Milano - secundo

Ne-am trezit pe la 8, într-o stare se sănătate similară cu cea din ajun, am luat un mic dejun satisfacator la hotel, după care am plecat către centru cu un taxi special al hotelului, pe care am dat 15 euro; destul de mult, dar am zis că o dată merită.

Prima oprire a fost la Arco de la Pace, un arc de triumf chiar in centrul orașului, langă parcul casteului Sforcesco. Am dat o tură prin parc, am făcut poze cu aleile frumoase și inverzite, am admirat iazurile cu apă limpede și pești mari, și după alte 20 de minute intram pe poarta castelului Sforza. Castel mare, impunător, cu pereți de cărămidă roșie cu un mozaic de găuri pe toată lungimea lor pentru a evita monotonia.

Nu am stat foarte mult la castel, am ieșit către partea de est și ne-am bucurat de soarele dimineții făcând multe poze cu fântâna arteziană din fața porții. Aici ne-a plăcut curcubeul format de razele de soare în stropii de apă răspândiți de fântână.

După Sforcesca am coborât către Sainta Maria delle Grazie unde aveam bilete la Ultima Cena a lui Leonardo da Vinci. Aici am ajuns prea devreme, am stat 25 de minute în biserică și am încercat să scriu rezumatul excursiei în timp ce Floriana a vizitat atelierele lui Da Vinci, dar totul s-a șters la final din păcate așa că am mers într-o cafenea unde am făcut terapie cu apă și sare, terapie care a funcționat, fiindu-ne mult mai bine după aia.

Am intrat apoi la Ultima Cena, organizat, trecând pe rând prin mai multe camere de securitate care se închideau în urma noastră. Am ajuns și am văzut pictura; la prima vedere nimic spectaculos sau ieșit din comun din punct de vedere artistic; dar după ce am stat și am privit-o mail multe minute, am început să văd profunzimea imaginii, să descopăr detaliile cadrului, sa-mi placă. Iar după ce am privit-o de la depărtare, mi-am dat seama ce bine e reprezentat planul, cum pictura vine ca o continuare firească a camerei pe al cărei perete era așezată. După cum i-am mărturisit Florianei imediat după vizită, am vazut la Santa Maria delle Grazie ceva ce m-a impresionat, sentiment pe care nu-l mai avusesem demult. Mi-am cumpărat și un puzel hotărât să-l asamblez acasă si să-l păstrez ca amintire al frumoasei scene.

După Cina cea de Taină am mers către piața Domului, trecând întâi pe 2 străduțe pietonale, prima numindu-se Corso Dante, cu terase pline pe centru și magazine diverse pe margini. Am intrat apoi in Domo, biserică uriașă in stil gotic, poate cea mai mare astfel de biserică pe care am văzut-o, cu coloane imense și plină, bineînțeles, de turiști.

Când scriu rândurile astea sunt în avionul care mă duce la București, am stat 2 zilen la Milano și încerc să formulez o părere despre Domul din Milano, construit cu câteva sute bune de ani în urmă ... Tocmai am vorbit cu Floriana și mi-am dat seama că nu am dispoziția necesară să scriu acum despre Milano, așa că o să notez doar rezumatul și voi relua altă dată firul evenimentelor ...

Sunt în avionul care mă duce la București după trei zile frumoase la Bremen, nu am mai nimic de făcut și sunt hotărât să termin posturile despre Milano ...

Am intrat deci în domul din Milano, am dat o tură rapidă, am făcut poze cu coloanele uriașe și vitraliile gigantice, am coborât în cripta unde era mormântul unui anumit papă și am ieșit apoi cu planul clar de a urca pe Domo, atracție care părea cea mai interesantă parte. Și a fost, dar nu imediat. Nu aveam cash la noi, nu se putea plăti cu cardul, așa că am hotărât să găsim o sursă de finanțare.

Am pornit apoi în căutarea unui bancomat, am luat-o prin stânga catedralei trecând prin niște galerii cu ceva restaurante și magazine foarte scumpe,Prada, D&G, și alte branduri tipic italiene, am apreciat într-un fel personal opulența și strălucirea magazinelor și în cele din urmă am găsit un bancomat.

Aveam acum bani dar ne era deja foame, așa că am plecat în căutare unei terase pe Corso Como. Am găsit una rapid unde am mâncat eu risotto milaneze, un fel de orez galben la culoare făcut cu șofran, bunicel, dar de departe nu cea mai bună mâncare italiană, iar Floriana o salată cu multe crudități și ton. Toată masa ne-a costat 40 de euro și ne-a fost servită de un moșuleț foarte simpatic, cu ochelari și părul alb, desprins parcă dintr-o frescă special făcută pentru a reprezenta spiritul italian.

După masă am urcat pe Domo, pe scări, excursie care ne-a costat 5 euro de persoană. Foarte frumos sus; am văzut stilul gotic în toată splendoarea detaliilor, am găsit un fel de terasă unde am stat întinși la umbră să ne relaxăm, ba eu chiar am dormit 15 minute pe piatra încălzită de soare, ne-a plăcut!

După coborârea de pe Domo am pornit pe jos pe Vitorio Emanuell, o stradă cu foarte multe magazine fashion, ne-am oprit la o terasă să bem o bere și o apă, iar în capăt am găsit un magazin numit Touch & Go, cu haine reduse de la 20k la 4k euro! Am preferat să nu pofităm de oferta grozavă și după alte 15 minute de mers am ajuns intr-un parc frumos unde am stat pe bancă admirând câinii care se jucau pe lângă noi.

După parc am intrat pe Corso de Buenos Aires, una din străzile care apărea pe lista Florianei de shopping, care era într-adevăr ticsită de magazine, dar care nu ne-a tentat decât să căutăm un loc unde să mâncam. Pe o străduță lăturatnică am găsit un restaurant care ne-a plăcut și pe care ne-am hotarât să-l încercăm. Și a fost alegerea perfectă! Am mâncan un bufet excelent de fructe de mare la început, un platou de stridii pentru a ne aminti de Paris, am continuat cu paste foarte bune pentru Floriana si vițel tăiat în felii foarte subțiri pentru mine, totul stins cu Bira Morettti și vin rosu foarte aromat. Am încheiat cu un desert cu inghețată cu fistic delicioasă, am felicitat chelnerii care erau toți japonezi pentru calitatea mâncării și a serviciului și am decis împreună ca am avut o seară excelentă.

Un fapt interesant care ne-a rămas ca amintire amuzantă a fost o clientă restaurantului care avea un fel ciudat de a face cu ochiul, o mimică a feței care presupunea un anumit grad de schimonoselă și care ne-a distrat pe cinste.

După restaurant ne simțeam destul de obosiți așa că am hotărât să luăm un taxi; nu am găsit nici unul pe Corso Buenos Aires, așa că am mers cam un sfer de oră pâna la stazione centrale, unde am găsit taxiul care ne-a dus liniștit către hotel.

Înainte de culcare trebuie să spun că am luat ceva antibiotice, obținute cu greu de Floriana de la o farmacie din oraș, fiind extrem de încântată de reușita ei.