez eu) : "Universul prin om a devenit realitate!"

Si omul prin creier...deci creierul e universul!
Cool!