Estimarile mele au fost corecte si pe la 9:30 PM coboram la Oxford Circus, in centru Londrei, si dupa alte 15 minute de mers pe jos ne cazam la Astor Court Hotel pe Hallam Street nr. 20. Hotel cochet, intr-o veche cladire londoneza, cu camere mici si foarte aranajate, in stilul lui The Opal de la San Francisco. Ne-a placut.
Ne-a placut si atmosfera din Londra la primul contact cu ea la iesirea din metrou. Atmosfera pe care am reintalnit-o imediat dupa ce am desfacut bagajele si am hotarat sa facem o plimbare si sa bem o bere. Londra ni s-a parut un oras viu, alert, zgomotos, plin de viata...dar eram prea obositi ca sa ne para mai multe in prima seara. Am fost in Soho unde lumea statea si bea bere in strada, toate fetele erau imbracate in rochi negre foarte scurte, babatii vorbeau tare insotiti mai toti de un pint de bere si zgomotul unui picamer asigura fondul sonor.
Ne-am oprit intr-un pub frumusel, am baut cate o bere la pint care ni s-a parut incredibil de ieftina, vreo 3 lire o bere, adica vreo 14-15 lei, deci pana in 4 euro. Am facut toate transformarile astea ca sa vedem cam cum stam, cat de scumpa e berea in Londra. Foarte ieftina! Eu nu puteam sa pierd oferta asa ca am mai luat una, dupa care ne-am tarat pana la hotel morti de oboseala.
Cand scriu randurile astea e dimineata, Florian doarme si eu ma pregatesc sa fac programul pentru ziua ce urmeaza.
Good morning!
Monday, August 31, 2009
London 2nd
Prima intalnire cu UK, Londra si britanicii, a fost neasteptat de neasteptata. Floriana a trecut linistita de controlul pasapoartelor; pe mine m-a oprit un controlor, de origine indiana mi s-a parut, care prima data i-a spus colegului sau razand ca nu a mai vazut astfel de “identity card”, coleg care o verificase pe Floriana cu 5 secunde inainte. Colegul a zambit si el si i-a raspuns sa verifice, sa vada despre ce e vorba.
“What is your birthday year?” m-a intrebat indianul.
“1980” i-am raspuns politicos.
“Sir, I’m sorry, I cannot identify you, I have to go to the office to check your ID. Please take a seat and wait.”
M-am indreptat spre locul indicat in timp ce indianul meu pleca cu cartea mea de identitate. Nu m-am asezat, nu aveam chef sa stau, statusem destul in avion.
“Sir, please, take a seat!” mi-a indicat pe un ton ferm colegul dupa ale carui standarde cartea de identitate romaneasca era OK.
M-am asezat. Si am asteptat. Mi-am pus target sa stau maxim 5, dupa care sa intreb despre ce e vorba. Dupa vreo 3-4 minute s-a intors indianul meu, cu un rucsac in spate, si mi s-a adresat zambind:
“Sir, they have to check your ID, please wait here”
N-a mai asteptat sa-i vreo replica si a plecat; probabil sa invete noile tipuri de carti de identitate ale tarilor membre in uniunea europeana; sau sa invete ca pe langa cartile de identitate britanice, pasapoarte si buletine indiene, mai exista si alte tari si carti de indentitate.
M-am indreptat spre colegul lui sperand ca ma pot intelege cu standardele si cunostintele lui despre carti de identitate. Nope; m-am lovit in primul rand de regulile lui, pana sa ajung sa ma inteleg cu standardele sale:
“Sir, they check your ID, please take a seat”
“Ok, but can you give me a clue how much I have to wait here?”
“Sir, they check your ID and they will come back to you. Please take a seat”
M-am prins ca nu are chef asa ca am renuntat punandu-mi target sa astept inca 5 minute, dupa care sa cer lamuriri. Intre timp ramasesem aproape singur in camera de control pasapoarte. Mai era Floriana, intrata deja in UK, colegul indianului meu care parea ca se cam plisctiseste, o colega de-a lui, eu si inca un cuplu. Cuplu despartit la fel ca si noi. Doar ca ei erau invers. El in UK si ea afara, langa mine.
Floriana nu a mai suportat granita care ne despartea asa ca a trecut de partea mea a baricadei. Nu am intrebat-o daca a facut-o cumva din gelozie, sa nu raman cu negresa neprimita in UK si sa ne consolam impreuna, sau invers de frica, sa nu ramana ea in UK cu britanicul.
“Have you just crossed the line ?” a intrebat-o colega colegului de la ghiseul de control.
Floriana nu a auzit-o asa ca s-a asezat langa mine.
“Madam, have you just crossed the line ?” a revenit colega.
“Yes, I’m with my husband”
“Don’t you ever do that again! Show me your passport!”
“Sorry” a spus Floriana si a aratat cartea de indentitate.
Supriza! A mers si de data asta! A trecut linistita dupa ce colega i-a confirmat ca e OK cartea de identitate si nu a uitat sa precizez:
“Don’t you ever do that again!”
Deci la femei merge. Poti trece cu cartea de identitate. E reunoscuta. Sau poate la indieni nu merge. Nu poti trece cu cartea de identitate. Nu o recunosc.
Imediat colega a inchis ghiseul si a plecat sa se odihneasca. Probabil sa-i spuna colegului indian cum e cu cartile de identitate. Sau cu femeile…
Cu colega plecata m-am ridicat sa cer explicatii pentru motivul asteptarii mele. Nu a mai fost nevoie. Intre timp a venit un al patrulea coleg care mi-a explicat politicos ca indianul lor nu era sigur de cartea mea de idenitate, ca a vrut sa o reverifice, ca nu stie de ce a facut asta, dar ca au un numar de persoane pe care trebuie sa le verifice si ca isi cere scuze pentru neplacerile create.
„I thing he did it because he was bored. Have a nice day.” i-am urat colegului si am plecat cu Floriana de mana.
„Welcome to London!“...asta nu mi-a spus nimeni.
update 19 Septembrie la Adanca: randurile de mai sus le-am scris in aceeasi seara in metroul ce ne-a dus de la Heathrow pana in centrul Londrei
“What is your birthday year?” m-a intrebat indianul.
“1980” i-am raspuns politicos.
“Sir, I’m sorry, I cannot identify you, I have to go to the office to check your ID. Please take a seat and wait.”
M-am indreptat spre locul indicat in timp ce indianul meu pleca cu cartea mea de identitate. Nu m-am asezat, nu aveam chef sa stau, statusem destul in avion.
“Sir, please, take a seat!” mi-a indicat pe un ton ferm colegul dupa ale carui standarde cartea de identitate romaneasca era OK.
M-am asezat. Si am asteptat. Mi-am pus target sa stau maxim 5, dupa care sa intreb despre ce e vorba. Dupa vreo 3-4 minute s-a intors indianul meu, cu un rucsac in spate, si mi s-a adresat zambind:
“Sir, they have to check your ID, please wait here”
N-a mai asteptat sa-i vreo replica si a plecat; probabil sa invete noile tipuri de carti de identitate ale tarilor membre in uniunea europeana; sau sa invete ca pe langa cartile de identitate britanice, pasapoarte si buletine indiene, mai exista si alte tari si carti de indentitate.
M-am indreptat spre colegul lui sperand ca ma pot intelege cu standardele si cunostintele lui despre carti de identitate. Nope; m-am lovit in primul rand de regulile lui, pana sa ajung sa ma inteleg cu standardele sale:
“Sir, they check your ID, please take a seat”
“Ok, but can you give me a clue how much I have to wait here?”
“Sir, they check your ID and they will come back to you. Please take a seat”
M-am prins ca nu are chef asa ca am renuntat punandu-mi target sa astept inca 5 minute, dupa care sa cer lamuriri. Intre timp ramasesem aproape singur in camera de control pasapoarte. Mai era Floriana, intrata deja in UK, colegul indianului meu care parea ca se cam plisctiseste, o colega de-a lui, eu si inca un cuplu. Cuplu despartit la fel ca si noi. Doar ca ei erau invers. El in UK si ea afara, langa mine.
Floriana nu a mai suportat granita care ne despartea asa ca a trecut de partea mea a baricadei. Nu am intrebat-o daca a facut-o cumva din gelozie, sa nu raman cu negresa neprimita in UK si sa ne consolam impreuna, sau invers de frica, sa nu ramana ea in UK cu britanicul.
“Have you just crossed the line ?” a intrebat-o colega colegului de la ghiseul de control.
Floriana nu a auzit-o asa ca s-a asezat langa mine.
“Madam, have you just crossed the line ?” a revenit colega.
“Yes, I’m with my husband”
“Don’t you ever do that again! Show me your passport!”
“Sorry” a spus Floriana si a aratat cartea de indentitate.
Supriza! A mers si de data asta! A trecut linistita dupa ce colega i-a confirmat ca e OK cartea de identitate si nu a uitat sa precizez:
“Don’t you ever do that again!”
Deci la femei merge. Poti trece cu cartea de identitate. E reunoscuta. Sau poate la indieni nu merge. Nu poti trece cu cartea de identitate. Nu o recunosc.
Imediat colega a inchis ghiseul si a plecat sa se odihneasca. Probabil sa-i spuna colegului indian cum e cu cartile de identitate. Sau cu femeile…
Cu colega plecata m-am ridicat sa cer explicatii pentru motivul asteptarii mele. Nu a mai fost nevoie. Intre timp a venit un al patrulea coleg care mi-a explicat politicos ca indianul lor nu era sigur de cartea mea de idenitate, ca a vrut sa o reverifice, ca nu stie de ce a facut asta, dar ca au un numar de persoane pe care trebuie sa le verifice si ca isi cere scuze pentru neplacerile create.
„I thing he did it because he was bored. Have a nice day.” i-am urat colegului si am plecat cu Floriana de mana.
„Welcome to London!“...asta nu mi-a spus nimeni.
update 19 Septembrie la Adanca: randurile de mai sus le-am scris in aceeasi seara in metroul ce ne-a dus de la Heathrow pana in centrul Londrei
Thursday, August 27, 2009
London 1st
Am plecat pe la 3 dupa masa din Bucuresti, cu KLM si escala la Amsterdam. Cand scriu randurile astea suntem la lounge-ul KLM, eu beau o bere si Floriana e la shopping.
Am localizat hotelul si drumul de la Heathrow pana la hotelul din Londra care e destul de simplu. Cu metroul pana la Oxford Circus si de acolo cam 5-10 minute de mers pe jos. La 19:25 aterizam la Londra, inca 2-3 ore cu recuperat bagaje si drum pana la hotel, estimez ca pe la 22 PM suntem cazati la Astor Court Hotel pe Hallam Street si ne pregatim de o prima plimbare prin Londra.
Incerc sa imaginez un program pentru maine. Momentan nu am nimic in minte, dar avand in vedere ca suntem foarte aproape de Picadilly, Soho, Buckingham si restul, nu cred ca vom duce lipsa de trasee.
Cheers!
Am localizat hotelul si drumul de la Heathrow pana la hotelul din Londra care e destul de simplu. Cu metroul pana la Oxford Circus si de acolo cam 5-10 minute de mers pe jos. La 19:25 aterizam la Londra, inca 2-3 ore cu recuperat bagaje si drum pana la hotel, estimez ca pe la 22 PM suntem cazati la Astor Court Hotel pe Hallam Street si ne pregatim de o prima plimbare prin Londra.
Incerc sa imaginez un program pentru maine. Momentan nu am nimic in minte, dar avand in vedere ca suntem foarte aproape de Picadilly, Soho, Buckingham si restul, nu cred ca vom duce lipsa de trasee.
Cheers!
Tuesday, August 18, 2009
Aoleu! Sunt reci!
Nu am mai fost de ceva vreme pe litoralul romanesc. Dar acum sunt insurat. Si cand esti insurat mergi cam pe unde vrea nevasta. Ceea ce e foarte bine. Tu trebuie sa gandesti mai putin. Sau sa ai idei mai putine. Ca de gandit tot gandesti. Ea vine cu ideea, tu gandesti cum si o pui in practica.
Asa ca, insurat fiind, am mers la mare vreo 3 zile. La Neptun, la familisiti, si la Vama Veche, sa ne lasam putin spiritul sa alerge liber printre fundurile goale, praful de pe strada principala si muzica de la Stuf.
Trebuie sa recunosc ca si de data asta sotia mea m-a surprins cu ideile ei minunate....dar ma iau cu alte povesti filosofale si uit ce vroiam sa scriu. Revin:
Am fost la mare si ne-am simtit foarte bine. Lucrurile au evoluate sensibil spre un bine linistit, placut, si lipsit de pretentii. Foarte bine a fost la Neptun; hotel decent, plaja linistita la sezlonguri, masa cu mult peste si vin bun.
Cea mai buna masa a fost la o terasa chiar pe plaja, unde ne-am satisfacut cu peste, scoici si melci, stinse toate cu sprit de Jidvei cu gheata. Aici am mancat si desert, sa ne respectam. Eu am cerut clatite cu Finetti, Floriana clatite cu dulceata. Din pacate, ne-au fost servite reci, si am chemant imediat fata care se ocupa de noi si am cerut sa le incalzeasca o idee, sa ne bucuram de ele.
Dar se pare ca simturile noastre nu erau suficiente pentru a testa temperatura clatitelor. Fata a vrut sa se convinga singura ca sunt reci. Si a facut-o! Cu mana! Le-a atins delicat cu dosul degetului aratator, si, surprinsa de temperatura scazuta care a convins-o imediat a exclamat:
"Aoleu!
Sunt reci!
Ma duc sa vi le incalzesc."
Asa ca, insurat fiind, am mers la mare vreo 3 zile. La Neptun, la familisiti, si la Vama Veche, sa ne lasam putin spiritul sa alerge liber printre fundurile goale, praful de pe strada principala si muzica de la Stuf.
Trebuie sa recunosc ca si de data asta sotia mea m-a surprins cu ideile ei minunate....dar ma iau cu alte povesti filosofale si uit ce vroiam sa scriu. Revin:
Am fost la mare si ne-am simtit foarte bine. Lucrurile au evoluate sensibil spre un bine linistit, placut, si lipsit de pretentii. Foarte bine a fost la Neptun; hotel decent, plaja linistita la sezlonguri, masa cu mult peste si vin bun.
Cea mai buna masa a fost la o terasa chiar pe plaja, unde ne-am satisfacut cu peste, scoici si melci, stinse toate cu sprit de Jidvei cu gheata. Aici am mancat si desert, sa ne respectam. Eu am cerut clatite cu Finetti, Floriana clatite cu dulceata. Din pacate, ne-au fost servite reci, si am chemant imediat fata care se ocupa de noi si am cerut sa le incalzeasca o idee, sa ne bucuram de ele.
Dar se pare ca simturile noastre nu erau suficiente pentru a testa temperatura clatitelor. Fata a vrut sa se convinga singura ca sunt reci. Si a facut-o! Cu mana! Le-a atins delicat cu dosul degetului aratator, si, surprinsa de temperatura scazuta care a convins-o imediat a exclamat:
"Aoleu!
Sunt reci!
Ma duc sa vi le incalzesc."
Sunday, August 9, 2009
Drumul spre centura
Sunt in masina cu Floriana, mergem la Valcea sa ne petrecem weekendul linistiti, sa facem un gratar, sa bem bere si sa stam la aer. Pe undeva pe la Crangasi, in coloana care se taraste catre iesirea din Bucuresti, din stanga, dintr-o Dacie papuc care gafaie de incarcata ce e (memoria ma corecteaza acum si imi spune ca nu era chiar papuc, era pick-up), un barbat cu geamul deschis imi face semn ca vrea sa ma intrebe ceva.
"Doomnu', in cee paarte ee Miilitari, ieesireea spre céentuura, spree autoostraada ... ?"
In cateva momente mintea mea a facut urmatoriul scenariu: o masina cu ardeleni, rataciti prin Bucurestiul prafuit, aglomerat si bine organzat, care vor sa iasa si sa se indrepte spre casa lor.
"Mergeti dupa mine, si eu merg tot acolo"
"Muultumim doomnu'..."
I-am condus pana la intrarea pe autostrada, mergand incet, in stilul molcol al ardelenilor, incercand sa nu-i pierd din olginda retrovizoare. Dupa intersectia Iuliu Maniu cu Valea Cascadelor, flash-urile facute din pick-up mi-au dat de veste ca oamenii au inteles ca au ajuns la intrarea pe autostrada, ca de acum se descurca mai departe si ca ...
"Muultumin doomnu'..."
"Doomnu', in cee paarte ee Miilitari, ieesireea spre céentuura, spree autoostraada ... ?"
In cateva momente mintea mea a facut urmatoriul scenariu: o masina cu ardeleni, rataciti prin Bucurestiul prafuit, aglomerat si bine organzat, care vor sa iasa si sa se indrepte spre casa lor.
"Mergeti dupa mine, si eu merg tot acolo"
"Muultumim doomnu'..."
I-am condus pana la intrarea pe autostrada, mergand incet, in stilul molcol al ardelenilor, incercand sa nu-i pierd din olginda retrovizoare. Dupa intersectia Iuliu Maniu cu Valea Cascadelor, flash-urile facute din pick-up mi-au dat de veste ca oamenii au inteles ca au ajuns la intrarea pe autostrada, ca de acum se descurca mai departe si ca ...
"Muultumin doomnu'..."
Subscribe to:
Posts (Atom)