Pentru Floriana...

Din nou la Paris.
Aproape ajunul Craciunului, si sunt iar la Paris. Iar oameni interesanti, mancare buna, vin si mai bun, singuratate multa si la fel de multe ganduri.
Am fost in Paris, putin shopping de sfarsit de an, mancat un entre-cote super meserias, baut un vin Cote du Rhone excelent, comandat taxi pentru maine dimineata, vazut in autobuzul 171 un spirit de echipa si de intr-ajutorare extraordinar (unei fetite i s-a facut rau: autobuzul a oprit, aproape toti oamenii au sarit sa dea o mana de ajutor, am mers pana la spital cu autobuzul fara sa opreasaca in statie, extraodinar! cum au invatat oamenii astia sa fie asa uniti?!)...sunt la hotel, plictisit, asteptand sa vina maine si sa ma intorc acasa la sarmale si la oameni nesimtiti...dar... Floriana ma provoaca; imi trimit un sms pe care numai ea putea sa-l compuna: "Oamenii sunt ca ideile, unii se pierd pe drum in timp ce altii devin cineva. :)"
Oare de unde le scoate fata asta?

Program de la 10

E luni dimineata, ma duc la birou. La birou, surpriza! Nu e nimeni! Cum nu am cheia la mine iar pana acasa nu ma intorc, cel mai potrivit ar fi sa merg sa beau o cafea. Gasesc prima carciuma, program de la 12. Nu merge, e abia 10. A doua carciuma, program de la 10. Este! E deja 10 si 5, e foarte bine. Intru increzator...inautru se face curat...se aseaza farfurii...

„Buna ziua, e deschis?” intreb politicos.
„Nu” imi raspunde o domnisoara in trecere...
„O cafea?”...
„Nu, ca trebuie sa aranajam!”

Si am plecat. Dar nu cu mana goala. Am luat si afisul de pe usa care spunea ca deschid de la ora 10. Ca dezinformeaza populatia doritoare de o cafea dimineata. Sa-si puna altul, mai flexibil, asa....”Program: de cand terminam de aranjat, pana cand se face dezordine si trebuie sa aranjam din nou!”

Calea Victoriei II

Scriam asta vara, pe la inceputul lui August :

„Vara e frumos pe Calea Victoriei ... Dar toamna, iarna... orasul e sufocat ... E sufocat el sau eu ... sau suntem sufocati amandoi? Imi pun reminder sa revin in tomna cu aerul de noiembrie din Bucuresti.”

Si reminderul a sunat si eu am inceput sa scriu. Da’ ce sa scriu ? Ca introducerea am facut-o. Da' acum sunt la Paris. Si aici mai greu cu Calea Victoriei. Poate pe Champs Elysée, la Charles de Gaulle ... à l'Etoile ... cum spun astia, in nebunia de acolo, cand sunt 100 de masini in sensul giratoriu si totusi nimeni nu claxoneaza si nimeni nu injura. Sau nu injura pe geam. Da’ am si cu francezii treaba mea, o sa revin la un moment dat la asta, cu siguranta.

Ce scriam atunci e valabil si acum. Orasul respira in August, restul timpului e sufocat. Sufocat sunt si eu cateodata. Pot fi si in Augsut, si in Noiembrie. Cand am scris randurile despre Calea Victoriei la inceput de august, respiram puternic. Si acum respir la fel de puternic. Dar despre Champs Elysée nu o sa scriu asa curand, ca nu merita! azi nu merita!

Scrisul

Am descoperit ca imi place sa scriu. De fapt nu scrisul in sine imi place, sa insir litere in documentul Word . Ci ceea ce scriu. Sa pun pe biti ceea ce simt si ceea ce ma face sa traiesc. Am uitat oarecum sa traiesc in ultimul an. A fost si accidentul stupid, de care sunt vinovat, recunosc. A fost istoria cu Iasi-ul. Care e in continuare. Care nu s-a terminat. Care a trecut de la idee, la entuziasm, la compromisuri, la placere, la frustrare, la ura, la angoasa, la dilema, la ….. Nici nu conteza la ce e acum. Pentru ca nu mai e asa arzator. E ceva din mine. Dar sa revin la scris. Imi place. Imi place sa scriu. De fapt imi place sa vorbesc cu mine insumi. Si scrisul asta face. Imi doresc ca sa fie cineva la un moment dat si sa citeasca ceea ce scriu. Sa ii placa si sa ma aprecieze. Dar chiar daca nu va fi asa ?! Mie imi place!

Supracontrolul

Sunt in tren. Ma intorc de la Iasi. Aveam bilet pentru aseara, dar am mai stat o zi sa avansez cu proiectul Citroen. Si a mers foarte bine. Acum sunt in trenul de azi, cu bilet pentru ieri . Cu nasul nu am avut nici o problema. Nici nu a remarcat. Dar…. vine supracontrolul ! Tare ! Ii dau biletul.
« E cu alta data »
« Da, stiu. E cu data de ieri. Dar nu am avut vreme sa-l schimb »
« Am inteles. Il iau si vi-l aduc imediat ».
Si a plecat cu biletul meu. Ei si ce ? Ce-o sa-mi faca ? Sunt linistit si imi continui scrisul la documentatia tehnica la CRM Citroen. Vine nasul. Altul, nu ala care m-a verificat prima oara.
« Stiti, biletul e de ieri… »
« Da, stiu. Nu am avut vreme sa-l schimb. »
« Pai da, da’ nu e bine… »
« Se poate. »
« Si acum cum facem ? »
« Pai nu stiu. Eu am bilet, nu am avut vreme sa-l schimb. »
« Dar stiti, trebuia sa-l schimbati… »
« Stiu, dar nu am avut vreme. »
« Pai trebuie sa va tai bilet in tren … si e la prêt dublu … 1 million 4 sute…. »
« Aha. »
« Sau sa va dau jos la prima statie …. »
« Prima e Ploiesti. Mai avem putin de acolo pana la Bucuresti. Dar daca ma dati jos, ma descurc eu. »
« Dar cum facem… ?... »
« Pai nu stiu. Asta e situtia. Eu am bilet, nu am avut vreme sa-l schimb. »
« Cati bai aveti la dvs ? »
« 20 de lei. Dar 10 lei imi trebuie pentru taxi. »
« Aha, pai e bine… »
« Da, e foarte bine. »
« Pai cum facem… ? Vreti sa va dai bilet in tren ? Sau sa va dati jos la Ploiesti ? »
« Iti dau o suta de mii, atata am » (pe ma-ta de prost ! Ar trebuie sa nu-ti dau nimic, dar nu vreau acum sa-mi pun tot trenul in cap !)
« E bine ! »
Si ii intind banii. Pune mana pe ei si….
« Hi !!!! »
… sare ca ars.
« Cred ca ne-au filmat ! »
Si pleaca catre bar, cere la colegii lui inregistrarea sa se uite, se convinge ca nu a fost filmat. Se intoarce, isi ia banii castigati cu multa sudoare si imi ureaza seara buna si drum bun.

Prohab

Din nou la Iasi; cu treaba, target clar : miercuri seara am livrare ! Restul nu mai conteaza !
« Esti descheiat la prohab.... » imi arata Tavi.
« Ah….aaaa…ah…aaaaaaa … ba nu, mi s-au rupt pantalonii «
Si chiar asa este. Bucata de stofa pe care e prins fermoarul s-a descusut si acum, desi fermoarul e inchis, prohabul meu pare desfacut. Ok. E bine ca stiu. Si acum ? E marti, abia joi plec la Bucuresti ; pantaloni de schimb bineinteles ca nu am ; pot sa-mi cumpar altii, dar diseara, daca am timp ; sau pot sa-i cos !
« Fetele, cine ma ajuta si pe mine cu o ata si un ac ? » intreb in camera de lucru unde se lucreaza intens.
« De care ata ? »
« De cusut. »
« Ce culoare ? »
« Culoarea pantalonilor :) »
« Ok, iti aduc maine » spune Elena.
Si mi-a adus a 2-a zi, o papiota cu 2 ace. Am mers in baie … si … am cusut. Si chiar mi-a iesit! Am cusut fermoarul la loc, am dat papiota si acele inapoi Elenei si am livrat proiectul in seara aia. Pantalonii, o sa-i arunc cand ajung la Bucuresti
… sau poate nu …
de ce sa-i arunc ?
Sunt pantalonii norocosi…sau poate prohabul e norocos…

Carte de credit

In octobmrie e nunta varului meu. O sa ma duc, normal ; o sa dau bani ca toata lumea, normal ; o sa-l ajutam cu totii sa se integreze in clasa oamenilor insurati. Da’ doar bani, e cam banal…ma gandesc si la un cadou ; si cum e innebunit dupa masini, cadoul cel mai potrivit ar fi un BMW sportiv si agresiv cum ii place lui ; inchiriat doua zile, la ce va gandeati !?!

Perfect ! Am decis ! Acum sa caut; unde? Pe net; e cel mai la indemana si comod; sun la prima firma de inchirierei auto gasita…nu au BMW, nici macar o masina sport ; a doua, la fel ; a treia, similar ; www.bavariarent.ro! Asta e ! Si bavaria, deci au BMW, si rent, dechi inchiriaza, si online, deci simplu si eficient ! Sun sa vedem ce au …
« Buna ziua. Ma numesc Mihai Ionescu. As vrea sa inchiriezi o masina si as dori sa stiu ce oferta aveti … »
« Trebuie sa aveti card de credit ca sa inchiriati de la noi ! »
« Da, inteleg, dar as vrea sa stiu ce masini si ce preturi aveti”
« Da, va spun, dar trebuie sa aveti card de credit ca sa inchiriati de la noi »
« OK. Spuneti-mi, ce masini aveti ! »
Am continuat discutia cu domnita, am aflat ca nu asa multe masini, doar o masina sport, decapotabila, dar care nu se stie cat mai e disponibila fiindca e la vanzare ; viitorul cumparator sigur trebuie sa aiba carte de credit ! altfel nu poate citi anuntul de vanzare scris cu un nepretuit Arial de 10 ; asta nu mi-a spus-o, dar sigur e asa !

John

E francez. Si a studiat in Anglia.
"Qu'as-tu étudié ?"
Nu mai tin minte cum mi-a zis in franceza; cert e ca a studiat modul de lucru in hoteluri si restaurante. Iar engleza vorbeste ca toti francezi: stalcit si schimonosit.
Dar are servirea in sange. Si-a cultivat-o excelent si o practica de exceptie.
"Où habites-toi ?"
"Ici, dans l'hotel."
"Dans l'hotel?"
"Oui. Je partage la chambre avec un cusinier."
Si nu pare sa-l deranjeze deloc.
E mereu vesel, zambitor, imi ofera mereu o cafea, o bere fara alcool, ma saluta, ma intreaba ce mai fac, imi face discount, e distant cand e nevoie.
E Jonh. Sau Jean. Nu conteaza. E el!
"Bonne soirée, monsieur Ionescuu!"

In fata casei

Imi place toamna . La fel de mult cum imi place si primavara. Vara imi place si mai mult, dar iarna e favorita mea : vin fiert, schi, sorici, zapada…dar nu despre asta vroiam sa vorbesc. Eram la toamnă ; de fapt, eram toamna, toamna asta, chiar azi. Eram in fata blocului si ma pregateam sa descui usa, plin de bagaje : rucsac cu haine, plasa cu mancare de la mama, cos cu fructe de la mama Florianei, bax cu apa plata pentru adaparea sufletelor insetate. In timp ce ma pregateam sa infig cheia mica in broasca normala a usii imense de la blocul meu, am vazut cu coada ochiului, in dreapta mea, un muncitor de la REBU care privea cosul cu fructe. M-am gandit : ce ar fi sa-i dau un mar ? Nici nu am apucat sa termin de gandit …« Nu aveti sa-mi dati niste bani ? »
« Bani nu am, dar iti dau un mar »
« A…multumesc »
« Ai copii ? »
« Da, am. 4. Pentru ei vreau bani, sa le iau de mancare »
« Ia toate merele astea » si i le-am dat pe toate, 5-6 cred ca erau; am scotocit in plasa cu mancare:
« Ia si cutia asta » si i-am intins o cutie cu friptura de pui ;« Multumesc boierule » si si-a vazut de drum muscand cu pofta dintr-un mar.

Friptura la Metro

Imi place la Iasi; imi place vorba moldoveneasca care ma amuza, imi plac oameni hotarati in incrancenarea lor, imi plac fetele frumoasa care isi etaleaza nurii pe Copou, imi place seara sa ma plimb pe Stefan prin lumina obscura de la Sf. Parascheva ; imi place mancarea grea cu tochituri si sosuri stinsa cu un vin negru de Cotnari.
Dar cateodata nu-mi place la Iasi! Nu-mi place inversunarea oamenilor in probleme aparent marunte ce pare sa cuprinda tot universul lor interior … nu-mi place stilul siret de-a te face de 50 de lei sau 100 de euro ; nu-mi place cum printul si cersetorul merg la mall sa vorbeasca la telefon in sala de cinema ! Si’ mai nou nu-mi place friptura de vita ! Ca e scumpa al dracu’ !
Eram la hotel si am comandat friptura de vita. Cand m-am uitat in meniu, 45 de lei !!!! portia de 150 de grame ! Mi-a cazut fata si dupa ce am pus-o la loc am chemat pe baiat si am comandat altceva.

« De ce e asa de scumpa ? Are ceva special ? »
« Nu, dar s-a scumpit carnea de vita la Metro. »

Aha ! Deci Metro e de vina ! Ai dracului de nemti ! Vin ei la noi in tara sa ne scumpeasca carnea de vita sa nu mai poata omul sa manance linistit o bucata de friptura. O sa-i scriu personal domnului Tiriac sa nu mai scumpeasca domne’ produsele alea. Ca maine aud ca si berea s-a scumpit la Metro, si kilul de cascaval, si cauciurile la masina, si prezervativele, si litru de benzina, si biletul de tren, si poate poimaine vrea sa scumpeasca si TVA-ul si CAS-ul.

M-am multumit cu friptura de porc si bere fara alcool. Bere am luat doua, ca era super oferta si poate maine se scumpeste la Metro si nu mai apuc.

Artist in tren

„…gabriel, liniuta jos, balasa”
„ai legatura cu …?”
„da, sunt din aceeasi familie”
„aha, frumos; si ce iti e? bunic, unchi ?”
„bunicul meu a fost var cu el”
„deci iti e unchi; deci cristian_balasa....”
„la yahoo.com”
Si am vorbit despre Sabin Balasa. Despre expozitia lui de la universitatea din Iasi. Am vorbit si de muzica, si de tablourile Florianei pe care i le-am aratat din galeria de poze de pe Picassa
„Ok, trimis. Astept vesti de la tine cand ai vreo expozitie prin Bucuresti”
Si am continuat discutia cu Gabriel inca 5 minute dupa care s-a retras politicos si m-a lasat sa lucrez.

Cu cainele la curve

Imi place la Paris. De fiecare data cand ma duc, imi place. Imi place mancarea, imi plac oamenii, imi place politetea, imi place vinul, imi plac mintile deschise, imi plac luminile, imi plac strazile, imi place !

Imi place si in Bois de Boulogne ; la periferia Parisului, in vest, intre intra-muros si Boulogne-Billancourt. Un Carrefour de sex, pentru toate gusturile, orientarile si varstele. Trec pe acolo de fiecare data cand sunt cu masina si ma intorc seara la hotel. E drumul cel mai scurt, iar spectacolul de acolo ma atrage. O singura data am oprit, curios, sa intreb cat costa : 20 de Euro, mi-a spus fata, sau 100-200 daca mergem la ea. « On s’amuse bien chez mois ! » … mi-a zis, ca un veritabil agent de vanzari.

Joi seara am trecut iar pe acolo ; acelasi spectacol, aceleasi fete (sau baieti, nu stii niciodata), aceeasi aglomeratie pe strazi si pe aleile de la marginea padurii. In mijlocul targului in care se negocia, se prezenta, se supralicita, se alegea, se platea si mai mult ca sigur se utiliza serviciul platit, un domn, intre 2 varste, alerga. Avea in mana o lesa intinsa abitir de un caine alb, minion, Jack Russel cred.

Imediat, mintea a inceput sa functioneze : domnul a venit insotit ca sa nu pateasca ceva la cumparaturi…sau a venit sa ii faca si micului prieten un cadou surpriza … sau poate e petrecea burlacilor si si-a adus unicul prieten cu el sa sarbatoreasca…sau poate si-a adus prietenul la petrecerea burlacilor…sau poate doar alergau…dar cine insotea pe cine…el pe caine, sau invers… ? Nu o sa stiu niciodata ! Si am mai ramas cu o alta nelamurire existentiala : domnisoara care ma invita pe la ea sa ne amuzam, avea si oase sau mingi de plastic in dotare ? Sau vreo catelusa mica, dragutica, parfumata si cu dintii piliti, gata sa se ofere oricui plateste bine. … sau poate un catel …

Piata Unirii

Ma intorc de la Iasi. Sunt in tren si fac bilantul celor 2 zile. A fost foarte bine…

Aseara am trecut prin Piata Unirii. De fapt am trecut de mai multe ori prin Piata Unirii. Piata Unirii din Iasi, sa ne intelegem. Si ieri, si azi, si de multe alte ori. Dar aseara mi-a placut. Mi-a placut seara de august cu cladirile pasoptiste in baiata rosiatica a soarelui de amurg ; mi-au placut porumbeii care cautau cu indarjire o bucata de paine ; mi-a placut fortfota lejera a oamenilor ce se intorceau de la servici sau se odihneau pe o banca ; mi-au placut copii care se jucau ; mi-a placut statuia lui Cuza, impunatoare ; mi-a placut cladirea renovata a hotelului Traian - pentru cei care ajung in Iasi recomand restaurantul hotelului : mancare si servicii excelente !

Da, mi-a placut Piata Unirii aseara. Piata Unirii din Iasi…

Managerul roman

Vroiam sa scriu despre managerul roman. Care are darul de a fi foarte serios. Il suni, mai mult ca sigur nu raspunde, nici vorba sa te sune inapoi, chiar daca ti-e prieten. Ii numar pe juma' din degetele de la o mana pe cei care suna inapoi.

Apoi mi-am dat seama ca la fel sunt si francezii ... cu acelasi dar al seriozitatii in sange...
Cu nemtii parca e altceva, fie ei germani sau austrieci ... stabilesti una, aia e!
Cu americanii am avut putin de-a-face, dar tot din alta categorie imi par si ei. Yes! e yes si No! e no.

Dar oare cum sunt eu?! Sunt serios?! Sunt suficient de serios pentru a chestiona seriozitatea altora? La telefoane daca nu raspund si cunosc numarul sun inapoi, la mailuri raspund, la SMS-uri raspund, de vreo 2-3 ani lucrez cu agenda dar mai am de invatat ... serios fata de cine? De familie, de prieteni, de parteneri si angajati?

Iata ca imi lipsesc ceva informatii pentru a transa clar subiectul. Dar mai invat si revin cand va fi cazul!
Acum...ahhhhhh...nu am sunat pe...ba nu, era o gluma :)

2 ore

Mi-am schimbat permisul. Si asta pentru ca expira in octombrie si am zis ca e mai bine sa fac asta acum, cand am timp si programul mi-e mai liber, decat sa ma aglomerez atunci.

Permisele nu se mai elibereaza la Udriste, in aglomeratia de acolo. Au facut sediu frumos, civilizat, modern, in Pipera.

Mi-am pregatit dosarul si m-am dus de dimineata, pe la 8. Era liber. Peste tot afise mari, tablite albastre pe care scria cu alb: Permisul de conducere se elibereaza in 2 ore de la depunearea actelor. Super!!! Am luat bon de ordine, m-am pozat, am semnat pe un pad modern si in 5 minute actele erau depuse.

"Reveniti in 3 ore sa-l ridicati..." m-a sfatuit amabil doamna de la ghiseu.
Aha, deci treaba cu 2 ore e asa, la incurajare, dureaza un pic mai mult de fapt.
Dar 2 ore puteam sa-mi fac de treba pe aici, ca sa nu mai merg pana in centru la birou, dar 3 sunt cam multe. O sa incerc sa vin la 10:30, sa vad daca e gata.

Mi-am facut de lucru prin zona: am mers la City Cafe, am citit presa, am scris ceva mailuri, am fost la ING sa ma interesez de comisione si alte costuri pentru conturile firmei, am citit putin si la 10:30 eram la ghiseul 9 pentru a ridica permisul. Cu bon de ordine, bineinteles. 284

La ghiseu nu era nimeni. Doar un afis care ne instiinta: Permisul de conducere se elibereaza in 2 ore si jumatate de la depunearea actelor!!! Stiam eu! Ah ce tare sunt! Dar sus afiseaza ca e numarul 272 la rand, la ghiseu nu e nimeni, nici in spatele lui, iar pe bonul de ordine imi spune ca mai am de asteptat un minut. Ei, o sa mi-l dea pana la urma, mai astept.

Am asteptat cam 5 minute, nu a venit nimeni in spatele ghiseului. Doar cativa oameni care se agitau in fata lui fluturand tot felul de bonuri de ordine. Toti aveau numar mai mare ca al meu. I-am facut! Eram mai tare ca ei!!!!

A aparut cineva in spatele ghiseului. OO! E de bine!
...si contorul care afiseaza numarul urmator la rand a inceput sa se miste.
273...274...275........281...282...283.......285!!!
Am sarit pe ghiseu.
"Sunt numarul 284. A fost sarit"
"Nu se poate, nu sare. Poate nu a fost afisat"
"Dap, poate nu a fost afisat. Ma mai primiti?" am spus zambind.
"Da..."

Am luat permisul si in urmatoarele 3 minute eram in masina catre birou.
Cu permis nou! Numarul meu, 284, pe care inca il astept, a ramas undeva intre cele 2 ore de pe afisul albastru si cele 3 ore ale doamnei de la ghiseu...

O 9 atitudine

Ieri am gasit masina lovita in parcare la birou. Nu foarte rau, dar destul de suparator avand in vedere e noua, si abia a facut 2 luni de cand am placerea de a-i apasa pedala de acceleratie si de a-i roti volanul. Bara spate infundata pe stanga.

Dupa ce au trecut emotiile suprizei, am continuat ziua cu bine iar seara am mers la politie sa constat accidentul. Eram cu Floriana si ea a remarcat afisele care tronau in sala de asteptare din Calea Grivitei: "O 9 atitudine!" Ura! Am ajuns unde trebuie! O sa fiu tratat cu "o 9 atitudine". Si asa a fost.

Am completat formularul si m-am pus sa astept. Nu am asteptat mult, 3-4 minute, si a iesit un nenea politistul cu atitudinea sa cea 9. Nu stiu daca a spus buna seara sau nu, mi-a luat foaia din mana si a plecat spre alti 2 soferi, sau prieteni de ai lui, sau ce or mai fi fost. S-au invartit cateva minute pe langa o masina, au gesticulat, au discutat...eu stateam linistit si asteptam. A venit la mine apoi, sa ma bage in seama:
"...tu ai dat formularu'?"
"Il aveti in mana..." am zis eu linistit.
"Aha..." si a pornit catre sala de asteptare.
"...sa vad daca mai astepata cineva..."
"Nu mai e nimeni inaintea mea, numarul meu urmeaza" (am uitat sa spun ca din 9 atitudine face parte si o asteptare civilizare, cu numere de ordine).
"...hai sa vedem masina..."
"E aici" zic eu.
"... ce ai patit?"
"Am gasit-o lovita in parcare"
"...deci bara stanga spate e avaria..."
"Dap. Bara spate"
"Pai e stanga spate, doar atat, ca nu e si pe centru sau in dreapta. Doar stanga"
"Am inteles..." am zis eu linsitit.
"...hai inauntru sa facem autorizatia de reparatie..."
"Ok, poate sa vina logodnica mea cu mine" am incercat eu....
"In sala intra doar cei care completeaza fisele ..."
"Pai m-a ajutat..." zic eu zambind
"Pai ce domn'e, tu nu poti, ca sa nu zic ca esti impotent!"
"Doar am intrebat, ca sa destind atmosfera, nu e cazul sa ma jigniti!"
"Pai nu v-am jignit..."
O!O! Noua atitudine si-a schimbat brusc persoana de adresare in a 2-a plural.
"Incercam si eu sa destind atmosfera" a continuat nea politistul.
Am continuat sa facem actele, eu la fel de calm si nea politistul o idee mai protocolar si mai politicos.
Am plecat cu autorizatia de reparatie, la fel de linistit cum venisem.
9 atitudine, o astept data viitoare. Sper sa nu mai am belele cu masina si sa raman la atitudinea a opta.

Coincidente

"Buna Miruna!"
"A...buna Mihai...ce faci?"
"Am fost la film, 'Don't mess with the Zohan!'"
"Si noi la fel...ce coincidenta..."
"Ea e Floriana, logodnica mea. Ea e Miruna..."
"Imi pare bine..."
"Scuze, dar noi ne grabim sa plecam la parinti. Seara buna"
"Pa, seara buna".

Vineri seara am fost la film. Asta nu e nimic deossebit. Deosebit e faptul ca ne-am hotarat sa mergem la film in drum spre Ramnicu-Valcea. Era aglomerat in Militari, era cald, eram plictisiti dupa atatea zile de stat in masina. "Decat sa stam in aglomeratie, mai bine mergem la un film si plecam la 10 pe racoare" i-am propus Florianei. A fost de acord. Am mers la un film deosebit. "Don't mess with the Zohan!" cu Adam Sandler. Am ras cu lacrimi.

Deosebit e si faptul ca acolo m-am intalnit cu Miruna, fosta mea colega de clasa din generala.
Nu o mai vazusem de un an. De un an pana vineri. Pentru ca vineri ne-am intalnit de 2 ori. Prima oara voluntar, vineri, la masa de pranz, in aceeasi vineri in care ne-am intalnit involuntar, la film, seara.

Cred ca pentru o astfel de intamplare deosebita au inventat francezii cuvantul "coïncidence"...

Pantaloni si fuste

Sunt la birou. Tocmai am ajuns, linistit si relaxat, ca intr-o zi de vineri, inaintea weekendului, si august, cand totul e mult mai putin stresant si presant. Citesc presa, vorbesc cu ai mei la telefon, deschid agenda sa vad ce am de facut azi..."tata taaaataaaaa tatata taaaaaaaaaaaa"... suna un remider pe telefon si apare titlul "Pantaloni si fuste"...atat...nimic mai mult...nici o alta explicatie.

Oare ce am vrut sa imi transmit cand am pus reminderul asta? Incerc sa-mi amintesc...parca era ceva cu tinuta femeilor de pe strada pe care am remarcat-o ieri la Charles de Gaulle cand o asteptam pe Floriana. Parca. Nu mai tin minte.

Ar trebui sa-mi pun un remider mai detaliat. Sau sa-mi pun un remider la remider sa-mi aminteasca ce am vrut sa-mi amintesc cand m-am gandit sa-mi pun remiderul ca sa nu uit sa-mi amintesc ce trebuia sa fac...sau ceva de genul. Incurcatele sunt caile Domnului si ale tehnologiei moderne. Normal ca sunt incurcate daca le folosim prost.

Dar am pus remider, deci trebuie sa ma tin de el. Ma apuc de scris:
Sunt la birou. Tocmai am ajuns, linistit...

Calea Victoriei

Sambata trebuia sa merg cu Floriana la Casa Armatei sa vedem salile si sa ne interesam de conditiile de organizare a nuntii acolo. Domnul cu care am vorbit la telefon, de o amabilitate militareasca, ne-a spus sa venim la 11. Pana atunci, ce sa facem ... ?

Ne-am plimbat. Pe Calea Victoriei. Am mancat inghetata si fornetti, ne-am tinut de mana, am stat de vorba...o ora de vis intr-un Bucuresti liber si aerisit. Am avut timp sa privesc Bucurestiul. E frumos...vara...la inceput de august...cand toti suntem in concediu si orasul respira.

Sau eu sunt cel care respira in perioada asta si am timp sa ma uit la el? Dar toamna, iarna, cand sunt in masina si fac stanga de pe Calea Victoriei catre universitate, in fara Casei Armatei, orasul e sufocat. E sufocat el sau eu ... sau suntem sufocati amandoi? Imi pun reminder sa revin in tomna cu aerul de noiembrie din Bucuresti.

Vara e frumos pe Calea Victoriei. E frumos in Cismigiu. E frumos sa ma plimb cu Floriana pe strazile aerisite, sa privim cladirile vechi de pe Kogalniceanu, sa ne imaginam cum ar arata renovate si cat ar costa un apartament renovat, intr-o cladire pasoptista, cu vedere la Cismigiu. E frumos centrul. E frumos Bucurestiul. E al nostru. Sambata asta a fost doar al nostru.

Casa noastra

Aseara mi-am montat spoturi in casa. Trei. Doua in camera si unul in baie. A venit electricianul, in 30 de minute erau gata. A lucrat foarte frumos si curat si nici nu mi-a luat multi bani. 30 de lei. Cinstit si profesionist ca toti oamenii lui nea Dan.

Am facut curat cu Floriana, apoi am admirat casa noastra. Mica, cocheta, calda, frumoasa, a noastra! Gandul m-a dus la garsoniera prezentata foarte frumos la Ikea. Acum ma gandesc la apartamentele din Tokio...am aflat de curand despre unul dintre ele in "Ce mica-i lumea" a lui David Lodge. Mici, nu...foarte mici, discrete, practice.

Si acum intrebarea: de ce mai mare ? De ce am avea mai multa nevoie de spatiu ? Ce sa facem cu el ? Sigur ca daca ar fi sa dam petreceri cu 30 de invitati in fiecare luna, o garsoniera nu ar fi suficienta. Sigur ca daca am avea si 2 copii, o garsoniera nu ar fi suficienta. Sigur ca daca am locui cu parintii, o garsoniera nu ar fi suficienta. Sigura ca daca am avea nevoie de o camera de zi, de un dormitor unde sa nu facem patul, de un birou unde eu sa stau sa lucrez si Floriana sa picteze, nu ar fi suficienta. Sigur ca daca stau sa ma gandesc pot gasi 100 de motive pentru care garsoniera ca cea in care stam acum nu ar fi suficienta.

Dar acum e suficienta! Si tocmai am terminat de aranjat totul! Mai trebuie un dulapior la baie zice Floriana, dar asta mai negociem....Deocamdata e gata si e suficienta...e a nostra!

Daca te-ai suparat, o las aici!

Azi am avut o zi foarte usoara. Treaba la birou, intalniri in oras, ceva usor si lejer, de vara. Din pacate nici un nou contract, dar ziua a fost buna.

Pe la 15:45, ma intorc la birou. Caut un loc de parcare, intru pe mica straduta ce face legatura intre Mantuleasa si strada cu sens unic care da in Sf. Stefan si acolo, surpriza! In fata mea era oprit un Passat negru, cu numar de leasing. Soferul tocmai pleca la alimentara din colt sa cumpere ceva ce l-as sfatui sa-si introduca in originile domniei sale. Am ramas pe loc, stavilind orice imbold de a urla, de a ma da jos, de a face scandal. Am asteptat...
S-a intors dupa 2 minute, s-a urcat in masina si a pornit catre mine. Eu nu m-am miscat. S-a uitat de cateva ori prin ochelarii negrii la mine, a inceput sa gesticuleze un fel de "ce vrei, da-te inapoi". I-am facut semn ca nu ma dau, sa se dea el. Apoi a gesticulat iar un fel de "Daca te-ai suparat, o las aici!"

A coborat din masina si a intrat inapoi in alimentara. Atunci am facut ceea ce ar fi facut orice om cu capul pe umeri dintr-o civilizatie europeana alta decat balcanica. Am sunat la 112. Am vorbit cu operatoare, i-am spus despre ce e vorba si locatia, am asteptat, m-a transferat la Politie. Am vorbit si cu polististul, i-a spus si lui, mi-a zis sa astept ca trimite un echipaj. Nu am mai avut ce sa astept, tipul s-a intors, s-a urcat nervos in masina, a dat cu spatele si a plecat.

Politia probabil inca mai cauta un Passat negru cu numar de leasing parcat in fata unei alimentare pe Mantuleasa 22.

Sensul vietii

Vineri, 25 iulie, in masina catre Adanca.
Conduc relaxat, cu portbagajul plin de bere, mici si whisky.
Floriana langa mine, relaxata si ea, zambitoare si vesela cum numai ea stie sa fie.

"Iubita mea, stii care e sensul vietii?"
"Ia spune-mi imi raspunde chipul vesel...."
"Sa traiesti!"

HAPPY BIRTHDAY !

Azi e ziua mea! Asta nu e ceva neobisnuit. Fiecare are o zi a lui, in care primeste cadouri, bea o bere sau un pahar de sampanie si toate celelalte.

Aseara m-am intors de la Iasi pe la 11 seara. Floriana mea ma astepta cu o surpriza grozava: vin rosu, lumanari, branza frantuzeasca, prajituri si un cadou extraodinar!! Asta e ceva neobisnuit. Dar la cat de minunata e ea si cat de minunat are grija de mine, a inceput sa devina obisnuit.

[11:51:53 AM] PUSCAS FABIAN says:
HAPPY BIRTHDAY !HAPPY AND WONDERFULL LIFE ! Imi apare o fereastra de chat de la skype. Apoi urmeaza un text in engleza, foarte clasic si foarte frumos pregatit si prezentat, care imi ureaza tot binele din lume, imi spune sa am o atitudine pozitiva, ma sfatuieste sa nu-mi pierd niciodata speranta in ceea ce vreau sa realizez si se incheie cu cateva emote iconuri haioase care prezinta un tort, o bere si o strangere de mana. Asta e ceva cu totul neobisnuit! Nu cunosc nici un Puscas Fabian...sau...incerc sa caut prin memorie...nu, nu imi spune nimic numele asta. Nu stiu cine e...ma gandesc totusi sa fiu politicos:
[11:53:42 AM] Mihai Ionescu says: thank you very much!
si adaug apoi circumspect: do we know eatch other?
[11:55:42 AM] PUSCAS FABIAN says: never know ..........the internet ........
Da, al dracului internetul asta. Continui discutia cu acest cyber PUSCAS FABIAN, aflu ca e jumate roman din Cluj, jumate francez. Aflu cand e ziua lui si imi pun reminder in agenda sa-l felicit si eu. Vorbim in engleza, in franceza, in romana, imi zice ca daca trec prin Paris sa-i dau un semn. Am fost saptamana trecuta!!!!! Pare ca ramanem cyber prieteni si incheie triumfal:
[12:06:00 PM] PUSCAS FABIAN says: la viitoarea

Asta e ceva cu adevarat neobinsuit....

Nu vreau bani!

Sunt racit. E iulie, mijlocul verii, si eu imi trag nasul si stranut ca dracu'. Asta e partea rea...partea buna e ca nu mai trebuie sa muncesc vreo 2 zile. Am o scuza perfect valabila.Am incercat si azi sa muncesc, am stat vreo 2-3 ore la birou, apoi m-a doborat. Trebuia sa plec ca nu eram in stare de nimic.

Si am plecat. Am luat-o pe jos pana la universitatii sa iau metroul. Pe drum ma opreste un domn in varsta, cred eu ca era in varsta, dar nu foarte in varsta daca e sa-l compar cu parintii mei pe care nu-i consider in varsta, cam pe la 60 de ani cred ca avea. Ma opreste si ma intreaba: "Nu aveti o bucata de paine?" "Nu am..." am raspuns grabit si stanjenit de situatie.

Am mers mai departe si gandurile au dat navala...nu pare un cersetor agresiv de la colt de strada...e imbracat ca vai de mama lui, rupt si jerpelit tot...nu are privirea aia rea a cersetorului care iti cere 5 lei la o biserica si nu scapi de el nici cu dumnezeu...are parul alb, e nebarbierit...m-a cuprins un sentiment de om. Paine nu am, dar 1 leu pot sa-i dau, zecemii vechi adica.

Am scos portofelul, m-am intors, l-am strigat si i-am intins banii. "A...nu, nu vreau bani!" a raspuns el foarte hotarat. S-a intors si si-a continuat drumul.

Flori pe datorie

M-am intors de la Paris.
Am aterizat pe Otopeni, mi-am luat bagajul burdusit de cadouri pentru femeile martisor din viata mea si am dat ochii cu Floriana care ma astepta bucuroasa. Am luat-o in brate, am pupat-o si , brusc (sau mai bine zis, spontan) fericirea s-a inecat intr-o schimbare de atitudine tipica pentru ea atunci cand e suparata pe mine.

“Da, am baut o sticluta de vin in avion, nu vroiam sa-ti ascund asta” am zis … tacere… Am ajuns la masina: “Conduci tu…”, zic eu ; “Evident!!” zice ea, apoi … tacere. Am pus bagajele in portbagaj, haina si parpalacul la fel, si ... tacere. Am pornit catre Bucuresti ... tacere.

Trebuie sa deschid discutia intr-un fel...”Floriana, am baut doar o sticluta de 133 de vin, stai linistita, nu e nici o problema” ... tacere. „Floriana, o sa tinem asa pana la Bucuresti?” ... tacere. „Sau mai bine zis pana cand? Tocmai m-am intors, ar trebuie sa ne simtim bine impreuna zilele astea!” ... tacere. „Floriana, gasim o solutie sa trecem peste asta, sau ramanem blocati in tacerea asta stupida?” ... tacerea s-a rupt brusc (sau mai bine zis, spontan) ... „Tu ar trebui sa gasesti o solutie! Gandeste-te la ce ai facut!”... tacere. „Floriana, daca nu gasim o solutie ma dau jos acum, decat sa mergem asa pana acasa” ... „Nu ai decat!”...

Si m-am dat jos!

Am luat-o hotarat catre prima statie de autobuz. Trebuie sa ajung acasa! Taxiul ar fi mai eficient, dar nu se pune problema, portofelul e in masina. Sunt in camasa, e frumos afara, nu mi-ar strica o plimbare. Ma bucur de aerul de martie pana la Piata Presei Libere ... de aici trebuie sa iau un autobuz, nu pot merge asa pana acasa.

„Buna ziua, nu va suparati. Ce autobuz pot sa iau de aici pana la gara de nord?” intreb pe cineva care astepta la fel ca si mine in statie. „205!!” sar sa-mi raspunda alte 2 doamne care erau in statie. „Multumesc, saru’ mana.” In 3 minute a venit autobuzul si in alte 10 coboram pe Grivita la Gara de Nord.

Trebuie sa iau un buchet de flori...e 1 Martie...am si suparat-o...e musai! Dar portofelul tot in masina e, sau in casa deja. Merg la prima tiganca florareasa de langa statuie si imi incerc norocul: „Imi dai si mie flori pe datorie? Ma intorc in juma’ de ora si-ti aduc banii!”... „Pai de unde sa stiu eu daca te mai intorci matale dupa aia...”. „Imi dai sau nu?”... „Nu iti dau, ca daca nu te mai intorci...”; si am plecat la urmatoarea: „Imi dai si mie flori pe datorie? Ma intorc in juma’ de ora si-ti aduc banii!” ... „Pai eu stiu daca te mai intorci boierule?!”. „Ma intorc ca stau aici, peste drum. Imi dai sau nu-mi dai?”...”Hai ... uite, ia o zambila” „Cat face?” „Cincizeci de mii”. „Cincizeci de mii???” ... „Pai da, ca e pe datorie!”. „Bine...mai da-mi una la fel, ambalata, sa fie separat de cealalta”. Si am plecat spre casa cu doua zambile luate pe datorie.
,
Floriana ma astepta ingrijorata. I-am dat primul buchet pentru 1 Martie, al doilea imediat ca sa-i arat ca imi pare rau ca am suparat-o, ne-am luat in brate, ne-am pupat si am petrecut un weekend minunat impreuna.

p.s.: m-am intors dupa juma’ de ora, i-am dat banii tigancii care a exclamat entuziasta catre cealalta : „Ai vazut fa ca s-a-ntors!!”; i-am mai luat si un trandafir, totul cu osutapatruzeci de mii, si am pus bazele unei lungi relatii de afaceri: „Te mai astept, boierule!”

Romania in greva spontana

M-am hotarat sa vizitez Barladul.Spontan. Fara a planui un timp special alocat urbei vasluiene si fara a descarca de pe internet poze, descrieri si harta orasului. Sunt in gara la Barlad, intorcandu-ma de la Iasi, si imi zic spontan : oare cum o fi Barladul ? Ce frumuseti si locuri minunate poate el ascunde, departe de ochiul indiferent al calatorului ? Asa ca am pornit, spontan, prin Barlad…

Prima impresie, spontana : oras de provincie, linistit, asezat, scutit de forfota capitalei si de aglomeratia nebuna ce ma intampina dimineata cu prima coada la semafor si imi face cu ochiul seara pe geamul dinspre bulevardul Duca ; oras de provincie ce isi merita pe deplin locul intr-o Europa ce si-a trimis cateva masini cu numar de Italia in vizita sa imi aminteasca de romanii plecati spontan la lucru in Italia.

Spontan, mi-e foame ! Am calculatorul, am conexiunea la internet, am ceva mail-uri de scris, deci pot sa ma ajez linstit intr-un Mac pentru un hamburger, un ceai si un mail. Cum gasesc un Mac in Barlad ? Un taximetrist pare cea mai potrivita sursa de informare : « Buna ziua. Nu va suparati, unde gasesc un McDonalds ? Ma puteti duce pana acolo ? » « Ce cautati ? » « Un restaurant McDonalds » « Restaurant ?! E unul chiar langa gara, uitati-l ! Are si fast food » « Multumesc », am raspuns si mi-a indreptat privirea catre locul indicat de taximetrist : un fast food de gara cu firma rosie si miros specific de bere. O noua incercare, acelasi raspuns. La a treia m-am oprit si am luat-o pe jos catre ceea ce imi parea a fi centru. In drum, un sediu BRD ; spontan, m-am gandit : cei de aici sigur trebuie sa stie. « Sarut mana domnisoara, am nevoie de o informatie va rog, fara a avea legatura cu domeniul bancar » « Spuneti »« Unde as putea sa gasesc un McDonalds, stiti cumva ?» « Aaaa, nu avem asa ceva in Barlad » « Am inteles, poate ceva similar… » « E un restaurant in centru, puteti merge acolo. Luati autobuzul de vizavi, 2 statii, si ati ajuns » « Multumesc, o zi buna ».

Am hotarat sa o iau pe jos : aer curat, privelisti barladene…in 4 minute eram in centru. O franzela mi-a facut cu ochiul prin geamul unei alimentare. Melancolia copilariei cu paine calda de patru lei m-a lovit spontan: cu sasemiicincisute mi-am luat o franzela pe care am savurat-o la fel de spontan. Am mai dat o roata de centru si m-am hotarat, spontan, sa ma intorc la gara. Obosit dupa mersul pe jos, am luat un taxi. Soferul m-a uimit cu spontaneitatea lui in 2 randuri : prima oara, o muzica spontana din Sony-ul cu mp3 player…nu, nu U2, Queen, Metalica sau macar Kylie Minogue. Era Adi, Jean sau Ilie de la Barlad. Am ajuns in gara. Bonul de la taxi : 3 lei ; ii dau una de 5 . « Aaa, nu a veti schimbat ?» « Nu » « Mergeti la ciosc si schimbati, ca va astept aici » Era randul meu sa fiu spontan : « Nu mergeti dvs. va rog ? Eu va astept in taxi » Am rezolvat cursa de taxi si dupa inca o ora de lucruri spontane eram in tren.

Ateptam vreo jumatate de ora dupa care motorul sagetii albastre porneste spontan. Ura !!! Plecam catre Bucuresti ! Nope, motorul se opreste la fel de spontan. « Sunt ceva probleme cu franele vagonului, plecam indata ce remediem situatia » ne spune blonda care face biletele la vagonul nostru.

Prind ceva curent de la o priza, deschid latopul si dau drumul la hotnews.ro : « Greva feroviarilor a durat numai trei ore, suficient insa ca sa creeze haos in mai toate garile din tara ». Spontan, imi dau seama ca s-a terminat ! In curand o sa plec catre Bucuresti si parfumul spontaneitati o sa devina doar o amintire. O sa traiesc din nou fara a fi spontan, fara sa am bucur de clipa ce imi face cu ochiul sa nu o prevad, sa nu o planific, sa o iau ca atare, asa cum vine ea, cand vrea ea, spontan !