… vreau sa fac o pauza aici. Pauza de relatat de fapt, vreau sa scriu si altceva. Despre Cipru pur si simplu. Nu despre ce am facut, la ce ora, ce a urmat dupa aia si asa mai departe. Vreau sa scriu despre ce sentimente imi provoaca Cipru. Imi place in Cipru! Imi place pentru ca simt aici oameni calzi, apropiati de noi ca structura, cu aceleasi metehne si … nu stiu ce vroiam sa scriu! E clar! Am dormit din nou prea mult si creierul odihnit prea tare nu stie exact ce vrea. Ma intorc la relatare, e mai sigur asa …
… plecat spre faleza sa mancam. Am gasit o tesara deschisa, terasa cu canapele si mese in stilul cluburilor de la Mamaia de acum 6-7 ani (nu stiu cum e acum la Mamaia, probabil ca la fel), deschisa totusi la 8 dimineata, unde am macat foarte bine, satios si mult. Eu Cyprus Breakfast, un fel de Full English Breakfast, dar fara fasole si cu un carnat de oaie specific cipriot, sotia o salata greceasca, unsa cu ulei de masline, presarata cu feta si masline mari. Mai spun o data: ne-a placut!
Am luat-o apoi catre est, pentru a face prima oprire la Nissi Beach. Aici era un golfulet retrast, cu apa limpede si valuri putine, cu aceeasi turisti rusi si englezi ca si la Agia Napa. Semana intr-o oarecare masura cu Hanauma Bay din Hawaii, pastrand proportiile marketingului American versus cel Englezesc. Am facut o baie, am stat ceva la soare, si cred ca dupa maxim o ora jumate am ridicat ancora din Nissi Bay catre Agia Napa. Aici am parcat masina in acelasi loc ca si cu o zi inainte, am remarcat un restaurant chiar langa port unde vom manca la pranz si ne-am imbarcat pe Yellow Submarine, pentru care cumparasem deja bilete de Sambata.
Ne-a placut plimbarea cu vaporasul foarte mult! Pe scurt, ce am facut: am plecat cu vaporasul din port, am mers aproximativ 300 de metrii in larg, ne-am intors apoi catre mal, am oprit aproape de coasta stancoasa; un scafandru ne-a tinut un spectacol in care a hranit pestii, am facut snorkeling, am mers in grup pana pe mal unde ne-am aventurat prin grotele sapate de apa si ne-am intors inot la barca. Ce ne-a placut: atmostfera calda si marinareasa de pe vas, puntea de jos a vasului, scufundata 2 metrii sub apa, de unde puteam vedea pestii si spectacolul scafandrului prin niste geamuri rotunde, exact ca cele de pe submarine, excursia prin grotele de pe mal, unde a trebuit sa ne strecuram prin spatii mici, pe sub stanci, pe intuneric uneori. La sfarsit am adaugat si un strop de adrenalina pura cu o saritura de pe stanci, de la 14-15 metrii dupa cum mi-a spus scafandrul. La final: eram arsi de soare, obositi, relaxati, sarati in toate zonele expuse de apa din Mediterana si cu o foame de lup de mare!
Am deci sa mancam, la restaurantul ales cu 3 ore in urma. Si am mancat, din nou foarte bine, peste foarte bun si bine facut. Eu baby calamari, prajiti, cu cartofi prajiti, salata verde si 3 beri Keo, Floriana tot ceva calamari, dar care aveau alt nume, fripti insa, cu un cartof mare la cuptor. Am luat si ceva tzatzichi, o cafea la ibric si am spus ‘pa’ plajelor din Agia Napa. Mi-am amintit ca am omis din relatare un episod petrecut inainte de imbarcarea pe vaporas, cand ne-am oprit la o terasa sa bem un suc (aka bere eu si o inghetata Floriana) si am avut parte de o chelnera romanca. Multi romani in Cipru, in special chelneri si muncitori in constructii din cate spuneau cei care i-am intalnit.
Dupa masa cu calamari de la Agia Napa a urmat o oprire scurta la Capo Greco, unde am parcat masina pe varful unei coline, am facut ceva poze cu marea, cu insula care se vedea foarte frumos de sus, am folosit toaleta traditionala turceasca disponibila in parcare, si am plecat catre Famagusta, lasand in urma un mare nor de praf alb.
Famagusta a fost o intreaga aventura. Si nici macar nu am reusit sa o vizitam! Partea palpitanta a inceput cu drumul pana acolo. GPS-ul nu vrut sa functioneze, dar ne-am zis ca oricum ne-am descurcat fara pana acum, o sa mergem si de data asta la fel. Doar ca ne-am incurcat putin, nu stiu exact cum si unde. Tot pe drum am constat ca aerul conditionat din masina si cel fierbinte de afara, statul dimineata la soare, oboseala acumlata pe vapor si sub apa, toate au reusit sa-mi creeze un somn extrem de puternic. Pe care l-am contracarat cu exercitii de dezmortire si genoflexiuni la marginea drumului. Tot pe drum am intalnit un incediu de padure, unde 2 masini de pompieri blocau strada, un politist avea grija ca noi sa ocolim zona periculoasa si fumul gros se vedea de la cativa KM distanta. Dar am ajuns si la Famagusta! Fac o paranteza aici. In drumul pana la Famagusta am vazut cateva zone imprejmuite cu garduri inalte, cu sarma ghimpata, care imprejmuiesc anumite zone ocupate inca de turci. Am vazut ceva similar si intre Agia Napa si Larnaca …
… si fac din nou paranteza in paranteza pentru a spune ca imi place Cipriul. Imi place combinatia de oriental turcesc cu occidental englezesc, imi place soarele puternic si peisajul arid, imi place senzatia de razboi pe care ti-o creaza zonele descrise mai sus …
… inchid toate parantezele.
La intrare in Famagusta era o vama cu doua parti, una greaca, unde ne-a intampinat un barbat foarte simpatic, bronzat si cu un zambet mare. L-am intrebat daca putem trece, ne-a spus ca daca, fara probleme, doar ca ne va trebui asigurare pentru masina. Am zis sa incercam. Am trecut de zona dintre cele 2 vami si am ajuns in partea turca. Aici atmosfera nu mai era asa de relaxata, sau nu am simtit-o noi asa; am vazut ca asigurarea era minim 20 de euro pentru 1 luna si am decis rapid ca nu are nici un sens sa vizitam Famagusta. Ne-am intors, ne-am salutat cu prietenul nostru cipriot de mai devreme si am pornit catre Nicosia, Leftkosia cum spun localnicii.
Am ajuns repede si in capitala, pe la 6, am parcat masina chiar in centru si am pornit plimbarea prin zona pietonala. Frumos. O combinatie de occidental, cu magazine Bata, Mango si StarBucks, si oriental, cu buticuri cu manele, oameni brozanti si mustaciosi care vorbeau tare. Ne-am plimbat mai bine de o ora, am ajuns pana la partea turca in care am vrut sa trecem. Nu aveam buletinele la noi asa ca nu am putut. Cu atat mai bine! Ne-am intors catre parcare, am gasit un restaurant unde am mancat traditional, eu o seftalia (un fel de carnati din carne de porc si vita, aromati cu ceva ierburi locale), si Floriana o salata unsa din nou foarte bine cu ulei de masline. Chelnera era romanca, am primit cafea si suc de portocale din partea casei, si am apreciat savoarea bucatariei cipriote. Am luat si un tzatzichi, bineinteles! Era sa uit sa amintesc de cafea. Foarte buna! Nu sunt mare amator de cafea, beau un espresso in cand in cand, dar cafeau de la Nicosia mi-a placut. Foarte aromata, fina, ceva deosebit.
Eu am facut apoi un drum pana la masina, am luat buletinele si am intrat in zona turca. In Republica Turca a Ciprului de Nord mai précis. Am completat formular, am primit viza pe loc si am intrat in partea turca. Socant de mare diferenta, desi era vorba de o distanta de cateva zeci de metrii. Case mai mici, mai murdare in care puteai vedea direct de pe strada cum se uita oamenii la televizor, toate afisele erau acum in 3 limbi (turca, greaca si engleza), eram in alta tara. Similar cu trecerea dintre little Italy si China Town la New York, doar ca aici luai si viza la trecere. Am vazut si vreo 2 moschei, o baie turceasca unde era 70 de euro un masaj, si ne-am oprit sa mancam o baklava. Si aici a inceput sa ne placa! Si nu doar baklavaua, care era excelenta, bineinteles, ci serviciile turcilor. Nu aveau apa la sticla mare, drept pentru care ne-a oferit 2 cutiute de apa, din partea casei. Nu aveam cash, drept pentru care am platit cu cardul, dar nu la restaurant, pentru ca nu aveau POS, la un magazine de tesaturi de alaturi. Chelnerul, care era si patron probabil, era mereu foarte amabil, zambitor, gata sa ne ajuta cu ceva sau sa ne intrebe daca totul e bine in engleza lui stalcita dar placuta.
Dupa baklava ne-am intors in partea cipriota, am recuperate masina si pe la 10 ajungeam la hotelul din centrul orasului Larnaca.
No comments:
Post a Comment